Antena 3 CNN Economic Antreprenorii se tem de noi creșteri de taxe și cer statului să suporte și el din povara austerității: „Nu există o discuție rațională”

Antreprenorii se tem de noi creșteri de taxe și cer statului să suporte și el din povara austerității: „Nu există o discuție rațională”

Ioana Ciobanu
6 minute de citit Publicat la 07:00 20 Noi 2025 Modificat la 08:53 20 Noi 2025
226d2ca6-0682-437e-af96-8be3ffa73953

Antreprenorul Sergiu Neguț, liderul Romanian Business Leaders, a declarat, într-un interviu în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, că mediul de afaceri se teme că vor exista noi creșteri de taxe, ceea ce îi face pe antreprenori să își amâne planurile de dezvoltare. Mai mult, există o „nervozitate” în rândul mediului de afaceri că Guvernul nu își va onora promisiunea de a susține o parte din povara austerității prin reducerea cheltuielilor statului. Mediul de afaceri așteaptă și reforma administrației publice. Creșterea „agresivă” a taxelor nu poate continua la nesfârșit, a avertizat Sergiu Neguț, deoarece va duce la încetinirea economiei.

Președintele Romanian Business Leaders a precizat că lipsa de transparență și de comunicare a Guvernului în ceea ce privește măsurile care trebuie adoptate pentru a ne încadra în ținta de deficit de 6% în 2026 creează „nervozitate” printre antreprenori.

Antreprenorii se tem de noi creșteri de taxe

Aceștia nu știu la ce să se aștepte așa că își amână planurile de dezvoltare, deoarece se tem că vor urma noi creșteri de taxe. Mai mult, Sergiu Neguț spune că reducerea cheltuielor statului de până acum este una „neconvingătoare” și „puțină mișcare” în ceea ce privește reformele promise de Coaliția de guvernare. 

„Ce vedem din vară, de când au început reformele: vedem într-adevăr o creștere de taxe care pare să nu fie suficientă și vedem o reducere de costuri neconvingătoare încă. Cu tot felul de discuții despre pe unde ar trebui să existe niște ajustări de număr de joburi, de salarii și așa mai departe, de sporuri, de pensii, de nu știu ce, dar vedem puțină mișcare făcută efectiv acolo și atunci ne dăm seama că, pentru că situația nu poate să continue la nesfârșit, greutatea cea mai mare de creșteri de taxe ar putea să vină din nou, în plus față de astea. 

Și asta, sigur, creează un nivel de nervozitate, mai ales că nu există o discuție rațională, clară în spațiu public, ci există, mai degrabă strigăte individuale în care în care 'am avut și mi-a luat', în care toată lumea se plânge de ceva. Trebuie să fim raționali, că efectiv n-ai cum nu încap în veniturile pe care le face statul român, în bugetul lui nu încap cheltuielile care au fost asumate anul trecut în campanie și dacă nu încap, ce faci? Poți să crești veniturile doar crescând taxe, poți să scazi cheltuielile doar scăzând numărul de joburi plătite din  bugetul de stat sau nivelul salariilor de acolo. Nu există alte surse”, a explicat Neguț. 

Președintele Romanian Business Leaders a explicat că o creștere „agresivă” a taxelor va avea ca efect încetinirea economiei. Primele semne deja există. 

„rebuie să ne gândim în termeni solidari la chestiunea asta și trebuie să ne dăm seama că dacă tu crești prea agresiv taxele, asta frânează economia, pentru că oricine care nu face un profit extraordinar o să se gândească Ok, Noi, planurile alea de dezvoltare, planurile alea de investiții pe firmă cu care făceam angajări, cu care făceam creștere economică, cu care făceam, făceam angajări de joburi noi și așa mai departe, alea trebuie să le amânăm până când o să știm pe ce contăm”, a explicat el. 

Sergiu Neguț a atras atenția că în 2025 s-au deschis mult mai puține companii noi decât în 2024, un semn îngrijorător că economia nu funcționează corect. 

„Asta e o temă care mă îngrijorează. De ce? Pentru că spune că elanul antreprenorial al românilor, care înseamnă abilitatea lor de a avea încredere, că da, pot să pornesc o afacere de succes, aici se reduce. Dacă se reduce, asta nu e bine. Numai prin formarea de companii noi putem să creăm următorul val de prosperitate în România. Da, următoarele companii care să fie de succes, următoarele companii care să facă angajări și așa mai departe”, a spus Neguț. 

Antreprenorul a explicat că, în același timp, mari companii pleacă din România. 

„Marile companii care pleacă din țară pleacă din cauza faptului că sunt, pentru modelul lor de business, taxate prea mult. În momentul în care pui peste un impozit pe profit, care este normal și la fel în toate țările, un impozit minim pe cifra de afaceri, pe toți ăia care au profituri mici,  îi forțezi să plece din țară pentru. Mesajul este plecați de aici, știi și asta asta se simte”, a explicat Neguț. 

Mediul de afaceri cere solidaritate 

Antreprenorii așteaptă de la Guvern să își îndeplinească promisiunile, să își asume reformele anunțate, să reducă din cheltuieli și să colecteze mai bine TVA-ul. 

Președintele Romanian Business Leaders a explicat că peste toate acestea dorința cea mai mare a mediului privat este să vadă un plan concret de măsuri de la Guvern, să nu mai existe incertitudine. 

„Așteptăm bucata aia de solidaritate în care și partea de cheltuieli ale statului să fie ajustată și ne uităm la cheltuieli, nu doar la salarii și pensii. Ne uităm la pierderile generate de companiile de stat, ne uităm la faptul că România este încă un campion european detașat la necolectarea TVA. 

Și aici sunt niște întrebări. Care este planul de măsuri? Cât estimăm că vom putea să obținem mai mult în colectare de taxe, cât ne așteptăm să obținem trimestrul următor, peste două trimestre. Care sunt măsurile concrete? Adică nivelul ăla de transparență ne-ar ajuta pe toți ca să avem mai multă încredere în modul în care ne planificăm noi investițiile și cheltuielile pentru business-urile pe care le facem în România”, a precizat Neguț. 

Antreprenorul a spus că Guvernul trebuie să adopte măsuri „raționale”, care să fie acceptate la nivel social și care să includă neapărat și reduceri de cheltuieli la stat. 

„Eu cred că ar fi foarte bine să nu avem majorări de taxe suplimentare. Ar fi și mai bine să avem o claritate privind care este impactul așteptat de creșteri de taxe și impactul așteptat de reduceri de cheltuieli ca să putem să atingem obiectivul ăla de 6% deficit din PIB în 2026. Discuția asta pe cifre este cvasi-inexistentă în spațiul public și avem avem discuții din alea pe emoții.

Eu cred că bugetele sunt fundamental despre cifre și discuția despre cifre ar trebui să fie acolo ca să discutăm diverse scenarii, să vedem ce se întâmplă și de unde, cât poate să vină suplimentar din creșteri de taxe, care sunt taxele care sunt mai puțin nocive ca impact asupra creșterii economice în raport cu altele, pentru că noi știm că pe termen lung doar din creștere economică putem să absorbim chestia asta, deficitul ăsta și în contextul ăsta să luăm niște decizii raționale, acceptate la nivel social, care să prindă și creșterile de venituri bugetare și reducerile de cheltuieli bugetare.

Și în contextul ăsta, da, sigur că în absența unui dialog explicit care să pună lucrurile astea pe masă, evident că trebuie să ne facem niște scenarii care spun că da, e posibil ca niște surprinzătoare creșteri de taxe suplimentare să apară câtă vreme nu vedem că se întâmplă ceva suficient de convingător cu colectarea taxelor existente și cu scăderea cheltuielilor bugetare așa cum sunt ele acum”, a conchis Sergiu Neguț, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN. 

Un semnal de alarmă similar au tras și analiștii economici. Ei avertizează că, în anul 2026, România s-ar putea confrunta cu o criză economică „foarte serioasă” sau chiar cu o recesiune, dacă Guvernul nu adoptă reformele promise și nu reduce cheltuielile statului.

Guvernul pregătește tăieri de salarii de 10% la bugetari 

Potrivit surselor Antena3.ro, Coaliția de guvernare pregătește noi măsuri de austeritate. Ar urma să fie tăiate cu 10% cheltuielile cu personalul din administrația publică centrală și locală.

Premierul Ilie Bolojan și-ar dori să nu existe excepții de la aceste reduceri bugetare, astfel ar urma să fie afectate și Educația, Sănătatea, Apărarea și Internele. 

Totodată, Guvernul a anunțat că va fi eliminat cumulul pensiei cu salariul. 

În paralel, marți, Parlamentul a aprobat proiectul de lege revizuit privind noile taxe locale care vor intra în vigoare de anul viitor, inclusiv majorarea impozitelor pe proprietate și mașini

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close