Israel va lupta, alături de Statele Unite, împotriva Iranului „atât timp cât este necesar”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Armatei israeliene, căpitanul Adi Stoler, într-o intervenție în exclusivitate la Antena 3 CNN. Israel și-a atins o parte din țintele operațiunii militare din Iran, dar rămâne chestiunea eliminării „amenințării existențiale” reprezentată de Teheran față de statul israelian, a adăugat căpitanul din IDF.
Căpitanul Adi Stoler a declarat, la Antena 3 CNN, că Israel atacă doar ținte militare în Iran pentru a elimina „amenințarea existențială” pe care o reprezintă Iranul la adresa statului israelian.
„Cred că ar trebui să încep prin a vă oferi o scurtă explicație cu privire la această operațiune și scopurile acesteia. Ca să înțelegeți de ce acționăm în modul în care o facem. Această operațiune a început sâmbătă dimineață, o operațiune comună a Armatei israeliene și a Armatei americane. Am început cu eliminarea comandanților regimului iranian, inclusiv a lui Ali Khamenei. Aceasta a fost prima noastră misiune. Să eliminăm liderii regimului iranian.
Cea de-a doua țintă este să eliminăm amenințarea existențială pe care o reprezintă Iranul prin capabilitățile de rachete balistice la adresa Israelului. Fiecare țintă pe care o atacăm este o țintă militară, care vizează regimul iranian, inclusiv rachetele balistice, asta în condițiile în care Iranul reprezenta o amenințare existențială la adresa Israelului”, a spus purtătoarea de cuvânt a IDF.
Întrebată cât va dura operațiunea din Iran, căpitanul a răspuns „atât timp cât este necesar”.
„După cum v-ați putut da seama până acum am obținut rezultate grozave, cu eliminarea multor dintre comandanții iranieni, am țintit multe dintre lansatoarele lor de rachete, dar și stocurile lor de rachete și fabricile de armament. Ce vă pot spune în acest moment e că Israel are o serie mai mare de ținte pe care le are în vedere și pe care putem să le țintim și o să participm la această operațiune atât timp cât este necesar”, a spus Stoler.
Purtătoarea de cuvânt a IDF nu a confirmat dacă cei 88 de membri ai Adunării Experţilor din Iran se aflau în clădire când a fost bombardată de armata israeliană. Conform informațiilor din presa internațională, aceștia ar fi votat la momentul atacului succesorul lui Ali Khamenei.
„Vom avea în orele următoare mai multe informații și imagini video cu țintele atinse în Iran și cu siguranță voi împărți cu dumneavoastră aceste informații”, a spus căpitanul Adi Stoler.
În continuare, a afirmat Stoler, Israel își va consolida linia de apărare inclusiv la granița cu Libanul.
„Știți că Hezbollah este un proxy al Iranului. În ultimul an, Iranul a finanțat cu miliarde de dolari Hezbollah pentru a putea continua să reprezinte o amenințare la adresa statului Israel. La începutul acestei operațiuni, noi am spus că Hezbollah nu ar trebui să se alăture acestui război. Din nou. această organizație a ales să se afle alături de regimul iranian în defavoarea poporului libanez.
Trebuie spus că au ales să fie alături de Iran, alăturându-se acestui război, lansând rachete în nordul Israelului, la adresa civililor. Nu au atacat ținte militare, ci civil. Odată ce au început aceste operațiuni Israel nu are de ales decât să răspunde și să asigure siguranța civililor ei și a trebuit să ne sporim prezența deja existentă de-a lungul liniei de apărare la granița cu Libanul.
Nu e o manevră, nu e o operațiune terestră, ci doar Israelul care își consolidează linia de apărare pe care a creat-o la granița cu Libanul”, a spus purtătoarea de cuvânt a IDF.
Referitor la blocarea Strâmtorii Ormuz de către forțele iraniene, căpitanul Adi Stoler a făcut referire la declarațiile CENTCOM ( US Central Command n.red) și a subliniat că SUA și Israel au în acest moment supremația aeriană în fața Iranului și pot ataca inclusiv ținte navale.
„E o cooperare unică între cele două armate, a Israelului și a SUA. În acest moment pot să spun că am obținut supremația aeriană în fața Iranului, ceea ce înseamnă că putem să țintim și ținte navale. Puteți să vă uitați la declarația CENTCOM cu privire la amenințările navale asupra cărora au acționat țintind navele marinei iraniene, și din câte pot să vă spun, din afirmațiile lor, ei se ocupă de această amenințare din Strâmtoarea Ormuz”, a declarat, la Antena 3 CNN, Stoler.