Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă ANTENA3.RO LIVE. Medicul Chadi Muheidli, despre factorii care pot duce la infertilitate și posibile tratamente

ANTENA3.RO LIVE. Medicul Chadi Muheidli, despre factorii care pot duce la infertilitate și posibile tratamente

4 minute de citit Publicat la 15:00 03 Aug 2017 Modificat la 15:00 03 Aug 2017
o_1bmk11nalr7l1408upavjk146t8.jpg

Facem copii din ce în ce mai tarziu și adesea din ce în ce mai greu.

În România, 30% dintre femeile de peste 35 de ani sunt infertile, procentul ajungând la 50% în cazul femeilor cu vârsta de peste 40 de ani. Din păcate, însă, 56% dintre femeile care suferă de această problemă nu se adresează medicului.

Medicul Chadi Muheidli a vorbit, la Antena3.ro LIVE, despre cauzele infertilității și posibile soluții și tratamente la îndemnă, pentru cuplurile care se confruntă cu această problemă.

Cât contează vârsta mamei?

„E foarte importantă. E mai ușor să concepem un copil sănătos dacă începem mai devreme. (...) Am multe persoane care ajung să își dorească un copil la 38 de ani. Curba de fertilitate scade începând cu 35 de ani. După 40 de ani se prăbșește efectiv”, a spus medicul Chadi Muheidli, la Antena 3.

Acum 40 de ani, părinții noștrii se gândeau să termine o facultate și să își întemeieze o familie. Acum, cuplurile nu mai gândesc așa. Ar fi bine să ne gândim la copil până nu e prea târziu.

Despre reproducerea asistată

„Reproducerea asistată înseamnă să ajutăm cuplurile să facă copii. Metodele sunt câteva, între care inseminarea feminină. Practic ajutăm un pic natura, e o intervenție foarte mică a ginecologului. Dacă nu se reușește, se trece la etapa următoare, fiind vorba de fertilizarea in vitro. E o metodă foarte bună, ajută o grămadă de lume, dar are limitele ei. Pentru că noi lucrăm cu materialul clientului. Câteodată sperma bărbatului e de calitate proastă, ori ovocitele femeii sunt de slabă calitate”, a spus medicul.

Fertilizări in vitro la femeile de peste 40 de ani: Media europeană arată că sunt sub 35 la sută șansă de reușită

Medicul a subliniat că multe dintre problemele de fertilitate ale femeilor vin și din faptul că acestea au mai mulți parteneri sexuali de-a lungul vieții.

Lucrurile încep să se miște, din ce în ce mai mulți medici încep să colaboreze. Există clinici specializate în probleme de fertilitate și medici specializați. Numărul de paciente crește de la an la an. Ele ajung să caute soluții la vârste înaintate.

„O ultimă soluție pentru femeile infertile este fertilizarea in vitro cu ovocite donate. Multe state au renunțat la această soluție. E vorba de un vid legislativ și poate fi interpretată ca un trafic de organe. Clinicile din București au renunțat la procedură. (...) Se discută o legislație specifică pentru fertilizarea in vitro în prezent. Sunt probleme medicale. oamenii au nevoie de această soluție. Nu e un moft”, a subliniat medicul Chadi Muheidli.

”Am 45 de ani și nu pot să rămân gravidă”

Medicul a reiterat că, după 40 de ani, procedura de fertilizare in vitro are, la nivel european, o medie de reușită de 35 la sută. ”Să nu mai piardă timpul. ”Ar trebui să recurgă la metoda de fertilizare in vitro cu ovocite donate”, a spus medicul.

Cum se pot preveni problemele de fertilitate?

„Ideal ar trebui să mergem la medic, din momentul începerii vieții sexuale. Măcar o dată pe an. Analizele de rutină”, a spus medicul.

Acesta a arătat că, un cuplu care nu reușește să facă un copil în decursul unui an, deși și-au făcut toate analizele, atunci el ar trebui să nu mai piardă timpul și să apeleze la medici specializați în fertilizare.

Clinicile din străinătate care își iau pacienții din România

”Este vorba de turismul medical. Există proceduri, precum mama surogat, ori fertilizarea in vitro cu ovocite donate, care nu se efectuează în România”

Trombofilia

”Dacă e să ne luăm după occidentali, nu trebuie să căutăm pacienta să aflăm dacă are trombofilia. Ei lasă ca aceasta să piardă cinci - șase sarcini. În România, analizele de trombolfilie nu sunt decontate și atunci, ea poate să și le facă oricând. În România se acordă tratament după două-trei avorturi.

Semne de trombofilie: „E vorba de sarcini pierdute la început. se poate și în trimestrul trei, dar mai rar. Sarcinile se opresc în evoluție în primul trimestru. O dată, de două ori, de trei ori”.

”Ar fi bine să începem să venim la medic pentru un control, nu pentru o problemă”

”Analizele genetice nu sunt decontate. Spitalele primesc fonduri pentru cele uzuale. A fost un program prin care se primea decontare la Spitalul Municipal, dar nu mai e valabil”, a spus medicul. 

”În primul trimestru mai pot apărea amenințările de avort, dezlipirea de placentă, afecțiuni care presupun tratament și concediu medical”, a precizat medicul Chadi Muheidli.

Când spune medicul că este suficient; nu există soluții pentru un cuplu să aibă copii!

„E greu de răspuns. Cele mai multe paciente încearcă cu medicul respectiv o metodă, două, apoi schimbă medicul/clinica, încearcă iar o metodă sau două. Și tot așa. E foarte greu, inclusiv pentru cuplul în sine”, a spus medicul, care a subliniat cât de important este ca partenerii să recurgă la terapie și consiliere psihologică, după un asemenea eșec.

Antena 3 la lansat joi, de la ora 15.00, un nou proiect, “antena3.ro LIVE, cu Maria Coman”, un format săptămânal de interviuri exclusiv online, care va aborda temele momentului  şi le va analiza împreună cu cei în măsură să ofere răspunsuri.

Înregistrările dezbaterilor pot fi găsite și pe canalul de Youtube antena3ro.

×
Parteneri
x close