A ajuns la CCR judecătorul Gheorghe Stan, care se afla în concediu
Publicat acum 15 minuteRăsturnare de situație la Curtea Constituțională. A ajuns la CCR judecătorul Gheorghe Stan, care se afla în concediu de paternitate. Nu este clar dacă va participa la dezbateri sau colegii săi urmează să ia act de concediul său.
A început ședința de la CCR. Opt judecători sunt în sală. Surse: urmează o nouă amânare
Publicat acum 24 minuteToți cei opt judecători au intrat în sala de judecată. Cel de-al nouălea judecător, Gheorghe Stan, lipsește, deoarece se află în concediu paternal. Potrivit surselor Antena 3 CNN, ședința de astăzi urmează să fie amânată, din nou. Ar fi cea de-a cincea amânare pentru pronunțarea unei decizii privind reforma pensiilor magistraților. Potrivit regulamentului CCR toți cei nouă judecători trebuie să fie prezenți la dezbaterea proiectului de lege.
ÎCCJ cere CCR să sesizeze Curtea de Justiție a UE pe tăierea pensiilor magistraților
Publicat acum 26 minuteÎnalta Curte de Casație și Justiției a cerut, marți, Curții Constituționale a României să solicite Curții de Justiție a Uniunii Europene să se pronunțe pe reforma pensiilor magistraților.
„Prin această cerere se solicită verificarea compatibilității măsurilor naționale analizate cu exigențele stabilite de dreptul Uniunii Europene și de jurisprudența Curții de Justiție”, se arată într-un comunicat de presă.
Instanța Supremă susține că CJUE trebuie să se pronunțe, din perspectiva dreptului Uniunii Europene, pe cele cinci puncte de obiecție formulate. ÎCCJ susține că măsurile adoptate de Guvern:
(1) pot conduce la un tratament discriminatoriu al magistraților în raport cu alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu;
(2) nu sunt însoțite de o fundamentare riguroasă și transparentă care să permită efectuarea unui test de proporționalitate, în lipsa datelor necesare;
(3) pot reduce sub nivelul adecvat siguranța financiară a judecătorilor;
(4) perpetuează o stare de instabilitate legislativă;
(5) instituie un regim tranzitoriu inegal, dificil de justificat obiectiv;
Augustin Zegrean a spus pentru Antena 3 CNN că CCR ar putea fi nevoită să aștepte până la doi ani un răspuns de la CJUE.
„Curtea trebuia să discute în plen chestia asta. Ei nu sunt obligați să sesizeze Curteade Justiție a Uniunii Europene. Ei pot să o facă sau să nu o facă. (...)Vă spun că în instanțele obișnuite durează cam doi ani răspunsurile de la CJUE. Până atunci, dosarul se suspendă. La CCR, dosarul se suspendă până vine răspunsul”, a spus fostul judecător CCR.
Surse: Un judecător de la CCR este în concediu
Publicat acum 1 ora si 38 minutePotrivit unor surse de la CCR, judecătorul Gheorghe Stan, unul dintre judecătorii care se opune reformei și care a părăsit sala la finalul anului trecut pentru a nu se putea lua o decizie, a intrat acum în concediu.
Judecătorul și-a luat concediu chiar înainte de ședința amânată până acum de patru ori în care judecătorii CCR ar fi trebuit să decidă dacă reforma pensiilor magistraților este constituțională. În lipsa unuia dintre judecătorii CCR care a participat la dezbateri, nu se poate lua o decizie, au precizat sursele citate.
Ce susține ÎCCJ în sesizarea de neconstituționalitate
Publicat acum 1 ora si 39 minuteInstanţa supremă, condusă de Lia Savonea, a anunţa pe 15 ianuarie că a realizat o expertiză cu ajutorul unui expert contabil care ar arăta că prin aplicarea proiectului Guvernului pensia de serviciu a magistraţilor va fi mai mică decât cea calculată pe bază pe contributivitate, iar documentul a fost trimis judecătorilor CCR, relatează Agerpres.
Noul proiect de modificare a pensiilor magistraţilor adoptat de Guvern prevede creşterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani, iar cuantumul pensiei nu poate depăşi 70% din indemnizaţia netă primită în ultima lună de activitate.
Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii şi procurorii au solicitat ca pensia lor să fie aproape la acelaşi nivel cu ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca pensia să nu fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.
Primul proiect al reformei pensiilor magistraţilor a fost declarat neconstituţional de CCR pe 20 octombrie, ca urmare a unei sesizări depuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. CCR a motivat atunci că Guvernul nu a solicitat, în intervalul de timp prevăzut de lege, aviz de la CSM, chiar dacă acesta este consultativ.
La începutul lunii decembrie, judecătorii de la Instanţa supremă au decis cu unanimitate de voturi să sesizeze Curtea Constituţională şi în legătură cu noul proiect propus de Guvern.
Magistraţii au fost convocaţi de preşedintele ICCJ, Lia Savonea, pentru a-şi exprima poziţia, în cadrul Secţiilor Unite.
Toţi cei 102 judecători prezenţi la şedinţă au votat pentru sesizarea CCR.
„(Proiectul) anulează de facto pensiile de serviciu, creând pentru magistraţii care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare la data intrării în vigoare a legii reducerea până la anulare a caracterului pensiei de serviciu, iar pentru generaţiile viitoare va deveni chiar inferioară celei din sistemul public de pensii. Legea încalcă independenţa justiţiei raportat la standardele statutului stabilite prin Deciziile CJUE, CEDO şi ale CCR. Toate aceste instanţe au pronunţat decizii exprese şi explicite care fac ca soluţia legislativă să fie incompatibilă cu garantarea independenţei justiţiei. Legea încalcă decizii anterioare ale CCR care au sancţionat expres soluţii normative identice cu cele cuprinse în proiectul actual şi prin aceasta încalcă principiul supremaţiei Constituţiei şi caracterului obligatoriu al deciziilor CCR”, consideră Instanţa supremă.
De asemenea, judecătorii sunt de părere că legea atacată creează un regim juridic dezavantajos şi discriminatoriu pentru magistraţi în privinţa dreptului lor la pensie, în raport cu categorii profesionale aflate în situaţii similare sau analoage, alţi beneficiari ai unor pensii de serviciu.
În plus, susţin ei, în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de lege nu există nicio fundamentare bazată pe cifre în legătură cu impactul financiar al noii reglementări.
„În sistemul pensiilor de serviciu, din totalul de peste 200.000 de beneficiari ai pensiilor de serviciu, 90% aparţin sistemului de apărare şi ordine publică (aproximativ 190.000 de persoane, militari, poliţişti, ofiţeri SRI, SIE, SPP, funcţionari publici cu statut special, jandarmi etc.), iar peste 10.000 aparţin celorlalte categorii profesionale (magistraţi, grefieri, funcţionari publici parlamentari, membri ai corpului diplomatic şi consular al României, personal aeronautic civil navigant şi personalul Curţii de Conturi).
Pentru plata drepturilor tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu (inclusiv ale magistraţilor, dar altele decât cele ale sistemului de apărare şi ordine publică), bugetul necesar a fost de 2,2 miliarde de lei.
Bugetul total alocat pentru plata pensiilor militare în 2024 a depăşit 14 miliarde de lei. Cea mai mare parte a acestei sume este alocată de MAI, cu un buget de peste 7,36 miliarde de lei, urmat de MApN cu peste 5,5 miliarde de lei şi SRI cu peste 1,08 miliarde de lei. Expunerea de motive este mai degrabă destinată comunicării publice a unui narativ neadevărat decât a fundamentării oficiale şi riguroase a necesităţii modificării cadrului legal doar în ce priveşte pe magistraţi”, susţine ICCJ.
Zi decisivă pentru pensiile uriașe ale magistraților. Sesizarea ÎCCJ, din nou pe masa CCR
Publicat acum 1 ora si 41 minuteJudecătorii CCR se reunesc la ora 10:00 într-o ședință pentru a lua o decizie asupra sesizării de neconstituționalitate, formulată de ÎCCJ, în ceea ce privește proiectul de lege care modifică pensiile magistraților și vârsta de pensionare. Este a patra oară când CCR încearcă să ia o decizie, după amânări consecutive. Mai mult, chiar și aceste dezbateri ar putea fi amânate, după ce Înalta Curte a cerut sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Mai exact, judecătorii ÎCCJ le cer celor de la CJUE să constate că proiectul de lege îi discriminează pe magistrați în raport cu alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu. Potrivit surselor Antena 3 CNN, până nu primesc un răspuns de la CJUE, judecătorii CCR nu se pot pronunța pe reforma pensiilor magistraților. Astfel că o decizie va fi, din nou, amânată.
Ședința începe la ora 10:00, iar din completul de nouă judecători, doar opt vor fi prezenți, deoarece unul dintre ei, Gheorghe Stan, și-a luat concediu paternal pentru opt zile. Președinta CCR va fi obligată să amâne ședința până când Stan se întoarce din concediu.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale prevede, la articolul 17, alineatul 2: „În cazul în care nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri sau în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, republicată, pronunţarea asupra cauzei va fi amânată pentru o dată ulterioară. Amânarea va fi consemnată într-o încheiere redactată de magistratul-asistent, cu indicarea motivului care a determinat această măsură”.
Ar mai exista o variantă, deși este foarte puțin probabil, cea a repunerii dosarului pe rol, dar în complet de opt judecători, fără Gheorghe Stan, care se află în concediu. Însă asta înseamnă reluarea de la zero a dosarului. Totuși, toți judecătorii Curții sunt familiarizați cu dosarul, deci teoretic s-ar putea pronunța într-un timp scurt.
Pe lângă asta, presiunea pe judecătorii constituționali a crescut și mai mult după ce premierul Bolojan a trimis o a doua scrisoare la CCR prin care care i-a avertizat că dacă nici azi nu vin cu o decizie, Romaânia va pierde cele 231 de milioane de euro aferente jalonului pensiilor speciale.