Antena 3 CNN Politică Noi tensiuni în Coaliție: PSD îi cere lui Bolojan să reducă accizele la carburanți. OUG anunțată de Guvern, blocată de CES

Noi tensiuni în Coaliție: PSD îi cere lui Bolojan să reducă accizele la carburanți. OUG anunțată de Guvern, blocată de CES

A.O.
4 minute de citit Publicat la 10:13 25 Mar 2026 Modificat la 11:09 25 Mar 2026
Ordonanța de urgență pregătită de Guvern a fost blocată înainte de a ajunge la vot. Foto: Inquam Photos/George Calin

PSD cere Guvernului să reducă accizele la carburanți și critică Executivul pentru că a intervenit „târziu” în criza prețurilor benzinei și motorinei. De asemenea, social-democrații susțin că măsurile anunțate de Executiv sunt „prea mici” în raport cu majorările prețurilor la pompă de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu

PSD a precizat, într-un comunicat de presă, că miniștrii Energiei și Agriculturii au solicitat anterior reducerea accizelor și chiar scutirea totală în cazul motorinei folosite în agricultură. 

„PSD solicită Guvernului să dispună și o reducere a accizelor, pe lângă măsurile anunțate anterior pentru combaterea creșterii accelerate a prețurilor la carburanți. (...) E prea târziu și prea puțin! E nevoie de o intervenție și asupra accizelor! 

PSD amintește că propunerile miniștrilor social-democrați de la Energie și Agricultură, formulate imediat după declanșarea conflictului din Orientul Mijlociu, prevedeau și diminuări ale accizelor sau chiar o scutire totală în cazul motorinei utilizate în agricultură”, se arată în comunicatul citat. 

Social-democrații au spus că micșorarea accizelor la carburanți ar avea un „impact redus” asupra bugetului „având în vedere creșterea încasărilor din taxa pe valoare adăugată asociată acestor produse.”

„În plus, o astfel de măsură ar scădea presiunea asupra firmelor care operează pe piața de carburanți.

Prin urmare, nu există niciun motiv rezonabil pentru blocarea unei astfel de măsuri care poate scădea presiunea prețurilor la pompă pentru cetățeni și pentru firmele românești.

PSD subliniază că astfel de măsuri au fost deja implementate de mai multe state din Uniunea Europeană, pentru protejarea economiilor naționale”, a transmis PSD. 

Ilie Bolojan: Scenariul reducerii accizei la combustibil e pe masa Guvernului

Anterior, premierul Ilie Bolojan a declarat Guvernul ia în calcul scenariul reducerii accizei la combustibil pentru toți românii, nu doar pentru agricultori sau transportatori, dar a subliniat că acesta „este un pas doi”, care poate fi făcut când există o stabilitate a pieței. 

„Prețurile sunt o combinație de combustibil aflat pe stoc și o combinație de combustibili care sunt din import la prețul la zi ceea ce face să nu avem o piață stabilă.

Neexistând nicio predictibilitate, dacă statul intervenea prin reducerea de accize pentru toată lumea, așa cum am făcut pentru transportatori și agricultori, în momentul în care ai turbulențe gândiți-vă ce se întâmpla dacă anunțam că reducem anumite taxe și în loc ca cetățenii noștri să vadă că se face o reducere ar vedea în continuare creștere”, a spus prim-ministrul. 

Guvernul a anunțat deja că vrea să adopte o ordonanță de urgență prin care va fi instituită situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere. Pe durata situației de criză vor fi instituite măsuri de protecție aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanțele care au determinat instituirea situației de criză. 

Măsurile care vor fi adoptate de Executiv sunt:

  • adaosul comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora va fi limitat pe întregul lanț de activitate economică; 
  • exportul și/sau livrările intracomunitare de benzină și motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și al Ministerului Energiei; 
  • pe durata situației de criză, se reduce cantitatea de biocarburant din benzină pentru scăderea prețului final; 

Întrebat dacă aceste măsuri vor duce la scăderea prețului la motorină și benzină, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că nu are nici „un glob de cristal” nici o „baghetă magică” ca să prezică cum va evolua piața internațională. 

Cât sunt accizele și taxele

Potrivit Asociației Energia Inteligentă, cele mai puternice creşteri la carburanți vin însă din taxe:

  • accizele au urcat cu aproximativ 62% (motorină 1,73 - 2,80 lei/litru, benzină 1,89 - 3,06 lei/litru);
  • iar TVA pe litru a crescut cu procente situate între 64-70% (motorină 0,92 - 1,51 lei/litru, benzină 0,84 - 1,43 lei/litru); 
  • transportul a crescut cu 407%, rafinarea cu 641%, iar distribuţia cu 50%; 

„Asta înseamnă că aproape 7 lei din 10 plătiţi la pompă sunt bani fiscali. Nu piaţa domină preţul. Nu marja comercială. Nu cursul. Structura fiscală domină preţul. Când statul măreşte constant ponderea, când taxele cresc mai rapid decât materia primă, responsabilitatea nu mai poate fi transferată doar către «lăcomie» sau «conjunctură externă».

Realitatea dură este că şi litrul de combustibil a devenit în principal un instrument de colectare bugetară. Iar când aproape 70% din preţ este fiscalitate, scumpirea nu mai este un accident de piaţă. Este o alegere de politică economică”, a concluzionat preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.

Ordonanța Guvernului, blocată de CES 

Ordonanța de urgență pregătită de Guvern a fost blocată înainte de a ajunge la vot. CES nu a dat avizul necesar adoptării OUG – iar fără acest aviz, Guvernul nu poate adopta ordonanța. Ședința extraordinară de la Palatul Victoria, programată pentru ziua de marți, la ora 17:00, a fost amânată. 

Problema a fost una dublă: a ținut atât de  proceduri, cât și de conținut. Pe de o parte, ordonanța a ajuns la CES fără toate avizele ministeriale. Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, nu au avizat vicepremierul Marian Neacșu și Ministerul Justiției, condus de Radu Marinescu. Avizul de la Justiție a venit abia după ora 16:30.

Pe de altă parte, textul ordonanței nu conținea cu cât anume scade prețul la pompă.

„Decizia colegilor din plen a fost să amânăm, fiind un proiect de așa mare importanță trebuie discutat mai amplu. Din păcate nu am regăsit informație tehnică în care să fie clar cu cât va scădea prețul la pompă. Nu satisface nevoile partenerilor sociali și ale populației”, a declarat Sterică Fudulea, președintele Consiliului Economic și Social. 

Comisiile de specialitate din CES au cerut ca efortul să fie împărțit între stat și sectorul privat. Ordonanța Guvernului prevedea doar plafonarea adaosului comercial al companiilor. CES spune că asta nu e suficient – statul trebuie să contribuie și el, prin reducerea accizei sau a altor taxe.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole