”Be EU” este o emisiune cu informaţii şi dialoguri despre beneficiile României ca stat membru al UE.
Emisiunea este realizată de Sabina în studiourile de la Bruxelles sau de la Strasbourg ale Parlamentului European, cu o scenografie spectaculoasă.
La Be EU aflaţi informaţiile săptămânii, de interes pentru Romania, din agenda institutiilor europene, dar şi care sunt cele mai importante mişcări în Uniunea Europeană. Emisiunea este o confruntare cu date şi argumente pe teme de larg interes între europarlamentari din ţări diferite şi familii politice diferite. La final, alături de europarlamentari români sau experţi în domeniu, aflăm cum se aplică deciziile de la nivel european în ţara noastră.
Be EU
23 Sep, 00:18
Eurodeputații sunt gata să negocieze cu statele membre pentru a îmbunătăți cadrul Uniunii de prevenire și control al bolilor și a gestiona împreună amenințările transfrontaliere pentru sănătate.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunţat astăzi că a solicitat Comisiei Europene să intervină rapid pentru a stopa creșterea prețurilor la energie. „Nu avem voie să lăsăm în urmă familiile cu venituri mici, persoanele vulnerabile și vârstnicii", spune acesta.
Ultimul an de zile a fost unul complicat inclusiv în plan extern din cauza pandemiei de coronavirus, iar Parlamentul European a început acum o nouă sesiune de lucru, a spus purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, Jaume Duch, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3.
Comisia Europeană a adoptat vineri o propunere privind posibilităţile de pescuit pentru 2022 în Marea Mediterană şi în Marea Neagră, propunere care promovează gestionarea durabilă a stocurilor de peşte.
Europarlamentarul Victor Negrescu a atras atenția președintei Comisiei Europene, în discursul său din plenul Parlamentului European, că România a lipsit din intervenția sa privind Starea Uniunii, deși instabilitatea politică și slaba guvernare generează efecte negative pentru români și necesită o acțiune concretă și promptă.
Căsătoriile și parteneriatele între persoane de același sex ar trebui recunoscute în întreaga UE, se arată într-o rezoluție a Parlamentului European. Instituţia mai cere Comisiei Europene să ia măsuri urgente în privinţa României, Poloniei şi Ungariei pentru că încalcă valorile europene.
Patru din cinci europeni sau 81% dintre cetățenii Uniunii spun că Bruxelles-ul ar trebui să acorde fonduri numai țărilor membre care respectă statul de drept și valorile democratice. Sprijinul covârșitor în favoarea statului de drept reiese dintr-un sondaj publicat vineri pe site-ul Parlamentului European.
Conferința privind viitorul Europei reprezintă o ocazie unică și oportună pentru cetățenii europeni de a dezbate provocările și prioritățile Europei. Indiferent de locul de proveniență sau de activitate, acesta poate fi spațiul în care să reflectați la viitorul pe care îl doriți pentru Uniunea Europeană.
Comisia Europeană a adoptat marți, 7 septembrie, un cadru privind emisiunea de obligațiuni verzi, care a fost supus unei evaluări independente. Banii sunt destinați finanțării de investiții și reforme verzi, în statele membre UE.
Iuliu Winkler, europarlamentar UDMR, PPE la nivel european și Victor Negrescu, europarlamentar PSD, S&D la nivel european, au discutat în cadrul emisiunii be.EU despre măsurile care trebuie luate urgent în România, în contextul începerii noii sesiunii a Parlamentului European.
Iuliu Winkler, europarlamentar UDMR, PPE la nivel european și Victor Negrescu, europarlamentar PSD, S&D la nivel european, au discutat în cadrul emisiunii be.EU despre agenda Parlamentului European pentru sesiunea care tocmai a început, dar și despre prioritățile României în contextul european.
Uniunea Europeană și producătorul farmaceutic AstraZenecea au încheiat un acord care pune capăt disputei juridice adusă în fața instanței din Bruxelles.
Comisia Europeană a anunţat, marţi, că a fost atinsă ţinta de vaccinare împotriva COVID-19 a cel puţin 70% din populaţia adultă a Uniunii Europene. Obiectivul fusese stabilit la începutul acestui an.
Sabina Iosub a discutat, sâmbătă, la Be EU, cu invitații săi, un subiect care ne va ajuta și pe noi în România, odată ce va fi pus în practică: "Garanția pentru copii".
Comisia Europeană a decis să înregistreze o inițiativă cetățenească europeană intitulată „Return the Plastics", de punere în aplicare a unui sistem de garanție- returnare la nivelul Uniunii pentru reciclarea sticlelor din plastic.
Europarlamentarul Dan Nica, liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European, a fost invitat în cadrul emisiunii Be EU, unde a vorbit despre situaţia din Afganistan, analizată de la nivelul Uniunii Europene.
Europarlamentarul PPE Vlad Nistor se arată mâhnit de faptul că, în ultimii 20 de ani, lumea liberă a cheltuit în Afganistan 300 de milioane de dolari pe zi, iar acum suntem în faţa unui "sfârşit dezastruos".
Poate mulți dintre voi vă întrebați ce se întâmplă atunci când legislația Uniunii Europene este încălcată. Cine pe cine pedepsește și cum. Sabina Iosub a precizat, la Be EU Info, ce se întâmplă atunci când un stat membru încalcă o lege europeană.
Europarlamentarul Jan Olbrycht a vorbit în cadrul emisiunii Be EU despre cum ne poate ajuta Uniunea Europeană în dezoltarea orașelor României.
Există două modalități de accesare a fondurilor europene, spune Jan Olbrycht.
Alimentele pentru bebeluşi, legumele, fructele, cerealele, peştele şi alte produse alimentare vor trebui să îndeplinească limite mai stricte privind conţinutul de cadmiu şi plumb înainte de a putea fi vândute în Uniunea Europeană, potrivit noilor norme care vor intra în vigoare începând cu data de 30 august, potrivit Reuters.
Europarlamentarul Vlad Botoș a fost invitatul Sabinei Iosub, în ediția de sâmbătă a emisiunii Be EU, în studioul din Strasbourg. Acesta a vorbit despre tranziția României de la cărbune și gaze naturale, către sursele regenerabile de energie.
Europarlamentarul Constanze Krehl a fost invitata Sabinei Iosub, în ediția de sâmbătă a emisiunii Be EU. Aceasta a explicat cum poate România să acceseze cât mai multe fonduri, din programele aprobate de Parlamentul European.
Comisia Europeană vine cu o serie de noi recomandări pentru realizarea unui sistem educațional bazat pe o învățare mixtă în școlile de pe teritoriul tuturor statelor membre ale UE.
În urma incendiilor de vegetație care continuă să afecteze mai multe regiuni în zona Mării Mediterane și a Balcanilor de Vest, Comisia Europeană mobilizează ajutoare necesare statelor în lupta pentru limitarea răspândirii focurilor, pentru salvarea de vieți omenești și mijloace de trai.
Dan Nica, liderul Delegației PSD în Parlamentul European, atrage atenția asupra faptului că trei state membre UE au primit deja bani din fondul european pentru PNRR, în timp ce în România nu se mai aude nimic despre Planul Național de Redresare și Reziliență.
Confederația Națională Sindicală ”Cartel Alfa” a transmis într-un comunicat că România are cea mai mare creștere a inegalității privind accesul la vacanță din UE, ceea ce înseamnă că majoritatea familiilor cu salarii mici nu își pot permite nici măcar o săptămână de vacanță.