Antena 3 CNN Actualitate Nicușor Dan a fost în Galați. A vizitat victimele și a mers la blocul lovit de dronă: „Autoritățile au reacționat bine”

Nicușor Dan a fost în Galați. A vizitat victimele și a mers la blocul lovit de dronă: „Autoritățile au reacționat bine”

G.M.
38 minute de citit Publicat la 07:45 29 Mai 2026 Modificat la 23:02 29 Mai 2026
Nicușor Dan a vizitat victimele incidentului din Galați și blocul lovit de dronă. Foto: Agerpres

Ambasada Rusiei la București: Decizia privind Consulatul de la Constanța va fi urmată de măsuri de răspuns

Ambasada Federației Ruse la București a informat vineri că, în cadrul discuției avute la Ministerul român al Afacerilor Externe, ambasadorul Vladimir Lipaev, convocat în contextul prăbușirii dronei la Galați, a adus la cunoștința părții române faptul că decizia privind Consulatul General al Rusiei de la Constanța 'va fi urmată de măsuri de răspuns', notează Agerpres.

'Fără niciun temei, i s-a comunicat decizia de declarare persona non grata a consulului rus la Constanța și de închidere a Consulatului General al Federației Ruse. (...) Ambasadorul a subliniat că incidentul din Galați nu poate fi interpretat nici măcar aproximativ drept o acțiune ostilă a Rusiei împotriva României, iar orice alte afirmații care provoacă alimentarea isteriei anti-ruse în spațiul politic și mediatic local nu pot fi considerate decât propagandă manipulatoare, menită să complice și mai mult relațiile ruso-române, deja complexe. Părții române i s-a adus la cunoștință faptul că decizia sa privind Consulatul General al Rusiei la Constanța va fi urmată de măsuri de răspuns', se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Ambasadei, postat pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice la București.

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că 'Rusia nu a amenințat niciodată și nu amenință statele europene', după ce acestea au acuzat Moscova că este responsabilă pentru prăbușirea unei drone peste un bloc de locuințe din Galați, transmite AFP.

Anterior, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat pentru TASS că măsurile de răspuns ale Rusiei la închiderea Consulatului General al Federației Ruse în România și la declararea consulului general Andrei Kosilin drept persona non grata nu vor întârzia să apară.

În noaptea de joi spre vineri, o dronă s-a prăbușit, în jurul orei 2:00 dimineața, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului.

Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din imobil.

Două persoane au fost rănite și au ajuns la spital.

Parchetul General a anunțat că preia ancheta în cazul dronei de proveniență rusească, ce a lovit un bloc de locuințe situat în centrul municipiului Galați și a explodat la impact.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, toată încărcătura dronei de tip Geran 2 a explodat la momentul impactului.

Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

România a informat aliații și pe secretarul general al Alianței Nord-Atlantice despre incident și a solicitat măsuri pentru accelerarea transferului de capabilități antidronă în țara noastră.

Mesaje de susținere pentru România au venit atât de la membrii NATO, cât și de la partenerii din Uniunea Europeană.

La finalul ședinței CSAT, șeful statului a anunțat declararea ca persona non grata a consulului general al Federației Ruse la Constanța și închiderea Consulatului General de la Constanța.

Ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, pentru a i se comunica măsurile pe care le va lua România la nivel diplomatic.

După ce a vizitat persoanele rănite și blocul afectat de la Galați, șeful statului român a subliniat că 'Federația Rusă a comis un act grav, care a pus în pericol viețile cetățenilor români pe pământ românesc'.

'Este o escaladare care nu poate fi acceptată, nu va fi tolerată și nici nu va rămâne fără răspuns. Este consecința iresponsabilității cu care Rusia folosește diverse tactici, în total dispreț față de viața civililor. Toate fac parte din arsenalul Moscovei pentru a induce frică, pentru a submina încrederea, pentru a face rău. De aceea, vreau ca mesajul meu să fie înțeles foarte clar: indiferent cât de mult încearcă să ne dezbine, indiferent de opiniile noastre diferite pe diverse teme, Rusia nu va reuși să dezbine societatea noastră când este vorba despre integritatea României, despre democrație și libertate în România. Sunt valori pe care societatea noastră și le-a asumat în momente istorice și în jurul cărora suntem uniți', a punctat președintele.

NATO confirmă că drona era rusească

Purtătorul de cuvânt al Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE), Martin O'Donnell, a confirmat vineri că drona este de origine rusească, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Ministerul român al Apărării a precizat de asemenea că drona prăbuşită la Galaţi este una de tipul Geran-2, de provenienţă rusească.

Cu toate acestea, preşedintele rus Vladimir Putin a pus sub semnul întrebării originea rusească a dronei şi a cerut că Rusia să investigheze epava acesteia. El a amintit că drone ucrainene au pătruns recent în spaţiul aerian al Finlandei, Poloniei şi al statelor baltice.

„Prima reacţie (n.r. - în aceste ţări) a fost aceeaşi care este acum în România: Vin ruşii”, a comentat liderul de la Kremlin, vorbind în faţa presei la finalul unei vizite în Kazahstan.

Mai devreme, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, i-a avertizat pe liderii europeni că drone rătăcite vor continua să ajungă în ţările lor, despre care a afirmat că sunt toate sunt implicate direct în războiul cu Rusia.

Radu Miruță explică de ce nu a fost activat articolul 4 din tratatul NATO

Ministrul Radu Miruță a fost întrebat dacă s-a renunțat la ideea de activare a articolului 4 pentru a nu se crea tensiuni în NATO: 

„Nu, absolut. MApN în luna februarie, eu am trimis la NATO o solicitare cu privire la niște capabilități pe care noi le considerăm necesare pentru lupta împotriva dronelor în zona Dobrogei. În discuțiile de azi, în cadrul CSAT, s-a luat decizia de a discuta în interiorul Consiliului Euro-Atlantic pentru ca solicitarea pe care am făcut-o în luna februarie să și fie îndeplinită, în sensul de a ne trimite astfel de capabilități. Noi avem o discuție începută la nivel tehnic. Comandantul forțelor militare europene a aprobat solicitarea României, rămâne ca țările să și aibă disponibilitatea să trimită astfel de capabilități”. 

Radu Miruță: După incidentul de acum o lună au fost aduse capabilități noi în zonă/Drona a parcurs spațiul aerian românesc 4 minute

„Această dronă a fost văzută pe radarul pe care Armata Română l-a adăugat în această zonă după situația de acum o lună, acum o lună de zile drona respectivă nu a fost văzută, așa cum am menționat după niște capabilități noi au fost aduse în zonă, una dintre aceste capabilități e un radar nou, care a văzut această dronă azi-noapte, dar nu au existat suficiente dispozitive pentru ca această dronă să fie angajată în condițiile care au fost aici.

Avioanele de vânătoare nu au putut face asta în deplină siguranță, peste municipiu, astfel încât să nu producă o pagubă mai mare. Imaginați-vă că dacă în cele 4 minute pe care această dronă le parcurge de la Grindu până în municipiul Galați, ancheta care pleacă de pe avionul F16 se îndreaptă spre zona locuită, pagubele sunt mai mari.

Drona a parcurs în spațiul aerian românesc 4 minute. În cele 4 minute, capabilitățile avute la dispoziție, care ar fi putut să acceseze o astfel de dronă au fost avioanele de vânătoare care au considerat că riscul este mult mai mare dacă ar angaja drona.

Trebuie să înțelegem împotriva dronelor trebuie niște echipamente cu dedicație construite pentru drone. Avioanele de vânătoare, apărarea antiaeriană pe care România o are au fost proiectate pentru alte tipuri de atacuri: cu elicopter, cu avion, cu rachetă.

(...) Noi vedem dronele îndreptându-se, dar dacă intră în spațiul aerian românesc sau nu, nu avem de unde să știm” 

Radu Miruță: Nu a fost un eșec al Armatei

Radu Miruță a declarat că incidentul din Galați nu reprezintă „un eșec” pentru Armata României. 

„Nu a fost un eșec al Armatei, pentru că Armata a făcut tot ce a putut cu echipamentele pe care le-a avut la dispoziție în urma înzestrării ultimilor ani”. 

A fost întrebat de ce drona nu a fost doborâtă înainte să lovească blocul:

„Pentru că a avut parcurgere în spațiul aerian românesc 4 minute, avioanele de vânătoare nu au avut scenariul să angreneze o astfel de dronă fără a exista riscuri în municipiul Galați și pentru că capabilități concrete de apărare anti-dronă nu sunt suficiente în Armata Română. De ce Armata Română nu s-a înzestrat până acum e o întrebare la care nu pot să răspund.”

Ministrul Apărării a fost întrebat câte din cele 15 contracte din SAFE ale MApN au fost semnate, în condițiile în care termenul limită este duminică. Radu Miruță a răspuns: 

„Încă suntem în acest termen. Nu negociez eu. Se vor încheia cele mai multe, înțeleg astă-seară. Trebuie să vedem care din companiile care au fost aprobate de Parlament și îndeplinesc condițiile impuse de Parlament. În al 12-lea cea există o procedură de interacțiune comercială și este absolut normal să se întâmple astfel. Azi dimineață mi-au comunicat colegii mei că s-au făcut niște pași semnificativi, însă un ministru nu e implicat în astfel de negocieri”. 

Întrebat dacă totuși acest incident este un eșec al miniștrilor politici care au condus MApN, Miruță a răspuns: 

„Eu sunt preocupat să demonstrăm că în câteva luni de zile, dacă se vrea, Armata Română poate să achiziționeze dispozitive care să se manifeste împotriva unor astfel de atacuri. Dacă le-ar fi avut militarii români, le-ar fi folosit cu drag”

În eventualitatea unui nou incident, ministrul Radu Miruță a declarat că „Armata Română va folosi maximal toate capabilitățile pe care le are la dispoziție”. 

Huiduieli în timpul declarațiilor președintelui României

În timp ce președintele Nicușor Dan a făcut declarații, în fața blocului lovit de dronă din Galați, pe stradă s-a strâns o mulțime de oameni, care a huiduit puternic. După ce a răspuns la toate întrebările reporterilor, șeful statului s-a îndreptat către acești cetățeni revoltați și i-a salutat.

Radu Miruță: Diseară vom semna 8 proiecte pentru cele mai moderne capabilități de apărare anti-dronă din lume

Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării, a făcut declarații, după ce a vizitat blocul lovit de dronă: 

„Armata Română face un efort intens în ultimele 12 luni de a se înzestra. Evoluția acestor ținte presupune capabilități pe care Armata Română până acum nu a avut preocupare să le aducă în înzestrare. Ați întrebat cum răspunde România Rusiei, poate cel mai bun răspuns se întâmplă în această seară: se vor semna 8 proiecte pentru cele mai moderne capabilități de apărare anti-dronă din lume. 

Atunci când am ajuns la MApN, de două luni de zile a apărut preocuparea să cumpărăm astfel de capabilități și uitați că azi suntem în situația în care contractăm cele mai moderne echipamente de apărare anti-dronă. Dacă ele ar fi existat aseară sau acum o jumătate de an, astfel de cazuri probabil că nu s-ar fi întâmplat.” 

Ce le-a transmis președintele victimelor de la Galați

„Chestiuni omenești. I-am încurajat. Am fost bucuros să văd că sunt optimiști față de situația în care se află, comunicau unul cu celalălat, arsurile...practic fiind treziți din somn au călcat pe material încins. Acestea sunt arsurile pe care le au și care necesită o săptămână, două de tratament, dar nu e nimic grav”, a spus Nicușor Dan, despre discuțiile pe care le-a purtat cu mama și fiul răniți în incident.

Nicușor Dan: Pentru această situație este responsabilă Rusia

„Pentru această situație este responsabilă Rusia, așa cum am spus. Este un proces în curs pe care statul român îl face pentru a se apăra, așa cum toate statele din flancul estic o fac”

Nicușor Dan explică de ce nu a fost activat articolul 4 din tratatul NATO

Nicușor Dan a fost întrebat dacă s-a discutat în CSAT activarea articolului 4 din tratatul NATO. 

„La nivelul NATO există reuniuni periodice la toate nivelurile și într-o reuniune ulterioară a NATO se va discuta exact de echipamentele de care are nevoie România”, a spus președintele. 

Nicușor Dan, după ce a vizitat blocul lovit de dronă: Toată lumea poate să revină în locuințele lor

„Mai puțin apartamentul care a fost afectat, toată lumea poate să revină în locuințele lor. La apartamentul afectat daunele nu sunt majore. S-a afectat o suprafață relativ mică din plafon, e o chestiune de săptămâni până când se întorc”.  

Nicușor Dan: Expulzarea consulului și închiderea Consulatului este un mesaj proporțional cu ce s-a întâmplat azi

„Este această expulzare a consului și închiderea Consulatului este un mesaj într-o ierarhie diplomatică care este proporțional cu ce s-a întâmplat azi. Lipsa de respect față de o țară care nu e parte din războiul ăsta”

Nicușor Dan a vizitat blocul lovit de dronă din Galați: Drona a avut explozibil clasic, se estimează cel puțin 30 de kilograme

La ieșirea din bloc, președintele a făcut noi declarații:

„Toate eforturile pe care statul român, Europa, a început să le facă de câțiva ani sunt complet justificate. Pentru amenințare trebuie să te pregătești. Ce face România, ce face Europa e corect. 

Am fost cu cei de la Poliția Națională-Investigații Criminale, care au început ancheta lor și am văzut urma exploziei, modul în care ei cercetează, mostre de substanță care să spună ce tip de explozibil a fost. 

Estimarea lor, cel puțin 30 de kilograme, repet, estimare, și explozibil clasic” 

Președintele a fost întrebat ce mesaj are pentru gălățenii, care se confruntă pentru a doua oară cu un astfel de incident. 

„Cu avioane e metoda cea mai puțin optimă (de doborât drone n.red). Avem un progres semnificativ în a le identifica și avem un oarecare progres în instrumente de la suprafață care să poată să apere. Suntem într-un proces, care sper să fie cât mai rapid”, a spus Nicușor Dan. 

Nicușor Dan a fost întrebat dacă este normal ca la patru ani de la izbucnirea războiului să nu avem un sistem de apărare antiaeriană.

„Suntem cu toții în aceeași situație. Vorbesc de țările europene. Pentru că e un război, un război care a dezvoltat o tehnologie care nu exista înainte de acest război, nu există fabrici destinate acestui tip de echipament, toată lumea într-o viteză cât mai mare încearcă să se actualizeze. Noi avem 4 proiecte care încearcă să adreseze problema asta. Nu suntem singurii care ne confruntăm cu problema asta. E o problemă care preocupă NATO și UE, cu toții suntem în proces de adaptare la situația nouă”, a răspuns președintele.

Nicușor Dan a ajuns la blocul lovit de dronă

Președintele Nicușor Dan se află în aceste momentul la blocul care a fost lovit azi noapte de o dronă rusească. 

Nicușor Dan: Drona care a ajuns în Galați a fost lovită deasupra orașului Reni și și-a modificat traiectoria

Nicușor Dan a declarat că autoritățile au reacționat bine în cazul incidentului din Galați. 

„A fost un eveniment extraordinar. Eu cred că autoritățile au reacționat bine, trebuie să continuăm să îmbunătățim echipamentele militare și foarte curând vom fi bine”, a spus președintele. 

Președintele Nicușor Dan a spus că traiectoria dronei care a lovit blocul din Galați este cunoscută.

„A fost un grup de 43 de drone care au venit din partea estică, au traversat Ucraina la 20-30 de kilometri de la nord de Dunăre, dinspre est spre vest, pe măsură ce au trecut pe teritoriul ucrainean, o parte din ele au fost doborâte și una dintre ele lovită probabil deasupra orașului Reni, traiectoria i s-a modificat și a venit înspre Galați. A fost lovită kinetic și din cauza asta...”, a spus șeful statului. 

Întrebat dacă echipamentul anti-dronă cerut de la NATO va ajunge în România, Nicușor Dan a răspuns: „E o discuție tehnică, complicată. În funcție de echipament, dacă încerci să dobori drona din avion trebuie să fii sigur că în traiectoria rachetei care doboară drona nu ajunge într-o cază și să creeze o pagubă mai mare. Deci unghiuri...să nu tragi de pe teritoriul românesc spre teritoriul ucrainean. Deci sunt foarte multe condițiile”. 

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat dacă și în România va demisiona Guvernul după incident, așa cum s-a întâmplat în Letonia. Șeful statului a spus: „A plecat acum o lună...”

 

 

Nicușor Dan, după ce a vizitat victimele din Galați: „Sunt foarte bine amândoi”

Nicușor Dan a spus că mama și copilul răniți în urma incidentului cu dronă din Galați sunt „bine” și au o stare mentală „foarte bună” . Președintele i-a vizitat pe amândoi în spital și a stat câteva minute de vorbă cu ambii. 

„E un gest de empatie, e un eveniment extraordinar. Sunt foarte bine amândoi. Sunt niște oameni care au niște răni, dar nu sunt deloc grave, o să stea o săptămână, două”, a spus Nicușor Dan. 

Întrebat în ce stare mentală se află cei doi, președintele a spus: „Foarte bună. După șocul pe care l-au suferit, bineînțeles. Vorbesc unul cu celălalt la telefon și sunt optimiști”. 

Președintele Nicușor Dan a mai declarat că după ce se vor externa, având în vedere că apartamentul lor a fost complet distrus, cei doi vor locui într-o casă, care deja a fost identificată de primărie pentru a fi pusă la dispoziția lor. 

Oana Țoiu: Consulul rus are 72 de ore la dispoziție să părăsească România

Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat, la finalul discuției cu ambasadorul rus la București, că Lipaev a fost informat că România a decis închiderea consulatului rus de la Constanța, iar consulul are la dispoziție 72 de ore să părăsească țara.

„Tocmai am terminat întâlnirea. A fost informat de decizia României de a nu mai permite activitatea consulatului de la Constanța și de declararea consulului drept persona non grata. Are la dispoziție 72 de ore pentru a părăsi țara.

(...) Avem claritate din partea echipelor din teren privind apartenența dronei: este rusească și avea și explozibil. Ambasadorul nu a confirmat, dar știm din reacțiile lor similare că tentativa de a nega responsabilitatea nu este una care poate avea succes. Sunt responsabili pentru aceste lucruri și trebuie să înceteze să pună aceste riscuri asupra cetățenilor”, a spus Oana Țoiu.

Ministra a adăugat că România va continua consultările cu aliații NATO. 

„Am avut discuții cu miniștrii de externe ai țărilor aliate. Mulțumesc pentru solidaritate și pentru mesajele clare că siguranța țărilor aliate este legată de securitatea tuturor. Vom continua creșterea presiunii prin sancțiuni.

Continuăm consultările bilaterale și în cadrul NATO pentru a ne asigura că cerințele României privind creșterea capabilităților și capacităților de descurajare la Marea Neagră, Dunăre și pe flancul estic primesc un răspuns coordonat la nivel aliat”, a spus Oana Țoiu. 

Ministra Afacerilor Externa a mai declarat că România a accelerat procedurile care să permită Armatei dotările necesare. 

„Este o prioritate în achizițiile anunțate, însă până când acestea vor ajunge în România avem o conversație la nivel aliat pentru a ne asigura că, împreună, creștem capacitatea de descurajare și apărare pe flancul estic. România are cea mai lungă graniță cu războiul, iar asta înseamnă că suntem furnizori de securitate și parte a unui efort comun și a unei responsabilități comune de a apăra flancul estic”, a spus Oana Țoiu. 

 

 

Nicușor Dan a mers și la spitalul unde este internat copilul de 14 ani, rănit în incidentul din Galați

Președintele Nicușor Dan a plecat de la spitalul din Galați, unde era internată femeia de 53 de ani rănită după ce o dronă s-a prăbușit peste blocul în care locuia, către spitalul de copii, unde este internat fiul femeii, un băiat de 14 ani, care a suferit arsuri ușoare în urma incidentului. 

Nicușor Dan a ajuns la Galați. Președintele s-a dus la spitalul unde e internată mama din blocul lovit de dronă

Președintele Nicușor Dan a ajuns la Galați. Șeful statului s-a dus la spitalul unde este internată femeia de 53 de ani, care a fost rănită, după ce o dronă s-a prăbușit peste blocul în care locuia și i-a distrus apartamentul. Copilul ei, de 14 ani, a suferit și el răni ușoare. 

Femeia în vârstă de 53 ani este internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, secția de Chirurgie Plastică. Aceasta prezintă arsuri de gradele I și II la nivelul membrelor inferioare cu retenție de corp străin (sticlă). Copilul ei, un băiat de 14 ani este internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați, secția de Chirurgie, având arsuri la nivelul antebrațelor, fără probleme respiratorii. 

Președintele Nicușor Dan a plecat de urgență la Galați, cu elicopterul, după ședința CSAT. După ce va discuta cu victimele incidentului, șeful statului va merge și la blocul care a fost lovit de dronă. 

 

 

Ambasadorul Darryl Nirenberg: „SUA sunt alături de România în urma incursiunii nechibzuite a unei drone rusești”

Ambasadorul Statelor Unite la București, Darryl Nirenberg, a scris, într-o postare pe X, că SUA sunt „alături de România” și a denunțat „incursiunea nechibzuită” a dronei rusești, care a lovit un bloc din Galați. 

„Statele Unite sunt alături de România în urma incursiunii nechibzuite a unei drone rusești. Monitorizăm îndeaproape această incursiune, iar gândurile noastre se îndreaptă către răniți și către cei afectați din Galați”, a scris diplomatul pe rețeaua socială. 

Ambasadorul rus a ajuns la MAE

Ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev, a ajuns vineri după-masă la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), unde a fost convocat de Oana Țoiu, după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din Galați. 

Este a doua oară doar în această săptămână când Lipaev este chemat la MAE. Ambasadorul Rusiei la București a fost convocat și miercuri, 27 mai, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, după ce Moscova a amenințat cu atacuri asupra Kievului.

„În discuție, partea română i-a reamintit că niciun comunicat sau postare nu suspendă obligațiile legale ale Federației Ruse, inclusiv cele privind respectarea dreptului internațional”, a precizat MAE.

De asemenea, ministerul a transmis că România nu se lasă intimidată și își va păstra prezența diplomatică la Kiev. 

„Nu vom fi intimidați. Ne menținem prezența diplomatică în Ucraina și la Kiev. Ucraina are dreptul legitim și inalienabil la suveranitate și libertate în deplină securitate”, a transmis MAE în comunicatul citat. 

Nicușor Dan: Întreaga responsabilitatea revine Rusiei

Declarațiile președintelui României, Nicușor Dan:

  • Am avut noaptea trecută un incident grav, în care doi cetățeni români au fost răniți, și întreaga responsabilitate pentru acest incident revine Rusiei, o țară care duce un război de agresiune de mai bine de patru ani împotriva Ucrainei. Față de această situație, Consulul General al Federației Ruse la Constanța a fost declarat persoană non grata și Consulatul General al Federației Ruse la Constanța se va închide.
  • Vreau să remarc iresponsabilitatea unor lideri politici și lideri de opinie români care încearcă să scuze Rusia față de acest incident. Și acum cetățenii români pot să vadă cine e pro-occidental și cine mimează pro-occidentalismul.
  • Am avut o dronă rusă, Gheran-2, plecată din Rusia. Cunoaștem traiectoria, cunoaștem pe unde a trecut prin Ucraina, cunoaștem pe unde a intrat în România, parte dintr-un roi de 43 de drone rusești, din care doar una a ajuns pe teritoriul României.
  • Vreau să mulțumesc pentru solidaritate partenerilor, manifestată atât individual, cât și în cadrul formatelor multilaterale, partenerilor din Uniunea Europeană, partenerilor din NATO. Asta dovedește că există o solidaritate și o unitate euroatlantică.
  • În ceea ce privește capabilitățile României față de acest tip de incidente, vreau să vă informez că, în cadrul SAFE, avem o componentă importantă dedicată unor capabilități antiaeriene care să răspundă acestui tip de evenimente. Contractele se semnează zilele astea, și livrarea o să o avem într-un an sau doi.
  • Avem, după cum știți, un parteneriat cu Ucraina semnat în urmă cu trei luni pe producția comună de drone, și aceste două programe, SAFE și Ucraina, au o parte comună.
  • Avem un mecanism comun cu Statele Unite și Marea Britanie pe accelerarea producției și testării de drone și de capabilități, evident, antidrone. Și, până când aceste echipamente vor fi livrate, avem acorduri și bilaterale, și în cadrul NATO, cu parteneri pentru echipamente care să fie prezente în România.
  • Unele au venit, altele urmează să vină, și, în discuția pe care am avut-o cu Secretarul General NATO, am insistat pentru urgentare și a fost absolut de acord ca aceste echipamente să ajungă cât mai repede în România.
  • Și ultimul lucru - am discutat în CSAT și de apărarea civilă. Reacția pe zona de apărare civilă de azi noapte a fost una foarte rapidă, și domnul ministru de interne ne-a prezentat măsurile care au fost deja luate pentru toată zona potențial afectată - sporire de număr de oameni și toate celelalte măsuri, deci pe zona aceasta suntem pregătiți.

Mesajul lui Zelenski pentru România, după ce o dronă a lovit blocul din Galați: „Acesta a fost încă un atac cinic”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski are prima reacție după ce o dronă a rușilor a lovit acoperișul unui bloc din Galați. Zelenski condamnă atacurile rușilor asupra țării sale și transmite că Ucraina este gata să sprijine România „în orice mod este necesar”.

„Este necesar să se intensifice presiunea asupra Rusiei, astfel încât acest război să nu fie prelungit sau extins. Noaptea trecută, rușii au efectuat un atac deliberat asupra regiunii noastre sudice - regiunea Odesa, care se învecinează cu România. Acesta a fost încă un atac cinic asupra infrastructurii civile din orașele și apele noastre, vizând navele container civile. Una dintre drone a lovit și o clădire rezidențială obișnuită din România. Le dorim celor răniți o recuperare rapidă. Suntem gata să sprijinim România în orice mod este necesar în aceste circumstanțe. Contăm pe noile măsuri de sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei care vor fi cu adevărat puternice și vor face Rusia să simtă că atacurile sale înseamnă pierderi semnificative pentru Rusia însăși. Ar fi corect. Mulțumim tuturor celor care ajută la protejarea vieții”, a scris Zelenski.

Ședința CSAT s-a terminat

Ședința de urgență a CSAT, convocată de președintele Nicușor Dan după ce o dronă a lovit un bloc din Galați, s-a încheiat. Este așteptată o comunicare din partea Administrației Prezidențiale.

Cum arată apartamentul din Galaţi lovit de dronă. Imagini surprinse din interior. Mărturiile oamenilor

Apartamentul de la ultimul etaj al blocului din Galați lovit de drona rusească a fost distrus de impact. Imaginile din interior sunt tulburătoare și arată cam cât de puternic a fost șocul, plafonul din beton armat fiind complet perforat.

Două persoane, o mamă şi fiul ei de 14 ani, au fost rănite uşor, iar aproximativ 70 de locatari au fost evacuați din clădire. 

Doi locatari din zona blocului din Galați lovit de dronă au povestit momentele de panică trăite în timpul nopții. Aceștia spun că exploziile i-au trezit din somn și că s-au adăpostit de teamă în locuințe. „Nu știam ce se întâmplă, dacă e război”, a declarat un bărbat.

O femeie care locuiește în spatele blocului lovit de drona rusească spune că, la scurt timp după mesajul RO-Alert, s-a auzit o bubuitură puternică.

„A venit RO-Alert, după 2-3 minute s-a auzit bubuitura. Ne-am speriat, normal. Ne-a luat din somn la ora 2 dimineața. S-au zguduit geamurile, casa mea e destul de aproape. Sunt sigură că se va mai repeta situația. Normal că ne este frică”, spune femeia.

Surse: Ilie Bolojan a cerut să se întoarcă de la Chișinău de urgență cu avionul Spartan

Premierul Ilie bolojan, care este vineri în vizită la Chișinău, a cerut să se întoarcă în țară cu avionul Spartan, au declarat surse pentru Antena 3 CNN. El își întrerupe astfel vizita în Republica Moldova, după ce o dronă rusească a căzut peste un bloc din Galați și a explodat. Premierul interimar nu poate participa la Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care a început la ora 11.00, pentru că nu poate comunica în siguranță cu România.

Ilie Bolojan, care e și vicepreședinte CSAT, a aterizat după miezul nopții pe aeroportul din Chișinău, unde s-a dus cu o cursă obișnuită.

Vineri dimineață a solicitat Ministerului Apărării să-i fie trimis avionul Spartan pentru a se întoarce în țară.

Bolojan va mai participa doar la două evenimente la Chișinău, deci își întrerupe programul pentru a pleca mai repede în țară. Urmează să se vadă cu președinta Maia Sandu și mai are o acțiune într-o suburbie a Chișinăului, după care revine în România. 

Premierul interimar nu poate participa la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care a început la ora 11.00, pentru că nu poate comunica în siguranță cu România. Nivelul de securitate al comunicațiilor video și audio din Chișnău nu-i permit să participe la o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, dar l-a delegat pe ministrul Apărării să-l reprezinte în CSAT.

Totodată, Bolojan a declarat că i-a cerut ministrului Apărării să urgenteze transmiterea de echipamente NATO în România, să discute și s-a întâmplat acest lucru cu aliații pentru a găsi radare care să poate depista dronele care zboară la mică înălțime și să fie aduse în România cât mai rapid se poate, după discuții pe care să le aibă cu aliații NATO.

El a cerut și ministrului de Externe să stabilească nivelul de sancțiuni pe care să-l anunțe în CSAT pentru diplomații ruși aflați la București.

De la ora 12.00, avionul Spartan va decola de la București spre Chișinău, ca să îl aducă înapoi în țară pe Ilie Bolojan, au declarat surse pentru Antena 3 CNN

Bolojan: România pregătește sancționarea diplomaților ruși după drona prăbușită la Galați

Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri la Chsișinău că România pregătește sancțiuni diplomatice împotriva Rusiei în urma dronei care a lovit un bloc la Galați, dar și măsuri urgente pentru întărirea apărării la granița de est, inclusiv solicitarea unor noi sisteme antiaeriene și radare de la aliați.

"Condamn ferm această acțiune iresponsabilă a Rusiei. Lucrăm pe trei planuri. Primul dintre ele este cel diplomatic - am convenit cu MAE acțiunea care va fi propusă în ședința CSAT pe cale diplomatică, în așa fel încât să adoptăm sancțiuni pentru diplomații ruși de la București. 

În al doilea rând este planul imediat pentru asigurarea siguranței la frontierele de est ale României. MApN va face demersuri pentru a solicita aliaților transferul de tehnologii militare pe care astăzi nu le avem: capacități antiaeriene, radare care pot scana la altitudini joase, să avem tehnică militară care să țină cont de ceea ce se întâmplă în războaiele de astăzi și de noile tehnici legate de drone". 

Premierul Ilie Bolojan a subliniat că cel mai important plan de apărare pentru Romînia este programul SAFE. El a condamnat acțiunile care au vizat întârzierea legislației care permite armatei să doboare dronele, dar și încercările de blocare a programului SAFE:

"În aceste zile, România semnează toate contractele pentru furnizarea, în anii următori, până în 2030, a tuturor capacităților de apărare solicitate de Armata României, în valoare de 10 miliarde de euro, care să asigure dotarea armatei în anii următori. Acțiunile iresponsabile din lumea politică, ce țin de contestarea legislației privind atacarea dronelor pe timp de pace, au dus la mari întârzieri, din cauza contestațiilor. Vă rog să vă gândiți la contestațiile depuse la CCR chiar în aceste zile referitoare la legislația SAFE. Am făcut tot ce a trebuit pentru a dota Armata cu tehnică militară".

Peter Magyar: Ungaria condamnă “în termenii cei mai fermi” toate atacurile care pun în pericol populația civilă

Prim-ministrul ungar Peter Magyar și-a exprimat vineri solidaritatea cu România în urma incidentului în care o dronă rusească a căzut pe un bloc de apartamente, el declarând că unitatea Europei și alianța NATO sunt 'mai importante astăzi ca niciodată”, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Magyar a mai spus că Ungaria condamnă “în termenii cei mai fermi” toate atacurile care pun în pericol populația civilă și duc la încălcarea teritoriului și spațiului aerian al unui stat suveran membru al UE și NATO.

 

Ambasadorul SUA la NATO: “Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul Alianței"

Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker și-a exprimat solidaritatea cu România, în urma dronei prăbușite la Galați:

“Suntem alături de România, aliatul nostru din NATO, și condamnăm această incursiune nesăbuită pe teritoriul său. Gândurile noastre se îndreaptă către răniții din Galați. Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”.

George Simion: „Nu a fost ușor”

Liderul AUR, George Simion, a condamnat „atacul din această noapte”, în urma căruia o dronă rusească a căzut peste un bloc din Galați.

„Nu a fost ușor, în al doisprezecelea ceas, nu mai dați foc la țară și lăsați un guvern legitim să preia conducerea! V-ați demonstrat incapacitatea. Ați fi fost în stare chiar și pentru drona din noaptea asta să dați vina pe noi. Sau pe acest fond să vă instalați premieri care nici măcar câteva procente nu au în votul populației.”, a spus președintele AUR, George Simion.

George Simion a cerut demisia „actualilor conducători” ai României.

„Acum câteva luni spuneați că din cauza AUR nu puteți dărâma voi dronele. Condamnăm atacul din această noapte, incompetența și impostură actualilor conducători: dați-vă la o parte și lăsați românii să decidă”, a adăugat liderul AUR.

Mark Rutte: NATO e solidar cu România

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat vineri că, în urma discuției telefonice avute cu Nicușor Dan, l-a asigurat pe președintele român de „solidaritatea totală a NATO Cu România”.

„Mi-am exprimat compasiunea pentru persoanele rănite în incident. Am sublinat că NATO e gata să apere fiecare centimetru din teritoriul aliat. Vom continua să întărim capacitatea noastră de descurajare și apărare împotriva oricărui tip de amenințare, inclusiv drone”, a spus Mark Rutte.

Secretarul general al NATO a precizat că „atitudinea iresponsabilă a Rusiei este un pericol pentru noi toți”.

„Rușii continuă să atace civili și infrastructura civilă de pe teritoriul Ucrainei. Noaptea trecută au arătat încă o dată că efectele războiului ilegal de agresiune nu se opresc la graniță”. Războiul Rusiei trebuie oprit, la fel și lipsa de respect a Rusiei față de siguranța civililor. Din punctul nostru de vedere, vom continua să întărim capacitățile de descurajare și apărare și să continuăm sprijinul oferit Ucrainei pentru a se apăra de agresiunea rusă”, a spus Mark Rutte.

Nicușor Dan a discutat cu Mark Rutte despre drona căzută la Galați: „Încălcare inacceptabilă a suveranității României”

Drona rusească Gheran 2 prăbușită peste un bloc din Galați reprezintă cel mai grav incident produs pe teritoriul României de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat vineri președintele României, Nicușor Dan.

Președintele României a anunțat că a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

„Am condamnat ferm această încălcare inacceptabilă a suveranității României. Responsabilitatea integrală aparține Federației Ruse, al cărei comportament arată un dispreț total față de dreptul internațional și față de siguranța cetățenilor unui stat NATO. Am mulțumit Secretarului General și Aliaților pentru solidaritate și am convenit continuarea coordonării strânse în cadrul NATO pentru consolidarea apărării noastre și a Flancului Estic, în special cu capacități anti-aeriene și anti-dronă”, a spus Nicușor Dan.

„România este un aliat puternic și nu va accepta ca agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei să amenințe securitatea cetățenilor români”, a adăugat președintele român.

Prima reacție a Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a anunțat că România a activat consultări la nivel înalt cu comandanții NATO după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galați și a transmis un mesaj de calm către populație. 

Oficialul a subliniat că România nu este atacată direct, însă efectele războiului din Ucraina pot genera incidente în zonele de frontieră, motiv pentru care Alianța analizează măsuri pentru întărirea supravegherii și a reacției pe Flancul Estic.

"În această dimineață am discutat cu comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul Alexus G. Grynkewich, iar ieri am avut o discuție și cu comandantul Forțelor Terestre Aliate, generalul Christopher T. Donahue. De asemenea, am transmis un mesaj către toți șefii apărării din statele NATO. Am analizat împreună situația generată de atacurile desfășurate în proximitatea frontierelor României și măsurile necesare pentru consolidarea capacității de supraveghere, avertizare și reacție pe Flancul Estic al Alianței.

În cadrul reuniunilor Comitetului Militar al NATO de la Bruxelles, am atras în mod constant atenția asupra necesității accelerării dezvoltării capabilităților de apărare și a menținerii regiunii Mării Negre printre prioritățile strategice ale Alianței. Evenimentele din această noapte arată încă o dată cât de important este acest lucru", a transmis generalul Gheorghiță Vlad pe Facebook.

Președintele Finlandei: Situația este discutată în cadrul Alianței

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a transmis într-un mesaj pe X că e alături de România după ce o dronă a căzut peste un bloc la Galați și că situația este discutată în cadrul Alianței.

"Finlanda condamnă atacul cu dronă rusesc care a lovit o clădire rezidențială din România. Rusia depășește încă o limită în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei. 

Finlanda este alături de aliatul său România și continuă să sprijine Ucraina pentru a se apăra.

Situația este discutată în cadrul Alianței", a transmis Președintele Finlandei, Alexander Stubb.

Dosar penal pentru distrugere și tentativă de omor calificat, după prăbușirea dronei

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-au sesizat din oficiu în cursul nopții cu privire la explozia unei drone cu încărcătură militară, de proveniență rusească, în centrul municipiului Galați, a informat Ministerul Public.

Un dosarul penal a fost deschis în urma deflagrației. În acest caz, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați fac cercetări pentru distrugere și tentativă de omor calificat.

Din cercetările efectuate până în prezent la fața locului a rezultat că drona militară s-a prăbușit pe un bloc de locuințe și a explodat în jurul orei 1,50, ceea ce a dus la distrugerea unui apartament de la etajul 10 al imobilului și rănirea a două persoane aflate în apartament. 

 

Oana Țoiu l-a convocat pe ambasadorul rus la sediul MAE

Ministra română de Externe, Oana Țoiu, a anunțat vineri că l-a convocat la minister pe ambasadorul rus.

„L-am convocat pe Ambasadorul Federației Ruse la sediul Ministerului Afacerilor Externe. Siguranța României este prioritatea noastră absolută”, a spus Oana Țoiu, într-o postare publicată pe contul său de X.

Țoiu a preizat că „avem confirmarea MAPN că drona care s-a prăbușit pe o clădire rezidențială din Galați este de proveniență rusească”.

„Decizia a fost luată în urma incidentului de o gravitate majoră și îi vom comunica oficial efectele pe care această lipsă de responsabilitate a Federației Ruse le va atrage asupra relației diplomatice dintre țările noastre și pașii următori la nivelul european privind pachetele de sancțiuni”, a spus ministra română de Externe.

Radu Miruță a discutat cu Mark Rutte. „Da, era o dronă Geran 2”. NATO ar putea aduce sisteme antidronă în România

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a discutat cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, după ce o dronă rusească a căzut peste un bloc din Galați și a rănit două persoane.

„Războiul de la granițele României este o realitate. La fel de reală este și responsabilitatea noastră de a lua decizii raționale, bazate pe fapte, nu pe emoție sau pe speculații. În urma incidentului din noaptea trecută, am informat imediat Președintele României și aliații noștri din NATO. Am avut o conversație telefonică în această dimineață cu Mark Rutte, secretarul general al NATO, căruia i-am argumentat încă o dată cât de important este ca ceea ce noi am solicitat oficial la nivel aliat să fie implementat în zona Dobrogei, până când capabilitățile anti dronă de curând comandate de Ministerul Apărării vor fi livrate”, a spus Radu Miruță, într-o postare publicată pe Facebook.

Da, era o dronă Geran 2. Da, a fost descoperită și urmărită pe radarul nou instalat în zona Galați, după incidentul de acum două săptămâni. Da, avioanele de vânătoare au avut autorizație de tragere. Da, în cele 4 minute cât s-a aflat în spațiul aerian românesc nu s-a putut trage fără ca proiectilul să facă pagube mai mari în municipiul Galați ori astfel încât proiectilul să nu ajungă în afara României și să fie considerată o imixtiune în războiul din Ucraina”, a explicat ministrul Apărării.

Maia Sandu: „Este încă o dovadă a faptului că războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei afectează întreaga regiune”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat vineri ”cu fermitate atacul rusesc cu dronă care a lovit civili români în propriile locuinţe, la Galaţi”, scrie Agerpres.

„Este încă o dovadă a faptului că războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei afectează întreaga regiune şi pune în pericol vieţi omeneşti”, a scris ea într-o postare pe Facebook.

„În aceste momente, suntem solidari cu România, iar Europa trebuie să rămână unită şi fermă în apărarea păcii, securităţii şi valorilor democratice”, a adăugat preşedinta Republicii Moldova.

Ministrul italian al Apărării, mesaj de solidaritate cu România: „Cea mai fermă condamnare pentru drona rusească”

Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a reacționat după incidentul de la Galați, unde o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe, rănind două persoane, printre care un minor. Într-un mesaj postat pe X, oficialul italian a transmis solidaritatea Italiei și a subliniat unitatea NATO.

„Îmi exprim cea mai fermă condamnare pentru drona rusească ce a lovit un edificiu rezidențial în orașul Galați, în România, provocând doi răniți, dintre care un minor. Aceasta reprezintă o escaladare periculoasă și iresponsabilă, care nu poate fi tolerată. Viceprim-ministrului și ministrului Apărării din România, Radu-Dinel Miruță, și întregului popor al României le adresăm cea mai profundă solidaritate și apropiere”, a scris Guido Crosetto.

Oficialul a insistat asupra coeziunii Alianței Nord-Atlantice.

„În fața acestor amenințări, coeziunea NATO rămâne de neclintit: securitatea unui membru al Alianței și al Uniunii Europene este securitatea noastră, a tuturor. Uniți în apărarea păcii, a stabilității și a teritoriului euroatlantic”, a transmis ministrul italian al Apărării.

Surse: Nicușor Dan a convocat CSAT

Președintele Nicușor Dan a convocat joi o ședință de urgență CSAT, conform unor surse Antena 3 CNN.

 

Ilie Bolojan, despre drona căzută pe un bloc din Galați: Răspunsul apărării românești a fost limitat de nivelul dotării

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, pe Facebook, după prăbușirea unei drone rusești pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, că răspunsul apărării românești a fost limitat de nivelul actual al dotării. El a subliniat că acest lucru arată, încă o dată, cât de necesară e accelerării programelor SAFE, în special a celor destinate combaterii dronelor.

„Răspunsul apărării românești a fost limitat de nivelul dotării. Este încă o dovadă a importanței programului SAFE, prin care vom asigura o dotare completă antidronă a Armatei Române. Contractul va fi semnat în următoarele ore. În câteva luni va începe livrarea capabilităților antidronă”, a transmis Ilie Bolojan.

„Am fost în contact cu ministrul Apărării și au fost luate imediat toate măsurile pentru protejarea populației, iar, în plan diplomatic, au fost informați aliații și partenerii României”, a afirmat Bolojan.

Premierul interimar a spus că incidentul este inacceptabil și a acuzat Rusia de o nouă încălcare a spațiului aerian al României, pe fondul continuării războiului din Ucraina.

Citește continuarea aici

MApN: "Nu putem doborî drone deasupra zonelor locuite. Trebuie acordul proprietarilor pentru sisteme antiaeriene"

MApN a transmis că incidentul în urma căruia o dronă rusească a lovit un bloc din Galați nu reprezintă un atac asupra României, ci este consecința războiului din Ucraina. Generalul Gheorghe Maxim susține că Armata Română este încă limitată de legislația aplicabilă pe timp de pace în ceea ce privește doborârea dronelor care ajung în apropierea graniței cu Ucraina.

"Situația este sub control. Nu ne confruntăm cu un atac asupra României. Ne confruntăm cu efectele unui conflict în imediata apropierea țării noastre", a precizat generalul de brigadă Gheorghe Maxim într-o conferință de presă.

El a subliniat că nu au existat oportunități reale pentru doborârea dronei în condiții de siguranță.

Citește continuarea aici

Ursula von der Leyen, după atacul cu dronă la Galați: „Rușii au mai traversat o linie”

UE își exprima „solidaritatea totală” cu România și poporul român, a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca reacție la drona rusească căzută peste un bloc din Galați.

„Războiul de agresiune al Rusiei a trecut o altă linie. O dronă rusească a lovit o zonă populată din România și a rănit civili. Pe teritoriul UE. Suntem solidari cu România și poporul român”, a spus șefa Comisiei Europene.

Ursula von der Leyen a anunțat pregătirea unui al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

Președintele Letoniei, mesaj de solidaritate cu România după incidentul de la Galați: „Letonia condamnă atacul cu dronă rusească"

 

Președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, a reacționat după incidentul de la Galați, unde o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, rănind două persoane. Într-un mesaj postat pe X, șeful statului leton și-a exprimat solidaritatea cu România și disponibilitatea de a sprijini măsurile de răspuns.

„Letonia condamnă atacul cu dronă rusească asupra unui bloc de apartamente din Galați, România, care a rănit două persoane. Le doresc însănătoșire grabnică celor răniți. Letonia este pe deplin solidară cu aliatul nostru România și este pregătită să sprijine măsurile adecvate pentru a preveni astfel de încălcări”, a scris Edgars Rinkēvičs.

Ilie Bolojan: Răspunsul apărării românești a fost limitat de nivelul dotării

„În cursul nopții trecute, o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, provocând un incendiu și rănirea ușoară a două persoane.
Am fost în contact cu ministrul Apărării și au fost luate imediat toate măsurile pentru protejarea populației, iar, în plan diplomatic, au fost informați aliații și partenerii României.
Această situație este inacceptabilă și reprezintă o nouă violare a spațiului aerian, generată de continuarea iresponsabilă și nejustificată a războiului dus de Rusia în Ucraina. Acest război continuă să afecteze securitatea României și a statelor de pe Flancul Estic.
Condamn fără rezervă aceste acțiuni grave și cer ferm Rusiei să pună imediat capăt acestora.
Întărirea securității naționale, pentru a asigura protecția cetățenilor noștri, trebuie să rămână prioritatea absolută pentru autoritățile și forțele politice din România. Acesta este obiectivul pe care l-am urmărit inclusiv prin programul SAFE al UE, însă este clar că toate eforturile și acțiunile noastre trebuie accelerate.
Răspunsul apărării românești a fost limitat de nivelul dotării.
Este încă o dovadă a importanței programului SAFE, prin care vom asigura o dotare completă antidronă a armatei române. Contractul va fi semnat în următoarele ore. În câteva luni va începe livrarea capabilităților antidronă.
De aceea am depus atât de mult efort pentru a duce la bun sfârșit acest program, în pofida piedicilor iresponsabile, de toate felurile, puse de cei care ignoră, nu înțeleg sau nu sunt deranjați de pericolul pe care îl reprezintă Rusia.
Trebuie să ne concentrăm eforturile pentru a ne proteja cetățenii de astfel de pericole și pentru a consolida apărarea țării noastre”, a scris premierul Ilie Bolojan în urmă cu puțin timp pe pagina sa de Facebook.
 
 
 
 
 
 

Colonel SRI, despre drona de la Galați: „Este un incident militar grav. România trebuie să invoce Articolul 4”

Colonelul SRI în rezervă Tudor Păcuraru a comentat, la Antena 3 CNN, incidentul de la Galați, unde o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, și a explicat ce măsuri diplomatice și militare se impun din partea României.

Păcuraru a precizat că primele reacții diplomatice au avut deja loc.

„Domnul ambasador Kuzmin a luat contact cu Ministerul de Externe român și ne-a pus în vedere, pe un ton destul de agresiv, să ne retragem ambasada din Ucraina, fiindcă personalul diplomatic este expus riscurilor. Acum, dânsul ce-ar dori, să ne retragem țara din vecinătatea Rusiei? Mă rog, nu înțeleg”, a spus acesta.

Analistul a subliniat că ambasadorul rus a fost chemat de dimineață la Ministerul de Externe, unde i s-a înmânat o notă de prote

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole