Partidul Social Democrat (PSD), aflat sub conducerea lui Sorin Grindeanu, are noi cereri pentru prim-ministrul României, Ilie Bolojan, în legătură cu preţurile record la combustibili. Surse PSD au spus luni, pentru Antena 3 CNN, că este vorba despre trei solicitări, iar una dintre ele se referă la scutirea de plată a TVA-ului a unei cantităţi de carburant. Vestea aceasta vine la câteva ore după ce Daniel Băluță, președintele PSD București, a anunţat că locuitorii Sectorului 4 vor primi un ajutor pentru combustibili, având în vedere că preţurile la pompă au explodat în ultimele zile, iar puterea de cumpărare continuă să scadă. Analiza finală a celor de la PSD urmează să fie realizată marţi, când ministrul Energiei, Bogdan Ivan, va prezenta cifrele, iar propunerile vor fi înaintate premierului Bolojan.
Potrivit unor surse PSD, autoritățile analizează noi măsuri pentru sprijinirea persoanelor fizice în contextul creșterii prețului la carburanți, printre care se numără reducerea accizei printr-un mecanism flexibil, corelat cu evoluția prețului barilului, dar și ajustarea TVA. Există însă temeri că aceste reduceri nu se vor reflecta integral în prețul de la pompă.
"Noi măsuri discutate pentru persoane fizice în contextul creșterii prețului la carburanți:
- Scădere acciză – mecanism flexibil – în funcție de creșterea barilului să scadă acciza, la fel și TVA. Pe de altă parte, există temeri ca la pompă să nu scadă prețul
- O anumită cantitate de combustibil să fie scutită de plata TVA – de ex. între 30-50 litri (maximum un plin pe lună); se poate verifica în sistemul cu rovinietă
- Pentru firme – transportatori: o compensare mai mare – de 1,2 lei față de 85 bani pe litru, cum este acum", au spus surse din rândul social-democraţilor pentru Antena 3 CNN.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat în urmă cu mai bine de o săptămână, la Antena 3 CNN, că a propus introducerea unui sistem de tichete pentru motorina utilizată în agricultură, prin care fermierii ar putea cumpăra direct la pompă combustibil fără acciză și TVA pentru un consum standard de 78 de litri pe hectar.
Aceleaşi surse PSD au mai declarat astăzi pentru Antena 3 CNN că în cursul zilei de marţi se va face analiza finală și va veni ministrul Energiei, Bogdan Ivan, cu cifrele, iar propunerile vor ajunge curând la premierul Ilie Bolojan.
În urmă cu o săptămână, Bogdan Ivan a anunţat că decizia reducerii accizei la combustibil este la şeful Executivului, subliniind că a pus pe masa Coaliției și a Guvernului cinci scenarii pentru a menține prețul carburanților sub 10 lei/litru, că s-a asigurat că România este aprovizionată, iar mai departe decizia nu îi mai aparține. Presat să spună care ar fi nivelul de alarmă de la care recomandă Guvernului să intervină în piață, Bogdan Ivan a ezitat să ofere cifre exacte.