Președintele Vladimir Putin a semnat duminică o nouă doctrină navală care a transformat Statele Unite în principalul rival al Rusiei și a stabilit ambițiile maritime globale ale Rusiei pentru zone cruciale precum Arctica și Marea Neagră.
Avioanele de vânătoare din Italia, Germania și Ungaria vor începe să protejeze spațiul aerian al țărilor baltice de la 1 august, în cadrul misiunii de patrulare aeriană a NATO.
Președintele Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosi, a călătorit în Asia. Ca parte a turneului, ea va vizita o serie de țări, dar tot nu va zbura în Taiwan pe fondul amenințărilor din partea Chinei.
Cel puțin 32 de persoane au fost ucise în Madagascar, într-o zonă situată la nord de capitală, după ce bandiți locali cunoscuți sub numele de „dahalo" au incendiat case, potrivit declarațiilor Ministerului Apărării.
Prinţul Charles a primit o donaţie de 1 milion de lire sterline pentru organizaţia sa de caritate de la rudele lui Osama bin Laden, potrivit unui raport.
În Svalbard, există un sat în care atmosfera este ultra-curată, Wi-Fi-ul este interzis și nicio casă nu încuie ușa, în cazul în care trebuie să te ascunzi de urșii polari.
O rachetă chinezească s-a întors necontrolat pe Pământ sâmbătă, au declarat oficiali ai Departamentului american al Apărării, care au reproşat Beijingului că nu a împărtăşit informaţii despre obiectul potenţial periculos.
China intenționează să efectueze exerciții navale cu muniție adevărată, în apele din apropierea insulei Pingtan din provincia Fujian, care se află lângă Taiwan.
Spania a anunțat sâmbătă al doilea deces cauzat de variola maimuței, în ceea ce se crede a fi al doilea deces din Europa din cauza acestei boli și doar al treilea din afara Africii în epidemia de acum.
Papa Francisc a declarat că ceea ce s-a întâmplat în școlile pe care Biserica Romano-Catolică și alte biserici creștine le-au condus pentru a-i asimila cu forța pe copiii indigeni din Canada a fost un genocid.
Producătorul rus de gaze Gazprom a anunțat sâmbătă că a încetat să mai furnizeze gaze vecinei Letonia, acuzând-o că a încălcat condițiile de retragere a gazelor.
Elon Musk a dat în judecată Twitter, intensificându-și lupta juridică împotriva companiei de socializare în legătură cu încercarea sa de a renunța la achiziția de 44 de miliarde de dolari.
O femeie din Brazilia a fost închisă, împreună cu cei doi copii, de către soțul ei, timp de 17 ani. Familia a fost salvată joi dintr-o casă din cartierul Guaratiba, în vestul orașului Rio de Janeiro, a anunțat poliția.