Raportul comisiei Ridzi, validat de deputaţi. Fostul ministru riscă anchetarea şi pentru delapidare20 Oct
Antonescu le dă dreptate contestatarilor lui Olteanu: Este nepotrivit la BNR din cauza lipsei de experienţă 20 Oct
Comisia de Apărare de la Senat discută scandalul armelor în care a fost implicat Mircea Băsescu20 Oct
Băsescu îşi depune miercuri candidatura, împreună cu peste 2 milioane de semnături de susţinere 20 Oct
Băsescu: La Vanghelie nu a ajuns arhiva MI, ci informaţii de la ofiţeri care şi-au compromis statutul 20 Oct
Băsescu, sfat pentru PDL: "Trebuie să-şi întărească politica de cadre şi să-şi selecteze cu atenţie oamenii"19 Oct
Băsescu: Iohannis, un naiv. Cu el se instala liniştea ca pe vremea lui Iliescu, sub care a înflorit mafia19 Oct
Parlamentarii PNL trimit Preşedinţiei o scrisoare oficială de susţinere a lui Iohannis ca premier19 Oct
Antonescu şi Băsescu îşi dispută "bunul simţ". Liderul PNL îl acuză pe preşedinte că i-a furat sloganul19 Oct
Lucian Croitoru: Programul de guvernare va fi în linie cu acordurile cu UE, FMI şi Banca Mondială18 Oct
Klaus Iohannis îi răspunde lui Traian Băsescu: Parcursul constituţional a fost respectat (VIDEO)17 Oct
Mircea Geoană, după ce a discutat telefonic cu Lucian Croitoru: Dialogul şi consultarea nu-şi au rostul17 Oct
Vanghelie, mustrat de Blaga: ?Cine v-a pus să faceţi declaraţii iresponsabile despre arhiva DGIPI?? (VIDEO) 16 Oct
Eckstein-Kovacs: Preşedintele poate dizolva Parlamentul numai după depunerea jurământului la al doilea mandat16 Oct
Blaga susţine că a dat afară de la MAI persoane fără certificat ORNISS, bănuite de scurgeri de informaţii16 Oct
Curăţenie printre parlamentarii pro-Mitrea şi chiulangii: Nicolicea, Zoicaş şi Tiţa, excluşi din PSD 16 Oct
Motivaţia PSD pentru sesizarea CCR: Băsescu s-a substituit Parlamentului în numirea miniştrilor interimari16 Oct