Bătaie și cozi de sute de oameni, la deschiderea unui parc de retail din Arad. Localnicii și-au dat coate ca să ajungă să cumpere, nu tigăi, așa cum eram obișnuiți până acum, ci electrocasnice.
Cozile uriașe pe care le vedem an de an la ghișee, fac ca românii să piardă o zi din concediul anual așteptând să-și rezolve problemele. Nu toți, însă, reușesc să le rezolve în aceeași zi.
Centrul Infotrafic anunţă că valorile de trafic au început să crească pe autostrada A2 sensul București – Constanța, acolo unde, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste brațul Borcea, traficul se desfășoară pe câte o bandă pentru fiecare direcție.
Este haos la graniţe! Sunt întârzieri chiar şi de 9 ore la punctele de trecere a frontierei spre Grecia. Turiştii români şi bulgari au postat sute de mesaje pe reţelele de socializare. Sunt extrem de furioşi şi spun că aceste cozi uriaşe afectează turismul din sezon.
Românii care și-au prelungit vacanța de Paște se întorc acum înapoi în străinătate, însă, din cauza numărului mare de mașini, traficul din vămi este complet blocat.
Sute de oameni au luat cu asalt cel mai căutat loc pentru relaxare de la marginea Bucureștiului, unul dintre puținele deschise chiar din prima zi a anului.
Au fost cozi interminabile la Galaţi, după ce bacul militar s-a defectat din nou. Oamenii au fost nevoiţi să aştepte ore în şir într-o căldură infernlă, iar soluţiile întârzie să apară. În plus, spun autorităţile, şi nivelul extrem de scăzut al Dunării face ca timpii de aşteptare să crească.
Cozi uriaşe la Vama Nădlac. Vara se numără timpii de aşteptare în vămi. Românii care pleacă în concedii iau cu asalt vămile din vestul țării, acolo unde timpii de aşteptare ajung pe sensul de ieşire din ţară chiar şi la două ore.
Aglomerație în vămile din vestul țării. Românii care au petrecut sărbătorile acasă, în familie, sunt nevoiți să se întoarcă în țările unde își câștigă pâinea. Pentru asta vor sta din nou ore întregi în vamă.
După șocul provocat de anunțul noilor restricții, care îi bagă pe nevaccinați în carantină de noapte și le restrânge libertatea de mișcare la magazine alimentare, farmacii și biserici, românii au dat fuga să se vaccineze în acest weekend.
Cozi uriașe la centrele de vaccinare din Timișoara. Deși specialiștii susțin că vaccinarea ar putea fi una din soluțiile pentru a combate pandemia, cei mai mulți dintre cei prezenți la centre sunt persoane care solicită doză a treia de vaccin.
Turcia a intrat ieri pe lista roşie, iar astăzi românii au făcut cozi la vămile de întoarcere în ţară ca să scape de carantină. Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Ankara, a fost sesizat de către cetățeni români care se deplasează pe cale rutieră dinspre Turcia spre România despre creșterea timpilor de așteptare în punctul de trecere a frontierei Kapikule, aflat în nordul Republicii Turcia.
Sunt cozi infernale la Vama Nădlac. Mii de mașini așteaptă între 30 și 60 de minute, pentru a trece granița, atât la intrarea în România, cât și la intrarea în Ungaria.
Persoanele care au ajuns astăzi la centrele de vaccinare de la Romexpo și Palatul Copiilor, din București, au fost nevoite să aștepte la cozi lungi după ce Registrul Național de Vaccinare a fost blocat timp de două ore, ceea ce a cauzat întârzierea eliberării adeverințelor de vaccinare.
Peste o mie de oameni au stat la o coadă uriaşă la telegondola din Poina Braşov. Mulţi turişti din Sinaia au mers acolo și în Bușteni să schieze, pentru că în Sinaia pârtiile sunt închise.