Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Alegeri parlamentare 2020. PSD - 30,5% | PNL - 29% | USR-PLUS - 15,9%

Alegeri parlamentare 2020. PSD - 30,5% | PNL - 29% | USR-PLUS - 15,9%

Alegeri parlamentare 2020. Aproximativ 19 milioane de români sunt aşteptaţi, astăzi, la urne, pentru a decide cine vor fi cei 465 de parlamentari care vor decide viitorul României în următorii patru ani. Antena 3 te ţine informat minut cu minut despre ce se întâmplă în secţiile de votare, dar şi în culisele partidelor, iar la ora 21.00 doar de la noi află întreaga ţară primele rezultate ale alegerilor.

Alegeri parlamentare 2020. PSD - 30,5% | PNL - 29% | USR-PLUS - 15,9%
Sursa foto: Hepta
de Alin Tarnovschi    |    Milena Niță    |    Adrian Iclozan    |    06 Dec 2020   •   15:00

Avem primele rezultate exit poll alegeri parlamentare 2020. PSD a obţinut 30,5% din voturi, PNL 29%, iar USR-PLUS 15,9%.

Tot la Antena 3 poţi câştiga o maşină de parlamentar: Dacia Duster. Tot ce trebuie să faci este să descarci aplicaţia Sinteza Zilei, să urmăreşti Antena 3, să afli indiciile oferite oră de oră şi să răspunzi la întrebări.

La finalul zilei, telespectatorul care a răspuns corect la toate cele zece întrebări adresate pe parcursul întregii zile poate câştiga un autoturism Dacia Duster. Mai multe amănunte despre concurs:

În ziua votului, te uiţi la Antena 3, descarci aplicaţia Sinteza Zilei şi câştigi Dacia Duster

Tot la Antena 3, la ora 21.00, va fi prezentat singurul exit poll din România. Află primul rezultatele. Toate partidele, toate televiziunile sunt cu ochii pe Antena 3. În exclusivitate, singurul exit poll, singura sursă.

Alegeri parlamentare 2020. Informaţii actualizate minut cu minut

Ora 20.55 - Prezenţa la vot la această oră este de 31,82%, astfel că 5.788.797 de români şi-au exercitat dreptul electoral până la această oră.

Ora 20.45 - Prezenţa la vot la această oră este de 31,74%, astfel că 5.775.087 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 20.44Mesajul ascuns transmis de Ludovic Orban de la fereastra sediului PNL

Ora 20.30 - Prezenţa la vot la această oră este de 31,56%, astfel că 5.742.627 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 20.29 - Marius Pieleanu: Un nou partid, pe cale să intre în Parlamentul României

Ora 20.00 - Prezenţa la vot la această oră este de 31,09%, astfel că 5.656.760 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 19.35 - Prezenţa la vot la această oră este de 30,57 %, astfel că 5.561.281 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 19.30 - Galaţi: Secţiile de vot pe unde bate vântul. Mii de chiriaşi fictivi au fost arondaţi aici

Ora 19.28 - Sibiu: o femeie de 83 de ani a fost împiedicată să voteze. Poliţia a deschis dosar penal

Ora 19.22 - Surprize majore în datele singurul exit-poll din România. Rezultatele, difuzate în direct de Antena 3 la ora 21

Ora 19.00 - Carmen Iohannis a mers la vot însoţită de un ofiţer SPP. Ţinuta soţiei preşedintelui a întors priviri admirative

Ora 19.00 - Prezenţa la vot la această oră este de 29,77%, astfel că 5.417.161 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 18.50Patriarhul Daniel a votat la alegerile parlamentare 2020

Ora 18.30 - Prezenţa la vot la această oră este de 28,89%, astfel că 5.262.574 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 18.13 - Incendiu într-o secţie de vot din Prahova. Procesul electoral a fost întrerupt

Ora 18.00 - Prezenţa la vot la această oră este de 27,85%, astfel că 5.059.608 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 17.50Peste 200.000 de români din diaspora au votat duminică, până la ora 17

Ora 17.30 - Ion Iliescu nu votează duminică. Motivul invocat de fostul preşedinte al României este greu de contestat

Ora 17.30 - Prezenţa la vot la această oră este de 26,60%, astfel că 4.840.260 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 17.25Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, nu poate vota la alegerile parlamentare 2020. Motivul neaşteptat care îl împiedică

Ora 17.00 - Prezenţa la vot la această oră este de 25,20%, astfel că 4.585.708 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 16.45 - Suceava: un alegător a înjurat şi bruscat membrii secţiei de votare

Ora 16.30 - Prezenţa la vot la această oră este de 23,77%, astfel că 4.324.318 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 16.20 - Acuzaţii de mită electorală la Brăila. Primarul și preotul unei comune sunt acuzaţi că ar fi dat pachete alegătorilor

Ora 16.00 - Prezenţa la vot la această oră este de 22,57%, astfel că 4.106.377 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 15.50Preşedintele unei secţii de votare din Alba, depistat pozitiv cu COVID în ziua alegerilor

Ora 15.40Palme la o secţie de votare din Dolj. Agresorul, angajatul unei primării, s-a ales cu dosar penal

Ora 15.30 - Prezenţa la vot la această oră este de 21,25%, astfel că 3.867.222 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 15.20Un bătrân de 105 ani din Botoşani a votat la alegerile parlamentare: "Se întâmplă multe necazuri, oameni judecaţi, nedreptăţiţi"

Ora 15.00 - Prezenţa la vot la această oră este de 19,60%, astfel că 3.567.259 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 14.35Cum se văd alegerile de la stână? Ciobanul Nea' Ion: "Oile, banii și gagicile nu se spun"

Ora 14.15Cât câştigă un parlamentar şi ce salariu are un român de rând

Ora 14.00 - Prezenţa la vot la această oră este de 16,77%, astfel că 3.051.653 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 13.45Preotul Vasile Ioana, în ziua alegerilor: "Uneori judecăm prea aspru și când judecăm ne răcim, se răcesc inimile"

Ora 13.40 - Andrei Sebastian Filcea, alias Flick – Domnul Rimă, a făcut un apel la români pentru a merge la vot şi o urare pentru noul an, la Antena 3.

Ora 13.30 - Prezenţa la vot la această oră este de 15,57%, astfel că 2.851.035 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 13.05Vot în condiţii de pandemie la Institutul Marius Nasta din Bucureşti. O echipă Antena 3 a mers acolo, pentru a vedea cum decurge votul.

Ora 13.00 - Prezenţa la vot la această oră este de 13,90%, astfel că 2.529.046 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 12.40 - Prezenţa la vot la această oră este de 13,05%, astfel că 2.374.001 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 12.15Încă o persoană a decedat astăzi într-o secție de vot, de data aceasta, din Capitală. Vorbim despre secția de votare 643 din sectorul 3, București, unde un bătrân și-a pierdut viața. 

Ora 12.10 - Prezenţa la vot la această oră este de 11,17%, astfel că 2.032.651 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 12.00 - Prezenţa la vot la această oră este de 10,64%, astfel că 1.936.138 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 11.50 - O secţie de votare din sectorul 3 al Capitalei s-a închis, după ce o persoană a fost depistată pozitiv cu coronavirus.

Ora 11.40Un bărbat în vârstă de 80 de ani din Argeş a murit, duminică, după ce a leşinat în curtea secţiei de votare unde mersese să îşi exercite dreptul la vot.

Ora 11.30 - Prezenţa la vot la această oră este de 9,16%, astfel că 1.666.438 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 11.20 - Apar cozile la vot. Începe să se aglomereze la Ştefăneştii de Jos, din Ilfov, acolo unde la alegerile locale din 27 septembrie a fost scandal. A fost nevoie atunci de intervenţia jandarmilor pentru a-i calma pe alegători. 

Acum, la alegerile parlamentare, este din nou coadă, dar nu sunt incidente până la această oră.

Ora 11.10 - Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a votat duminică "pentru pragmatism, pentru justiţie şi parcursul european al României. (...) Îi îndemn pe români să vină la vot, să voteze cu capul", a spus edilul ales al Bucureştiului.

Ora 11.00 - Prezenţa la vot la această oră este de 7,73%, astfel că 1.407.279 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 10.45 - Primele incidente la alegerile de duminică: Un bărbat a apelat abuziv 112, un membru al secţiilor de votare s-a tăiat la mână.

Ora 10.30 - Prezenţa la vot la această oră este de 6,33%, astfel că 1.150.000 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

În Bucureşti, prezenţa pe sectoare este următoarea:

Sectorul 1 - 5,77
Sectorul 2 - 5,22
Sectorul 3 - 4,15
Sectorul 4 - 5,3
Sectorul 5 - 4,41
Sectorul 6 - 5,30.

Ora 10.00 - Peste 935.000 de români s-au prezentat la secțiile de votare în primele trei ore de la deschiderea urnelor pentru alegerile parlamentare, astfel că, potrivit datelor oficiale, prezența la vot la ora 10.00 este de 5,14%.

Cei mai mulți votanți au fost înregistrați în mediul ruban, peste 530.000, în timp ce în mediul rural au fost înregistrați în primele trei ore doar peste 405.000 de alegători.

Cea mai mare prezență se înregistrează în Mehedinți, de 6,97%. 

Ora 09.45 - Ziua votului a început cu incidente. La Dolj, unui poliţist i s-a descărcat din greşeală arma din dotare.

Şi la Brăila este o anchetă, după ce o persoană a sesizat că buletinul primit avea deja stampila aplicată, iar la Galaţi preşedintele unei secţii de vot a refuzat să înceapă procesul electoral pentru că nu avea personal care să se ocupe de trierea epidemiologică. 

Ora 09.30 - Prezenţa la vot la această oră este de 3,75%. Peste 683.000 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 09.15 - Prezenţa la vot la această oră este de 3,10%, astfel că aproape 563.000 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 09.05 - Președintele Klaus Iohannis a votat, duminică, la Liceul Jean Monnet din Capitală, şi şi-a dat jos masca în faţa comisiei, pentru a fi recunoscut.

"Astăzi avem şansa chiar istorică de a alege un Parlament mai bun care se ocupă de problemele românilor şi care face legi bune pentru România. E extrem de important să mergem la vot, alegerile nu se câştigă în sondaje, ci la urme", a spus şeful statului.

Potrivit celor prezenţi la faţa locului, preşedintele nu s-a dezinfectat pe mâini după ce a votat şi membrii secţiei i-au lipit autocolantul pe buletin, nu el.

Ora 08.52Incident extrem de grav în Gorj. Unui polițist care asigura paza într-o secție de votare, i s-a descărcat arma accidental, din fericire rezultând doar pagube materiale.

Ora 08.50 - Președintele PSD Marcel Ciolacu a votat duminică dimineața la o secție de votare din Buzău, pentru deschiderea școlilor și pentru un plan concret de luptă împotriva pandemiei. 

Şeful PSD i-a îndemnat pe români să vină azi la vot şi să voteze în spiritul Sf. Nicoale, "care pentru cei care au fost cuminți aduce daruri și pentru cei care au fost obraznici aduce nuiaua", a spus Ciolacu.

Ora 08.45 - Prezenţa la vot la această oră este de 2,35%, astfel că aproape 430.000 de români şi-au exercitat dreptul până la această oră.

Ora 08.30 - Prezenţa la vot la această oră este de 1,84%.

Cei mai mulţi români au votat în mediul urban, 196.000 de persoane, iar în mediul rural, 141.000 de oameni.

Ora 08.25 - Premierul Ludovic Orban a spus că a votat duminică pentru o Românie dinamică şi modernă, care să fie respectată internaţional. "Astăzi e o zi decisivă pentru România. Azi, românii au puterea să decidă în ce direcţie se va îndrepta România. ÎI invit pe toţi să voteze.

Şeful Guvernului a avut şi un îndemn pemntru români, să meargă vă voteze, pentru că în condiţii de siguranţă, nu există riscuri.

"Îi asigur pe români că măsurile de protecţie sanitară sunt respectate şi nu există risc de contaminare, dacă ele sunt respectate. Nu vă luaţi după cei care vă spun ca e periculos să mergeţi la vot! Mergeţi la vot, puneţi-vă pecetea pe soarta României în următorii patru ani!", a îndemnat premierul Orban.

Ora 08.15 - Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a votat duminică, pentru o Românie modernă.

"Am venit dis de dimineaţă pentru a vota pentru o Românie modernă, educată. Invit pe toţi cetăţenii să voteze. Oamenii să vină la vot şi să voteze pentru copiii României", a spus şefa de la Educaţie, Monica Anisie.

Ora 08.10 - Ramona Ioana Bruynseels, candidat PPU SL la Senatul României, a votat duminică dimineaţă, cu gândul la tinerii care pleacă din ţară, dar şi la bătrâni.

"Am votat pentru ca tinerii care pleacă din România în continuare, pentru că nu cred în viitorul lor în această ţară, iar vârstnicii sunt umiliţi lună de lună când li se o pensie din care nu pot trăi decent", a spus Ramona Ioana Bruynseels.

Ora 08.00 - Peste 230.000 de români au votat până până la această oră la alegerile parlamentare, adică după o oră de la deschiderea secțiilor, arată datele oficiale. Astfel, prezența la vot la ora 8.00 este de peste 1,2%.

Cei mai mulți alegători dintre cei 232.000 sunt din București, peste 25.000, urmaţi de cei din județele Constanța, peste 9.000, și Iași și Prahova, cu peste 8.000 de alegători.

În cursa electorală s-au înscris 7.136 de candidați pentru cele 465 de mandate de deputat și senator.

La alegerile parlamentare din 2016, prezența la vot a fost de 39,49%.

Ora 07.40Gabriela Firea și-a exercitat dreptul de vot la doar două minute după deschiderea secțiilor

Fostul primar al Capitalei a votat la Colegiul Tehnic Mecanic Griviţa: "Votez cu gândul la oameni".

Ora 07.00. Secţiile de votare au fost deschise în toată ţara. Aproximativ 19 milioane de români sunt aşteptaţi să voteze listele de candidaţi ale partidelor pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Prezenţa la vot în timp real poate fi consultată în harta interactivă a alegerilor parlamentare 2020.

Alegeri parlamentare 2020. Alegerile parlamentare în cifre

La alegerile parlamentare de astăzi, 6 decembrie 2020, vor fi aleşi 465 de parlamentari, dintre care 136 de senatori şi 329 de deputaţi, mandatele acestora urmând a fi pentru următorii patru ani.

Numărul candidaţilor la alegeri parlamentare 2020 a crescut de la 6.476, în anul 2016, la 7.136 în acest an. Cei mai mulţi dintre candidaţi, respectiv 4.659, candidează la Camera Deputaţilor, în timp ce 2.477 candidează la Senat.

De asemenea, au fost înregistraţi 42 de candidaţi independenţi pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Potrivit datelor oficiale, un deputat reprezintă 70.000 de locuitori, în timp ce un senator reprezintă 160.000 de locuitori.

Conform Autorităţii Electorale Permanente (AEP), numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 octombrie este de 18.981.242, cu 2.012 mai puţini faţă de ultima informare, realizată la sfârşitul lunii septembrie.

În străinătate, un număr total de 39.238 de români din diaspora au depus cereri de înregistrare pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare. Cele mai multe cereri au venit de la românii din Marea Britanie - 9.224, Germania - 5.772, Italia - 3.378, Spania - 3.338, Franţa - 2.769. Peste 1.000 au fost depuse de românii din Belgia, Olanda, Elveţia, Austria, SUA, Irlanda. Totodată, 3.939 de români din afara graniţelor s-au înscris pentru a vota la parlamentare la o secţie de votare.

Alegeri parlamentare 2020. Reguli în secţiile de votare

- accesul alegătorilor în sediul secției de votare se va face eșalonat spre a evita aglomerările din interiorul acestuia. Alegătorii sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, și să își dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secției de votare și la ieșirea din acesta;

- distanțarea de minimum 1 metru poate fi asigurată și prin marcarea acesteia între persoanele ce așteaptă în curtea sau în fața sediului secției de votare. Este recomandabil ca și în curtea sau în fața sediului secției de votare alegătorii să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;

- la intrarea în sediul secției de votare va fi organizat un filtru asigurat de către personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare desemnat, dotat cu termometru, materiale de protecție sanitară și flacon cu dezinfectant;

- în situația în care se formează aglomerări la intrarea în sediile secțiilor de votare, personalul de pază va asigura distanțarea de minimum 1 metru între persoane; în această situație este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;

- alegătorii vor fi supuși un triaj observațional și vor fi termometrizați cu ajutorul unui termometru noncontact;

- dacă nu sunt evidențiate temperatură de peste 37,3ºC și/sau simptome respiratorii evidente (de exemplu, tuse, rinoree, dificultăți în respirație), alegătorul își va dezinfecta mâinile, va intra în sediul secției de votare, păstrând distanța de minimum 1 metru față de celelalte persoane și evitând atingerea pe cât posibil a suprafețelor;

- personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare desemnat se va asigura că alegătorii vor respecta distanțarea fizică, vor purta corect masca și nu se vor abate de la traseul indicat către localul de vot. În cazul în care un alegător nu dispune de mască de protecție, acestuia i se va pune la dispoziție o mască de protecție, pe care o va purta pe tot parcursul prezenței în interiorul sediului secției de votare și în localul de vot;

- după exprimarea votului, alegătorii nu vor staționa în interiorul localului de vot sau al sediului secției de votare și vor părăsi imediat sediul secției de votare urmând traseele indicate.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close