Premierul olandez Mark Rutte a declarat vineri că războiul din Ucraina este și războiul lor, așa că olandezii trebuie să fie pregătiți pentru consecințe.
O femeie a fost mâncată de cele 20 de pisici de companie, după ce s-a prăbușit acasă și a murit. Ea nu a fost descoperită de polițiști timp de două săptămâni.
Potrivit ziarului, administrația de la Washington se așteaptă ca furnizarea de noi arme Ucrainei, sancțiunile anti-ruse și ”izolarea diplomatică a Rusiei” să contribuie la încheierea conflictului prin negocieri.
Militanți palestinieni au lansat sâmbătă o rachetă spre un oraș din sudul Israelului, atrăgând lovituri aeriene israeliene, a declarat armata israeliană, care crede că racheta a fost lansată de gruparea Hamas. Aceste atacuri vin după luni de relativ calm în zonă.
La summitul de vineri, președintele Vladimir Putin a spus că tot teritoriul statelor ce făceau parte cândva din componența URSS este, de fapt, teritoriu al Rusiei.
Peste 100 de companii din țările Uniunii Europene continuă să opereze în Rusia la aproape patru luni după ce invazia Ucrainei a declanșat o serie de sancțiuni internaționale împotriva Moscovei, arată un studiu citat de Bloomberg.
Comisia Europeană a recomandat ca Ucraina și Republica Moldova să primească statutul de candidat, un pas simbolic pe drumul lung către aderarea la Uniunea Europeană.
Președinta Moldovei, Maia Sandu a salutat decizia Comisiei Europene de a recomanda Consiliului European oferirea statului de țară candidat la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova.
Oficialii ruşi susţin că urmăresc îndeaproape candidatura Ucrainei la UE, atenţia cea mai mare fiind acordată cooperării sporite în domeniul apărării în cadrul blocului comunitar
China este gata să furnizeze piese de schimb pentru avioane companiilor aeriene ruse, nu există restricții de la Beijing în această chestiune, a spus ambasadorul Chinei la Moscova, Zhang Hanhui.
O familie care a fugit din țara lor africană distrusă de război pentru Australia a câștigat la loto o casă pe plajă de 3 milioane de dolari plus 1 milion de dolari în numerar.
Franța nu a mai primit gaze naturale din Rusia prin conductă din 15 iunie, a declarat vineri operatorul de rețea GRTgaz, după ce gigantul energetic rus Gazprom a avertizat în această săptămână că va reduce drastic livrările către Europa.
După ce a câștigat recent procesul pentru defăimare înaintat fostei sale soții, actorul Johnny Depp merge iar la tribunal. Este acuzat că a bătut un coleg.
Datele sugerează că mii de milionari încearcă să părăsească Rusia, iar un exod continuu al comunităţii sale de afaceri şi al oligarhilor va exacerba probabil daunele pe termen lung ale războiului asupra economiei sale, a declarat vineri ministerul britanic al apărării