Unul dintre spitalele județene de urgență din România, aflat într-un oraș mare al țării, va fi restructurat. De asemenea, corpul vechi al unității medicale intră în reabilitare şi modernizare cu fonduri PNRR.
Scandalul cu privire la renovarea vilei din Aviatorilor, Bucureşti, acolo unde Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA APPS) investește în mod netransparent aproximativ 7 milioane de euro, bani publici, continuă. În spaţiul public au apărut informaţii despre cine şi cât câştigă sume uriașe din acest proiect.
Uniunea Europeană a modificat cerințele sale energetice în sectorul construcțiilor oferind statelor membre o serie de linii directoare privind clădirile.
Atunci când se calculează costul unei renovări, chiar și cele mai mici detalii pot face o diferență colosală. Cu cât înveți mai multe despre renovarea ta, cu atât poți evita mai multe cheltuieli neprevăzute.
Firma care execută lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța a publicat imagini video cu stadiul lucrărilor și clădirea monument istoric în prezent.
Este grevă japoneză la Colegiul Național "Gheorghe Șincai" din Baia Mare. Clădirea este în reabilitare de doi ani, iar elevii sunt nevoiţi să schimbe periodic orarul, pentru că nu sunt destule spaţii disponibile în care să-şi desfăşoare orele.
Un milion de euro. Atât trebuie să plătească proprietarii unui bloc de pe Calea Victoriei pentru renovarea faţadei. Oamenii se plâng că nu au fost anunţati de costurile lucrării.
Altădată spații remarcabile, frecventate de lumea bună a Micului Paris, Cinema Capitol și Grădina de Vară Alhambra au rămas, în ultimii ani, doar o umbră a vieții interbelice bucureștene.