Dispariția lui Ionel Arsene readuce în discuție celebra lege a fugarilor. Proiectul Ministerului Justiției este și acum în dezbatere publică, după ce a primit aviz negativ din partea Consiliului Suprem al Magistraturii.
Cornel Popa şi Romeo Albu, doi condamnaţi din dosarul lui Sorin Oprescu, s-au predat la o secţie de Poliţie din Napoli, iar judecătorii italieni i-au lăsat în libertate până la judecarea extrădării în România.
Se extinde incendiul de vegetaţie izbucnit în Atena, în zona în care locuieşte şi fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu. Flăcările au ajuns până în curţile oamenilor.
Sorin Oprescu aşteaptă noul termen de judecată în libertate. Trimisul special Antena 3 în Atena, Cristi Popovici, a participat la proces şi a obținut informații în exclusivitate din sala de judecată unde Sorin Oprescu şi partenera sa de viaţă au făcut declarații. Iată cum a decurs audierea.
Judecătorii greci au decis ca Sorin Oprescu să fie liber până la următorul termen de judecată. Acesta trebuie să depună însă o garanție de 5.000 de euro. Are, de asemenea, interdicția de a părăsi Grecia și trebuie să se prezinte la Poliție de două ori pe lună.
Magistrații eleni au hotărât ca Sorin Oprescu să rămână liber până la următorul termen de judecată. Fostul primar al Capitalei trebuie să plătească, până mâine, o cauțiune de 5.000 de euro.
Adriana Nica, partenera de viaţă a lui Sorin Oprescu, a dat declaraţii în faţa instanţei din Atena, acolo unde judecătorii analizează cererea de extrădare a fostului primar al Capitalei. Cu ochii în lacrimi, Adriana Nica a explicat că Sorin Oprescu este în pericol de moarte în cazul în care va fi extrădat în România.
6 ore au durat audierile in procesul de astăzi. Avocații lui Sorin Oprescu au încercat să le explice judecătorilor eleni că fostul primar a avut parte de o judecată nedreaptă în România. Ce a căutat un fost judecător CCR la procesul din Grecia?
După șase ore în fața magistraților greci, Sorin Oprescu a obținut o nouă amânare, un nou termen de judecată. Astfel acesta ar putea afla mâine dacă scapă de arestul preventiv din Grecia.
Judecătorii Curţii de Apel din Atena au respins cererea de eliberare a lui Sorin Oprescu. Acesta rămâne în arest încă 10 zile, când va fi din nou în faţa magistraţilor cu un apel la solicitarea sa de eliberare.
Procesul prin care Sorin Oprescu va afla dacă va fi liber se va judeca mâine, la Atena. Trimisul special Antena 3 în Atena, Cristi Popovici, are toate detaliile.
Sorin Oprescu rămâne în arestul din Grecia pentru următoarele 40 de zile, până la finalizarea procedurilor de extrădare. Fostul primar al Capitalei a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție.
Sorin Oprescu rămâne în arestul din Grecia pentru următoarele 40 de zile, până la finalizarea procedurilor de extrădare. Cristi Popovici, trimisul special Antena 3 în Atena, are în exclusivitate imagini cu fostul primar în faţa procurorilor, dar şi mărturia unei vecine când acesta a fost ridicat de poliţia elenă.
Avocatul Adrian Cuculis a dat astăzi detalii, la Antena 3, despre situația juridică în care se află fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, arestat în Grecia după ce a fost dat în urmărire generală în România, în urma condamnării sale la închisoare pentru corupție. Oprescu a cerut azil politic în republica elenă.