Copiii României vor să plece din țara lor, peste granițe, unde să își creeze un trai mai bun. Cifrele sunt alarmante. Mai mult de 50% dintre aceștia vor să facă acest lucru.
Românii care au lucrat în mai multe țări trebuie să îndeplinească anumite condiții dacă vor pensii mai mari. Cine sunt românii care pot lua pensie din mai multe țări.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri, 10 ianuarie, legea care prevede că cetăţenii din afara graniţelor ţării pot accesa servicii consulare online.
Un cuplu de români, care a făcut o avere impresionantă în străinătate, a cerut sfatul internauților cu privire la afacerile pe care le-ar putea derula dacă se întorc în țară.
Ministerul Educației a anunțat lansarea concursului național pentru burse în vederea derulării de stagii universitare și de cercetare în străinătate. Acestea sunt în cuantum lunar cuprins între 1.200 și 2.000 de euro.
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, spune că nu s-a discutat despre instituirea unei taxe pentru cetăţenii români care aleg să-şi petreacă concediul în străinătate.
Românii care merg în vacanţe în străinătate sau călătoresc acolo dintr-un alt motiv şi îşi pierd actele sau le sunt furate trebuie să ştie ce paşi trebuie să urmeze pentru a-şi recupera documentele.
Deși România este o țară cu un potențial mare de producție, importurile de lactate din străinătate au crescut considerabil, motiv pentru care găsim tot mai puține produse românești în magazine.
Un român care a plecat să muncească în străinătate este căutat de polițiști, după ce familia acestuia a anunțat că nu a mai putut să-l contacteze de luni bune.
Proces mai puţin obișnuit la instanța de judecată din Alba. O femeie care lucrează în străinătate cere în justiție obligarea unui bărbat pe care îl credea iubitul său să îi restituie suma pe care i-a trimis-o timp de 4 ani.
Corina se numără printre copiii care au învățat să trăiască în lipsa părinților plecați în străinătate, însă iubirea pentru tatăl pe care nu l-a mai văzut de patru ani nu o lasă să renunțe la speranța că, într-o zi, îl va avea din nou alături.
Nemulțumirea față de condițiile pe care le au în România îi alungă pe tineri din țară. Peste 50% dintre copiii români vor să se mută în altă țară, o arată cel mai recent studiu al organizației Salvați Copiii.
Perioada sărbătorilor este aproape, dar pentru mulţi copii din România ea nu aduce bucurie, ci conștientizări că viaţa este grea şi plină de lipsuri, mai ales la nivel afectiv. Dovadă stă o scrisoare trimisă pentru Moş Crăciun de o fetiță crescută de bunici, cu mama plecată în străinătate, care nu cere cadouri, dar le transmite astfel părinților din toată lumea un mesaj sfâșietor.
Românii care muncesc în alte ţări ar trebui să lucreze pe bază de contract de muncă pentru a le fi respectate drepturile, pentru a beneficia de îngrijiri medicale şi pentru a avea o pensie asigurată. Este semnalul tras de ministrul Muncii, Marius Budăi, după o vizită în Austria.
Parlamentarii nu se uită la bani atunci când vine vorba de deplasări externe. Cifrele recente arată că au cheltuit 2 milioane de euro pentru călătorii în străinătate.
Preferințele românilor în ceea ce privește țările în care vor să lucreze s-au schimbat în ultimii ani, oamenii fiind atraşi de salarii mai mari și de condiții de muncă avantajoase.
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a anunţat că 5.700.000 de români sunt plecați astăzi din România și stabiliți în diaspora, conform datelor oficiale raportate în decembrie 2020, însă cifra neoficială arată că "depășim 8 milioane de români în afara granițelor, fără să numărăm comunitățile istorice".
Românii care se îndreaptă în aceste zile spre Bulgaria, Grecia sau Turcia trebuie să se înarmeze cu răbdare. Vămile sunt aglomerate, iar oamenii sunt nevoiţi să aştepte cu orele în maşini. Reprezentanţii Ministerului de Externe îi avertizează pe turişti să nu plece fără apă şi mâncare la drum.