Forțele rusești au distrus infrastructura critică din orașul Herson înainte de a fugi, a declarat astăzi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, menționând rețelele de comunicații și aprovizionarea cu apă, căldură și electricitate.
Direcția de Informații a Ucrainei a conceput și transmis un mesaj adresat militarilor ruși care se află încă pe malul de vest al Niprului, în regiunea Herson.
Soldații ucraineni au pătruns, vineri, în zona vestică de la periferia orașului Herson, transmite CNN, care a confirmat prin geolocalizare imagini ce atestă prezența forțelor Kievului în aria menționată.
Generalul Serghei Surovikin, numit comandat peste trupele ruse din Ucraina în urmă cu câteva săptămâni, a vorbit la televiziune despre retragerea planificată din Herson, centru regional ocupat de trupele Moscovei la începutul invaziei.
Imagini distribuite, vineri, pe rețelele sociale semnalează explozii în apropierea unui aerodrom situat la nord de orașul ucrainean Herson, aflat din martie sub ocupație rusă.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat introducerea legii marțiale în cele patru regiuni ale Ucrainei pe care le-a anexat ilegal în septembrie, în urma organizării unor așa-zise referendumuri.
Cele patru regiuni ale Ucrainei pe care Rusia le-a anexat în ultimele săptămâni se află sub protecția arsenalului nuclear al Rusiei, transmite președinția rusă.
Parlamentul de la Moscova a început, luni, procesul de aprobare a deciziei președintelui Vladimir Putin, de anexare a regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie.