Exces de putere îşi propune să contextualizeze subiectele importante din sfera politică, dezvăluind întreaga poveste a personajelor implicate şi aducând elemente noi din trecut, analizând toate datele pentru a oferi publicului o imagine cât mai clară asupra evenimentelor. Producţia se diferenţiază de celelalte emisiuni politice prin două elemente: dezvăluiri importante despre decidenţii din România şi prezenţa unui juriu care la finalul fiecărei ediţii va da un verdict.
Exces de putere
26 Mai, 23:27
Fostul preşedinte EximBank, Mircea Ionuţ Costea, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare, în urma deciziei de vineri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost dat în urmărire generală.
Ies la iveală legăturile rețelei care-i sprijină pe fugarii români din Italia. Dincolo de posibilele contacte din peninsulă, în justiție și poliție, filiera include interlopi din România conectați cu magistrați de la București.
Povestea șocantă a jafului la care a fost supus milionarul Dan Nicorescu scoate la iveală averea uriașă a acestuia, dar și marele necunoscute legate de felul în care a fost dobândită.
Un recidivist în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 12 ani de închisoare pentru tâlhărie calificată, a evadat, vineri, din Penitenciarului Ploiești.
O companie care avea toate datele profitabilității a ajuns bătaia de joc a unor profitori. România este pe cale să piardă un brand care i-a purtat numele și faima în lumea întreagă.
Evgheni Prigojin, vânzătorul de hotdog devenit comandant al companiei de mercenari și puternic lider de război în invazia lui Vladimir Putin în Ucraina, este șeful unui tenebros și puternic imperiu de afaceri. Această rețea ascunde o organizație criminală transnațională în ale cărei puncte cheie și-a plasat membrii propriei familii.
803 milioane de euro primește România prin PNRR pentru a împăduri 56.000 de hectare, însă Banca Mondială avertizează că România riscă să nu își atingă țintele din acest an. Asta ar însemna că țara noastră riscă să piardă 280 de milioane de euro dacă nu împădurește 25.000 de hectare până la sfârșitul anului.
SPP se echipează pentru ultimele vacanțe ale președintelui. Instituția cumpără două ski-jet-uri, o platformă pentru transportul acestora și câte cinci seturi de echipamente complete, aferente protecției în conducerea ATV-urilor și a snowmobilelor, cu 66.000 de euro.
Parlamentarii României au decis să fie mai activi pe plan internațional, pentru a promova cât mai bine interesele economice și politice ale țării, prilej de a vizita anumite zone exotice.
Antena 3 CNN a făcut un experiment la una din conferințele pentru România Inteligentă desfășurate la Buzău, acolo unde istorici, oameni din administrație şi mulţi tineri au vorbit despre România şi cum ar putea ea fi valorificată sau apărată dacă ar fi atacată.
Un escroc s-a folosit chiar de prefectul județului Teleorman pentru a stoarce bani de la fermierii din județ, prin metoda schemei clasice - înșelăciune cu copilul internat în spital, peste care a introdus și subiectul crizei cerealelor.
Fostul jurnalist Dan Diaconescu a fost plasat vineri seara în arest la domiciliu. "Este victoria noastră, care poate fi doar o victorie de etapă", a spus avocatul său, vineri seară, în direct la Antena 3 CNN.
Președintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, a devenit din principalul ordonator de credite al DGASPC principalul ”sponsor” pentru una dintre minorele instituționalizate.
Rareş Bogdan a comentat scandalul banilor europeni pentru fermierii români. "Decizia a fost prea mult politică și prea puțin tehnică", spune europarlamentarul care dezvăluie cine este vinovatul în acest caz.
Europarlamentarul Maria Grapini a dezvăluit cum a pierdut România 3 miliarde de euro pentru că a declarat creştere economică necorelată cu puterea de cumpărare a românilor. Ce spune şi despre subvențiile pentru fermieri.
Pfizer a acceptat să prelungească contractul cu Uniunea Europeană pentru vaccinul COVID-19 din 2023 până în 2026. "Pfizer spune că produce mai puţin, dar are pretenţia să i se plătească toată cota comandată", a explicat europarlamentarul Maria Grapini, vineri, la Antena 3 CNN.
În ediția de vineri seara a emisiunii Exces de Putere de la Antena 3 CNN a fost prezentat un material care arată cum trăiește Alina Bica în Bari, Italia.
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, și cumătrul său, Gheorghe Vlasie, zis și ”Ginel” sunt asociați într-o firmă care își are sediul în orașul Italian Brescia, pe strada Via Italia.
Olimpia Bratu, directoarea Bibliotecii Judeţene Târgu Jiu, şi-a pus capăt zilelor chiar în sediul instituţiei pe care o conducea, măcinată de o anchetă în care era vizată şi de care nu era vinovată. Mai mult, femeia nu a fost înştiinţată niciodată că ancheta care a împins-o la gestul extrem fusese clasată.
Scandalul iscat după declaraţiile FBI privind originea virusului SARS-CoV-2 ia amploare şi toţi ochii sunt acum spre China. Ce spune avocatul Gheorghe Piperea despre ideea potrivit căreia COVID-19 ar fi scapăt dintr-un laborator.
Ideea potrivit căreia virusul SARS-CoV-2 a scăpat dintr-un laborator din China este confirmată nu doar de FBI, ci, în mod interesant, şi de Departamentul de Energie al Statelor Unite. Iată o serie de declarații devastatoare despre interesele ascunse din spatele pandemiei.
Tudor Procopciuc, voluntar din Republica Moldova, ajută direct ucrainenii care trăiesc în buncăre, de teama bombelor. Acesta i-a oferit un interviu jurnalistului Cristi Popovici, la un an de război în Ucraina.
Exces de putere a intrat în posesia imaginilor și probelor care atestă că Ucraina a demarat de multe săptămâni lucrările de dragaj prin care să facă navigabil cu nave de mare tonaj canalul Bâstroe.
Bogdan Toma, unul dintre salvatorii români aflați în acest moment în Turcia, a povestit cum se desfășoară misiunile de căutare a supraviețuitorilor în zonele afectate de cutremur.
Avocatul Gheorghe Piperea a comentat situaţia fermierilor care au ajuns în pragul falimentului din cauza cerealelor fără taxe care au venit din Ucraina, dar şi a creditelor pe care le-au făcut pentru a salva de la lichidare şi demolare fabrica de zahar de la Luduş.
Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că au început să reapară în Bucureşti foarte mulţi câini pentru că nu mai sunt prinşi şi nu sunt nici locuri suficiente în adăposturi.
CE Oltenia va construi în parteneriat cu OMV patru parcuri fotovoltaice, investițiile necesare depășind 400 milioane de euro. Alegerea OMV ca partener s-a făcut pe sume uriaşe.