O echipă de arheologi de la Muzeul din Mardin, sud-estul Anatoliei, Turcia, a descoperit un oraş subteran imens, care ar putea fi cel mai mare din lume. Se crede că ar fi adăpostit între 60.000 și 70.000 de oameni.
Oficialii ucraineni sunt îngrijorați de incidentele petrecute în regiunea separatistă. Ei au vorbit despre riscul deschiderii unui alt front în conflictul cu Rusia — de-a lungul graniței cu Moldova, în sud-vest.
Andrzej Duda, președintele Poloniei, a spus că vor fi luate "măsuri legale adecvate" împotriva furnizorului rus de energie Gazprom, după ce acesta a sistat exporturile de gaze către Polonia şi Bulgaria.
Ministrul bulgar al Energiei, Alexander Nikolov, a declarat miercuri pentru CNN că guvernul său ia în considerare explorarea ramificațiillor legale împotriva Moscovei, după ce gigantul energetic rus Gazprom a oprit aprovizionarea cu gaze către țară.
Secretarul general al ONU, António Guterres, se va întâlni joi cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Farhan Haq.
Vladimir Putin a declarat că Ministerul rus al Apărării îi va prezenta publicului pe unii dintre mercenarii străini capturați de forțele Moscovei. Liderul de la Kremlin a precizat și că numărul celor care se alătură trupelor ucrainei în lupta lor împotriva Rusiei este în creștere.
Iurie Leancă, fost premier al Republicii Moldova a vorbit, la News Hour with CNN, despre ce se întâmplă în prezent în regiunea separatistă a țării. El a precizat că țara sa nu are nicio șansă în cazul în care rușii o vor invada și că țara noastră ar putea să facă ceva pentru a preveni acest lucru, spunând că ”unicul scenariu este unirea” dintre România și Republica Moldova
Un asteroid ”potențial periculos” se apropie de Pământ cu o viteză de 10,39 kilometri pe secundă, potrivit NASA. Asteroidul de tip Apollo, 2008 AG33, care a fost detectat pe 27 septembrie 2008, va fi cel mai aproape de planeta noastră, joi, în jurul prânzului.
Igor Volobuev, vicepreședintele băncii rusești Gazprombank, deținută de stat, a declarat că a fugit din Rusia pentru a lupta alături de forțele ucrainene.
Rusia poate relua livrările de gaz către Polonia și Bulgaria, dacă aceste țări plătesc în ruble, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Departamentul de Stat al SUA a transmis o primă reacție și anunță că este la curent cu exploziile care au avut loc luni în Transnistria – regiunea separatistă susținută de ruși din interiorul Moldovei.
Imaginea cea mai reală a războiului din Ucraina este una creată de un fotograf din Belarus. Acesta a folosit 1.500 de imagini ale atrocităților comise de trupele ruse pentru a construi chipul lui Vladimir Putin.
Încercările rușilor de a-l face pe Volodimir Zelenski să piardă respectul ucrainenilor și a întregii lumi au ajuns la un nou nivel. Aceștia au editat clipuri video, vrând să arate că liderul de la Kiev are cocaină pe birou.
Fostul președinte american Donald Trump a vorbit despre posibilitatea de a reveni pe Twitter. Rețeaua de socializare a fost cumpărată de Elon Musk, care a pledat de multe ori pentru libertatea de exprimare și mulți oameni s-au gândit că profilul fostului lider de la Casa Albă ar putea să fie reactivat.
Rachetele rusești neexplodate au fost transformate de unii ucraineni în grătare. Imaginile au ajuns pe internet, iar Ambasada Statelor Unite la Kiev a reacționat, cu un comentariu amuzant.
Primul afro-american care a servit într-o echipă de securitate prezidențială se află printre cele trei persoane care au fost grațiate de președintele american Joe Biden. Acordurile de clemență de marți sunt primele ale administrației Biden.
La Kiev au început lucrările de demontare a unui monument dedicat ”prieteniei ruso-ucrainene”. Așezat apropierea râului Nipru, acesta a fost ridicat în 1982 pentru a comemora reunificarea celor două țări.
În contextul în care situația din regiunea separatistă a Republicii Moldova devine îngrijorătoare, oficialii ucraineni au promis că țara lor va asigura securitatea strategică a regiunii. În schimb, au venit și cu vești rele.