Un satelit al Agenției Spațiale Europene, ESA, este așteptat să reintre în atmosfera terestră iar locul și momentul exact încă nu sunt cunoscute de cei care monitorizează mișcarea acestui deșeu cosmic.
Agenția Spațială Europeană a transmis că satelitul european ERS-2, urmează să se prăbușească miercuri pe Pământ, la 13 ani după ce și-a încheiat misiunea de observare a Terrei.
Rusia dezvoltă în prezent o "capabilitate anti-satelit", iar preşedintele american Joe Biden a cerut administraţiei sale iniţierea unor discuţii diplomatice directe cu Moscova pe acest subiect.
Performanță istorică pentru România. Al doilea satelit construit de elevi a ajuns pe orbită cu racheta lui Elon Musk și este operațional. Datele transmise de el vor fi recepţionate de reţeaua mondială a radioamatorilor şi prelucrate de echipa Romspace.
O asociere de firme a fost desemnată câștigătoare a licitației pentru dezvoltarea sistemului de monitorizare a pădurilor prin intermediul imaginilor satelitare, a anunțat miercuri Ministerul Mediului.
O fotografie publicată de NASA a pus pe jar internetul! Chipul unui urs pare a privi înapoi spre camera unui echipament al agenției, îndreptat spre solul planetei Marte.
Satelitul Aeolus orbitează de cinci ani planeta la o altitudine de 320km, dar acum combustibilul său este aproape epuizat, iar gravitația, atmosfera Pământului și activitatea solară îl "trage" înapoi în jos.
Administrația militară regională de la Kiev a revenit asupra comunicării anterioare, în care a susținut că fenomenele luminoase semnalate, miercuri seară, în apropierea capitalei ucrainene ar fi fost provocate de prăbușirea unui satelit spațial al NASA.
Gheţarii din întreaga lume, inclusiv ultimii gheţari din Africa, vor dispărea inevitabil până în 2050 din cauza schimbărilor climatice, se arată într-un raport al ONU.
Banchiza din Antarctica a atins luna trecută cea mai mică suprafaţă înregistrată vreodată în iulie în cei 44 de ani de date satelitare, a avertizat serviciul european Copernicus privind schimbările climatice.
Analiștii militari spun că o navă dintr-un șantier naval chinez, observată recent din satelit, ar putea fi o clasă nouă sau îmbunătățită de submarin de atac cu propulsie nucleară.
Rusia a lansat o navă spațială militară secretă pe orbită, în jurul Pământului – se zvonește a fi un sistem de satelit radar care va fi utilizat în războiul din Ucraina.