Garda Naţională de Mediu a dat amenzi de peste 171 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, cu 49% mai mult decât în 2025Publicat acum 2 ore si 40 minute
Super-bogații câștigă de două ori din criza climatică: și din cauzele, și din costurile eiPublicat acum 17 ore si 53 minute
Ni s-a spus să renunțăm la paiele de plastic pentru a salva planeta. Acum s-a descoperit că cele de hârtie sunt și mai dăunătoarePublicat acum 22 ore si 48 minute
Operaţiune pentru salvarea aspretelui. Cel mai rar pește de apă dulce din Europa va avea un sanctuar pe râul Vâlsan29 Oct
Starea de alertă privind funcţionarea Centralei Cernavodă a fost prelungită cu 30 de zile. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial29 Oct
Românii au returnat peste 12,5 miliarde de ambalaje în trei ani de la lansarea SGR. „Sistemul a schimbat comportamentul cetățenilor”28 Oct
Misterul butoaielor de pe fundul oceanului: Cercetătorii au găsit sedimente cu pH 12, atât de alcaline încât s-au întărit ca betonul28 Oct
FT: UE le cere țărilor membre să se pregătească de o creștere de până la 3 grade Celsius a temperaturii globale28 Oct
„Un nou an, un nou record”. Planeta e sufocată de gazele cu efect de seră și viitorul va fi tot mai cald. Impactul El Nino27 Oct
Megabarajul Chinei din Tibet îngrijorează India și Bangladeshul. Ce arată un studiu bazat pe inelele copacilor din ultimii 700 de ani26 Oct
Sateliții au detectat schimbări îngrijorătoare în Atlantic. AMOC slăbește, iar consecințele ar putea fi dramatice pentru Europa26 Oct
Un lac din Italia a fost lovit de tsunamiuri devastatoare acum sute de ani. Ce legătură are agricultura cu riscul unui nou dezastru26 Oct
O companie americană vrea să ducă oglinzi uriașe în spațiu ca să lumineze Pământul noaptea. Experimentul a stârnit furie26 Oct
Pământul îşi schimbă rapid forma şi devine din ce în ce mai rotund. În plus, se roteşte şi mai încet25 Oct
Într-un sat din Grecia, oamenii apără îndârjiți un izvor vechi de 300 de ani. Sunt doar 106, dar refuză să cedeze25 Oct
Actrița Helen Mirren vrea să salveze măslinii italieni vechi de 1.500 de ani. Xylella fastidiosa a distrus 22 de milioane de copaci24 Oct
Are peste 2.600 de ani și ascunde poveştile lumii dinainte de Cristos. Copacul apărut în anul 605 î.Hr. este încă în viu24 Oct
Xi pariază pe apă. China se orientează spre producția de apă potabilă, pe care să o vândă apoi în întreaga lume23 Oct
Lupta cu hoții de lemne se duce cu drone, camere de supraveghere și bariere. Din 2027, pădurarii vor avea și bodycam23 Oct
Valea Saulei din București, o oază de biodiversitate cu peste 80 de specii de păsări, ar putea deveni arie naturală protejată22 Oct
Cinci feluri în care El Niño a schimbat deja vremea pe glob: secete, uragane și incendii de vegetație21 Oct
Raport ONU: Depășirea pragului de încălzire globală este „iminentă și inevitabilă”, dar asta „nu înseamnă că suntem condamnați”21 Oct
„Tezaurul din gheață”. Elveția expune artefactele recuperate din ghețarii topiți: de la un arc din Antichitate la un tub de maioneză21 Oct
Terra se îndreaptă spre o încălzire de 2,6 grade: "Consecinţele sunt deja devastatoare". Estimări tot mai sumbre21 Oct
Cum face ravagii El Niño în întreaga lume. O anomalie de 2,5 grade Celsius într-un punct cheie din Pacific schimbă totul20 Oct
Super El Niño schimbă culoarea oceanelor. Imaginile NASA arată cum apele verzi au devenit albastre20 Oct
După „orașul de 15 minute”, UE propune „orașul-burete”. Cum funcționează și de ce ar putea fi soluția împotriva inundațiilor19 Oct
Nu este tsunami, dar ridică nivelul oceanului. O undă Kelvin de mii de kilometri a ajuns în SUA. El Niño începe să lovească19 Oct
Unul dintre cele mai reci locuri de pe planetă și-a pierdut apa potabilă. Permafrostul a otrăvit-o19 Oct
El Niño lovește în pofta de dulce a lumii: recolte distruse, fermieri ruinați și prețuri record la zahăr18 Oct
Coralii pe moarte pot fi salvați de vecinii lor sănătoși. Cum funcționează metoda descoperită din întâmplare într-un laborator17 Oct
Un pește de 15 centimetri ține în viață pescuitul din toată lumea. Acum, Super El Niño îl împinge spre colaps17 Oct
Fenomenul El Nino a provocat o invazie de specii exotice pe plajele din California. Aproape de țărm a ajuns și rechinul-balenă17 Oct
„Ghețarul Apocalipsei” se topește „mai agresiv” decât se credea. Ce se întâmplă dacă se prăbușește calota de mărimea Floridei17 Oct
Românii sunt invitați să planteze copaci împreună și să intre în Cartea Recordurilor. Unde și când se amenajează „Pădurea Prieteniei”16 Oct
Arabia Saudită și Rusia vor să amâne cel mai important raport despre climă. Țările vulnerabile avertizează: întârzierea poate fi fatală14 Oct
Elveția testează cu succes panouri solare între șinele de cale ferată, în premieră mondială: 11.000 de trenuri au trecut deja peste ele14 Oct
S-a lansat Muzeul Viu al Bucureștiului, fără ziduri de piatră sau bilet de intrare. Harta cu cele 68 de grădini și alte locuri verzi14 Oct
"Învechite și nepotrivite". Producătorul Tefal a fost somat să renunțe la "substanțele chimice eterne" din tigăile sale14 Oct
Cine e de vină pentru aerul toxic din sud-estul Asiei. Cerul din Indonezia și Singapore e portocaliu, în Malaezia s-au închis școlile 14 Oct
Hawaii a plantat ghimbir Kahili de Himalaya în scop ornamental, în 1940. Planta invazivă sufocă acum puieții copacilor nativi în păduri13 Oct
Scandalul de la ANM ia amploare. Diana Buzoianu anunță ce se întâmplă cu Elena Mateescu și dezvăluie un blocaj major13 Oct
Ungaria a găsit soluția ca să irige terenurile lovite de secetă. "Ar fi trebuit să începem cu ani în urmă"13 Oct
Argentina a închis accesul la Cascadele Iguazu din cauza El Nino. Debitul râului Iguazu a crescut de șase ori față de nivelul normal13 Oct
Cum a ajuns unul dintre cele mai curate fiorduri ale Norvegiei groapă de gunoi pentru deșeurile unei mine11 Oct
Șeful CNAIR acuză că ministra Buzoianu blochează autostrada Pitești - Sibiu: Fără acord de mediu, se execută doar 45% din lucrări11 Oct
Stratul de ozon trebuia să se refacă. De ce gaura de deasupra Antarcticii a ajuns la 27 de milioane de kilometri pătrați10 Oct
Calendarul „Godzilla” El Nino. Când va atinge apogeul și când se va încheia fenomenul meteorologic care bate toate recordurile10 Oct
Oceanul Pacific central tocmai a doborât un record de temperatură. Experții spun că ar putea semnala un nou tip de El Niño10 Oct
Unul dintre cele mai bogate orașe din lume a devenit cel mai poluat de pe planetă: Este sufocat de un nor de smog toxic09 Oct