Garbine Muguruza, dublă campioană de Grand Slam și clasată pe poziția a treia în clasamentul feminim, a spus că toată această situație în care se află Novak Djokovic ar fi putut fi „evitată”, dacă numărul 1 mondial masculin s-ar fi vaccinat, la fel ca ceilalți jucători de tenis care au mers Australia pentru a participa la turneu.
Naomi Osaka a vorbit despre cazul lui Novak Djokovic. Nipona, care își apără trofeul la Australian Open, a spus că unii oameni și-ar putea aminti de sârb în aceste circumstanțe, iar acest lucru ”este oarecum trist”.
Lumea tenisului a reacționat la anularea pentru a doua oară, vineri, de către Australia, a vizei lui Novak Djokovic, pe motiv că numărul unu mondial, care nu a fost vaccinat împotriva COVID-19, poate reprezenta un risc pentru sănătate.
Presa australiană susține că echipa de avocați a lui Novak Djokovic va face sigur apel la decizia ministrului imigrării Alex Hawke de a anula viza numărului 1 mondial.
Ministrul Imigrării, Alex Hawke, și-a folosit puterea pentru a anula viza lui Novak Djokovic, în timp ce avocații acestuia se pregătesc să depună o acțiune imediată împotriva deciziei.
Tenismenii din circuit reacționează după ”telenovela” Djokovic. Grecul Tsitsipas l-a atacat pe liderul mondial, spunând că încearcă să joace după propriile reguli, făcându-i pe ceilalți să pară niște proști.
Australia a egalat recordul pentru cea mai fierbinte zi din istorie, după ce un oraș de coastă a raportat temperaturi extreme. Termometrele au mai intregistrat această valoare cu 60 de ani în urmă.
Guvernul spaniol analizează dacă starul sârb de tenis a intrat ilegal în țară, înainte de zborul său spre Melbourne. În același timp, autoritățile sârbe îl anchetează pe sportiv după ce aceasta a recunoscut că s-a izolat după ce a fost infectat cu COVID.
Mehdi avea 15 ani când a sosit cu barca în Australia căutând adăpost. În ciuda recunoașterii oficiale ca refugiat, nu a mai fost liber de atunci – vineri a împlinit 24 de ani.
O viitoare mireasă din Australia a îmbrățișat străini și a gustat din băuturile altora într-un club de noapte în încercarea de a se infecta cu COVID-19 înainte de nuntă.
Novak Djokovic, cel mai bun jucător de tenis masculin, a recunoscut miercuri că un document de călătorie pe care l-a prezentat oficialilor de frontieră australieni săptămâna trecută conținea informații false, deoarece autoritățile țării continuau să investigheze dacă ar trebui să fie deportat.
Chiar dacă a câștigat în instanță apelul depus împotriva deciziei de anulare a vizei sale, Novak Djokovic riscă în continuare să aibă de-a face cu justiția australiană.
Novak Djokovic a publicat o primă reacție, după ce a reușit să câștige procesul cu autoritățile australiene. Tenismenul li s-a adresat fanilor pe Twitter.
Rafael Nadal a comentat pe marginea poveștii care ține primele pagini ale site-urilor de știri din întreaga lume. Întregul șir al evenimentelor relaționate de anularea vizei lui Novak Djokovic a fost descris drept ”un circ”.
Declarația pe proprie răspundere a tenismenului, cu privire la ce s-a întmplat pe aeroport, a fost publicată. Novak Djokovic spunea că a fost ”supărat și confuz”
Novak Djokovic obține prima victorie în fața statului australian. Un judecător a respins cererea guvernului de amânare a audierii în cazul sportivului, audiere care ar trebui să aibă loc mâine dimineață.
Au fost ridicate întrebări cu privire la autenticitatea testului pozitiv COVID al lui Novak Djokovic din 16 decembrie, deoarece mai multe fotografii făcute în jurul acelei date îl arată pe starul tenisului fără mască îmbrățișând copii la un eveniment public.