Construirea unui releu de telefonie, despre care s-a zvonit că ar beneficia de tehnologia 5G împarte o comunitate din Buzău în două. Unii săteni se tem că ar putea emite radiații și au cerut socoteală primarului, însă ceilalți o consideră extrem de necesară.
Un nou penitenciar, care va avea 900 de locuri, va fi construit la Unguriu, în judeţul Buzău. Lucrările au început deja, iar investiţia se ridică la 65 de milioane de euro.
Accident grav pe Drumul European 85, în județul Buzău. Un tânăr de 33 de ani a murit după ce betoniera pe care o conducea s-a răsturnat şi a ieşit de pe şosea.
Fane Căpăţână, celebrul interlop din ani 90, a fost reţinut de poliţişti după ce s-a dat drept poliţist şi a oprit un şofer străin în trafic, la Buzău, şi i-a furat o sumă mare de bani din portofel.
Într-o comună din Buzău abandonul școlar a fost redus cu 75%, după ce copiii s-au întors la şcoală împreună cu părinţii pentru a-şi încheia studiile şi pentru a obţine diplomele de care au nevoie.
O localitate din România a fost zguduită de o operațiune spectaculoasă. Autoritățile au efectuat descinderi la Primăria locală. Primarul și alți funcționari ai primăriei au fost reținuți și audiati.
Numărul mare de cazuri confirmate de gripă și infecții respiratorii impune restricții drastice în unele spitale din țară, unde programul de vizită a fost restricționat.
O tânără din Buzău a furat maşina unui lăutar de la o nuntă, a lovit un alt vehicul pe drum şi a condus până la un hotel, apoi s-a pus la somn ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A doua zi, femeia s-a trezit cu poliția la ușă.
O companie de apă din ţară a actualizat tarifele percepute pe apa potabilă şi canalizare. Locuitorii acestui oraş plătesc acum cel mai mare preţ din România pe metrul cub de apă de la robinet.
Anul 2024 a debutat cu o misiune considerabilă pentru echipajul pirotehnic al ISU Buzău. Pirotehniştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău au descoperit 3.487 de proiectile şi dispozitive explozive pe un teren din municipiul Râmnicu Sărat, fiind vorba despre cel mai mare depozit de muniţie subteran identificat în ultimii ani pe raza judeţului.
Polițiștii din Alba Iulia au reținut un tânăr din Buzău care a înșelat două persoane, după ce le-a închiriat o cabană, pentru sărbători, care nu există în realitate.
Fermierii și șoferii de TIR-uri au încercuit astăzi Capitala iar protestatarilor li se alătură transportatori din mai multe orașe, care vor să ajungă în fața Guvernului și a Parlamentului!
O mașină în care se aflau două persoane s-a răsturnat pe DN10, în județul Covasna. Elicopterul SMURD a fost trimis în misiune pentru a transporta la spital cele două victime. Traficul prin zonă este blocat.
Un proiect de hotărâre supus recent votului aleșilor municipali dintr-un oraș din România prevede mărirea impozitelor în cazul mai multor clădiri vechi. Proprietarii acestora au de achitat în 2024 impozite uriașe, majorate din cauza nepăsării.