Michel de Nostredame, cunoscut ca Nostradamus, care a trăit între 1503 și 1566 și care a prezis corect o serie de evenimente din ultimii 100 de ani, a făcut o serie de profeții pentru anul 2024.
O nouă rețea de socializare a fost lansată în Uniunea Europeană, la cinci luni după ce a fost lansată în alte părți ale lumii. Aceasta a debutat cu multă vâlvă, fiind un rival pentru X al lui Elon Musk, fostul Twitter.
MAE cere părții ruse să oprească imediat atacurile împotriva infrastructurii portuare ucrainene. Ambasadorul Rusiei la București a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, după incidentul din apropierea de localității Grindu.
11 persoane din Spitalul Județean Botoșani au fost reţinute şi patru au fost puse sub control judiciar, după audierile-maraton în dosarul mitei pentru angajări în unitatea medicală unde o gravidă a murit ignorată de medici.
O avertizare Ro-Alert despre "căderea unor obiecte din spaţiul aerian" fost primită miercuri seara, în jurul orei 23.30, pe telefoanele din Tulcea și Galați.
Şoferul unui autobuz de transport călători murit, miercuri, după ce i s-a făcut rău la volan, pe o stradă din municipiul Bârlad, iar autovehiculul a fost oprit de pasageri.
Toate zborurile au fost suspendate miercuri seara pe Aeroportul Internaţional din Geneva, în Elveția, din cauza "unui incident operaţional" care a dus la o închidere "momentană" a pistei.
Tensiunea arterială este în general mai mare iarna și mai mică vara. În plus față de faptul că e afectată de vremea rece, tensiunea arterială poate fi afectată și de o schimbare bruscă vremii, cum ar fi de exemplu o furtună. Cardiologul Silviu Dumitrescu a explicat, la Antena 3 CNN, cum ne putem menţine tensiunea arterială în limite normale.
Parlamentul European şi Consiliul au ajuns miercuri, 13 decembrie 2023, la un acord provizoriu în legătură cu un proiect de lege privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale persoanelor care lucrează prin intermediul unei platforme digitale, informează un comunicat al legislativului comunitar.
Femeile care sunt diagnosticate cu cancer la sân pot avea mai multe şanse de supravieţuire datorită tratamentelor noi care au apărut în ultimii ani. Acestea pot fi făcute şi la noi în România, nemaifiind nevoie de tratament în clinici din străinătate.
Ministerul Muncii a explicat cum pot românii să își calculeze singuri punctele de pensie în funcție de venitul contributiv. "Este destul de simplu", susțin reprezentanții ministerului.
O nouă provocare periculoasă de pe TikTok îi face pe adolescenții români să urce pe clădiri înalte. Psihologul si realizatorul Antena 3 CNN, Maria Coman, a explicat ce îi face pe copii să își riște viața.
Ordonanţa de Urgenţă pentru anul 2024, publicată miercuri de Ministerul Finanţelor, include majorarea contribuţiei virată de salariaţii români la un fond de pensii private Pilon II.
Stresul unui membru al familiei, a unui coleg, dar și a unui străin, se poate transmite la fel ca un virus, mai ales persoanelor empatice, arată cercetările din ultimii ani.