Primăria Arad oferă asociaţiilor de proprietari căsuţe pentru pisicile fără stăpâni. Care este singura condiţie ce trebuie îndeplinită10 Aug
O țestoasă a înotat atât de mult încât s-a rătăcit și a ajuns la 8.000 km de casă. Acum se întoarce cu avionul, în condiții speciale10 Aug
Povestea lui Milo, calul orb care a învățat „Braille ecvestru” după ce și-a pierdut vederea şi încearcă să ajungă campion09 Aug
Şi maimuțele au „animale de companie”. Cercetătorii au descoperit că acestea le adoptă şi le îngrijesc ca pe puii lor09 Aug
O vietate de doar câţiva milimetri pare să deţină secretul vieţii veşnice. "Dacă încerci să o omori, nu moare"09 Aug
Ținea 300 de pisici într-o casă tip vagon. Ce e „sindromul lui Noe”, de ce e periculos și de ce la noi nu există legi pentru pisici08 Aug
Marlie, cel mai alintat mânz de pe net: Imaginea cu căluțul orfan din Sălaj care doarme în pijama ca un copil a înduioșat mii de români07 Aug
Un pescar a prins un pește-spatulă de 117 kilograme, care a evitat capturarea timp de 22 de ani: „La început, am crezut că e unul mic”07 Aug
Kazahstanul eliberează primul tigru în sălbăticie din ultimii 70 de ani, iar acesta e un moment istoric în relația sa cu Rusia06 Aug
Un crocodil a primit un tort din carne de vită de ziua lui. Fidel a împlinit 40 de ani și este la un zoo din Kazahstan05 Aug
Misterioasa moarte a 15 elefanți în Kenya și nimeni nu știe clar ce s-a întâmplat. Otrăvirea cu pesticide e principala ipoteză05 Aug
Leonardo DiCaprio și Jeff Bezos pun la bătaie 200 de milioane de dolari pentru salvarea a 100 de specii pe cale de dispariție04 Aug
Un urs care a găsit o mașină parcată pe Transfăgărășan s-a apucat să caute mâncare și a făcut prăpăd în ea04 Aug
Rechinii din Groenlanda de azi trăiau și pe vremea lui Newton: Aproape toți își petrec secolele de viață orbi, cu paraziți pe ochi04 Aug
Imagini sfâșietoare din Oceanul Indian. O femelă delfin și-a purtat pe spate șase zile puiul mort. Alți delfini au însoțit-o mereu04 Aug
Cercetătorii au pus un ecran cu AI într-o pădure: 16 maimuțe capucin au învățat ce să tasteze pentru a primi banane. Unele l-au pupat03 Aug
În 1956, pisicile au înnebunit, păsări cădeau din cer, iar o boală cauzată de fructe de mare contaminate devasta o întreagă comunitate03 Aug
Cum să scapi de muștele din casă fără insecticide: Soluții simple și naturale pe care le poți încerca vara03 Aug
Sute de foci au fost surprinse la plajă în Polonia. Imaginile spectaculoase arată revenirea unei specii în pragul dispariției02 Aug
„E ca într-un basm”. Documentarul despre povestea neobișnuită a bufniței Flaco, care a evadat de la grădina zoologică01 Aug
Moment emoționant în Namibia. Un pui de focă a cerut ajutorul salvatorilor: ”Părea să știe exact cine suntem”29 Iul
În 1929, Hawaii a adus păsări japoneze cu ochi albi pentru a scăpa de insecte. Dar succesul lor a creat o nouă problemă ecologică29 Iul
Imagini șocante la un adăpost din Constanța: câini ținuți în cuști de transport în care nu se pot mișca28 Iul
După 40 de ani de muncă, ultimul elefant de circ din Portugalia se poate zbengui în voie la „pensie”, într-un sanctuar de 1.000 de acri28 Iul
Scene ireale pe Transfăgărășan. Un turist ocupat cu telefonul n-a văzut că un urs era în spatele lui și îi adulmeca picioarele28 Iul
În 2007, SUA au aruncat 500.000 de tone de cochilii de stridii în ocean: În două decenii, ele au creat un recif cu mii de specii marine28 Iul
În 1851, New York a eliberat 16 vrăbii pentru a mânca omizile care distrugeau copacii: În 50 de ani, au cucerit aproape toată America28 Iul
Un urs a intrat într-o mașină, s-a închis înăuntru și a claxonat toată noaptea, spre disperarea vecinilor27 Iul
Panourile solare plutitoare ascund o surpriză pentru cercetători. Ce au găsit sub ele după trei ani de studiu26 Iul
Soluția simplă care poate opri moartea animalelor pe șosele. În Brazilia, rezultatele sunt spectaculoase26 Iul
Păsările pe cale de dispariție sunt vaccinate în premieră, in Noua Zeelandă. Există „un criminal în serie invizibil”26 Iul
„Am fost uluiți”. Un rechin de Groenlanda, născut când Abraham Lincoln era președintele SUA, poate elucida misterul acestor creaturi25 Iul
A fost descoperit cel de-al patrulea tip de cancer transmisibil: un sfert din peștii dintr-un lac de la granița SUA-Canada sunt bolnavi25 Iul
VIDEO Un urs s-a urcat în vârful unui stâlp de iluminat și a rămas blocat acolo: „Chiar nu ne venea să credem ce vedeam”23 Iul
„Măgărușii pompieri” ajută la prevenirea răspândirii incendiilor de vegetație devastatoare, în Spania. E o soluție străveche23 Iul
Mare bucurie la o fermă unde s-a descoperit un cuib cu șase pui de bufniță. „Când deschizi cutia, vezi fețișoare care se uită la tine”23 Iul
Cămilele din Africa și puii lor mor din cauza căldurii extreme: Temperaturile record amenință „corăbiile deșertului”23 Iul
„Am reușit!”. Imagini emoționante din Venezuela: o pisică a fost scoasă din dărâmături după 23 de zile de la cutremure22 Iul
Creatura superbă din ocean surprinsă extrem de rar. Pare că dansează în adâncuri și i-a fascinat pe biologii marini22 Iul
A început operațiunea de salvare a 30 de balene beluga, abandonate într-un parc acvatic din Canada după ce a fost închis22 Iul
Doi pui de pisică au fost salvaţi de pompieri dintr-o fântână adâncă de 13 metri din judeţul Bihor. Intervenţia specială a fost filmată22 Iul
Elefanți-robot au început să apară la templele hinduse și împart India în două: ONG-urile le donează ca să protejeze animalul sacru21 Iul
Cinci pisicuțe sălbatice foarte mici, dar foarte importante pentru lumea în care trăim. Ce fac pisica cu labe negre și pisica pescar21 Iul
Pisicul de la metroul Titan a fost salvat după patru ani printre șine. Acum îl cheamă Mișu și are deja un stăpân care îl așteaptă19 Iul
Romeo a devenit cel mai bătrân şoim dunărean. A atins recordul de 32 de ani și locuiește acum în sectorul "Casa Albă"19 Iul
Cel mai așteptat zimbru la Rezervația Hațeg-Slivuț. Romanița este prima femelă născută după șapte ani18 Iul
De la închisoare la paradis: Cândva o insulă temută, acest loc izolat din Grecia e azi refugiul uneia din cele mai rare foci din lume18 Iul
Creaturi pufoase din preistorie: pui de manul s-au născut la un zoo din Japonia. Felina arată la fel de 6 milioane de ani18 Iul
În 2023, cercetătorii au montat un colier GPS pe un tânăr elefant din Zambia. După doi ani, traversase deja 4 țări prin inima Africii17 Iul
Un șarpe de 1,5 metri a apărut printre șezlonguri, pe plaja din stațiunea Venus: Turiștii panicați au sunat la 11217 Iul