ÎCCJ cere CCR să sesizeze Curtea de Justiție a UE pe tăierea pensiilor magistraților: „Poate conduce la un tratament discriminatoriu”10 Feb
Capul Sfântului Gheorghe va fi adus pentru prima oară în România de la Muntele Athos. Unde vor fi depuse sfintele moaște10 Feb
Mihai Călin, la protestul actorilor: "E o birocratizare excesivă, aberantă. Nu poţi scrie în fiecare zi, oră cu oră, ce faci"10 Feb
Augustin Zegrean: Foarte interesant că judecătorul Gheorghe Stan a intrat în concediu. CCR trebuie să-l aștepte până se întoarce10 Feb
Surse: Un judecător CCR aruncă în aer ședința decisivă pe reforma pensiilor speciale. Gheorghe Stan și-a luat concediu10 Feb
Orașul din România unde Primăria va supraimpozita noi clădiri și terenuri, chiar și cu 500%: În funcție de ce criterii sunt alese10 Feb
Sindicaliștii de la BNS îi fac șase propuneri lui Bolojan, pentru condiții mai bune de viață și de muncă pentru cetățeni10 Feb
Decizia CAB pe mandatul judecătorului CCR Dacian Dragoș: dosarul merge la CCR, judecătorul mai rămâne 24 de ore cu mandatul10 Feb
Sporul natural al populaţiei României se menţine negativ. Numărul deceselor din decembrie, aproape dublu faţă de cel al nou-născuţilor10 Feb
Comisia Europeană, în vizită la Ministerul Justiţiei pentru evaluarea Statului de Drept. Marinescu: Discuţii despre lupta anticorupţie10 Feb
Transparency International: România e percepută drept una dintre cele mai corupte ţări din UE. Doar două state vecine sunt sub noi10 Feb
Muzeul Britanic păstrează un pandantiv care i-a aparținut lui Henric al VIII-lea, după donații de 3,5 milioane de lire sterline10 Feb
Confruntare Grindeanu-Bolojan, la adunarea primarilor: „S-a încercat diabolizarea primarului din România”. Premierul a fost huiduit10 Feb
Stare de alertă la Curtea de Argeș, după depistarea bacteriei Clostridium perfringers în apă. A fost trimis mesaj RO-Alert09 Feb
O dronă neidentificată a fost descoperită pe plajă la Mamaia. Miruță: „Deocamdată nu știm dacă s-a prăbușit”09 Feb
NATO a testat în România complexul de foc al artileriei: "Trebuie să putem neutraliza până la 1.200 de rachete și drone de atac" 09 Feb
Actorii de la Teatrul Național ies în stradă la protest, după ce Ministerul Culturii le-a cerut să explice ce lucrează 8 ore pe zi09 Feb
Au fost depuse ofertele pentru “Autostrada Albastră a României”: Fast Danube 2 va face Dunărea navigabilă 340 de zile pe an 09 Feb
Nouă creștere a turbidității apei la Vidraru. 40.000 de oameni din zonă rămân în continuare fără apă potabilă09 Feb
România se implică în cel mai mare proiect european pentru semiconductori, în care investiţiile ajung la 2,5 miliarde de euro09 Feb
Primarul Aradului cere schimbarea legii ca să ofere gratuit transportul public în oraş. Ce soluţii a găsit până atunci09 Feb
Începe oficial procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București i-a respins contestația09 Feb
ANAF a descoperit un prejudiciu de 2,5 milioane de euro la o firmă din Giurgiu, care se ocupă cu extragerea nisipului şi a pietrişului09 Feb
Primăria Bucureşti anunţă că modernizează spitalul "Dr. Victor Babeş": "Amenajăm 4 noi saloane cu câte 3 paturi". Cât costă investiţia09 Feb
Cine s-a înscris în competiția pentru șefia Parchetelor. Alex Florența și Marius Voineag vor să fie doar adjuncți09 Feb
Amenzi de 190.000 de lei la supermarketuri din Dâmbovița: inspectorii au găsit mizerie și alimente fără etichetă09 Feb
Loteria Română anunţă reporturi de peste 10,15 milioane de euro la Joker şi de peste 4,38 milioane de euro la Loto 6/4909 Feb
Marius Voineag nu mai vrea un nou mandat la DNA. „Consider că mi-am îndeplinit obiectivele asumate”. Pentru ce funcție candidează09 Feb
Statul se împrumută din nou de la populaţie, într-o altă ediţie a Programului Tezaur. Dobânzile de care pot profita investitorii09 Feb
Specialist, despre riscul generat de stat prin stabilirea preţului la gaze pentru populaţie: Efectele ajung în farfuria consumatorului09 Feb
Încă o tragedie pe drumul unde au murit și suporterii greci. Duba în care erau un bărbat și copiii lui a fost lovită de un TIR09 Feb
Producătorii de electronice și electrocasnice vor fi obligați să le repare și după ce expiră garanția. Care sunt condițiile 08 Feb
Victor Alistar: Scrisoarea transmisă CCR de către premierul Ilie Bolojan depășește foarte mult limitele constituționale08 Feb
Doi tineri au plecat în plină iarnă pe muntele Ceahlău, încălțați cu adidași. Pe traseu, i-au oprit jandarmii08 Feb
Mecanismul pervers prin care TikTok „prăjește” creierul copiilor. Expert: Aceste rețele nu sunt construite pentru binele lor08 Feb
O alunecare de teren a afectat producția de cărbune de la mina Rovinari. O comisie tehnică cercetează ce s-a întâmplat08 Feb
Varianta simplă şi fără bătăi de cap pe care o folosesc tot mai mulţi români când trebuie să ofere un cadou apropiaţilor08 Feb
Fost membru PNL, cercetat de DIICOT după ce a amenințat un jurnalist care documenta niște lucrări publice: "Mă filmezi? Șterge tot"08 Feb
Cum se schimbă nunţile din cauza scumpirilor. La ce fac economie cuplurile şi ce rochii aleg miresele. "O să crească şi darul"08 Feb
Înşelătorie cu arestarea Irinei Loghin, pentru că ar fi promovat o cremă. Avocată: "Îi prejudiciază grav imaginea"08 Feb
Explozie într-o locuinţă din Sectorul 2 al Capitalei: Două persoane sunt rănite, două mașini au fost avariate07 Feb
Primarul comunei cu conturile blocate, unde oamenii nu mai plătesc taxele majorate. "Ce facem noi, primăriile? Azi, nu mâine"07 Feb
Românii muncesc jumătate de lună doar pentru stat. Câţi bani îi rămân unei familii cu 2 copii după plata taxelor impuse de Guvern07 Feb
Revoltă în stradă la Gheorghieni. Peste 1.000 de oameni protestează din cauza taxelor lui Bolojan și cer ieșirea UDMR de la guvernare07 Feb
Elevii vor avea o săptămână de vacanţă în perioada 9 februarie - 1 martie. Harta cu perioada aleasă de fiecare inspectorat școlar07 Feb
Eurobarometru: aproape jumătate din populaţia României crede că apartenenţa la UE este un lucru bun07 Feb
Câţi oameni au sunat nejustificat la 112 în 2025. Topul judeţelor cu nivelul cel mai crescut de apeluri fără o urgenţă reală07 Feb