Antena 3 CNN Externe Netanyahu spune că Israelul a „acționat singur” când a atacat South Pars: Trump ne-a cerut să nu mai atacăm așa și o vom face

Netanyahu spune că Israelul a „acționat singur” când a atacat South Pars: Trump ne-a cerut să nu mai atacăm așa și o vom face

R.K., A.D., 35 minute de citit Publicat la 13:36 09 Mar 2026 Modificat la 08:40 20 Mar 2026
Benjamin Netanyahu
Foto: Profimedia Images
399 Update-uri
Afișează

Scenariul Arabiei Saudite: Prețul petrolului va crește brusc la 180 de dolari în aprilie

Publicat acum 54 minute

Arabia Saudită estimează o posibilă explozie a prețului petrolului până la 180 de dolari pe baril dacă șocul energetic continuă după luna aprilie. Un astfel de nivel ar putea declanșa o recesiune sau ar putea schimba comportamentul consumatorilor, ceea ce va reduce drastic cererea, scrie The Wall Street Journal.

Oficialii din sectorul petrolier saudit analizează cât de mult ar putea crește prețurile dacă războiul cu Iranul și perturbările în aprovizionarea cu energie nu se încheie curând, iar concluziile nu sunt deloc încurajatoare. 

Scenariul de bază, potrivit mai multor oficiali din cel mai mare producător din Golf, e că prețurile ar putea depăși 180 de dolari pe baril dacă perturbările continuă până la sfârșitul lunii aprilie. Deși o astfel de creștere ar părea benefică pentru un regat încă dependent de veniturile din petrol, situația este privită cu îngrijorare.

Prețuri atât de ridicate ar putea determina consumatorii să își reducă semnificativ consumul de petrol, posibil pe termen lung, sau ar putea declanșa o recesiune care ar afecta cererea. În plus, Arabia Saudită riscă să fie percepută ca un profitor într-un conflict pe care nu l-a inițiat.

"Arabia Saudită, în general, nu apreciază creșterile prea rapide ale prețului petrolului, deoarece acestea generează instabilitate pe termen lung în piață", a declarat Umer Karim, analist al politicii externe saudite și al geopoliticii la King Faisal Center for Research and Islamic Studies. "Pentru saudiți, situația ideală este o creștere moderată a prețurilor, în timp ce cota lor de piață rămâne stabilă."

Citește continuarea aici

Explozii puternice în Teheran

Publicat acum 1 ora si 23 minute

Teheranul a fost ținta unor atacuri aeriene ale armatei Israelului, în contextul în care iranienii sărbătoresc Nowruz - Anul Nou Persan.

În timpul nopții, și Iranul a lansat un val de rachete asupra Ierusalimului. Explozii puternice s-au auzit în mod repetat în tot orașul.

Explozii deasupra Ierusalimului după un nou val de rachete iraniene

Publicat acum 1 ora si 26 minute

Mai multe explozii s-au auzit deasupra Ierusalimului în noaptea de joi spre vineri, după ce Israelul a raportat un nou val de rachete iraniene. Sirenele de alertă sună în oraș, scrie Agerpres.

Armata israeliană a raportat joi trei atacuri iraniene cu oră şi jumătate înainte de miezului nopţii (22:00 GMT), urmate de o alta câteva ore mai târziu. Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, nu a raportat victime, însă poliţia a semnalat pagube în mai multe locuri.

Potrivit presei israeliene, un rest de proiectul a lovit oraşul Haifa şi o instituţie de învăţământ din suburbiile sale, fără a provoca victime.

Aceste noi atacuri au avut loc la câteva ore după o conferinţă de presă a premierului israelian Benjamin Netanyahu, în cadrul căreia acesta a afirmat că Iranul este "pe punctul de a fi decimat" şi "nu mai are capacitatea de a produce rachete balistice". 

Rafinăria de petrol Mina Al-Ahmadi din Kuweit e din nou atacată de drone

Publicat acum 1 ora si 30 minute

Corporația Petrolieră din Kuweit a anunțat că rafinăria Mina Al-Ahmadi a fost din nou atacată de mai multe drone vineri dimineață și că un incendiu a izbucnit în unele dintre unități, a relatat Agenția de știri din Kuwait (KUNA).

Rapoartele inițiale sugerează că nu au fost răniți în urma atacului, care a dus la închiderea mai multor unități, potrivit KUNA. Pompierii încercau să stingă incendiile, potrivit agenției de știri.

Rafinăria de petrol Mina Al-Ahmadi, situată la aproximativ 40 de kilometri sud de capitala Kuweit City, a fost, de asemenea, lovită de o dronă joi.

Atacul de vineri a avut loc după ce forțele armate ale Kuweitului au declarat că apărarea aeriană a țării răspunde la „amenințări ostile cu rachete și drone”.

Țările din Orientul Mijlociu interceptează vineri dimineață noi atacuri cu drone

Publicat acum 1 ora si 32 minute

Țările din Orientul Mijlociu interceptează noi atacuri cu drone și rachete. Atacurile au loc în timp ce musulmanii din regiune sărbătoresc festivalul Eid al-Fitr, care marchează sfârșitul lunii sfinte a Ramadanului.

Postul de radio de stat iranian IRIB a relatat că a fost activată apărare împotriva „țintelor ostile” din estul capitalei Teheran. Armata israeliană a declarat că a început un „val de atacuri” în tot orașul.

Armata israeliană a declarat că a identificat rachete lansate din Iran și că sistemele sale de apărare acționează pentru a le intercepta.

Arabia Saudită a doborât drone deasupra zonelor estice ale țării și una deasupra regiunii nordice Al-Jawf în ultimele ore, a anunțat Ministerul Apărării.

Emiratele Arabe Unite au declarat că apărarea lor aeriană răspunde la „amenințările cu rachete și drone din partea Iranului”. Biroul de presă al guvernului din Dubai a declarat că se aud explozii ca urmare unor interceptări reușite.

Ministerul de Interne din Bahrain a anunțat că un incendiu a izbucnit la un depozit din cauza căderii de șrapnel în urma unui atac iranian.

Sirenele au fost activate deasupra Kuweitului , în timp ce armata a declarat că interceptează rachete și drone.

Netanyahu: Nu este clar cine conduce în acest moment Iranul

Publicat acum 9 ore si 25 minute

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat, joi, că nu este clar cine conduce efectiv Iranul, indicând incertitudini legate de noul lider suprem al țării și ceea ce a descris drept o instabilitate tot mai mare în cadrul conducerii.

„Nu sunt sigur cine conduce Iranul în acest moment”, a spus Netanyahu, adăugând că noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, nu a mai fost văzut, iar SUA susțin că ar fi fost rănit și „desfigurat” într-un atac. Iranul neagă aceste afirmații.

Netanyahu a sugerat, de asemenea, că leadership-ul iranian ar putea întâmpina dificultăți în consolidarea puterii după evoluțiile recente. „Controlul pe care îl avea Khamenei nu va fi transferat nimănui altcuiva”, a spus el.

El a afirmat că Israelul începe să observe „fisuri” în cadrul conducerii, descriindu-le ca parte a unui efort mai amplu de a slăbi regimul. „Încercăm să le amplificăm cât mai repede posibil”.

Costul colosal al războiului doar în primele șase zile

Publicat acum 9 ore si 57 minute

Peste 3.000 de oameni se credecă au murit în Iran până acum, după aproape trei săptămâni de război, iar Pentagonul spune că peste 15.000 de ținte din țară au fost lovite în primele două săptămâni. O școală de fete din Minab este în ruine, acolo unde au murit 175 de copii și profesorii lor într-un bombardament american cu Tomahawk, pe care SUA îl neagă. Între timp, Strâmtoarea Ormuz prin care trece aproape întregul comerț global de petorl, e închisă. Factura acestui teribil război, conform analiștilor de la Centrul pentru Studii Internaționale și Strategice (CSIS), crește cu aproximativ o jumătate de miliard de dolari pe zi, scrie The Guardian într-un amplu articol de analiză.

La o săptămână de la declanșarea războiului, oficialii de la Pentagon le-au spus parlamentarilor într-un briefing cu ușile închise că deja se depășise suma de 11,3 miliarde de doluri în costuri ale războiului în primele șase zile.

Dar acest număr este doar o parte costului, spun surse familiarizate cu informarea Pentagonului.

Până în ziua a șasea, costul războiul ar fi ajuns, cumulat, la 12,7 miliarde de dolari. Astăzi, când războiul se apropie rapid de intrarea în a patra săptămână, e foarte probabil că el a depășit deja 18 miliarde de dolari.

În primele ore ale războiului, SUA au consumat printre cele mai scumpe arme din arsenalul armatei americane – rachete cu rază lungă de acțiuni, interceptoare de rachete balistice și sisteme radar au fost consumate într-un ritm amețitor, care golește deja rezervele americanilor.

Între timp, însă, Pentagonul a trecut la armament ceva mai ieftin și cu rază mai scurtă, însă daunele deja s-au produs.

Sume fabuloase cheltuite pe armament, muniție și apărare aeriană

Pe 28 februarie, la ora 1:15 noaptea, SUA și Israel lansau operațiunea „Epic Fury”. În aceeași zi, o rachetă Tomahawk a lovit școala primară Shajarah Tayyebeh, provocând moartea a 175 de oameni.

O singură rachetă Tomahawk costă 3,5 milioane de dolari. În primele șase zile ale războiului, americanii folosiseră deja 319 – pentru un cost total de 1,2 miliarde de dolari.

Dar rachetele Tomahawk nu au fost singura muniție folosită. Oficialii americani spun că peste 2.500 de ținte fuseseră bombardate până în a șasea zi de război. Costul estimat al celorlalte tipuri de muniție folosite (altele decât Tomahawk) este de 5,5 miliarde.

Până pe 3 martie, Iranul lansase 2.500 de drone și rachete ca răspuns. Apărarea aeriană împotriva acestora a costat 5,7 miliarde.

Adăugând și pierderile în luptă al SUA de 1,4 miliarde și costurile operative de 27 de milioane de dolari, bilanțul total ajunge la 12,7 miliarde de dolari.

Aceeași sumă putea fi folosită pentru

  • Plata salariilor a 9% dintre profesorii americani de școală primară
  • Plata salariilor pentru 47% dintre pompierii americani
  • Îngrijire medicală pentru 693.000 de veterani de război
  • Construirea a 1,5 milioane de locuințe
  • Sprijinirea programului Medicaid pentru 3,6 milioane de copii.

Netanyahu: „Depinde de poporul iranian să profite de condițiile create de Israel”

Publicat acum 11 ore si 27 minute

Întrebat care sunt planurile sale în ceea ce privește Hezbollah în Liban, Netanyahu a declarat că Israelul are acum un „coridor de securitate” care împiedică forțele grupării să invadeze.

„Și avem planuri pentru viitor”, a adăugat el.

„Efortul nostru principal este orientat spre Iran”, a spus el. „Dacă regimul cade, cade și Hezbollah.”

Netanyahu a afirmat că există fisuri și tensiuni interne la nivelul conducerii iraniene, adăugând că „autoritatea și controlul” pe care le avea fostul lider suprem „nu se vor transfera nimănui”.

El a spus că se observă semne de slăbiciune în regimul iranian și că, „dacă aceste fisuri se adâncesc suficient”, consideră că „regimul s-ar putea schimba. Este garantat? Nu”.

„Depinde de poporul iranian” să profite de condițiile create de Israel, a mai declarat acesta.

Netanyahu spune că nu l-a „indus în eroare pe Trump” pentru declanșarea războiului

Publicat acum 11 ore si 29 minute

„Nu am indus pe nimeni în eroare”, a declarat Netanyahu, răspunzând la o întrebare despre implicarea SUA la începutul războiului.

El a spus că nu a fost nevoie să-l convingă pe Donald Trump de necesitatea de a împiedica Iranul să își dezvolte programul nuclear și să îl mute în subteran.

A afirmat că parteneriatul său cu Trump este „singura modalitate de a evita această evoluție catastrofală”.

Trecând la prețul petrolului, Netanyahu a declarat că Statele Unite depun eforturi susținute pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, cu sprijinul Israelului.

„Dacă vor reuși, ceea ce cred că se va întâmpla, atunci prețurile petrolului vor scădea”, a spus el.

Totuși, a adăugat că, dacă „se cedează șantajului” și i se permite Iranului să își continue dezvoltarea armelor nucleare și a rachetelor balistice, „veți fi șantajați în moduri pe care nici nu vi le puteți imagina”.

Netanyahu spune că Israelul a „acționat” singur când a atacat South Pars: Trump ne-a cerut să ne abținem de la alte atacuri și o facem

Publicat acum 11 ore si 35 minute

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat, joi, că Israelul „a acționat singur” în atacul asupra câmpului gazifer South Pars din Iran, adăugând că Donald Trump a îndemnat Israelul să se „abțină” de la atacuri similare.

Vorbind într-o conferință de presă, Netanyahu a spus că operațiunea care a țintit obiectivul a fost desfășurată exclusiv de Israel, fără implicare directă din partea Statelor Unite.

El a adăugat că Trump a cerut Israelului să renunțe la alte lovituri de acest tip.

Declarațiile vin în contextul în care Israelul își continuă campania împotriva unor ținte asociate Iranului, în timp ce cresc îngrijorările privind o posibilă escaladare și perturbări ale piețelor energetice globale.

Răspunzând la o întrebare despre ce semne există că regimul iranian „se clatină”, el a spus că „sunt multe”.

„Lucrăm pentru a crea condițiile ca acesta să se prăbușească, dar ar putea supraviețui sau nu”, a declarat el.

Dacă va supraviețui, a spus că „va fi în cel mai slab punct al său”.

Noi atacuri împotriva Israelului - cel puțin trei răniți în nordul țării

Publicat acum 11 ore si 53 minute

Cel puțin trei persoane au fost rănite după ce rachete au fost lansate din Liban spre nordul Israelului, joi, unul dintre proiectile lovind direct o clădire în orașul de frontieră Kiryat Shmona, potrivit serviciilor de urgență israeliene și autorităților locale, citate de CNN.

Magen David Adom (MDA), serviciul național de urgență al Israelului, a declarat că echipele sale au tratat două persoane cu răni abdominale — un bărbat de aproximativ 60 de ani, în stare gravă, și o femeie de aproximativ 70 de ani, în stare moderată. Autoritățile de pompieri și salvare au spus că o a treia persoană a fost, de asemenea, rănită.

Autoritățile au precizat că aproximativ nouă rachete au fost lansate spre Kiryat Shmona. Sistemele de apărare aeriană ale Israelului au interceptat patru proiectile, iar altele au căzut în zone deschise. O rachetă a lovit o clădire publică, avariind tavanul unei camere de siguranță fortificate. Clădirea era închisă la momentul impactului.

Cel mai recent atac are loc în contextul creșterii numărului de victime civile. În ultimele 24 de ore, MDA a declarat că a tratat opt persoane rănite în atacuri cu rachete, inclusiv un deces. De la începutul „Operațiunii Leul Răcnitor”, serviciul afirmă că a tratat 276 de civili, dintre care 15 au fost uciși.

Aceste cifre se referă la civili aflați pe teritoriul Israelului și nu includ zonele aflate sub Autoritatea Palestiniană.

Incidentul are loc pe fondul tensiunilor crescute de-a lungul frontierei de nord a Israelului cu Libanul, unde schimburile de foc transfrontaliere s-au intensificat în ultimele zile. Libanul a anunțat astăzi că peste 1.000 de persoane au fost ucise în țară de la începutul conflictului.

Statele Unite iau în calcul relaxarea temporară a sancțiunilor împotriva petrolului iranian

Publicat acum 12 ore si 12 minute

Administrația Trump ia în considerare să relaxeze „temporar” sancțiunile impuse împotriva petrolului iranian, relatează AFP, citată de Agerpres. Decizia ar veni la aproape trei săptămâni în Orientul Mijlociu și după ce prețul barilului de petrol a crescut constant până a depășit suta de dolari.

Prețul la petrol a crescut dramatic și din cauza închiderii Strâmtorii Ormuz, principala rută de transport a petrolului la nivel mondial. 

Semiluna Roșie iraniană spune că 18.000 de civili au fost răniți în bombardamente

Publicat acum 12 ore si 51 minute

Președintele Semilunei Roșii iraniene a declarat că peste 18.000 de civili au fost răniți și zeci de mii de clădiri civile au fost avariate în urma bombardamentelor SUA–Israel desfășurate în întreaga țară, potrivit presei de stat iraniene.

Pirhossein Kolivand a descris aproape trei săptămâni de atacuri drept „atacuri teroriste” ale forțelor inamice, conform agenției IRNA. Kolivand a spus că 204 copii au fost uciși, dintre care 53 aveau sub cinci ani.

El a calificat bilanțul victimelor drept „șocant”, adăugând că peste 3.200 de femei au fost rănite și că două femei însărcinate se numără printre cei uciși.

Ambasadorul Iranului la ONU, Amir Saeid Iravani, declara pe 10 martie că cel puțin 1.332 de civili iranieni au fost uciși în războiul cu Israelul și Statele Unite. Autoritățile nu au actualizat bilanțul oficial al deceselor de atunci.

Kolivand a mai spus că peste 70.000 de structuri civile — inclusiv locuințe, centre comerciale, școli și infrastructură esențială — au fost avariate între 3 și 17 martie.

El a adăugat că loviturile au afectat și servicii esențiale, fiind raportate pagube la 251 de unități medicale, 498 de școli și 17 facilități ale Semilunii Roșii.

Cifrele privind victimele și pagubele raportate de Iran nu pot fi verificate independent.

Trump, întrebat de un reporter japonez de ce nu și-a anunțat aliații că atacă Iranul: „Voi de ce nu ne-ați anunțat la Pearl Harbor?”

Publicat acum 13 ore si 19 minute

Un reporter japonez l-a întrebat pe Donald Trump, joi, în Biroul Oval, în timpul unei întâlniri bilaterale cu șefa guvernului nipon, Sanae Takaichi, de ce nu i-a informat pe aliații săi despre faptul că urma să atace Iranul. Președintele SUA a spus că nu a vrut să „semnalizeze prea mult” pentru că voia ca atacul să fie o „surpriză”.

Apoi, Trump a glumit despre Al Doilea Război Mondial, întrebându-l pe reporter de ce Japonia „nu a anunțat SUA de atacul de la Pearl Harbor”. Sanae Takaichi a zâmbit jenată, a oftat și și-a schimbat poziția pe scaun, în timp ce avea loc acest schimb de replici.

„Un lucru este că nu vrei să semnalizezi prea mult. Știți, când intervenim, intervenim foarte dur și nu am spus nimănui despre asta pentru că voiam surpriza”, a declarat Trump în timpul unei întâlniri bilaterale alături de prim-ministra niponă, Sanae Takaichi, în Biroul Oval.

„Cine știe mai bine decât Japonia ce înseamnă o surpriză?” a spus Trump. „Voi de ce nu mi-ați spus despre Pearl Harbor? OK?”, a adăugat el.

Trump a ordonat pentru prima dată un atac asupra Iranului în urmă cu aproape trei săptămâni, o decizie care a amplificat tensiunile în regiune și a ridicat întrebări din partea aliaților privind coordonarea și comunicarea.

Declarația lui Trump face referire la atacul-surpriză de la Pearl Harbor, care a ucis peste 2.400 de americani și a determinat intrarea Statelor Unite în Al Doilea Război Mondial, în 1941.

Bilanțul morților după aproape trei săptămâni de război

Publicat acum 14 ore si 7 minute

Numărul victimelor războiului SUA–Iran continuă să crească, Libanul anunțând astăzi că peste 1.000 de persoane au fost ucise pe teritoriul său.

În total, peste 2.200 de oameni din Orientul Mijlociu au murit în conflict, potrivit unei centralizări realizate de CNN pe baza datelor raportate de diverse autorități. Totuși, aceste cifre nu pot fi verificate independent.

Iată ce se știe despre cele mai recente bilanțuri ale victimelor:

Liban: Ministrul sănătății a anunțat, joi, că numărul victimelor a depășit 1.000 de morți, ajungând la 1.001 persoane ucise în conflict din 2 martie.

Iran: Autoritățile iraniene nu au actualizat bilanțul oficial de peste o săptămână. Ambasadorul Iranului la ONU, Amir Saeid Iravani, a vorbit de1.300 de morți, pe 10 martie, iar ministrul de externe a declarat, luni, că „sute de civili iranieni”, inclusiv peste 200 de copii, au fost uciși de la începutul conflictului. Agenția Human Rights Activists News Agency (HRANA), cu sediul în SUA, a raportat, miercuri, 1.369 de civili uciși, dintre care cel puțin 207 copii, precum și 1.138 de membri ai forțelor armate. Alte 627 de persoane au murit, însă statutul lor (civil sau militar) nu a fost încă stabilit.

Irak: Două surse de securitate au declarat pentru CNN că cel puțin 47 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului, majoritatea fiind membri ai Forțelor de Mobilizare Populară (PMF). Un soldat francez a fost, de asemenea, ucis într-un atac asupra unei baze militare din Kurdistanul irakian.

Israel: Cel puțin 15 israelieni au fost uciși de la începutul conflictului, inclusiv nouă persoane într-un atac direct cu rachetă asupra unei clădiri rezidențiale din Beit Shemesh și doi soldați israelieni uciși în sudul Libanului pe 8 martie.

SUA: 13 militari americani au murit de la începutul conflictului, inclusiv șase care și-au pierdut viața după ce avionul lor de realimentare s-a prăbușit în Irak. Alți șase au fost uciși într-un atac iranian asupra unui centru operațional improvizat din Kuweit pe 1 martie.

Emiratele Arabe Unite: Cel puțin opt persoane au murit, inclusiv un cetățean pakistanez ucis de rămășițe provenite de la o rachetă balistică interceptată în Abu Dhabi.

Kuweit: Cel puțin șase persoane au murit, inclusiv o fată de 11 ani care a decedat după ce fragmente de rachetă au căzut într-o zonă rezidențială pe 4 martie.

Oman: Un cetățean indian a murit după ce o ambarcațiune fără pilot a atacat petrolierul pe care lucra, la 52 de mile marine de coasta Omanului. De asemenea, doi cetățeni străini au murit după prăbușirea unei drone în districtul Sohar.

Arabia Saudită: Două persoane au fost ucise după ce un proiectil militar a lovit o zonă rezidențială din orașul Al-Kharj pe 8 martie.

Bahrain: O persoană a murit după ce resturi provenite de la o rachetă interceptată au provocat un incendiu pe o navă străină în Salman Industrial City. Separat, o femeie de 29 de ani a murit în urma unui atac iranian asupra capitalei Manama.

Peste 170 de iranieni arestați de regim pentru „suspiciuni de spionaj”

Publicat acum 14 ore si 27 minute

Serviciile iraniene de informaţii au arestat 178 de persoane suspectate de spionaj de la începutul războiului, relatează, joi, Mehr, agenția de presă iraniană de stat.

Persoanele în cauză sunt acuzate de „trădare”, că au avut contacte cu agenţi americani şi israelieni şi că au transmis „materiale vizuale cu locaţii sensibile şi puncte de control” către servicii de informaţii ostile, pentru ca acestea să le poată lovi, se menţionează în raport.

În plus, mai mulţi cetăţeni străini au fost reţinuţi şi oficialii iranieni au confiscat arme, dispozitive de urmărire, echipament specializat de comunicaţii şi valută de la ei, mai menţionează sursa citată.

Serviciul de informaţii al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice a făcut apel la public să raporteze orice activitate suspectă imediat.

Nu există o confirmare independentă a acestor informaţii şi unii observatori susţin că Iranul raportează frecvent arestarea a numeroşi spioni în timpul conflictelor.

SUA aprobă vânzări de armament de peste 16 miliarde de dolari pentru țările din Golf

Publicat acum 14 ore si 30 minute

Statele Unite au aprobat, joi, vânzări de armament în valoare de peste 16 miliarde de dolari către Emiratele Arabe Unite şi Kuweit, ţări din zona Golfului Persic afectate de consecinţele războiului împotriva Iranului, transmite AFP, citată de Agerpres.

Pentru prima dată în război, Iranul lovește un avion american de vânătoare F-35

Publicat acum 14 ore si 36 minute

Un avion de vânătoare american F-35 a efectuat o aterizare de urgență la o bază aeriană americană din Orientul Mijlociu, după ce a fost lovit de iranieni, scrie CNN.

Căpitanul Tim Hawkins, purtător de cuvânt al Comandamentului Central al SUA, a declarat că avionul stealth de a cincea generație „executa o misiune de luptă deasupra Iranului” când a fost forțat să efectueze o aterizare de urgență. Hawkins a spus că aeronava a aterizat în siguranță, iar incidentul este în curs de investigare.

„Aeronava a aterizat în siguranță, iar pilotul este în stare stabilă”, a adăugat Hawkins. „Acest incident este în curs de investigare.”

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) din Iran a emis o declarație, însoțită de înregistrări video, care pretinde că arată țintirea unui avion american F-35A/B Lightning II cu o rachetă sol-aer pe cerul Iranului.

Lovitura ar fi prima de acest fel în războiul din Iran. Atât SUA, cât și Israelul folosesc avioane F-35 în conflict; avioanele costă peste 100 de milioane de dolari.

Trump: Am fi putut încheia războiul în două secunde

Publicat acum 14 ore si 51 minute

Președintele Donald Trump a declarat că nu va desfășura trupe americane când a fost întrebat despre relatarea Reuters conform căreia administrația sa are în vedere desfășurarea a mii de soldați americani în Orientul Mijlociu.

„Nu, nu voi trimite trupe nicăieri. Dacă aș trimite-o, cu siguranță nu v-aș spune, dar nu voi trimite trupe”, a declarat Trump joi în Biroul Oval.

Deși un oficial al Casei Albe a declarat pentru CNN joi mai devreme că „nu a existat nicio decizie de a trimite trupe terestre în acest moment”, acesta a reiterat modul în care Trump „își păstrează cu înțelepciune toate opțiunile la dispoziție”.

CNN a relatat că o Unitate Expediționară a Pușcașilor Marini a fost desfășurată în Orientul Mijlociu, dar nu este clar dacă și când SUA vor trimite trupe terestre.

De asemena, vorbind despre cât de puternică este armata americană, Trump a spus că ar fi putut încheia războiul „în două secunde”.

Trump spune că i-a spus lui Netanyahu să oprească atacurile asupra instalațiilor energetice

Publicat acum 14 ore si 57 minute

Președintele american Donald Trump a declarat că a discutat cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și i-a cerut să oprească atacurile asupra instalațiilor petroliere și gaziere iraniene.

„I-am spus să nu mai facă asta”, a spus Trump. „Și nu va mai face asta.”

Trump a declarat anterior că Statele Unite „nu știau nimic” despre un atac israelian asupra instalațiilor iraniene din cel mai mare zăcământ de gaz din lume, South Pars.

Însă o sursă israeliană familiarizată cu atacul a declarat miercuri pentru CNN că Israelul a efectuat atacul în coordonare cu SUA, contrazicând afirmația președintelui. O sursă americană a declarat, de asemenea, pentru CNN că SUA erau „conștiente” de atac.

Trump a declarat în timpul unei întâlniri din Biroul Oval că SUA și Israelul sunt „independente”, dar „se înțeleg de minune”.

„Este coordonat. Dar uneori face ceva, și dacă nu-mi place, atunci nu mai facem asta”, a spus el.

Șefa spionilor americani spune că obiectivele SUA și Israel în războiul din Iran „nu sunt aceleași”

Publicat acum 15 ore si 42 minute

Directoarea serviciilor de informaţii americane, Tulsi Gabbard, a declarat, joi, în cadrul unei audieri în faţa Comisiei de Informaţii a Camerei Reprezentanţilor, că obiectivele americane şi israeliene în timpul campaniei militare din Iran nu sunt aceleaşi, relatează Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

„Obiectivele care au fost prezentate de preşedinte sunt diferite de obiectivele care au fost prezentate de guvernul israelian”, a spus Gabbard.

„Vedem prin operaţiuni că guvernul israelian s-a axat pe incapacitarea conducerii iraniene, şi eliminarea mai multor membri ai acesteia, începând, evident, cu ayatollahul, liderul suprem, şi rămâne concentrat asupra acestui obiectiv. Preşedintele a declarat că obiectivele sale sunt distrugerea capabilităţilor de lansare de rachete balistice ale Iranului, capabilităţilor de producţie de rachete balistice, a marinei sale, a marinei Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice şi a capacităţii sale de a plasa mine", a adăugat ea.

Gabbard a declarat că nu cunoaşte poziţia guvernului prim-ministrului israelian, Benjamin Netanyahu, cu privire la posibilitatea de a ajunge la un de acord cu Iranul. De asemenea, ea a spus că nu are informaţii despre motivaţiile Israelului pentru bombardarea South Pars, cel mai mare zăcământ de gaze naturale din Iran, un atac despre care Statele Unite nu fuseseră informate în prealabil. Tot israelianii au negat și ac această susținere a americanilor.

„Nu sunt la curent cu deliberările lor sau cu calculele care au dus la lansarea acestui atac sau a altora”, a afirmat Gabbard, care a negat implicarea SUA în operaţiune.

Donald Trump însuşi a declarat, miercuri, că nu avea cunoştinţă despre atacul israelian asupra zăcământului de gaze iranian, dar a precizat că Israelul nu îl va ataca din nou decât dacă Iranul va lovi din nou instalaţiile energetice ale statelor vecine.

Omanul îi reproșează lui Trump că „s-a lăsat atras” de Israel în războiul cu Iranul

Publicat acum 15 ore si 51 minute

Ministrul de externe al Omanului, Badr al-Busaidi, care a mediat negocierile dintre Iran şi SUA, i-a reproşat lui Donald Trump că „s-a lăsat atras” de Israel în război într-un moment în care un acord cu Iranul părea „cu adevărat posibil”, relatează, joi, AFP, citată de Agerpres.

Într-un articol de opinie publicat în săptămânalul britanic The Economist, ministrul omanez a renunţat la obişnuita reţinere diplomatică şi a descris direct războiul pornit de SUA şi Israel împotriva Iranului drept o „catastrofă”.

După nouă luni de negocieri, SUA şi Iranul ajuseseră „la doi paşi de a conveni un acord veritabil” asupra programului nuclear iranian, a menţionat ministrul din Oman, mediator al discuţiilor.

În urma războiului de 12 zile din iunie anul trecut, care de asemenea a fost precedat de negocieri, „a fost un şoc, dar nu o surpriză, când pe 28 februarie - la numai câteva ore după tratativele cele mai importante - Israelul şi Statele Unite au lansat încă o lovitură militară ilegală împotriva păcii care la un moment dat părea cu adevărat posibilă”, povesteşte ministrul Badr al-Busaidi.

El îi reproşează lui Donald Trump că „s-a lăsat atras în acest război”, fiind convins de „liderii israelieni că o capitulare necondiţionată ar fi urmat rapid asaltului iniţial”. Ministrul de externe al Omanului vede aici „cea mai mare greşeală de calcul a administraţiei americane”.

„Prietenii Statelor Unite au datoria să spună adevărul” şi să-i atragă atenţia aliatului lor de la Washington cât de mult a „pierdut controlul asupra propriei politici externe”.

La rândul său, consilierul pentru securitate naţională al Regatului Unit, Jonathan Powell, care a participat la ultima rundă de negocieri americano-iraniene desfăşurată la Geneva pe 26 februarie, a declarat că propunerile Iranului au fost „suficient de semnificative pentru a evita un război precipitat”, a scris, marţi, publicaţia britanică The Guardian.

De partea sa, un ministru israelian, Zeev Elkin, membru al partidului Likud al premierului Benjamin Netanyahu, a declarat, joi, că fiecare zi de campanie de bombardamente împotriva Iranului este „o binecuvântare imensă pentru Israel” şi o ocazie „de a crește pagubele provocate” Iranului. Acelaşi ministru israelian a lăudat „cooperarea unică cu SUA, care nu ştim când se va repeta”.

Serviciile de informaţii americane au informat, într-un document dezbătut în Comisia de Informaţii a Senatului SUA, că Iranul nu a încercat să-şi relanseze activităţile de îmbogăţire a uraniului distruse în atacurile aeriene din iunie 2025, contrazicând o justificare invocată de Trump pentru războiul în desfăşurare.

Cu o zi înainte, şeful Centrului Naţional Antitero al SUA, Joseph Kent, a demisionat afirmând că nu poate susţine „cu conştiinţa împăcată” acest război. „Iranul nu reprezintă o ameninţare iminentă pentru ţara noastră şi este clar că am început acest război din cauza presiunilor din partea Israelului şi a puternicului său lobby”, a declarat Joseph Kent într-o scrisoare adresată lui Trump şi publicată pe Twitter.

Giorgia Meloni anunță reducerea accizei la carburanți pentru a contracara efectele războiului

Publicat acum 16 ore si 6 minute

Giorgia Meloni, șefa guvernului italian, anunță reducerea accizei la carburanți pentru a contracara creșterile de prețuri cauzate de războiul din Orientul Mijlociu:

„Decretul-lege adoptat astăzi prevede, în esență, trei măsuri. În primul rând, vom reduce prețul benzinei cu aproximativ 0,25 euro pe litru pentru toată lumea.

În al doilea rând, vom introduce un credit fiscal în favoarea camionagiilor, egal cu creșterea costurilor de combustibil suportate de acești șoferi, deoarece vrem să împiedicăm ca majorarea prețului motorinei să se traducă și într-o creștere a prețurilor bunurilor de consum.

Este o măsură care, printre altele, este prevăzută și pentru pescarii noștri. Al treilea și ultimul punct, foarte important, mai ales dacă este corelat cu celelalte măsuri, este că oferim un mecanism anti-speculă.

Cu alte cuvinte, dorim să corelăm strict prețul aplicat consumatorilor de către petrolierele și distribuitorii de petrol cu variația reală a prețurilor internaționale ale țițeiului”, a anunțat Giorgia Meloni.

Oficiali israelieni îl contrazic pe Trump: administrația sa știa despre atacul care urma să aibă loc la South Pars

Publicat acum 16 ore si 18 minute

Trei oficiali israelieni l-au contrazis, joi, pe preşedintele american, Donald Trump, care afirmase că nu ştia nimic despre atacul de miercuri al Israelului asupra câmpului gazifer Pars de Sud din Iran; sub rezerva anonimatului, israelienii au declarat agenţiei Reuters, citată de Agerpres că operaţiunea a fost coordonată cu Statele Unite.

Iranul a ripostat la atac lovind infrastructura energetică a Qatarului şi alte obiective din Orientul Mijlociu.

Reuters apreciază că a fost cea mai mare escaladare a conflictului de când SUA şi Israelul au început bombardamentele.

Israelul nu şi-a asumat public responsabilitatea pentru atacul de miercuri. Seara, Trump a distribuit pe rețelele sociale un mesaj în care susţinea că guvernul american „nu a ştiut nimic despre acest atac anume” şi că Israelul nu va lovi din nou câmpul gazifer, dacă Iranul nu ripostează din nou în Qatar.

Potrivit celor trei surse menţionate ale Reuters, Israelul nu a fost surprins de comentariile preşedintelui SUA. Israelienii au descris succesiunea de evenimente ca similară celei de după loviturile ţării lor asupra unor depozite de carburanţi din Iran, din urmă cu câteva săptămâni, când secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat că „în acest caz particular nu au fost loviturile noastre”.

Riposta iraniană la atacul din câmpul South Pars a provocat distrugeri ample celei mai mari uzine de gaz din lume, cea din Qatar, a vizat şi o rafinărie din Arabia Saudită şi a obligat Emiratele Arabe Unite să închidă mai multe instalaţii de gaze.

Hegseth: Astăzi va fi din nou ziua celor mai mari bombardamente. Aliații europeni ar trebui să îi mulțumească președintelui Trump

Publicat acum 19 ore si 16 minute

SUA își vor intensifica încă o dată atacurile împotriva Iranului astăzi, a declarat Pete Hegseth în actualizarea sa despre războiul din Iran.

„Din nou, astăzi va fi cel mai mare pachet de atacuri de până acum, la fel ca ieri”, a declarat secretarul american al apărării.

Hegseth a anunțat în repetate rânduri un număr record de greve în cadrul informărilor anterioare.

El a reiterat că războiul merge conform planului, menționând că apărarea aeriană a Iranului a fost „aplatizată”, iar baza sa industrială de apărare „distrusă în mod covârșitor”.

SUA au scufundat peste 120 de nave ale marinei iraniene, a adăugat el. Și cele 11 submarine iraniene au fost eliminate.

„Luptăm ca să câștigăm și câștigăm conform standardelor noastre”, a mai spus Hegseth.

Șeful Pentagonului a avut și un mesaj pentru aliații SUA:

„Aliații noștri nerecunoscători din Europa ar trebui să-i spună un singur lucru președintelui Trump: mulțumesc.”

Merz spune că Germania se poate implica în Orientul Mijlociu doar „după ce armele vor înceta”

Publicat acum 19 ore si 32 minute

Cancelarul german, Friedrich Merz, a declarat, joi, că țara sa se va implica în Orientul Mijlociu doar după ce acțiunile militare din regiune vor înceta.

„Putem și vom putea să ne implicăm doar după ce armele vor înceta”, a declarat Merz, la Bruxelles, unde liderii europeni se întâlnesc pentru a discuta despre războiul din Orientul Mijlociu.

Orice implicare a Germaniei va fi decisă de comun acord cu Israelul și statele din Golf, a spus Merz.

„Putem face multe, inclusiv deschiderea căilor maritime și menținerea lor liberă”, a spus cancelarul. „Dar nu facem asta cât timp ostilitățile sunt în desfășurare. Vom face asta doar după ce ostilitățile se vor termina”.

Comentariile lui Merz vin după ce președintele american, Donald Trump, i-a mustrat pe aliații americani pentru că nu au făcut mai mult pentru a securiza Strâmtoarea Ormuz, pe care Iranul a închis-o efectiv după ce SUA și Israelul au atacat-o. Trump a spus că, din moment ce aliații americani primesc petrol prin strâmtoare, au și responsabilitatea de a „avea grijă de acel pasaj”.

Europa a respins, până acum, cererile de ajutor ale lui Trump. Merz a spus că mai sunt „mulți pași de parcurs” înainte ca Germania să poată lua în considerare desfășurarea de resurse în regiune, inclusiv necesitatea unui „mandat internațional, pe care nu îl avem în prezent”.

Deputaţii iranieni propun taxe de trecere pentru nave în Strâmtoarea Ormuz

Publicat acum 20 ore si 6 minute

Deputaţii iranieni propun instituirea de taxe de trecere pentru nave în Strâmtoarea Ormuz, aflată în centrul mizelor în războiul actual din Orientul Mijociu, au relatat joi media iraniene.

'În parlament, lucrăm la un plan prin care statele vor trebui să plătească taxe şi impozite Republicii Islamice dacă Strâmtoarea Hormuz va fi folosită ca rută sigură' pentru transportul de energie şi mărfuri, a declarat Somayeh Rafiei, deputată de Teheran, citată de agenţia oficială de ştiri Isna

Strâmtoarea Ormuz este în mare parte blocată de Iran după războiul declanşat la 28 februarie de către Statele Unite şi Israel.

Marţi, preşedintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a afirmat că traficul prin strâmtoare, pe unde în mod obişnuit tranzita 20% din ţiţeiul mondial şi aproape 20% din gazul natural lichefiat, nu va reveni niciodată la 'statutul său de dinainte de război'.

În ultimele zile, Iranul a autorizat trecerea câtorva nave din ţări pe care le consideră aliate, avertizând că le va bloca pe cele din ţări considerate ostile.

O reuniune de criză a Organizaţiei Maritime Mondiale (OMI) se desfăşoară miercuri şi joi la Londra, vizând găsirea de 'măsuri practice' pentru asigurarea securităţii Strâmtorii Ormuz, unde în prezent sunt blocate în jur de 3.200 de nave cu 20.000 de marinari.

O a doua rafinărie de petrol din Kuweit a fost atacată

Publicat acum 21 ore si 4 minute

O a doua rafinărie de petrol din Kuweit a fost ținta unui atac cu drone, potrivit agenției de știri de stat din Kuweit.

O dronă a lovit o parte a rafinăriei de petrol Mina Abdullah, la sud de orașul Kuweit, provocând un incendiu la fața locului.

Aceasta are loc după un alt atac iranian asupra rafinăriei Mina Al-Ahmadi, aflată la doar câțiva kilometri pe șosea, care a dus la un „incendiu limitat” care a fost ținut sub control.

Rafinăria Mina Al-Ahmadi din Kuweit a fost atacată cu o dronă

Publicat acum 23 ore si 11 minute

Corporația Petrolieră din Kuwait a anunțat că o unitate a rafinăriei Mina Al-Ahmadi a fost atacată joi de o dronă, iar un incendiu a izbucnit, a relatat agenția de știri din Kuwait.

Nu sunt răniți în urma atacului, potrivit KUNA.

Rafinăria Mina Al-Ahmadi este situată la aproximativ 40 de kilometri sud de capitala Kuweitului.

Joi, forțele armate ale Kuweitului au declarat că apărarea aeriană a țării răspunde la „amenințările cu rachete și drone ostile”.

Ministrul de externe al Omanului: Războiul din Iran este „cea mai mare greșeală de calcul” a lui Trump

Publicat acum 23 ore si 12 minute

Într-un articol de opinie din The Economist, Ministrul de externe al Omanului, care mediase discuțiile dintre Washington și Teheran înainte de izbucnirea războiului, a îndemnat aliații americani să intervină și să ajute la încheierea a ceea ce acesta a numit un „război ilegal”.

Ministrul de externe Badr Albusaidi a numit războiul „cea mai mare greșeală de calcul a administrației Trump”, referindu-se la impactul pe care l-a avut asupra economiei globale și securității regionale.

Statele din Golf, inclusiv Omanul, au achiziționat timp de decenii arme americane și au găzduit baze americane în speranța de a descuraja un potențial atac iranian. Pacea și prosperitatea relative de care se bucurau aceste națiuni sunt acum amenințate, a scris Albudsaidi, deoarece SUA „au pierdut controlul asupra propriei politici externe”.

El a adăugat că se pare că Israelul a „convins” SUA că va fi un război ușor de câștigat, dar că, pentru a atinge obiectivele Israelului, SUA ar trebui să trimită trupe terestre și să se angajeze într-un război despe care nu se știe când se va încheia.

O imagine din satelit arată o navă de marfă în flăcări în Strâmtoarea Ormuz

Publicat acum 23 ore si 17 minute

O nouă imagine din satelit, realizată pe 18 martie, arată nori mari de fum care se ridică deasupra navei container Safeen Prestige, sub pavilion maltez, în timp ce aceasta plutește în derivă în Strâmtoarea Ormuz.

Nava de 175 de metri se află la aproximativ 4,5 mile marine nord-est de Ra's Makhbūq din Oman, conform imaginii de la Agenția Spațială Europeană.

FOTO: Agenția Spațială Europeană

Nava Safeen Prestige a fost lovită de un „proiectil necunoscut” pe 4 martie, iar un incendiu a izbucnit în sala motoarelor, a declarat UK Maritime Trade Operations (UKMTO).

Tot echipajul a abandonat nava. 

Un avertisment de navigație emis miercuri de Oficiul Hidrografic Național al Pakistanului, care supraveghează partea din Golful Persic unde Safeen Prestige plutește în derivă, a avertizat alte nave din zonă că nava era în flăcări.

CNN a identificat nava măsurând lungimea acesteia în imaginea din satelit și comparând-o cu înregistrările oficiale ale navei Safeen Prestige. Coordonatele furnizate în avertismentul maritim corespund, de asemenea, locației afișate în imagine.

Arabia Saudită „îşi rezervă dreptul” de a riposta militar împotriva Iranului

19 Mar

Arabia Saudită a declarat joi că îşi rezervă dreptul de a riposta militar împotriva Iranului, care atacă constant ţara cu drone şi rachete, informează CNN.

„Ne rezervăm dreptul de a întreprinde acţiuni militare dacă acest lucru se dovedeşte necesar”, a declarat ministrul de Externe, prinţul Faisal bin Farhan, după reuniunea de la Riad la care au participat aproximativ zece şefi ai diplomaţiei din ţări arabe sau musulmane.

Iranul „încearcă să exercite presiuni asupra vecinilor săi” prin aceste atacuri, a afirmat ministrul, adăugând: „Regatul nu va ceda presiunilor, dimpotrivă, acestea se vor întoarce împotriva autorilor lor”.

Arabia Saudită a anunţat miercuri că a fost ţinta unor noi atacuri iraniene. Mai multe explozii puternice au fost auzite în capitala saudită. Ministerul Apărării a anunţat, la rândul său, interceptarea unor rachete balistice.

„A viza Riadul în timp ce un număr de diplomaţi se reunesc (...) Cred că acesta este cel mai clar semn pentru ceea ce gândeşte Iranul despre diplomaţie”, a declarat ministrul saudit. „El nu crede (în importanţa) dialogului cu vecinii săi”.

Diplomatul a condamnat atacurile repetate împotriva „obiectivelor civile” din întreaga regiune a Golfului. „Nici Arabia Saudită, nici statele din Golf nu acceptă (...) şantajul, iar orice escaladare va fi urmată de o escaladare”, a promis el.

Într-un comunicat comun emis în urma reuniunii miniştrilor de externe de la Riad, aceştia au condamnat „utilizarea deliberată a rachetelor balistice şi a dronelor care vizează zone rezidenţiale şi infrastructuri civile” şi „au reafirmat dreptul statelor de a se apăra”, solicitând Iranului să „înceteze imediat atacurile”.

Incendiu la bordul unei nave lovite în apropierea Emiratelor Arabe Unite

19 Mar

O navă a fost lovită de un „proiectil necunoscut” miercuri seara în largul coastei de est a Emiratelor Arabe Unite, în apropierea Strâmtorii Ormuz, a anunţat joi dimineaţă Centrul britanic pentru operaţiuni comerciale maritime (UKMTO), informează CNN.

Nava a fost lovită în Golful Oman, la 11 mile marine est de Khor Fakkan, în Emiratele Arabe Unite, provocând un incendiu la bord, potrivit autorităţii maritime responsabile pentru regiune.

Peste 20 de petroliere, cargoboturi şi alte nave au raportat incidente în şi în jurul Golfului Arab, Strâmtorii Ormuz şi Golfului Oman de la începutul războiului, potrivit cifrelor anterioare ale UKMTO.

Piețele asiatice scad din cauza atacurilor asupra instalațiilor energetice care duc la creșterea prețurilor petrolului

19 Mar

Indicele bursier asiatic a scăzut joi dimineață, după ce Iranul a atacat instalații energetice majore din Orientul Mijlociu, iar prețul petrolului a crescut peste 110 dolari barilul.

Indicele japonez Nikkei 225 a scăzut cu 2,7% la începutul tranzacțiilor, în timp ce Kospi din Coreea de Sud a pierdut 2,6%.

Indicele Hang Sang din Hong Kong a scăzut cu 1,4%, iar indicele Taiex din Taiwan a scăzut cu 1,4%.

Miniștrii de externe din 12 state arabe și islamice cer Iranului să oprească atacurile

19 Mar

Miniștrii de externe ai 12 state arabe și islamice au cerut Iranului să „înceteze imediat atacurile” și să respecte dreptul internațional, într-o declarație comună publicată joi după întâlnirea lor din capitala saudită Riad.

În declarație, miniștrii au denunțat atacurile Iranului asupra statelor din Golf, Iordaniei, Azerbaidjanului și Turciei, despre care au spus că au vizat „zone rezidențiale, infrastructură civilă, inclusiv instalații petroliere, uzine de desalinizare, aeroporturi, clădiri rezidențiale și sedii diplomatice”.

Miniștrii au condamnat, de asemenea, atacurile Israelului asupra Libanului și „au reafirmat sprijinul pentru securitatea, stabilitatea și integritatea teritorială a Libanului”.

Declarația comună a venit în contextul în care Iranul a vizat infrastructura energetică din Golf, fiind raportate incendii la instalații din Qatar și rachete balistice interceptate în Arabia Saudită.

Anterior, presa de stat iraniană a acuzat SUA și Israelul că i-au atacat instalațiile de producție de petrol și gaze naturale.

Declarația a fost emisă în numele miniștrilor care reprezintă Azerbaidjanul, Bahrainul, Egiptul, Iordania, Kuweitul, Libanul, Pakistanul, Qatarul, Arabia Saudită, Siria, Turcia și Emiratele Arabe Unite.

Noi atacuri asupra celei mai mari centrale de gaz natural lichefiat din lume. Atacurile continuă în regiune joi dimineață

19 Mar

Țările din Orientul Mijlociu au fost atacate din nou joi cu rachete și drone. Atacurile au loc după ce Iranul a atacat infrastructura energetică din țările din Golful Persic, provocând o creștere bruscă a prețurilor globale deja ridicate ale petrolului.

Principalul centru energetic al Qatarului, Ras Laffan, a suferit „pagube extinse” după ce a fost atacat de două ori de rachete iraniene în 12 ore. Echipele de intervenție de urgență se ocupau de incendiile de la instalație, cea mai mare instalație de GNL din lume. Ministerul Apărării a declarat că amplasamentul a fost lovit de rachete balistice.

În Emiratele Arabe Unite, operațiunile de gaze la siturile energetice cruciale din Abu Dhabi au fost suspendate temporar după ce resturi de rachete interceptate au căzut asupra instalațiilor, potrivit Biroului de presă din Abu Dhabi. O navă a fost lovită de un „proiectil necunoscut” provocând un incendiu în largul coastei de est a Emiratelor Arabe Unite, a declarat UKMTO.

Arabia Saudită a interceptat și distrus drone în zonele estice ale țării, a anunțat Ministerul Apărării, care a adăugat că unele dintre acestea au fost interceptate în apropierea capitalei Riyadh.

Israelul a fost atacat de mai multe valuri de rachete și drone iraniene, iar Hezbollah a lansat atacuri simultane din Liban, potrivit agenției de știri semi-oficiale iraniene Fars. Armata israeliană a declarat că a identificat rachete lansate din Iran în nord. Cu câteva ore mai devreme, poliția israeliană și echipele de salvare au intervenit la locul unui atac cu rachete iraniene din Tel Aviv, a declarat poliția, adăugând că nu au fost raportate răniți sau victime.

Ministerul de Interne din Bahrain a declarat că a activat alarma antiaeriană de două ori și a îndemnat cetățenii să „se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur”.

Societatea Semiluna Roșie Iraniană a postat o înregistrare video care arată lucrătorii umanitari care răspund la ceea ce a numit a fi un atac aerian asupra unei zone rezidențiale din Teheran.  

Trump amenință că va „distruge” cel mai mare zăcământ de gaze din lume dacă Iranul va continua să atace Qatarul

19 Mar

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri că va distruge masivul zăcământ de gaze iranian South Pars dacă Iranul atacă din nou o instalaţie importantă de producţie de gaz natural lichefiat (GNL) din Qatar, scrie CNN.

Donald Trmup a confirmat pe platforma sa Truth Social că Israelul a atacat zăcământul de gaze South Pars, dar a asigurat că Statele Unite "nu ştiau nimic" despre atac, ceea ce a dus la represalii iraniene împotriva instalaţiei qatareze de la Ras Laffan.

"Israelul nu va lansa alte atacuri asupra acestui zăcământ extrem de important şi preţios South Pars, cu excepţia cazului în care Iranul decide imprudent să atace o ţară complet nevinovată, şi anume Qatarul. În acest caz, Statele Unite ale Americii, cu sau fără ajutorul sau consimţământul Israelului, vor distruge masiv întregul zăcământ de gaze South Pars cu o forţă şi o putere pe care Iranul nu le-a mai văzut sau cunoscut niciodată", a scris Donald Trump.

Qatarul îi declară indezirabili pe atașatul militar și pe atașatul pentru securitate de la ambasada Iranului

18 Mar

Qatarul i-a declarat indezirabili pe atașatul militar și pe atașatul pentru securitate de la ambasada Iranului. Aceștia au termen 24 de ore să părăsească teritoriul Qatarului.

Decizia vine pe fondul atacurilor repetate ale Iranului care au afectat statul Qatar și i-au încălcat suveranitatea și securitatea.

Ministerul Afacerilor Externe al Qatarului a transmis că, dacă partea iraniană va continua această abordare ostilă, Doha va lua măsuri suplimentare pentru a-și proteja suveranitatea, securitatea și interesele naționale.

Patru răniți la Riad

18 Mar

Patru persoane au fost rănite de fragmente căzute dintr-o rachetă balistică interceptată deasupra Riadului, au informat autoritățile din Arabia Saudită.

Apărarea Civilă a anunțat că alertele de pericol pentru capitală și pentru Al-Kharj au fost ridicate.

„Evitați să vă adunați sau să filmați, stați departe de zonele periculoase și raportați orice risc”, se arată în comunicat.

Qatarul anunță că a stins incendiul de la Ras Laffan

18 Mar

Ministerul de Interne al Qatarului spune că incendiul din Ras Laffan a fost adus sub control și că nu au fost raportate victime.

Într-o actualizare separată, Ministerul Apărării din Qatar spune că cinci rachete au fost lansate asupra țării din Iran pe parcursul zilei.

Patru dintre acestea au fost interceptate, iar cealaltă a căzut în Ras Laffan, provocând incendiul care a fost între timp stins.

Noi atacuri ale Iranului în Golf - Podul Bahrain-Arabia Saudită a fost distrus. Rafinăria de gaze lichefiate din Bahrain, atacată

18 Mar

Acum câteva minute, rafinăria de GNL din Bahrain, considerată de interes american, a fost vizată de atacuri cu rachete, iar aceste atacuri sunt încă în desfășurare.

Rafinăria este situată în apropierea podului care leagă insula Bahrain de Arabia Saudită, iar rapoartele inițiale indică faptul că podul a fost distrus sau grav avariat de o explozie la rafinărie.

Qatarul spune că Iranul e o „amenințare directă” la securitatea și stabilitatea regiunii

18 Mar

Qatarul afirmă că atacurile „cinice” cu rachete asupra Ras Laffan reprezintă „o amenințare directă la adresa securității sale naționale și a stabilității regiunii”.

„Partea iraniană își continuă politicile de escaladare care împing regiunea spre prăpastie și atrag în conflict țări care nu sunt părți ale acestei crize”, a transmis diplomația qatareză pe rețelele sociale.

Comunicatul adaugă că Qatarul „își rezervă dreptul de a răspunde” și că „nu va ezita să ia toate măsurile necesare pentru a-și proteja suveranitatea, securitatea și siguranța cetățenilor săi”.

Președintele Iranului, Masoud Pezeșkian, a amenințat cu „consecințe scăpate de sub control” după ce a fost atacat câmpul gazifer de la South Pars, relatează BBC.

Pezeșkian a sspus că situația „ar putea scăpa de sub control și cuprinde întreaga lume”.

Bombardamente în Qatar

18 Mar

Compania petrolieră de stat a Qatarului spune că rachete au lovit Ras Laffan Industrial City, o zonă care găzduiește un important complex de procesare a petrolului.

„Echipele de intervenție de urgență au fost mobilizate imediat pentru a limita incendiile rezultate, deoarece au fost provocate pagube semnificative”, a transmis QatarEnergy pe rețelele sociale.

Toți angajații sunt în siguranță și, în acest moment, nu există victime, se arată în comunicat.

Ministerul Apărării din Qatar a anunțat că statul Qatar a fost atacat de Iran, miercuri, cu cinci rachete balistice.

„Forțele noastre armate, prin harul lui Dumnezeu, au interceptat cu succes patru rachete balistice, în timp ce o rachetă a aterizat în Ras Laffan”, provocând un incendiu care este în prezent gestionat de Apărarea Civilă.

Imagini cu explozii puternice din Riad, după atacul iranienilor cu rachete balistice

18 Mar

Imagini cu exploziile provocate de atacul cu rachete balistice iraniene din Riad au fost publicate pe rețelele sociale.

Experți militari britanici și americani evaluează opțiuni pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz

18 Mar

Experţi militari britanici lucrează împreună cu Statele Unite pentru a vedea care sunt opţiunile pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz, blocată de Iran după începerea actualului conflict din regiune, relatează, miercuri, Reuters, citată de Agerpres.

O echipă de specialişti britanici a fost trimisă la Comandamentul Central American din Orientul Mijlociu (CENTCOM), care coordonează operaţiunile militare ale SUA în această regiune.

Surse din domeniul apărării au spus, însă, că situaţia în Strâmtoarea Ormuz este atât de periculoasă încât nu multe ţări sunt dispuse să-şi trimită nave de război „în mijlocul acestei ameninţări acum”.

„În 1987, atunci când s-a întâmplat ultima dată acest lucru, a fost nevoie de 30 de nave de război pentru escortare în Strâmtoarea Ormuz. Acesta este doar un exemplu al resurselor necesare”, a explicat ministrul britanic al forţelor armate, Al Carns.

Acesta a explicat că situaţia este mult mai complexă acum, pentru că arsenalul militar al Iranului include acum diverse ambarcaţiuni rapide, mine maritime, rachete balistice şi drone în aer, pe mare şi în mediul submarin.

„Aş spune că trebuie să existe o soluţie multinaţională. Nu suntem deloc aproape de asta în acest moment, dar aş spune un lucru: acela că există un lucru mai rău decât să lucrezi cu aliaţii şi acela este să lucrezi fără ei”, a accentuat oficialul britanic.

La rândul său, prim-ministrul Keir Starmer a insistat pe ideea că nu va permite forţelor britanice să fie atrase într-un „război mai amplu”.

„Doresc să văd că acest război se încheie cât mai rapid posibil. Cu cât mai mult continuă războiul, cu atât mai mare este impactul asupra costului vieţii. Şi de aceea am intervenit pentru a sprijini gospodăriile ale căror cheltuieli au crescut din cauza sporirii preţului petrolului. Cea mai bună cale de a avansa este o soluţie negociată cu Iranul care să renunţe la orice aspiraţii de a dezvolta o armă nucleară”, a spus Starmer. 

Avertismentul ministrului german de externe

18 Mar

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a avertizat împotriva unei extinderi a războiului din Iran, despre care a afirmat că ar avea consecinţe globale, transmite, miercuri, agenția germană dpa, citată de Agerpres.

Războiul are „un potenţial real de escaladare, ceea ce ar putea arunca nu numai această regiune, ci întreaga lume într-o criză majoră”, a declarat Wadephul la o întâlnire cu omologul său francez, Jean-Noël Barrot, miercuri, la Berlin.

Numai aprovizionarea cu îngrăşăminte agricole pe care o asigură regiunea „este atât de importantă încât o absenţă prelungită ar ameninţa cu o criză alimentară în mari părţi ale Africii”, a declarat Wadephul.

Acest lucru ar trebui să provoace îngrijorare „din cauza oamenilor care ar suferi şi, bineînţeles, din cauza fluxurilor de refugiaţi care ar putea rezulta”, a avertizat ministrul german de externe.

Wadephul a precizat și că, în ce priveşte continuarea atacurilor Israelului şi Statelor Unite din Iran, că nu este de aşteptat „ca un astfel de raid militar să ducă la o schimbare ordonată de regim”.

El a mai spus că nici în Irak, nici în Libia, implicarea militară nu a determinat o schimbare ordonată către o structură liberală, democratică şi constituţională.

Şeful diplomaţiei germane a mai spus că ar dori să vadă în Iran o schimbare către o conducere umană şi demnă şi că se poartă discuţii şi cu opoziţia în acest scop.

Trebuie „găsit un punct în care obiectivele militare pe care şi le-au stabilit SUA şi Israelul să fie atinse”, după care vor trebui să existe o dezescaladare şi o reglementare a ostilităţilor, a continuat Wadephul, adăugând că în acelaşi timp trebuie instituită securitatea pentru strâmtoarea Ormuz şi statele din Golf, ceea ce va fi dificil, dar „Europa poate şi ar trebui să joace un rol în acest sens”.

Prețul barilului de petrol sare de 110 dolari

18 Mar

Prețurile petrolului Brent au urcat la 110 dolari pe baril după ce Israelul a atacat cea mai mare instalație de gaze și o altă instalație petrolieră din Iran

Prețul Brent a atins 110 dolari pe baril miercuri după-amiază, după ce presa de stat iraniană a relatat că o parte a câmpului de gaze South Pars, cea mai mare instalație din Iran, și unitatea petrolieră de la Asaluyeh au fost lovite de Israel.

De asemenea, reperul indicele WTI a crescut și se tranzacționează la 98 de dolari pe baril la momentul redactării.

Ca reacție la cele mai recente atacuri israeliene, IRGC a anunțat că unele obiective energetice din Golf sunt din nou „ținte legitime”.

Perspectiva escaladării și prelungirii conflictului din Orientul Mijlociu, care ar duce la distrugerea suplimentară a infrastructurii energetice și, implicit, la perturbări ale piețelor globale, a împins din nou prețurile petrolului în sus.

Creșterea are loc în ciuda unor vești pozitive care, în mod normal, ar fi avut un efect de temperare asupra piețelor energetice.

Arabia Saudită a confirmat, miercuri, că cea mai mare rafinărie a sa, Ras Tanura, și-a reluat operațiunile pe 13 martie.

În plus, administrația Trump a anunțat oficial o derogare de 60 de zile de la Jones Act, o lege maritimă veche de un secol care limitează transportul de mărfuri între porturile americane la nave construite în SUA, deținute de americani, sub pavilion american și operate de echipaje americane.

Cu toate acestea, pe fondul tensiunilor crescute și al atacurilor asupra infrastructurii petroliere, aceste evoluții potențial pozitive nu au reușit să tempereze creșterea prețurilor.

Tulsi Gabbard îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să-și relanseze activitatea de îmbogățire a uraniului

18 Mar

Serviciile de informaţii americane au concluzionat, miercuri, că Iranul nu a încercat să-şi relanseze activităţile de îmbogăţire a uraniului distruse în atacurile aeriene din iunie 2025, contrazicând astfel o justificare invocată de Donald Trump pentru războiul în desfăşurare împotriva Iranului, relatează AFP, citată de Agerpres.

„În urma operaţiunii «Midnight Hammer», programul iranian de îmbogăţire nucleară a fost anihilat. De atunci, niciun efort nu a fost întreprins pentru a încerca restabilirea capacităţilor sale de îmbogăţire” a uraniului, a menţionat directoarea Serviciilor Naţionale de Informaţii a SUA, Tulsi Gabbard, într-un material scris transmis Comisiei de Informaţii a Senatului SUA, care a audiat-o miercuri, menţiune la care ea a evitat să se refere, însă, în declaraţiile date acestei comisii.

Operaţiunea „Midnight Hammer” se referă la atacul făcut de SUA în iunie anul trecut cu bombe penetrante GBU-57 asupra principalelor trei uzine iraniene de îmbogăţire a uraniului. Spre deosebire de războiul în desfăşurare, dus în comun de SUA şi Israel prin atacuri aeriene împotriva Iranului, războiul de 12 zile din iunie 2025 a fost dus numai de Israel, dar cum acesta nu dispune de arme anti-buncăr suficient de puternice pentru a lovi acele instalaţii iraniene fortificate în subteran, Statele Unite au intervenit atunci cu un atac punctual asupra acestor instalaţii.

„Intrările instalaţiile subterane care au fost bombardate au fost acoperite cu pământ şi izolate cu ciment”, se mai precizează în documentul transmis de Tulsi Gabbard comisiei senatoriale.

Întrebată de ce nu a vorbit despre aceste precizări în timpul audierii sale în faţa comisiei, şefa serviciilor de informaţii a răspuns susţinând că nu i-ar fi permis timpul limitat, adăugând totuşi că nu pune la îndoială evaluarea menţionată în acel document.

Prin această evaluare, Tulsi Gabbard nu se află pe aceeaşi lungime de undă cu Donald Trump, care a invocat o „ameninţare nucleară iminentă” printre justificările sale de a lansa actualul război împotriva Iranului, deşi Trump însuşi s-a contrazis, el afirmând anul trecut după bombardamentele din iunie că programul nuclear iranian a fost „distrus”.

Audierea lui Tulsi Gabbard în comisia senatorială a avut loc la o zi după ce şeful Centrului Naţional Antitero al SUA, Joseph Kent, a demisionat afirmând că nu poate susţine „cu conştiinţa împăcată” războiul în desfăşurare.

„Iranul nu reprezintă o ameninţare iminentă pentru ţara noastră şi este clar că am început acest război din cauza presiunilor din partea Israelului şi a puternicului său lobby”, a remarcat Joseph Kent într-o scrisoare adresată lui Trump şi publicată pe Twitter.

Serviciile de informaţii americane estimează că guvernul iranian a suferit pierderi grele şi este „slăbit semnificativ” în urma atacurilor ale SUA și Israel aflate în desfăşurare, dar se menţine „intact”, în ciuda decimării conducerii sale politice şi militare, şi îşi va putea reconstrui armata şi programul de rachete balistice dacă va supravieţui războiului, a mai spus directoarea Serviciului Naţional de Informaţii în timpul audierii sale în faţa Comisiei de Informaţii a Senatului SUA.

Iranul a atacat Riadul cu rachete. Cele patru proiectile au fost interceptate

18 Mar

Ministerul Apărării din Arabia Saudită anunță că a interceptat și distrus patru rachete care, potrivit acestuia, au fost „lansate către Riad”.

Direcția Generală a Apărării Civile din Arabia Saudită a transmis pe rețelele sociale că „evaluările inițiale indică faptul că nu există pagube sau victime”.

Autoritățile avertizează că rămășițe au fost împrăștiate în mai multe zone din capitala saudită.

„Evitați să vă adunați sau să filmați, stați departe de zonele periculoase și raportați orice risc”, se arată în mesaj.

SUA neagă participarea la atacul împotriva zăcămintelor de gaze de la South Pars

18 Mar

Un oficial american a negat că SUA ar fi atacat câmpurile gazifere South Pars din Iran, afirmând în schimb că atacul a fost făcut de Israel.

Presa de stat iraniană relatase anterior că SUA și Israelul au atacat părți ale infrastructurii sale de producție de petrol și gaze naturale, inclusiv South Pars, cel mai mare câmp de gaze naturale din lume.

O sursă israeliană a declarat, anterior, pentru CNN că Israelul a atacat instalația de la Asaluyeh, în sud-vestul Iranului. Un alt oficial israelian a spus că lovitura asupra instalației South Pars a fost făcută în coordonare cu Statele Unite.

Mojtaba Khamenei transmite două noi mesaje. Noul ayatollah al Iranului rămâne încă nevăzut și neauzit

18 Mar

Presa iraniană și canalul de Telegram afiliat noului lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, au publicat două mesaje atribuite acestuia.

În mesaje, Khamenei își exprimă condoleanțele pentru moartea principalului oficial de securitate al Iranului, Ali Larijani, și a altor persoane ucise împreună cu acesta, precum și pentru moartea șefului forței paramilitare Basij, Gholamreza Soleimani.

În mesajul dedicat lui Larijani, Khamenei spune că „fiecare picătură de sânge are un preț, pe care ucigașii criminali ai martirilor vor trebui în curând să-l plătească”.

Declarațiile reprezintă al treilea și al patrulea mesaj publicat de Khamenei după preluarea funcției de lider suprem al Iranului.

Mojtaba Khamenei, ales succesor al tatălui său pe 8 martie, nu a fost încă văzut în persoană — nici filmat sau fotografiat — de la numirea sa ca succesor al defunctului Ali Khamenei.

Iranul amenință cu „represalii decisive” după atacul împotriva infrastructurii energetice

18 Mar

Iranul a amenințat cu „represalii decisive” ca răspuns la atacurile asupra infrastructurii lor energetice, potrivit unui comunicat publicat de agenția de știri Tasnim, afiliată IRGC, informează BBC.

„Inamicul a atacat o parte din infrastructura de combustibil și energie a Iranului în sud”, au transmis autoritățile iraniene într-un comunicat.

„Așa cum am avertizat anterior, dacă infrastructura de combustibil, energie, gaze și economică a țării noastre este atacată de inamicul americano-sionist, pe lângă un contra-atac puternic împotriva inamicului, vom lovi sever și originea acestei agresiuni.

Considerăm legitimă țintirea infrastructurii de combustibil, energie și gaze a țărilor de origine și vom riposta ferm cu prima ocazie”, se mai arată în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Qatarului, Majed Al Ansari, a declarat că instalațiile South Pars au fost vizate de Israel. Qatarul a condamnat atacul israelian.

Israelul ar fi bombardat instalațiile iraniene de gaze. Qatarul condamnă lovitura ca „periculoasă și iresponsabilă”

18 Mar

Qatarul a condamnat, miercuri, bombardamentul făcut mai devreme împotriva instalaţiilor iraniene care deservesc zăcământul de gaze naturale South Pars/North Dome, care este împărţit între Iran şi Qatar, transmite AFP, în timp ce relatări ale presei consemnate de agenţia DPA din ambele tabere aflate în război afirmă că bombardamentul a fost făcut de avioane israeliene, informează Agerpres.

„Ţintirea de către Israel a instalaţiilor legate de zăcământul de gaze iranian South Pars, care este o prelungire a zăcământului qatarez, este o acţiune periculoasă şi iresponsabilă în contextul actualei escaladări militare din regiune”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al ministerului de externe qatarez, Majed al-Ansari.

„Ţintirea infrastructurii energetice reprezintă o ameninţare la adresa securităţii energetice mondiale, a populaţiei din regiune şi a mediului înconjurător”, mai avertizează acesta.

Părţi ale instalaţiilor de gaze ale zăcământului South Pars/North Dome, în zona oraşului-port Kangan, „au fost lovite de proiectile ale inamicului americano-sionist”, a anunţat, miercuri, televiziunea publică iraniană. Uzine petrochimice din zona oraşului industrial Asaluyeh au fost, de asemenea, afectate.

Nu este clar dacă acest atac a fost făcut de SUA sau de Israel, dar relatări ale presei din ambele tabere aflate în război menţionează Israelul, la fel şi mesajul oficialului din Qatar menţionat. Potrivit publicației americane Axios, bombardamentul a fost făcut de Israel, dar în coordonare cu SUA.

Israelul a mai atacat în războiul aflat în desfăşurare infrastructură energetică iraniană în noaptea de 7 spre 8 martie, când a lovit o rafinărie şi patru rezervoare de petrol iraniene, provocând formarea unui nor chimic urmat de o ploaie toxică la Teheran.

După lovirea acum a zăcământului său de gaze, Iranul a ameninţat din nou că va riposta prin lovirea infrastructurilor de petrol şi gaze ale aliaţilor SUA din regiune.

În acest timp, Irakul a anunţat că, în urma lovirii infrastructurii acelui zăcământ iranian, furnizarea de gaze din Iran către centralele electrice irakiene a fost întreruptă complet.

Trump ameninţă că SUA ar putea renunţa la eforturile de deblocare a Strâmtorii Ormuz

18 Mar

Preşedintele american, Donald Trump, a ameninţat, miercuri, că Statele Unite ar putea renunţa la eforturile de deblocare a Strâmtorii Ormuz, transmite AFP, citată de Agepres.

„Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă am «termina» cu ce a mai rămas din Statul Terorist Iran (scrierea cu inițiale în mod greșit a cuvintelor din acest mesaj aparține autorului - n. red.) şi am lăsa Ţările care o folosesc, noi nu, răspunzătoare de aşa-zisa «Strâmtoare»? Asta i-ar băga în priză, chiar rapid, unii dintre «Aliaţii» noştri care nu reacţionează. Preşedintele DJT", a scris liderul de la Casa Albă pe reţeaua sa, Truth Social.

Trump este iritat de câteva zile de refuzul principalilor aliaţi ai SUA din NATO, printre care Franţa şi Regatul Unit, de a-i ajuta pe americani să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, cale maritimă vitală pentru 20% din transporturile internaţionale de petrol şi gaze naturale lichefiate.

Iranul a blocat ruta respectivă ca reacţie la bombardamentelor armatelor americană și israeliană, începute în 28 februarie, care l-au ucis din primele ore pe fostul conducător suprem de la Teheran, ayatollahul Ali Khamenei.

Agenţia citată remarcă de asemenea afirmaţiile aparent contradictorii ale lui Trump în acest context. Marţi, el a apreciat că refuzul multor ţări din NATO de a se alătura Statelor Unite este „o greşeală într-adevăr stupidă”; apoi a dat asigurări că americanii nu au nevoie de ajutor; apoi, că „un pic de ajutor” ar fi util pentru deminarea strâmtorii.

În acelaşi timp, forţele SUA au lansat bombe anti-buncăr asupra unor instalaţii de rachete iraniene din apropiere.

Declarație scurtă a lui Mark Rutte pe tema războiul din Iran

18 Mar

Mark Rute, secretarul general al NATO se află în Norvegia și a vorbit scurt despre războiul din Iran și despre cum reacționează aliații NATO la acest conflict.

„Când vine vorba de Iran și de riscul pe care-l generează acesta, mai ales riscul de lovitură cu rachetă balistică, este responsabilitatea noastră ca alianță ca acest lucru nu se întâmple. Trebuie să ne asigurăm că Iranul nu obține arma nucleară și că Strâmtoarea Ormuz se redeschide.

Aliații discută și cooperează pentru a găsi cele mai bune soluții pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz”, a spus șeful NATO.

Merz: Războiul din Iran nu ajută pe nimeni și e în detrimentul tuturor

18 Mar

Războiul din Iran nu aduce beneficii nimănui și este în detrimentul tuturor, potrivit liderului Germaniei.

Friedrich Merz, cancelarul german, spune că este în contact zilnic în legătură cu războiul cu lideri precum Keir Starmer din Marea Britanie, Emmanuel Macron din Franța și Giorgia Meloni din Italia.

Germania nu a fost consultată în privința războiului din Iran, adaugă Merz, și rămâne neconvins că există un plan pentru a produce schimbări democratice acolo.

Merz mai spune că SUA și Europa trebuie să crească împreună presiunea asupra Rusiei pentru a obține pacea în Ucraina.

Când va veni momentul, atât Germania, cât și Ucraina vor fi implicate în negocierea garanțiilor de securitate postbelice pentru Ucraina, adaugă Merz.

Vorbind în Bundestag în urmă cu câteva minute, Merz a accentuat și importanța finalizării rapide a unui acord comercial între UE și SUA.

Prețul petrolului crește, după ce unul dintre cele mai mari zăcăminte de gaze din lume a fost bombardat

18 Mar

Prețurile petrolului au crescut la peste 108 dolari pe baril în urma relatărilor din presa iraniană privind lovitura la o instalație de pe cel mai mare zăcământ de gaze naturale din lume.

Prețul de referință al țițeiului Brent a atins 108,60 dolari pe baril în jurul orei 13:00 GMT - în creștere cu 5% față de prețurile de marți.

Complexul petrochimic iranian de pe South Pars a fost lovit de atacuri aeriene, potrivit agenției de știri Tasnim, afiliată Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC). Instalațiile ar fi fost lovite de Israel.

Instalația este în flăcări, iar departamentele de salvare și pompieri sunt la fața locului, potrivit unei alerte de la agenția de știri semi-oficială Fars.

South Pars este cel mai mare zăcământ de gaze naturale din lume, unde operează instalații atât Qatar, cât și Iran. 80% din veniturile din gaz și petrol ale Qatarului provin din exploatarea zăcământului.

Tasnim relatează că atacul a avut loc miercuri dimineață.

Un nou val de rachete lansate de Iran asupra Israelului - IDF

18 Mar

Iranul a lansat un nou val de rachete asupra Israelului, a declarat Forțele de Apărare ale Israelului (IDF).

IDF spune că apărarea sa antiaeriană lucrează pentru a intercepta atacul și a îndemnat locuitorii care au primit o alertă de urgență pe telefoanele lor să se adăpostească.

IRGC a emis ordine de evacuare pentru instalațiile energetice din Golf

18 Mar

Corpul Gărzilor Revoluționare din Iran (IRGC) a emis ordine de evacuare pentru cinci instalații energetice din Golf.

Agenția de știri Tasnim, afiliată IRGC, a postat pe Telegram un „avertisment urgent” pentru cetățenii și locuitorii din apropierea:

  • Rafinăria Samref din Arabia Saudită
  • Complexul petrochimic al -Jubail și compania Masaiid Holding din Arabia Saudită
  • Câmpul de gaze al -Hosn din Emiratele Arabe Unite
  • Și rafinăria Ras Laffan din Qatar

Declarația spune: „Aceste centre au devenit ținte directe și legitime și vor fi vizate în următoarele ore.

„Prin urmare, toți cetățenii, rezidenții și angajații sunt rugați să părăsească imediat aceste zone și să se deplaseze la o distanță sigură fără nicio întârziere.”

Israelul afirmă că a distrus peste 80 de infrastructuri ale Hezbollah din sudul Libanului

18 Mar

Armata israeliană a afirmat, miercuri, că a distrus peste 80 de presupuse infrastructuri ale Hezbollah în sudul Libanului, unde menţine trupe de infanterie, după o altă noapte de atacuri asupra acestei regiuni şi a capitalei Beirut, informează EFE, potrivit Agerpres.

„În ultima săptămână trupele au distrus peste 80 de amplasamente de infrastructură” ale Hezbollah, se transmite într-un comunicat militar care menţionează şi despre moartea a doi membri ai miliţiei şiite pro-iraniene „care au ieşit dintr-un amplasament din zonă”.

De asemenea, în zorii zilei de miercuri Israelul a încheiat un nou „val de atacuri”, conform unui alt comunicat care menţionează bombardamente împotriva unor lansatoare, depozite de arme şi centre de comandă înainte ca acestea să fie folosite de Hezbollah.

„Împreună, aceste eforturi au redus raza de acţiune a focului către Israel”, informează comunicatul militar.

Cu toate acestea, două persoane au murit miercuri ca urmare a impactului unui proiectil (cu fragmentare) în partea superioară a unei locuinţe din Ramat Gan, în districtul Tel Aviv, ceea ce a ridicat la 14 numărul persoanelor decedate în Israel de la începerea bombardamentelor israeliene asupra Iranului pe 28 februarie.

În districtul central, pompierii au documentat 11 incidente după apelurile primite la linia de urgenţă 102, printre care un incendiu într-un hangar din curtea unei case din Mishmar Hashiva, în timp ce în nordul Israelului o persoană a fost rănită uşor după impactul unor schije asupra unei locuinţe în oraşul Carmiel.

Atât Hezbollah, cât şi Iranul, au lansat miercuri cel puţin patru salve de proiectile, ultima cu puţin înaintea orei opt dimineaţa, ceea ce a obligat sute de mii de oameni să se îndrepte spre adăposturile publice pentru protecţie.

Gardienii Revoluţiei din Iran au afirmat că au lansat un atac cu rachete împotriva Tel Avivului ca represalii pentru asasinarea lui Ali Larijani, un personaj cheie a regimului şi secretar al Consiliului Suprem de Securitate Naţională.

În Liban, cel puţin zece persoane au murit şi alte 27 au fost rănite miercuri în două bombardamente israeliene asupra unor clădiri din Beirut, ceea ce ridică la şapte numărul atacurilor din capitală de la începutul ostilităţilor.

Campania israeliană a provocat deja în Liban peste 900 de morţi, dintre care 111 copii şi 2.221 de răniţi, în timp ce peste un milion de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele. 

Israelul atacă centrul Beirutului

18 Mar

Un nou atac israelian a lovit cartierul Zuqaq al-Blat din centrul Beirutului, a relatat presa de stat, al doilea atac asupra zonei dens populate de la începutul dimineții.

O explozie s-a auzit în toată capitala, iar transmisiunea în direct a AFPTV a arătat nori de fum ridicându-se din zonă, în timp ce războiul dintre Hezbollah și Israel continua.

Israelul susține că l-a ucis pe ministrul iranian al informațiilor

18 Mar

Ministrul israelian al apărării a susținut miercuri că Israelul l-a ucis pe ministrul iranian al informațiilor, Esmaeil Khatib, într-un atac aerian la Teheran, în timp ce Iranul nu a confirmat încă informațiile.

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a anunțat că Khatib a fost „eliminat” într-un atac aerian de miercuri.

„El era responsabil de sistemul intern de asasinate și opresiune al regimului din Iran și de promovarea amenințărilor externe”, a declarat ministrul israelian, citat de presa afiliată.

Solicitare șoc de la Moscova. Emisarul lui Putin îi cere lui Trump să impună sancțiuni Europei și să le ridice pe cele împotriva Rusiei

18 Mar

SUA trebuie să impună sancțiuni aliaților săi europeni după refuzul acestora de a ajuta în războiul împotriva Iranului, a declarat Kirill Dmitriev, reprezentantul special al lui Putin pentru investiții și cooperare economică cu țări străine și șeful fondului rus de investiții directe. „Poate că SUA ar trebui să impună sancțiuni Regatului Unit și UE pentru lipsa de reciprocitate și distrugerea civilizației occidentale prin imigrație și să ridice sancțiunile împotriva Rusiei pentru a sprijini piețele energetice globale?”, a scris Dmitriev pe rețelele sociale, potrivit The Moscow Times.

El a menționat că aliații NATO susțin Ucraina, dar nu și Statele Unite, care desfășoară o operațiune militară împotriva Iranului. Reprezentantul special al lui Putin a postat, de asemenea, un videoclip în care președintele american, Donald Trump, critică țările NATO pentru refuzul de a participa la deblocarea Strâmtorii Ormuz. Anterior, Dmitriev promisese că, dacă sancțiunile împotriva Rusiei vor fi ridicate, Statele Unite vor avea acces la proiecte comune în valoare de peste 14 trilioane de dolari. De asemenea, el a susținut că restricțiile împotriva Rusiei au costat SUA peste 300 de miliarde de dolari.

OMS se pregătește pentru un posibil incident nuclear în Orientul Mijlociu

18 Mar

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ia în considerare riscul unui incident nuclear ca unul dintre scenariile conflictului din Orientul Mijlociu, relatează Politico. Personalul ONU monitorizează consecințele atacurilor asupra instalațiilor nucleare iraniene și menține o „pregătire sporită” pentru amenințările legate de radiații, a declarat Hanan Balkhi, director regional al OMS pentru Mediterana de Est.

Organizația își actualizează îndrumările pentru personal în cazul unui incident nuclear, inclusiv recomandări privind evaluarea riscurilor pentru sănătate și măsuri de protejare a populației. „Personalul este pregătit pentru un incident nuclear, inclusiv un atac asupra unei instalații nucleare sau utilizarea de arme”, a remarcat ea.

Citește continuarea AICI.

Arabia Saudită a interceptat o dronă care se îndrepta spre cartierul unde sunt ambasadele

18 Mar

Ministerul Apărării din Arabia Saudită a anunțat într-un comunicat pe X că a doborât o dronă care se îndrepta spre cartierul unde sunt ambasadele. 

Miercuri dimineață, au fost relatări despre explozii în Dubai și Bagdad, în timp ce Iranul își reia atacurile asupra statelor din Golf.

Kuweit, Bahrain și Qatar, vizate de noi atacuri cu rachete și drone

18 Mar

Kuweitul susține că apărarea sa aeriană a fost desfășurată pentru a intercepta atacurile cu rachete și drone cu puțin timp înainte de miezul nopții.

Tot atunci, autoritățile din Bahrain au declanșat sirenele și au emis un avertisment către locuitori să se adăpostească.

Ministerul Apărării din Qatar a declarat că a interceptat, de asemenea, un atac cu rachete care viza teritoriul său în primele ore ale zilei de miercuri.

Explozii în Dubai. Sună alarma antiaeriană

18 Mar

Echipa BBC din Dubai transmite că a primit încă o alertă pe telefoane, cu avertizări despre amenințarea unui atac cu rachete și că după zece secunde a auzit două explozii în depărtare.

Jurnaliștii scriu că Dubaiul este mult mai gol decât de obicei, dar că muncitorii din construcții își continuă treburile, iar traficul rutier nu e afectat.

Aceste alerte telefonice și sunetul exploziilor au devenit ceva obișnuit pentru locuitorii care au ales să rămână în Dubai.

Emiratele Arabe Unite au fost vizate de peste 2.000 de rachete și drone de la începutul războiului. Ministerul Apărării susține că a interceptat majoritatea acestor atacuri.

Ceea ce este mai greu de protejat este imaginea de siguranță și stabilitate pe care Emiratele Arabe Unite au muncit atât de mult să o construiască, scrie BBC.

Potrivit biroului de presă din Dubai, autoritățile spun că au interceptat atacurile, fără a fi raportate victime.

Reuniune a miniștrilor de externe din țările arabe și islamice, în Arabia Saudită

18 Mar

Arabia Saudită va găzdui miercuri seară o reuniune a miniștrilor de externe din țările arabe și islamice pentru a discuta despre securitatea regională, a anunțat ministerul de externe saudit într-un comunicat.

„Reuniunea ministerială consultativă” de la Riad are loc cu „scopul unor consultări și coordonări suplimentare privind modalitățile de sprijinire a securității și stabilității regiunii”, a transmis ministerul într-o postare pe Twitter.

Momentul în care o clădire de 12 etaje din centrul Beirutului e pusă la pământ într-un atac al aviaţiei israeliene

18 Mar

Au apărut imagini cu momentul în care  o clădire de 12 etaje din centrul Beirutului e pusă la pământ într-un atac al aviaţiei israeliene.

Explozia puternică, resimţită în tot oraşul, a fost raportată în zorii zilei, la scurt timp după ce armata israeliană a emis un ordin de evacuare a zonei.

Un proiectil iranian a căzut în apropierea sediului armatei australiene la sud de Dubai

18 Mar

Prim-ministrul australian, Anthony Albanese, a afirmat, miercuri, că un „proiectil iranian” a căzut în apropierea sediului armatei australiene în Orientul Mijlociu, în Emiratele Arabe Unite, adăugând că nu s-au înregistrat răniţi.

Miercuri devreme, un „proiectil iranian a căzut” în apropierea bazei Al Minhad „pe care Australia o deţine în Emiratele Arabe Unite”, a declarat jurnaliştilor şeful guvernului australian. „Pot confirma că niciun australian nu a fost rănit şi toată lumea este în perfectă siguranţă”, a adăugat el.

Proiectul a căzut miercuri la 09:15, ora Sydney, provocând „pagube minore” locuinţelor şi unui centru medical, a precizat liderul australian. 

Baza aeriană Al Minhad, situată la 24 de kilometri sud de Dubai, găzduieşte trupe australiene din 2003 şi serveşte drept principal centru pentru operaţiunile militare australiene în Orientul Mijlociu. Până la 80 de australieni sunt staţionaţi permanent acolo, potrivit armatei. Aceasta a mai fost vizată de un atac cu drone iraniene, fără a face răniţi, în urma atacului americano-israelian asupra Iranului din 28 februarie.

Prim-ministrul australian Anthony Albanese a susţinut atacurile americano-israeliene, dar a exclus trimiterea de nave de război. Potrivit Canberrei, 115.000 de cetăţeni australieni se află în Orientul Mijlociu.

Iranul susţine că a atacat Tel Aviv cu rachete pentru a răzbuna moartea lui Larijani

18 Mar

Gardienii Revoluţiei din Iran au afirmat miercuri că au lansat un atac cu rachete asupra Tel Avivului ca represalii pentru uciderea lui Ali Larijani, pe care l-au descris drept "martir" şi care era secretar al Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, fost preşedinte al Parlamentului şi consilier al liderului suprem, conform unui comunicat difuzat de presa oficială iraniană, informează EFE.

În nota sa, corpul militar a asigurat că ofensiva face parte din "valul 61" al operaţiunii "Promisiune Îndeplinită 4" şi că a folosit rachete de mai multe tipuri, inclusiv "Khorramshahr 4", "Qadr", "Emad" şi "Kheibar Shekan", unele dintre ele cu capacitate pentru ogive multiple.

Iranul a legat operaţiunea de moartea lui Larijani şi a "tovarăşilor săi", fără a oferi detalii despre circumstanţele decesului secretarului Consiliului Suprem de Securitate Naţională.

Şeful armatei iraniene, Amir Hatami, a avertizat că Teheranul pregăteşte un răspuns "decisiv şi descurajant" împotriva Israelului şi Statelor Unite pentru moartea oficialului şi a asigurat că acesta va avea loc "la momentul şi locul potrivit", conform unui comunicat oficial.

Gardienii Revoluţiei au susţinut că proiectilele lor au lovit "peste 100 de obiective militare şi de securitate" şi au declarat că sistemele de apărare aeriană israeliene au fost depăşite în timpul atacului.
De asemenea, au indicat că părţi din Tel Aviv ar fi suferit pene de curent şi că răspunsul serviciilor de urgenţă a fost îngreunat.

Serviciul de urgenţă israelian Magen David Adom (MDA) a raportat că două persoane au murit în Ramat Gan din districtul Tel Aviv din cauza impactului asupra clădirii în care se aflau după tirul de rachete iranian, fiind primele victime ale atacurilor iraniene din 9 martie, ceea ce ridică la 14 numărul total al morţilor în Israel în actuala escaladare, în timp ce Iranul situează numărul deceselor la peste 230.

Cel puţin şase morţi şi 24 de răniţi în atacurile israeliene asupra Beirutului

18 Mar

Ministerul Sănătăţii din Liban a anunţat că două atacuri aeriene israeliene făcute miercuri dimineaţă asupra centrului oraşului Beirut au provocat moartea a şase persoane şi rănirea a 24, potrivit unui prim bilanţ. „La faţa locului au fost găsite şi rămăşiţe umane, a căror identitate va fi stabilită în urma testelor ADN”, a scris ministerul într-un comunicat.

Presa locală a anunţat că un atac a lovit cartierul central Zoukak el-Blat, unde armata israeliană a atacat săptămâna trecută o sucursală a companiei financiare Al-Qard Al-Hassan, legată de mişcarea pro-iraniană Hezbollah. Un corespondent al AFP a auzit zgomotul mai multor explozii în timpul nopţii.

Anterior, armata israeliană anunţase marţi seara că va „acţiona în forţă” împotriva mişcării islamiste Hezbollah în Tyre, în sudul Libanului, îndemnând locuitorii din aproape întreagul oraş, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, să plece.

De asemernea, armata israeliană a anunţat marţi seara că a făcut lovituri preventive în Liban, vizând lansatoarele Hezbollahului, după o serie de alerte de tiruri în nordul Israelului.

„În ultima oră, forţele aeriene au lovit lansatoare (de rachete sau de rachete, n.r.) şi terorişti ai Hezbollahului în tot Libanul, în cadrul eforturilor menite să perturbe şi să contracareze tirurile îndreptate” spre Israel, a declarat armata într-un comunicat.

Armata anunţase mai devreme că a „detectat o intensificare a pregătirilor” Hezbollahului „în vederea lansării unor salve de rachete către statul Israel în următoarele ore”.

Potrivit aceleiaşi surse, aceste „lovituri rapide (şi) coordonate” au fost efectuate înainte ca Hezbollah să procedeze la lansări.

Teheranul jură răzbunare după uciderea lui Ali Larijani

18 Mar

Șeful armatei iraniene, Amir Hatami, a amenințat că va lansa represalii „decisive” pentru uciderea șefului forțelor de securitate, Ali Larijani.

„La momentul și locul potrivit, se va da un răspuns decisiv, descurajator Americii criminale și regimului sionist însetat de sânge”, a declarat Hatami într-un comunicat. El adaugă că moartea lui Larijani și a altor martiri „vor fi răzbunată”.

Garda Revoluționară din Iran, o forță separată de armată, declară că a lansat deja rachete asupra centrului Israelului „ca răzbunare” pentru moartea lui Larijani, relatează agenția de știri AFP.

Serviciile de urgență israeliene au răspuns la atacurile cu rachete asupra Tel Avivului peste noapte.

Iranul afirmă că un „proiectil ostil” a lovit amplasamentul centralei nucleare de la Bushehr

18 Mar

Centrala nucleară civilă de la Bushehr, din sudul Iranului, a fost lovită marţi seara de un „proiectil” care nu a provocat pagube infrastructurii şi nu a rănit pe nimeni, a anunţat miercuri Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

Agenţia ONU cu sediul la Viena, în Austria, „a fost informată de Iran că un proiectil a lovit instalaţiile centralei nucleare de la Bushehr marţi seara. Nu s-au semnalat pagube la centrală şi nici răniţi printre membri personalului”, a precizat AIEA pe contul său de X.

Directorul general al Agenţiei, Rafael Grossi, „îşi reiterează apelul la reţinere pe durata conflictului pentru a evita orice risc de accident nuclear”, a adăugat AIEA.

Într-o declaraţie difuzată de mass-media iraniană, AIEA a afirmat că Centrul de Siguranţă Nucleară al ţării a confirmat incidentul şi a constatat că acesta nu a cauzat „niciun prejudiciu financiar, tehnic sau uman”, adăugând că „nicio parte a centralei nu a fost avariată”.

Organizaţia a declarat că proiectilul a lovit terenul centralei în jurul orei 19:00, ora locală, dar nu a precizat ce ţară se află în spatele atacului.

„Astfel de acţiuni contravin tuturor reglementărilor internaţionale privind imunitatea instalaţiilor nucleare faţă de atacuri militare şi pot avea consecinţe ireparabile pentru întreaga regiune, inclusiv pentru ţările riverane Golfului Persic”, se arată în declaraţie.

CNN precizează că a contactat armata israeliană şi Departamentul Apărării al SUA pentru a obţine un comentariu.

 

Armata americană a bombardat baze de rachete antinavale iraniene în apropierea Strâmtorii Ormuz

18 Mar

Statele Unite au bombardat „cu succes” baze de rachete antinavale iraniene în apropierea Strâmtorii Ormuz folosind bombe antibuncăr, a anunţat marţi armata americană.

„Cu câteva ore în urmă, forţele americane au utilizat cu succes mai multe bombe penetrante de 5.000 de livre (2,3 tone) împotriva unor baze iraniene de rachete de-a lungul coastei iraniene, în apropierea strâmtorii Ormuz”, a informat pe X Comandamentul Central American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM).

„Rachetele de croazieră antinavale prezente în aceste baze reprezentau un risc pentru traficul maritim internaţional în strâmtoare”, a precizat CENTCOM.

Anunţul vine în timp ce cu câteva ore mai devreme, iritat că aliaţii i-au refuzat solicitarea de a ajuta la deblocarea strâmtorii cruciale pentru transportul maritim al petrolului, preşedintele Donald Trump declarase că SUA nu au nevoie de niciun ajutor, pentru că sunt cea mai puternică ţară din lume şi oricum a decimat Iranul.

Bombele ghidate folosite în atac sunt concepute pentru a penetra ţinte situate la mare adâncime sub pământ, precizează CNN. Un oficial american a declarat că muniţiile sunt de tip GBU-72 Advanced 5K Penetrator, o bombă lansată de avioanele americane pentru prima dată în 2021.

GBU-72 „a fost dezvoltată pentru a face faţă provocărilor reprezentate de ţinte fortificate şi îngropate adânc”, se arăta într-un comunicat al Forţelor Aeriene din 2021. Într-un videoclip postat pe Facebook în 2023 de la Baza Aeriană Nellis, piloţii au descris muniţia ca fiind „cu totul diferită de orice avem în prezent”.

„Este un kit ghidat prin GPS, nu prin laser, aşa că indiferent dacă plouă, e soare sau ninge, va lovi ţinta”, a spus sergentul Zachary Schaeffer din Forţele Aeriene în videoclipul din 2023.

Explozii în Beirut. Israelul a emis un avertisment de evacuare

18 Mar

Sunt multe rapoarte despre un atac aerian israelian într-o suburbie centrală din Beirut, capitala Libanului.

Un martor a declarat pentru agenția de știri Reuters că a auzit explozii puternice în cartierul Bachoura din oraș, după ce armata israeliană a emis o declarație prin care cerea evacuarea unei clădiri de acolo.

Noi atacuri asupra ambasadei SUA din Irak

18 Mar

Noi atacuri asupra ambasadei SUA din capitala irakiană, Bagdad, au avut loc în timpul nopții.

Agențiile de știri AFP și Reuters au raportat explozii. Agențiile au citat surse din cadrul serviciilor de securitate, iar jurnaliști AFP din oraș au auzit explozii în apropierea ambasadei, într-o zonă unde se află numeroase misiuni diplomatice și organizații internaționale.

Ambasada americană a fost atacată de mai multe ori de la începutul războiului.

Israelul anunță că a lansat atacuri „preventive” împotriva Hezbollah, în Liban

17 Mar

Armata israeliană a anunţat marţi seară că a lansat atacuri „preventive” în Liban, vizând lansatoarele Hezbollah, mişcarea islamistă susţinută de Iran, după o serie de alerte de bombardamente în nordul Israelului, relatează AFP, citată de Agerpres.

„În ultima oră, forţele aeriene au lovit lansatoare şi terorişti ai Hezbollah în Liban, în cadrul eforturilor de a perturba şi contracara tirurile în direcţia Israelului”, a transmis armata într-un comunicat.

IDF anunţase anterior că a „detectat o intensificare a pregătirilor” Hezbollah „pentru a lansa atacuri cu rachete împotriva Statului Israel în următoarele ore”.

Potrivit aceleiaşi surse, aceste „atacuri rapide şi coordonate” au fost făcute înainte ca Hezbollah să lanseze orice atac. Sirenele de avertizare au sunat în mod repetat marţi seară în nordul Israelului.

Iranul confirmă moartea lui Ali Larijani

17 Mar

Presa de stat de la Teheran a confirmat, marți seară, moartea șefului securității iraniene, Ali Larijani.

 „Ali Larijani, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, s-a alăturat martirilor”, a transmis agenția Fars.

Israelul a informat marți că l-a ucis pe Ali Larijani, principalul oficial de securitate al Iranului și unul dintre cei mai influenți factori de decizie. 

Israelul a decapitat astfel conducerea securității interne iraniene, după ce și șeful grupării Basij, Gholamreza Soleimani, a fost ucis.

IRGC confirmă moartea șefului Basij, Gholamreza Soleimani

17 Mar

Gardienii Revoluţiei au confirmat, marţi, moartea generalului Gholamreza Soleimani, care conducea organizaţia paramilitară Basij.

IRGC a precizat că Soleimaini „a căzut martir în urma unui atac terorist al duşmanului americano-sionist”.

IDF amenință că-l va „neutraliza” pe Mojtaba Khamenei

17 Mar

IDF va continua să atace pe oricine „reprezintă o amenințare pentru statul Israel”, inclusiv pe noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al armatei, Effie Defrin.

Întrebat dacă IDF cunoaște soarta lui Khamenei, care nu a mai fost văzut sau auzit în public de la numirea sa, Defrin a spus că nu și a adăugat:

„Dar pot spune un lucru: vom continua – așa cum am demonstrat – vom continua să urmărim pe oricine reprezintă o amenințare pentru statul Israel, iar oricine ridică mâna împotriva lui nu este imun în fața noastră. Îl vom urmări, îl vom găsi și îl vom neutraliza”.

Defrin a mai spus că Israelul va continua să vizeze membrii forțelor paramilitare Basij ale Iranului: „Spun din nou aici: vom ajunge la toți, indiferent unde sau când”.

Defrin a spus că Israelul se pregătește pentru o „campanie prelungită, inclusiv în timpul Paștelui evreiesc”. Sărbătoarea evreiască are loc în primele opt zile ale lunii aprilie în acest an.

Israelul continuă atacurile în Liban

17 Mar

Israelul informează că a continuat să lovească ținte Hezbollah în Liban, inclusiv ceea ce a descris drept „depozite de arme, lansatoare și locuri de lansare, teroriști și structuri aparținând organizației”.

Armata israeliană transmite că „a eliminat mai mulți teroriști Hezbollah în sudul Libanului și a lovit o structură logistică a Hezbollah în Beirut”.

Israelul spune că vizează Hezbollah, însă Forțele Armate Libaneze au spus anterior că un atac israelian în sudul Libanului a ucis un soldat libanez și a rănit alți patru, dintre care cel puțin unul grav.

Armata israeliană a spus că este „la curent cu afirmația” potrivit căreia mai mulți soldați libanezi au fost răniți într-un atac aerian israelian și că incidentul este în curs de analiză.

Gardienii Revoluției spun că au atacat cu o rachetă „avansată”, Haj Qasem

17 Mar

Gardienii Revoluției din Iran (IRGC) au susţinut că au lansat, marţi, un nou val de atacuri cu rachete şi drone împotriva Israelului şi a bazelor americane din Golful Persic, menţionând că au folosit racheta balistică Haj Qasem, relatează Xinhua şi EFE, citate de Agerpres.

„Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice a folosit astăzi pentru prima dată racheta avansată Haj Qasem într-o operaţiune surpriză. Atacurile au vizat sedii şi baze din patru ţări din regiune, care au fost sursa recentelor atacuri împotriva Iranului”, a transmis agenţia de ştiri iraniană Fars.

Racheta menţionată, de fabricaţie iraniană, are o rază de acţiune de 1.400 de kilometri şi un focos care cântăreşte 500 de kilograme.

Aceeaşi sursă a detaliat că atacurile au vizat ţinte din oraşele israeliene Beit Shamish, Tel Aviv şi Ierusalim, precum şi bazele americane Al-Udeid, în Qatar, Ali Al-Salem, în Kuweit, Isa, în Bahrein, Fujairah, în Emiratele Arabe Unite, şi Erbil, în Kurdistanul irakian.

Gardienii Revoluţiei au afirmat, de asemenea, că au folosit rachete Fattah şi Emad şi drone distructive în ofensivă.

Potrivit Fars, care citează IRGC, aceste atacuri fac parte din aşa-numitul „val 59 al Operaţiunii Promisiune Sinceră 4” şi au fost dedicate „martirilor industriei aerospaţiale”.

Armata israeliană a anunţat, la rândul ei, marţi, un nou „val de atacuri la scară largă” împotriva infrastructurii regimului iranian.

Noi bombardamente în Irak

17 Mar

Mai multe explozii puternice au fost auzite marţi seară în capitala irakiană Bagdad, un oficial de securitate anunţând un atac cu dronă şi cu rachetă asupra ambasadei americane, relatează AFP, citată de Agerpres.

Într-un restaurant din Bagdad, unde clienţii au rămas impasibili în ciuda exploziilor puternice, un martor a declarat pentru AFP că a văzut explozii pe cer provocate de tiruri ale apărării anti-aeriene ale ambasadei care intercepta proiectilele.

Un alt martor a văzut din balconul său un incendiu în împrejurimile ambasadei, oficialul de securitate vorbind şi el despre un incendiu, provocat de o dronă.

„Ambasada a fost ţinta unui atac cu dronă şi rachetă”, a precizat oficialul citat.

Grupări irakiene pro-iraniene revendică zilnic atacuri cu drone asupra militarilor americani sau a siturilor petroliere, în timp ce aceste facţiuni armate sunt vizate de lovituri imputate Statelor Unite sau Israelului.

În ultimele zile aceste grupări pro-iraniene au lansat mai multe atacuri asupra ambasadei americane într-un sector ultrasecurizat al centrului Bagdadului şi asupra unui centru diplomatic şi logistic american de pe aeroportul internaţional al capitalei.

Luni seară şi marţi, înainte de răsăritul soarelui, atacuri au vizat în două rânduri reprezentanţa diplomatică americană, în timp ce o dronă a căzut pe un hotel de lux frecventat de diplomaţi străini.

Noi atacuri asupra Kuweitului

17 Mar

Ministerul Apărării din Kuweit informează că a detectat două rachete balistice și 13 drone în spațiul aerian al țării în ultimele 24 de ore.

Toate au fost interceptate, însă două persoane au suferit răni ușoare din cauza fragmentelor căzute.

Starea acestora este stabilă și nu au fost raportate pagube materiale semnificative.

Emiratele Arabe Unite și Qatarul au emis, de asemenea, marți, actualizări privind rachete interceptate.

Televiziunea de stat iraniană transmite un mesaj scris al liderului presupus ucis al miliției Basij

17 Mar

Prezentatorul canalului de știri al televiziunii de stat iraniene IRINN a citit un mesaj din partea lui Gholamreza Soleimani, comandantul miliției Basij, despre care Israelul spune că a fost ucis peste noapte.

În mesaj, acesta a făcut apel la oameni să participe la procesiunile funerare pentru cei uciși pe nava de război IRIS Dena la începutul acestei luni.

Agenția iraniană de presă Tasnim a transmis ieri că funeraliile vor avea loc astăzi la Teheran.

Soleimani nu a fost încă văzut în direct la televiziunea de stat sau în alte relatări ale presei iraniene.

Trump: relația SUA–Marea Britanie a fost „întotdeauna perfectă până a apărut Keir”

17 Mar

Reporterii l-au întrebat pe Donald Trump despre relația sa cu Keir Starmer, iar președintele american a profitat de ocazie pentru a-și repeta criticile la adresa premierului britanic.

El spune că SUA au o „relație extraordinară pe termen lung cu Marea Britanie”, care „ar trebui să fie cea mai bună”. Trump continuă spunând că a fost „întotdeauna cea mai bună, până a apărut Keir”.

„Îmi place de el, este un om plăcut, este un om foarte plăcut, cu o familie frumoasă, totul este perfect”, spune el.

„I-am spus doar: «nu trebuie să-mi trimiți portavioane, trimite-mi câteva nave de deminare, nu avem nevoie de portavioanele voastre», dar chiar și portavioanele, le-ar trimite abia după ce practic am câștigat.

Le trimite când nu mai sunt avioane, când rachetele au scăzut la 8%”.

„Din păcate, Keir nu este Winston Churchill”, a adăugat președintele SUA arătând cu degetul spre un bust al lui Churchill.

Trump: „Nu va mai dura mult până vom avea Strâmtoarea Ormuz securizată”

17 Mar

Trump se declară încrezător că „nu va mai dura mult” până când Strâmtoarea Ormuz va fi securizată.

„Nu va mai dura, nu cred, foarte mult. Lovim puternic coasta. Practic este vorba de coastă și de apă. Și nu va mai dura mult”.

El nu a dat un calendar și nici oficialii nu au dat detalii despre modul în care președintele intenționează să securizeze strâmtoarea.

Trump a oferit și aprecieri țărilor din Orientul Mijlociu: „Statele din Orientul Mijlociu, inclusiv Israelul, apropo, care a fost extraordinar, statele din Orientul Mijlociu ne-au ajutat foarte mult”.

Trump spune că SUA ar trebui să-și „reanalizeze” apartenența la NATO

17 Mar

Președintele Donald Trump a declarat că Statele Unite ar trebui să își reanalizeze apartenența la NATO, criticând aliații americani pentru că nu au ajutat în războiul cu Iranul.

Apartenența la NATO, a spus Trump, este „cu siguranță ceva la care ar trebui să ne gândim”, în timp ce critica aliații pentru că i-au respins solicitările de ajutor. Trump a spus că SUA nu erau obligate să ajute atunci când Rusia a invadat Ucraina, părând să echivaleze războiul de acolo cu cel din Iran.

„Noi îi ajutăm, iar ei nu ne-au ajutat, și cred că este un lucru foarte rău pentru NATO”, a spus Trump.

Trump a spus că aliații NATO susțin obiectivul SUA de a împiedica Iranul să obțină o armă nucleară — dar sunt reticenți să se implice în război.

„Nimeni nu vrea ca Iranul să aibă arme nucleare pentru că acești oameni sunt nebuni. Sunt absolut nebuni și sunt cruzi, violenți”, a spus Trump. „Toată lumea este de acord cu asta, dar nu vor să ajute”.

El a spus că SUA au luat act de acest lucru. „Noi, ca Statele Unite, trebuie să ținem minte asta, pentru că ni se pare destul de șocant”, a spus el. Întrebat dacă vor exista consecințe pentru NATO, Trump a spus: „Ei bine, nu, doar cred că nu este bine pentru un parteneriat atunci când spun: «Ce faceți este un lucru grozav, dar nu vom ajuta»”.

Trump, despre când se va încheia războiul din Iran: „Nu suntem pregătiți să plecăm încă”

17 Mar

Donald Trump a mai declarat că, deși SUA nu sunt încă pregătite să pună capăt războiului cu Iranul, „vom pleca în viitorul apropiat”.

„Nu suntem pregătiți să plecăm încă, dar vom pleca în viitorul apropiat”, a spus el din Biroul Oval.

Trump a adăugat că, în opinia sa, SUA au provocat deja suficiente daune încât Iranului i-ar lua un deceniu să se refacă.

Întrebat dacă administrația are un plan pentru „ziua de după” în Iran, a refuzat să ofere detalii, spunând doar că țara a fost „decimată din toate punctele de vedere”.

Președintele a dat în mod repetat termene vagi și contradictorii privind încheierea războiului, care a început în urmă cu mai bine de două săptămâni.

Donald Trump face noi declarații în timpul unei întâlniri cu prim-ministrul Irlandei, la Casa Albă

17 Mar

Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe prim-ministrul Irlandei, Michael Martin. El folosește această ocazie pentru a-și critica din nou aliații NATO, despre care spune că facă o „greșeală prostească”.

„Ei bine, nu avem nevoie de niciun ajutor”, începe Trump, spunând că aliații NATO au susținut acțiunile SUA și că a fost foarte important să elimine amenințarea nucleară din partea Iranului.

SUA au făcut acest lucru „foarte ferm”, spune el, adăugând că au distrus armata, marina și forțele aeriene ale Iranului. Despre NATO, Trump spune că fac „o greșeală prostească”.

„Nu avem nevoie de ei, dar ar fi trebuit să fie acolo.”

Întrebat ulterior despre comentariile lui Macron, potrivit cărora Franța nu se va alătura unei forțe operative în Ormuz până la încheierea ostilităților, Trump spune că acesta „va ieși curând din funcție”.

Declarația lui Emmanuel Macron după reuniunea Consiliului de Securitate al Franței

17 Mar

Emmanuel Macron a făcut declarații după ce Consiliul de Securitate al Franței s-a reunit marți. Președintele francez l-a refuzat tăios pe Donald Trump și i-a comunicat acestuia ca Franța nu va participa la nicio operațiune în Ormuz, spunând că „Franța nu a ales acest război”.

Franța nu a ales acest război (n.r. - din Iran), nu participăm la el și avem o poziție pur defensivă, pentru protejarea cetățenilor noștri și în sprijinul aliaților noștri. Obiectivele noastre sunt clare, au fost definite încă din prima zi și nu s-au schimbat. 

Primul obiectiv este să ne protejăm cetățenii, reprezentanțele noastre diplomatice și militare și interesele noastre în regiune. Al doilea obiectiv este să fim alături de toți partenerii noștri, cei cu care avem acorduri de apărare și alături de care acționăm adesea pentru combaterea terorismului, securitatea și stabilitatea regională.

A treia categorie de obiective este, evident, garantarea libertății de navigație și a securității maritime în regiune. Am spus asta încă din prima zi: este o misiune la care am contribuit de mai multe ori și este esențială pentru interesele noastre, în special economice, nu doar ale Franței, ci și la nivel internațional, mai ales în ceea ce privește gazul, petrolul și libertatea de navigație.

Suntem angajați pentru securitatea maritimă și libertatea de navigație în Marea Roșie și la Bab-el-Mandeb, unde există un cadru european de operațiuni care trebuie să rămână în vigoare. Este în continuare relevant și trebuie să rămână în acest cadru strict. Aceasta este ceea ce se numește operațiunea ASPIDES, sub comandă greacă. Acest cadru nu trebuie extins la alte operațiuni, el funcționează, a fost reactivat și, împreună cu mai mulți parteneri, am reușit să desfășurăm acțiuni utile în ultimii ani. Ele rămân relevante.

În ceea ce privește Strâmtoarea Ormuz, care este evident situația cea mai sensibilă, vom face în curând o evaluare. Dar vreau să reamintesc cadrul în care ne-am exprimat deja sau am început să construim anumite decizii. Nu suntem parte în conflict și, prin urmare, Franța nu va participa niciodată la operațiuni de deschidere sau de eliberare a Strâmtorii Ormuz în contextul actual. În schimb, suntem convinși că, odată ce situația va deveni mai calmă, folosesc deliberat un termen suficient de larg, adică atunci când nucleul bombardamentelor va înceta, suntem pregătiți, împreună cu alte state, să ne asumăm responsabilitatea pentru un sistem de escortă.

Trump spune că nu mai are nevoie de ajutor în Strâmtoarea Ormuz

17 Mar

Trump spune acum că nu are nevoie de „niciun ajutor” pentru Iran și Strâmtoarea Ormuz, după ce a spus că are nevoie de ajutorul aliaților NATO pentru „securizarea” zonei.

Iată mesajul integral al președintelui SUA, pe Truth Social:

„Statele Unite au fost informate de majoritatea «aliaților» noștri din NATO că nu doresc să se implice în operațiunea noastră militară împotriva regimului terorist din Iran, în Orientul Mijlociu, în ciuda faptului că aproape toate țările au fost de acord în mod ferm cu ceea ce facem și că Iranului nu i se poate permite, în niciun fel, să dețină o armă nucleară.

Nu sunt surprins de această poziție, însă, pentru că am considerat întotdeauna NATO, unde cheltuim sute de miliarde de dolari anual pentru a proteja aceste aceleași țări, drept o stradă cu sens unic — noi îi protejăm, dar ei nu fac nimic pentru noi, în special într-un moment de nevoie.

Din fericire, am decimat armata Iranului — Marina lor a dispărut, Forțele Aeriene au dispărut, apărarea anti-aeriană și radarele au dispărut și, poate cel mai important, liderii lor, la aproape toate nivelurile, au dispărut, nemaiputând să ne amenințe pe noi, pe aliații noștri din Orientul Mijlociu sau lumea, din nou!

Datorită faptului că am avut un asemenea succes militar, nu mai «avem nevoie» și nici nu ne dorim asistența țărilor din NATO — NU AM AVUT NICIODATĂ! La fel și în cazul Japoniei, Australiei sau Coreei de Sud. De fapt, vorbind în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, de departe cea mai puternică țară din lume, NU AVEM NEVOIE DE AJUTORUL NIMĂNUI!”, a scris Trump pe Truth Social

Emmanuel Macron îl refuză tăios pe Donald Trump

17 Mar

Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat, marți, că Franța nu va participa niciodată la operațiuni pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, respingând comentariile președintelui american, Donald Trump, potrivit cărora Franța ar fi dispusă să ajute.

Trump, vorbind luni, la un eveniment la Casa Albă, a spus că a discutat cu Macron, acordându-i „nota 8 din 10” pentru poziția sa privind convingerea aliaților să deblocheze Strâmtoarea Ormuz, și a sugerat că Macron s-ar alătura eforturilor susținute de SUA.

„Nu suntem parte în conflict și, prin urmare, Franța nu va participa niciodată la operațiuni pentru deschiderea sau eliberarea Strâmtorii Ormuz în contextul actual”, a spus Macron la începutul unei ședințe de guvern dedicate conflictelor din Orientul Mijlociu.

Franța își continuă eforturile de a forma o coaliție pentru securizarea Strâmtorii Ormuz după stabilizarea situației de securitate și fără un rol al SUA, au declarat oficiali francezi.

„Suntem convinși că, odată ce situația se va calma — și folosesc deliberat acest termen într-un sens larg — odată ce situația se va calma, adică după ce principalele bombardamente vor înceta, suntem pregătiți, alături de alte state, să ne asumăm responsabilitatea pentru sistemul de escortă”, a spus Macron.

Expert: Regimul iranian este construit pentru reziliență și va absorbi șocul uciderii liderilor

17 Mar

Structura de conducere a Iranului este concepută pentru a rezista asasinatelor și este probabil să rămână intactă, în ciuda anunțului făcut astăzi de Israel că ar fi ucis doi oficiali iranieni de rang înalt, a declarat un analist geopolitic citat de CNN.

H.A. Hellyer, cercetător la Royal United Services Institute, consideră că oficialii iranieni au pregătit de mult timp planuri de rezervă pentru a înlocui rapid liderii de rang înalt decedați.

Israelul a informat marți că l-a ucis pe Ali Larijani, principalul oficial de securitate al Iranului și unul dintre cei mai influenți factori de decizie. De asemenea, șeful Basij, forța paramilitară temută a Iranului, ar fi fost ucis, potrivit Israelului. Iranul nu a comentat încă aceste afirmații.

Hellyer spune că regimul iranian „este construit pentru reziliență” și este de așteptat „să își mențină reziliența în perioada următoare”.

El a adăugat că planificarea succesiunii se extinde în profunzimea structurii de comandă, oficiali aflați la mai multe niveluri inferioare fiind deja desemnați ca înlocuitori în cazul unui asasinat.

„Când Khamenei a fost asasinat, aveau un plan. L-au pus în aplicare foarte rapid”, a spus Hellyer. „Avem relatări de acum câteva luni care indică faptul că, până la patru niveluri în jos, comandanții și oficialii de rang înalt au fost instruiți să își desemneze succesorii în cazul morții sau al unui asasinat”.

Un bilet manuscris a fost publicat pe conturile sociale ale lui Ali Larijani

17 Mar

Conturile oficiale de pe Twitter şi Telegram ale şefului securităţii de la Teheran, Ali Larijani, au publicat, marţi, un bilet manuscris care aduce un omagiu soldaţilor iranieni decedaţi, la puţin timp după ce Israelul a anunţat moartea înaltului responsabil iranian, relatează AFP, citată de Agerpres.

Iranul nu a confirmat moartea liderului consiliului suprem de securitate naţională, ucis luni seară potrivit ministrului israelian al apărării, Israel Katz.

„Moartea ca martiri ai curajoşilor din Marina armatei Republicii Islamice la bordul navei Dena face parte din sacrificiile acestei naţiuni mândre în această perioadă de luptă împotriva opresorilor internaţionali”, se poate citi pe acest bilet scris cu cerneală neagră, care face referire la fregata iraniană scufundată de SUA pe 4 martie în largul Sri Lanka, acţiune soldată cu 84 de morţi.

„Amintirea lor va rămâne pentru totdeauna gravată în inima naţiunii iraniene şi aceşti martiri vor consolida pentru ani de zile structura armatei Republicii Islamice”, se adaugă în acest bilet, cu care a fost publicată o fotografie pe reţelele sociale.

Reuters: Ayatollahul Mojtaba Khamenei a respins încheierea războiului

17 Mar

Ayatollahul Mojtaba Khamenei, care ar fi participat la prima sa reuniune de politică externă, a respins propunerile de reducere a tensiunilor sau de încetare a focului transmise Teheranului prin intermediul a două țări mediatoare, a declarat, marți, un oficial iranian de rang înalt, citat de Reuters.

Khamenei este foarte „dur și serios” când vorbește despre răzbunarea împotriva SUA și Israelului, a precizat sursa anonimă, fără a clarifica dacă ayatollahul a participat personal la întâlnire.

Forțele Aeriene Israeliene au atacat o bază subterană a Hezbollah din sudul Libanului

17 Mar

Forțele Aeriene Israeliene au atacat luni o bază subterană a Hezbollah din sudul Libanului, folosită de gruparea teroristă pentru depozitarea armelor, a anunțat armata.

Potrivit IDF, Hezbollah a depozitat acolo sute de rachete, orintre care și rachete de croazieră.

Baza era situată în zona Kafra.  

IDf susține că a ucis mai mulți oficiali de rang înalt și pe șeful forței paramilitare Basij

17 Mar

IDF confirmă uciderea comandantului forței paramilitare Basij, Gholamreza Soleimani, într-un atac comis peste noapte în Iran, scrie Times of Israel.

Soleimani a fost vizat în timp ce se afla într-o tabără de corturi recent înființată de Basij. Potrivit IDF, Basij au înființat tabăra după ce armata a atacat multe dintre sediile forțelor paramilitare.

În plus, în atac au mai fost uciși adjunctul lui Basij și alți înalți oficiali din forța paramilitară, afirmă IDF.

Gruparea Basij este cunoscută pentru rolul său în reprimarea violentă a protestelor anti-regim și se crede că este responsabilă pentru moartea a numeroși civili iranieni. 

Șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis

17 Mar

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a declarat că Ali Larijani a fost ucis aseară într-un atac aerian israelian în Iran, scrie Times of Israel.

IDF a confirmat că l-a vizat pe Larijani, secretarul Consiliului Național de Securitate al Iranului.

Între timp, IDF a declarat că un atac separat l-a ucis pe comandantul forței paramilitare Basij, Gholamreza Soleimani.

„Larijani și comandantul Basij au fost eliminați în timpul nopții și s-au alăturat șefului regimului de anihilare, Khamenei, și tuturor membrilor eliminați ai axei răului, în adâncurile iadului”, spune Katz în timpul unei evaluări în această dimineață, potrivit biroului său.

Guvernul SUA a anunțat săptămâna trecută că oferă o recompensă de până la 10 milioane de dolari pentru informații despre Mojtaba Khamenei, dar și pentru alți lideri iranieni de rang înalt. Recompensa, anunțată de Programul „Rewards for Justice” al Departamentului de Stat, vine pe fondul continuării campaniei militare a SUA și Israelului împotriva Iranului și după ce ayatollahul Ali Khamenei și alți înalți oficiali iranieni au fost uciși, scrie CNN.

Anunțul precizează că se caută, în mod specific, „informații despre Khamenei, adjunctul său, Ali Asghar Hejazi, consilierul său militar, generalul-maior Yahya Rahim Safavi, consilierul său Ali Larijani, ministrul de interne, generalul de brigadă Eskandar Momeni, și ministrul informațiilor și securității, Esmail Khatib”.

Un atac israelian l-a vizat pe Ali Larijani, șeful Consiliului Suprem pentru Securitate Națională din Iran

17 Mar

Israelul l-a vizat pe Ali Larijani, șeful Consiliului Suprem pentru Securitate Națională al Iranului, într-un atac desfășurat luni seara la Teheran, potrivit unei surse israeliene familiarizate cu situația.

Armata israeliană așteaptă un raport privind rezultatele atacului, pentru a determina dacă Larijani a fost ucis.

Marți dimineață, șeful Statului Major al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), generalul locotenent Eyal Zamir, a declarat: „Am înregistrat succese semnificative în Iran în cursul nopții trecute”.

Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au efectuat luni seara o serie de atacuri simultane asupra orașelor Teheran, Shiraz și Tabriz. IDF nu a menționat țintirea lui Larijani, indicând ca obiective în schimb situri de producție de rachete și centre de comandă.

„Pe lângă pagubele continue și diminuarea capacităților militare și industriale, acționăm împotriva unor elemente ale Gărzilor Revoluționare și ale aparatului de represiune al regimului,” a declarat Zamir în cadrul unei evaluări a situației.

Israelul a vizat, de asemenea, câteva zile în urmă, personaje de rang înalt din Jihadul Islamic Palestinian, un grup militant susținut de Iran în Gaza, într-un atac separat, a precizat sursa israeliană pentru CNN.

Trump a cerut amânarea „cu o lună” a întâlnirii cu Xi Jinping

17 Mar

Donald Trump a cerut amânarea „cu aproximativ o lună” a întâlnirii cu liderul chinez, Xi Jinping, la Beijing, motivând că vrea să rămână la Washington cât timp continuă războiul din Iran, scrie CNN.

Mânarea vizitei programate pentru perioada 31 martie-2 aprilie vine în contextul în care China evită apelurile lui Trump de a trimite nave militare pentru a ajuta la redeschiderea Strâmtorii Ormuz, deși secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a afirmat că amânarea are la bază motive logistice.

Analiștii spun că o amânare ar putea fi, de fapt, o ușurare pentru ambele părți, întrucât nu par să fi reușit să finalizeze la timp niciun rezultat concret substanțial pentru această întâlnire.

Beijingul nu a confirmat niciodată summitul Trump-Xi, iar ministrul de Externe al Chinei a evitat recent să răspundă direct la întrebarea privind impactul pe care actualele bombardamente asupra Iranului l-ar putea avea asupra deplasării.

De la începutul războiului, armata iraniană a lansat peste 1.900 de rachete și drone asupra Emiratelor Arabe Unite

17 Mar

De la începutul războiului, armata iraniană a lansat peste 1.900 de rachete și drone asupra Emiratelor Arabe Unite. Iranul a vizat infrastructura de transport și petrol a Emiratelor Arabe Unite.

Zborurile au fost suspendate temporar luni, după ce un incendiu a izbucnit în apropierea Aeroportului Internațional Dubai, în urma unui „incident legat de o dronă”. Un atac cu dronă a provocat, de asemenea, un incendiu în portul strategic important din Fujairah, una dintre cele mai mari instalații de depozitare a petrolului din regiune.

Un cetățean palestinian a fost ucis după ce o rachetă a căzut peste o mașină, la periferia capitalei Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi, a relatat Biroul de presă al orașului.

Aeroportul Internațional Dubai a fost supus mai multor atacuri de când Iranul a lansat atacuri de represalii, ceea ce a dus la întârzieri și perturbări majore. Un hotel de lux din Dubai a fost, de asemenea, lovit la sfârșitul lunii februarie.

Emiratele Arabe Unite „simt că au fost atrase pe nedrept în acest război”, a declarat luni corespondentul BBC Azadeh Moshiri pentru podcastul BBC Global News.

„Iranul ar putea crede că acesta este genul de presiune care îi face pe liderii de aici să pună la rândul lor presiune pe Statele Unite pentru a pune capăt războiului, dar adevărul este că oficialii de aici sunt furioși”, a spus ea.

Având în vedere cât timp a durat până când Emiratele Arabe Unite au devenit „o țară sigură și prosperă” și faptul că „sunt vizate de multiple lovituri”, a spus Moshiri, „oamenii sunt îngrijorați de impactul pe termen lung”.

Liderii europeni condamnă escaladarea conflictului dintre Israel și Hezbollah

17 Mar

Liderii Canadei, Franței, Germaniei, Italiei și Regatului Unit îndeamnă Israelul și Libanul să înceapă negocierile pentru o „soluție politică durabilă”, în urma situației umanitare din Liban, pe care o consideră „profund alarmantă”.

Într-o declarație comună, aceștia cer grupării libaneze Hezbollah să depună armele și să înceteze atacurile asupra Israelului, condamnând gruparea pentru „decizia de a se alătura Iranului în ostilități”.

„Susținem cu tărie inițiativele de facilitare a discuțiilor și solicităm o dezescaladare imediată. O ofensivă terestră israeliană semnificativă ar avea consecințe umanitare devastatoare și ar putea duce la un conflict prelungit. Trebuie evitată.”, se arată în comunicat.

Declarația a venit în timpul relatărilor despre atacurile aeriene israeliene efectuate în timpul nopții asupra Beirutului.

Luni, armata israeliană a declarat că trupele sale au început „operațiuni terestre limitate și țintite” împotriva Hezbollah în sudul Libanului.

Hezbollah este o grupare politică și militară islamistă șiită, susținută de Iran, și a fost desemnată drept organizație teroristă de către țări precum Marea Britanie și SUA.

Sri Lanka declară miercurea sărbătoare legală pentru a economisi combustibil

17 Mar

Țările asiatice introduc o serie de măsuri de restricționare a rezervelor de combustibil în încercarea de a economisi combustibil.

Aproape 90% din petrolul și gazele care au circulat anul trecut prin Strâmtoarea Ormuz se îndreptau spre Asia, care este cea mai mare regiune importatoare de petrol din lume.

  • Sri Lanka a declarat zilele de miercuri sărbătoare legală pentru a economisi combustibil, iar șoferii sunt acum obligați să se înregistreze pentru un Abonament Național de Combustibil, care raționalizează cantitatea de combustibil pe care oamenii o pot cumpăra.
  • În Myanmar, vehiculele private au voie să circule doar în zile alternative, în funcție de numerele de înmatriculare.
  • Bangladesh ia măsuri pentru întreruperi planificate de curent în întreaga țară pentru a economisi energie.
  • În Filipine, unele birouri guvernamentale au impus ca personalul să lucreze de acasă cel puțin o zi pe săptămână.

Traficul aerian a fost reluat în Emiratele Arabe Unite

17 Mar

Operațiunile de trafic aerian au revenit la normal în Emiratele Arabe Unite după o închidere temporară de marți, relatează presa de stat, citată de Reuters, scrie BBC.

Marți, Autoritatea Generală a Aviației Civile (GCAA) „a anunțat închiderea temporară a spațiului aerian al țării, din cauza evoluției rapide a situației de securitate regională”.

GCAA a declarat ulterior că navigația aeriană a revenit la normal în spațiul aerian al Emiratelor Arabe Unite, relatează agenția de știri de stat WAM.

GCCA a subliniat „că va continua monitorizarea în timp real pentru a siguranța navigației aeriene”.

Creştere bruscă a preţului petrolului, în primele ore de tranzacţionare din Asia

17 Mar

În Asia, iar cotația petrolului Brent a urcat cu 2,8%, la 103,08 dolari (77,50 lire sterline) pe baril, în timp ce țițeiul tranzacționat în SUA a crescut cu aproape 3%, ajungând la 96,25 dolari.

Traderii urmăresc în continuare dacă livrările de petrol prin Strâmtoarea Ormuz vor continua fără întreruperi, dar și când se vor calma tensiunile.

Prețurile petrolului s-au temperat ușor luni, după informațiile potrivit cărora mai multe nave au traversat în siguranță strâmtoarea.

Piețele bursiere din Asia au deschis ușor în creștere marți, inclusiv indicii din Japonia și Coreea de Sud, economii dependente de petrolul din Golf.

Indicele Nikkei 225 al Japoniei a avansat cu 0,25%, în timp ce bursa Kospi din Coreea de Sud a crescut cu peste 2,5%.

Acțiunile din sectorul tehnologic, care au o pondere importantă în indicele Kospi, au fost susținute și de producătorul de cipuri Nvidia, după ce compania a anunțat o prognoză de vânzări de 1.000 de miliarde de dolari pentru 2027 și o serie de acorduri majore cu companii importante.

 

Coreea de Sud se pregătește pentru „cele mai grave scenarii” în condițiile în care conflictul din Orientul Mijlociu se extinde

17 Mar

Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a declarat marți că este timpul să se pregătească măsuri „pentru cel mai rău scenariu” pentru conservarea energiei.

Comentariile sale au venit în contextul în care Ministerul Apărării al țării a declarat că nu a primit încă o solicitare oficială din partea Statelor Unite cu privire la recentele solicitări ale președintelui Donald Trump ca aliații, inclusiv Coreea de Sud, să trimită nave în Strâmtoarea Ormuz.

Lee a spus că conflictul se extinde dincolo de așteptările inițiale și că impactul asupra vieții cetățenilor săi este probabil să crească. „Trebuie acum să pregătim măsuri pentru cele mai grave scenarii, luând în considerare o situație prelungită”, a declarat Lee în timpul unei ședințe de cabinet.

Măsurile posibile includ:

Mobilizarea resurselor diplomatice pentru a găsi rezerve suplimentare stabile de petrol.

Promovarea conservării energiei și, eventual, reducerea numărului de vehicule de pe șosele pe baza numerelor de înmatriculare.

Luarea în considerare a controalelor la export și a altor măsuri de urgență, cum ar fi extinderea funcționării centralelor nucleare.

Tranziție rapidă de la combustibilii fosili la energia regenerabilă.

Ambasada SUA și un hotel din Bagdad, vizate de atacuri cu drone. Au fost atacate și instalații petroliere

17 Mar

Atacurile au continuat în Orientul Mijlociu marți dimineață, fiind vizate Ambasada SUA și un hotel de lux din Bagdad, Irak, și Emiratele Arabe Unite care și-au închis temporar spațiul aerian pe fondul atacurilor asupra instalațiilor petroliere, scrie CNN.

Iran: Armata israeliană a declarat că a „început un val de atacuri la scară largă” asupra capitalei Teheran, vizând infrastructura regimului. Semiluna Roșie iraniană a declarat marți dimineață că personalul de ajutorare încerca să ajungă la un rezident din Teheran prins sub dărâmături, iar agenția de știri Mehr, afiliată statului, a relatat că s-a auzit o explozie în capitală.

Liban: Armata israeliană a declarat, de asemenea, că a început un „val suplimentar de atacuri” asupra țintelor Hezbollah din capitala Beirut. Aceasta urmează lansării luni de către Israel a unei operațiuni terestre extinse în sudul țării.

Israel: Serviciile de urgență au raportat tiruri de rachete spre Israel, dar au declarat că nu au fost raportate victime. Armata israeliană a declarat, de asemenea, că sistemele sale defensive interceptează rachete lansate din Iran, în timp ce sirenele au sunat în nordul Israelului.

Irak: Ambasada SUA și Hotelul Al-Rasheed din Bagdad au fost vizate de drone marți dimineață, conform unei înregistrări video geolocalizate de CNN și oficiali irakieni. Înregistrările video par să arate cum apărarea aeriană doboară un proiectil în apropierea ambasadei. Câmpul petrolier Majnoon din sudul Irakului a fost, de asemenea, atacat, a declarat purtătorul de cuvânt al comandantului șef al forțelor armate irakiene.

Emiratele Arabe Unite: Autoritatea Generală a Aviației Civile a închis temporar spațiul aerian al țării „pe fondul evoluțiilor rapide în materie de securitate regională”, a relatat presa de stat marți dimineață. Autoritățile din Abu Dhabi au suspendat, de asemenea, operațiunile la imensul zăcământ de gaze Shah în urma unui atac cu drone care a declanșat un incendiu. Iar autoritățile din orașul Fujairah au declarat că un incendiu a izbucnit în Zona Industriei Petroliere Fujairah (FOIZ) ca urmare a unui atac cu drone. Lângă Fujairah, un petrolier a raportat că a fost lovit de un „proiectil necunoscut în timp ce se afla la ancoră”, potrivit UKMTO.

Qatar: Forțele armate „au interceptat un atac cu rachete”, iar resturile dintr-o rachetă interceptată au provocat un incendiu minor într-o zonă industrială, potrivit ministerelor apărării și internelor din Qatar.

Kuweit: Apărarea aeriană răspundea la „amenințările cu rachete și drone ostile”, iar forțele armate au avertizat cetățenii că „orice explozii” auzite „sunt rezultatul interceptării de ținte ostile de către sistemele de apărare aeriană”.

Arabia Saudită: Ministerul Apărării a declarat că a interceptat și distrus peste o duzină de drone în zonele estice ale țării.

Trump, despre liderii Iranului: „Sunt toți morți”

16 Mar

Donald Trump spune că liderii Iranului „sunt toți morți” și sugerează fără să dea alte detalii că și Mojtaba Khamenei ar fi mort.

„Acum cred că poate și fiul a dispărut. Au dispărut cu toții.

Cea mai mare problemă a mea este că nu am nicio idee cu cine negociem, pentru că nimeni nu a auzit vreodată de vreuna dintre aceste persoane. Toți sunt morți”.

Trump este întrebat dacă războiul se poate încheia în această săptămână, având în vedere ceea ce președintele a descris drept o „nimicire totală” a armatei Iranului.

„Da, sigur”, spune el, dar când este întrebat dacă războiul chiar se va încheia în această săptămână răspunde: „Nu cred, dar va fi curând. Nu va dura mult.”

Trump spune că a avut „obligația să facă acest lucru” și că lumea va fi „mai sigură” după încheierea războiului.

Trump spune că va anunța „în curând” țările care vor ajuta la redeschiderea Strâmtorii Ormuz

16 Mar

Donald Trump a declarat, luni, că va anunța „în curând” țările care au fost de acord să ajute Statele Unite să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, chiar dacă a recunoscut că mulți aliați i-au respins până acum solicitările.

„Sunt câteva, vom anunța câteva nume în curând”, a spus el din Biroul Oval. „Sunt unele care au fost foarte directe încă de la început”.,

Trump a declarat și că „își dorește războiul mai puțin decât oricine”.

Trump spune că își dorește războiul „mai puțin decât oricine”, dar că urmărește Iranul de ani de zile. Dacă ar avea o armă nucleară, ar folosi-o, spune el.

Donald Trump spune că dacă nu ar fi atacat Iranul, ar fi început Al Treilea Război Mondial

16 Mar

Donald Trump spune că războiul pe care l-a pornit împotriva Iranului a prevenit „Al Treilea Război Mondial”. 

„Toate acele rachete care au fost lansate împotriva vecinilor lor fuseseră pregătite cu mult timp în urmă, cu mult înainte ca ei să se aștepte să le folosească atât de repede.

Dacă nu am fi făcut acest lucru, ar fi existat un război nuclear care s-ar fi transformat în Al Treilea Război Mondial”, a spus Trump, în Biroul Oval.

În timpul acestei noi întâlniri cu jurnaliștii, președintele SUA a adus și macheta unui avion american stealth, pe care a pus-o pe birou.

Trump despre bombardierul B-2:

„Pare mic, dar în realitate este foarte mare. Este singurul avion capabil să transporte o bombă de 200.000 de livre.

Nu știu cum reușesc, pentru că este foarte elegant și frumos, dar transportă foarte multe arme”.

JD Vance, întrebat dacă susține războiul din Iran

16 Mar

Trump vorbește acum în Biroul Oval alături de vicepreședintele JD Vance pe care l-a numit să conducă un grup de lucru intern.

Majoritatea întrebărilor au rămas pe această temă – dar Vance a fost întrebat dacă este „pe deplin de acord” cu Operațiunea Epic Fury, având în vedere că anterior a criticat misiunile militare americane fără termen clar în străinătate.

Diverse organizații media din SUA au relatat că Vance l-ar fi sfătuit pe Trump să nu lanseze lovituri în Iran. Vance a răspuns – așa cum a făcut și în trecut – spunând că dorește ca operațiunea să fie „cât mai reușită posibil”.

Vicepreședintele a răspuns la întrebare și atacând presa, acuzând reporterul care a adresat întrebarea că încearcă „să creeze o ruptură” între el și Trump.

Vance a dat răspunsuri similare atunci când a vorbit cu jurnaliștii la sfârșitul săptămânii trecute.

Trump continuă să vorbească despre Iran, dar majoritatea comentariilor sale repetă ceea ce am auzit mai devreme astăzi și mare parte din ceea ce a spus săptămâna trecută.

Libanul anunţă că a înregistrat peste un milion de cetăţeni strămutaţi

16 Mar

Unitatea pentru gestionarea riscului de dezastre din guvernul Libanului a raportat, luni, că s-au înregistrat ca strămutaţi 1.049.328 de cetăţeni, iar 132.742 sunt găzduiţi în adăposturi oficiale, în contextul războiului purtat de Israel pe teritoriul țării împotriva grupării Hezbollah, transmite agenţia Petra, citată de Agerpres.

Ministerul sănătăţii de la Beirut a comunicat separat că bilanţul atacurilor din partea Israelului a ajuns la 886 de morţi şi 2141 de răniţi.

Armata israeliană a avertizat, tot luni, că libanezii strămutaţi nu vor putea reveni la casele lor atâta timp cât israelienilor care trăiesc în apropierea frontierei cu Libanul nu li se va putea garanta securitatea.

Forţele armate ale Israelului au informat că au început „operaţiuni terestre limitate şi ţintite” în sudul Libanului, după bombardamentele care au vizat, de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, poziţii ale grupării armate şiite Hezbollah, susţinută de Iran.

Președintele Iranului a discutat cu Emmanuel Macron

16 Mar

Președintele iranian, Masoud Pezeșkian, a avut o convorbire cu președintele francez, Emmanuel Macron, în care a insistat că „Iranul nu a început acest război atroce”.

„Apărarea împotriva unei invazii este un drept natural, iar la asta suntem buni”, a spus Pezeșkian pe rețelele sociale.

„Folosirea bazelor americane din regiune împotriva Iranului, cu scopul de a perturba relațiile noastre cu vecinii, trebuie oprită”.

Pezeșkian a insistat că Iranul „nu va ceda în fața agresorilor” și a cerut „comunității globale să condamne această invazie”.

„A vorbi despre încheierea războiului este lipsit de sens până când ne vom asigura că nu vor mai exista atacuri pe teritoriul nostru în viitor”, a adăugat Pezeșkian.

Mojtaba Khamenei transmite un nou mesaj

16 Mar

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, le-a cerut oficialilor numiți de tatăl său să rămână în funcție și să continue să lucreze conform directivelor existente, potrivit mesajului publicat de presa iraniană.

„Anunț prin prezenta că, pentru moment, niciunul dintre ei nu are nevoie de reînnoirea numirii. Este crucial ca ei să își continue activitatea în conformitate cu directivele primite în timpul vieții ayatollahului Khamenei”, se arată în mesaj.

Khamenei, ales succesor al tatălui său pe 8 martie, nu a fost văzut personal — și nici filmat sau fotografiat — de la momentul în care a fost numit noul lider suprem.

Un mesaj din partea sa a fost citit de un prezentator pe un canal de știri de stat pe 12 martie. Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat pe 13 martie, fără a prezenta dovezi, că Mojtaba Khamenei ar fi fost „rănit și probabil desfigurat” într-unul dintre primele atacuri aeriene asupra Teheranului, în care a fost ucis tatăl său.

Fiul președintelui iranian, Masoud Pezeshkian, Yousef Pezeshkian, a spus într-un mesaj din 11 martie că a „auzit relatări” potrivit cărora liderul suprem ar fi fost rănit. „Am întrebat mai mulți prieteni care aveau contacte relevante și mi-au spus că, prin harul lui Dumnezeu, el este în siguranță și nu există nicio problemă”, a declarat Pezeshkian.

Atac cu dronă asupra unui câmp petrolier din Emirate

16 Mar

Un atac cu dronă a provocat un incendiu la un câmp petrolier din Emiratele Arabe Unite, spun oficialii emiratezi.

Oficialii din Abu Dhabi spun că forțele de urgență intervin pentru a stinge un incendiu provocat de un atac cu dronă asupra unui câmp petrolier din apropiere.

Nu au fost raportate persoane rănite, au transmis reprzentanții de presă ai Abu Dhabi.

Câmpul petrolier Shah, situat la 230 km sud de Abu Dhabi, este un mare proiect petrolier operat de compania de stat Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC).

Potrivit site-ului companiei, câmpul are o capacitate de producție de 70.000 de barili de petrol pe zi.

Patru răniți în Israel după un atac al Hezbollah

16 Mar

Patru persoane au fost rănite în nordul Israelului după ce Hezbollah a lansat, luni după-amiază, un val de rachete și drone, potrivit serviciului israelian de intervenție de urgență, Magen David Adom (MDA).

Cel puțin un proiectil a lovit orașul Nahariyya de pe coasta Israelului, la doar câțiva kilometri sud de granița cu Libanul. Imagini publicate de MDA arată flăcări ieșind dintr-o clădire grav avariată și o mașină distrusă. Trei persoane au fost transportate la spital după ce au suferit intoxicație cu fum, a precizat MDA.

Armata israeliană a transmis că pagubele au fost cel mai probabil rezultatul unui impact direct, nu al unui interceptor care a eșuat și a căzut înapoi la sol.

Hezbollah și-a asumat responsabilitatea pentru atac. Gruparea pro-iraniană a transmis într-un comunicat că a lansat rachete și drone asupra orașului Nahariyya.

Comandamentul Frontului Intern al Israelului a intervenit pentru a oferi asistență civililor, a transmis armata.

Miniștrii europeni au respins posibilitatea extinderii misiunii navale Aspides în Strâmtoarea Ormuz: „Acesta nu este războiul Europei”

16 Mar

Miniştrii de externe ai statelor Uniunii Europene au respins, luni, posibilitatea extinderii către Strâmtoarea Ormuz a mandatului misiunii navale europene Aspides, care este desfăşurată în Marea Roşie, în timp ce Donald Trump insistă pe lângă aliaţii Statelor Unite să trimită nave de luptă într-o misiune menită să împiedice Iranul să blocheze traficul maritim prin respectiva strâmtoare strategică pentru comerţul cu petrol şi gaze, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Acesta nu este războiul Europei”, a declarat şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, la o conferinţă de presă după o reuniune a miniştrilor de externe din statele UE, adăugând că „Europa nu are niciun interes într-un război fără sfârşit” în Orientul Mijlociu. Ea a acuzat, însă, şi Iranul că, prin represaliile sale, „poartă acum un război împotriva economiei mondiale”.

„Miniştrii europeni au reafirmat astăzi că prioritatea noastră este detensionarea şi libertatea de navigaţie” şi, cu toate că reuniunea lor care a avut loc luni a abordat posibilitatea extinderii misiunii Aspides, desfăşurată în Marea Roşie pentru a preveni atacurile rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen împotriva navigaţiei comerciale, „la ora actuală nu există nicio intenţie de a modifica mandatul operaţiunii”, a precizat şefa diplomaţiei UE.

„Nimeni nu doreşte să se implice activ în acest război şi, desigur, toată lumea este îngrijorată de rezultat”, a mai spus ea despre războiul din Iran, adăugând că miniştrii europeni au accentuat necesitatea „stabilirii unor contacte diplomatice pentru a găsi soluţii”.

În acest timp, Donald Trump a criticat ceea ce a numit „lipsa de entuziasm” cu care unii dintre aliaţii SUA au primit cererea sa de a se implica cu nave de luptă într-o misiune militară menită să împiedice Iranul să blocheze traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz.

Mai mult, Trump a ameninţat cu „consecinţe foarte grave pentru viitorul NATO” dacă ţările alianţei refuză să trimită nave militare în zona Strâmtorii Ormuz, cerere faţă de care statele membre ce s-au exprimat în această chestiune au manifestat deja rezerve.

„Cum se aşteaptă Donald Trump ca o mână sau două mâini de fregate europene să facă în Strâmtoarea Ormuz ceea ce puternicele forţe navale americane nu pot face?”, a declarat ministrul german al apărării, Boris Pistorius. „Acesta nu este războiul nostru, nu noi l-am început”, a completat ministrul german.

Iranul a negat că ar fi închis Strâmtoarea Ormuz în urma războiului pornit împotriva sa de SUA şi Israel, dar Gardienii Revoluției au ameninţat că vor lovi în strâmtoare orice navă ce are legături cu SUA, cu Israelul şi cu ţările susţinătoare ale acestora. Cel puţin 16 nave au fost ţinta unor atacuri în zona Golfului de când a început războiul, pe 28 februarie.

Trump amenință că va ataca infrastructura petrolieră de pe insula Kharg

16 Mar

Donald Trump a ameninţat, luni, Iranul că i-ar putea distruge infrastructura petrolieră de pe insula Kharg, insula din Golful Persic unde este încărcat în jur de 90% din petrolul exportat de Iran şi care a fost deja bombardată puternic de SUA joia trecută.

„Am distrus pur şi simplu totul pe insulă, cu excepţia zonei în care se află petrolul. Eu o numesc conducte. Am ferit conductele. Nu am vrut să o facem, dar o vom face. Putem să o facem cu doar cinci minute de preaviz”, a susţinut Trump.

Statele Unite au bombardat ţinte militare pe insula Kharg joia trecută, dar au evitat să distrugă infrastructura petrolieră a acesteia pentru a nu perturba şi mai mult piaţa globală a petrolului, deja afectată de blocarea Strâmtorii Ormuz. Trump a ameninţat şi atunci că s-ar putea răzgândi şi să ordone lovirea acelei instalații dacă Iranul menţine blocada strâmtorii. În replică, Iranul a ameninţat că ar putea lovi infrastructura petrolieră a ţărilor din Golf.

Campania de atacuri aeriene împotriva Iranului continuă „cu toată forţa” a mai spus Trump, care a susţinut că armata americană a lovit peste 7.000 de ţinte în Iran, „în principal ţinte comerciale şi militare”, şi că în urma diminuării potenţialului militar al Iranului numărul rachetelor balistice lansate de acesta ar fi scăzut cu 90%, iar cel al dronelor cu 95%.

Întrebat despre soarta noului lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care i-a luat locul tatălui său, Ali Khamenei, ucis în prima zi de atacuri aeriene, Trump a răspuns că încă nu ştie dacă acesta este mort sau doar rănit.

Reamintim că Mojtaba Khamenei a transmis, joia trecută, primul său mesaj în calitate de nou lider suprem al regimului, dar fără să apară în imagini, mesajul său fiind citit de un prezentator la televiziunea de stat iraniană. El a cerut ca Strâmtoarea Ormuz să rămână închisă, a ameninţat bazele americane din Orientul Mijlociu şi a jurat că „sângele martirilor va fi răzbunat”.

Contrar aşteptărilor preşedintelui american, populaţia iraniană nu a pornit nicio revoltă care să înlăture actualul regim şi să permită intalarea în locul acestuia a unui regim pro-occidental, obiectivul principal urmărit de Trump, dincolo de cel declarat de eliminare a programului nuclear şi a rachetelor balistice iraniene.

Trump spune că a discutat cu un fost președinte SUA despre războiul din Iran

16 Mar

Donald Trump a susținut că un fost președinte al SUA i-ar fi spus recent că și-ar fi dorit să fi acționat împotriva Iranului atunci când se afla la Casa Albă — dar a refuzat să spună despre cine este vorba.

„Am vorbit cu un anumit președinte, care îmi place, de fapt un fost președinte. Mi-a spus: «Mi-aș fi dorit să o fac. Mi-aș fi dorit». Dar nu au făcut-o. Eu o fac”, le-a spus Trump reporterilor, la Casa Albă, luni.

Doar patru foști președinți sunt încă în viață: Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama și Joe Biden. Donald Trump nu are o relație bună cu niciunul dintre ei.

„Nu vreau să-l pun într-o situație jenantă. Ar fi foarte rău pentru cariera lui, chiar dacă nu mai are nicio carieră”, a spus Trump.

Trump a încercat să justifice acțiunile militare ale administrației sale în Iran — care au nedumerit și frustrat tabăra republicană „America First” și au dus la creșterea prețurilor la benzină — susținând, printre altele, că această țară a creat probleme pentru SUA timp de aproape o jumătate de secol.

Trump repetă apelul ca alte țări să ajute SUA și repetă o afirmație falsă despre Bin Laden

16 Mar

Donald Trump spune că „numeroase țări” sunt pe drum după ce a cerut altor state să ajute la securizarea Strâmtorii Ormuz împotriva atacurilor iraniene.

Vorbind la Casa Albă, el a spus: „Numeroase țări mi-au spus că sunt pe drum. Unele sunt foarte entuziasmate în privința acestui lucru, iar altele nu.

„Unele sunt țări pe care le-am ajutat foarte, foarte mulți ani. Le-am protejat de amenințări externe teribile și nu au fost atât de entuziaste. Iar nivelul de entuziasm contează pentru mine”.

Mai târziu, când a fost întrebat ce țări vor participa, el a adăugat: „Aș prefera să nu spun încă, dar le vom anunța”.

El a făcut referire la „unele țări unde avem 45.000 de soldați care le protejează de orice pericol”, fără a identifica aceste state pe nume, și a spus că li s-a cerut să contribuie cu dragoare de mine pentru securizarea rutei maritime.

El a spus că acestea i-au răspuns: „Ei bine, am prefera să nu ne implicăm, domnule.”

Fact check: Nu există nicio țară în care să fie staționați 45.000 de militari americani, deși aproximativ acest număr se crede că este desfășurat în diferite state din Orientul Mijlociu.

Liderul american a descris ajutorul solicitat drept o acțiune „foarte minoră” și a promis că iranienii vor trage „foarte puține focuri, pentru că nu le-au mai rămas multe”.

Spunând că unele țări se tem de represalii iraniene, el a insistat că Iranul este un „tigru de hârtie”.

El a menționat, anterior, Marea Britanie drept una dintre țările cărora le-a cerut ajutor, dar a spus pentru Financial Times că „nu au vrut să vină”.

Apoi, fără vreo legătură cu subiectul, Trump a susținut că a prezis că Osama bin Laden „va distruge World Trade Center” într-o carte publicată cu un an înainte de atacurile din 11 septembrie.

Aceasta este o afirmație falsă care a fost demontată în mod repetat. Trump face doar o referire scurtă la Bin Laden în cartea din 2000 la care se referă și nu face niciun avertisment despre acesta.

Trump e foarte supărat pe Marea Britanie

16 Mar

Donald Trump a menționat din nou Marea Britanie printre țările care au refuzat să ajute în lupta împotriva Iranului. El a spus că a fost „foarte surprins” că Regatul Unit nu va participa și că „chiar nu a vrut să o facă”.

„Am spus: nu vreți să o faceți? Noi am fost alături de voi. Sunteți cel mai vechi aliat al nostru și cheltuim mulți bani pentru, știți, NATO și toate aceste lucruri ca să vă protejăm”.

Marco Rubio va anunța care sunt țările care vor ajuta SUA în Iran, spune Trump

16 Mar

Donald Trump a fost întrebat ce țări vor sprijini eforturile SUA în Iran. El a spus că secretarul de stat Marco Rubio va face acest anunț în curând și că unele dintre țări sunt din regiune, iar altele se află mai departe.

Un reporter l-a întrebat pe președinte dacă a vorbit cu Emmanuel Macron despre obținerea sprijinului Franței pentru deschiderea Strâmtorii Ormuz.

Trump a spus că a vorbit cu Macron, adăugând că i-ar acorda nota opt din zece în ceea ce privește nivelul de sprijin. El a spus că crede că Franța va ajuta.

Merz: Războiul din Iran nu este problema NATO

16 Mar

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a exclus participarea țării sale la războiul SUA-Israel împotriva Iranului.

„Ne lipsește mandatul din partea Organizației Națiunilor Unite, a Uniunii Europene sau a NATO, necesar conform Legii Fundamentale. Prin urmare, a fost clar de la început că acest război nu este o chestiune pentru NATO”, a declarat Merz într-o conferință de presă la Berlin.

El spune că Germania nu a fost consultată nici de Statele Unite, nici de Israel înainte ca acestea să înceapă campania lor.

Acest lucru înseamnă, a spus Merz, că nu a existat niciodată o discuție despre „dacă” trupele germane ar trebui să fie implicate.

„De aceea, nu se pune problema modului în care Germania s-ar putea implica militar aici”, a spus el.

Trump își critică din nou aliații NATO

16 Mar

Donald Trump s-a plâns de aliații SUA care au respins solicitările sale de a trimite nave de război pentru a ajuta la escortarea petrolierelelor prin Strâmtoarea Ormuz, spunând că nu sunt suficient de loiali Statelor Unite după ce au beneficiat de sprijin de securitate timp de decenii. „Numeroase țări mi-au spus că sunt pe drum”, a declarat Trump, luni, fără a numi vreuna.

„Unele sunt foarte entuziasmate, iar altele nu. Unele sunt țări pe care le-am ajutat foarte, foarte mulți ani. Le-am protejat de amenințări externe teribile și nu au fost atât de entuziasmate. Iar nivelul de entuziasm contează pentru mine”, a continuat el.

Trump a încercat să convingă alte state să ajute la securizarea trecerii petrolierelelor prin această rută maritimă disputată, însă până acum aliații SUA fie au evitat să își asume un angajament clar, fie au respins direct solicitările sale.

„Avem unele țări unde avem 45.000 de soldați, soldați extraordinari, care îi protejează de orice pericol, și am făcut o treabă excelentă”, a spus Trump în timpul evenimentului. „Și când vrem să știm: «Aveți dragoare (nave specializate în îndepărtarea minelor - n. red.)?» Ei bine, am prefera să nu ne implicăm, domnule»”.

Trump a descris posibila misiune navală drept „ceva foarte minor”, chiar în timp ce Iranul continuă să lanseze proiectile asupra petrolierelelor. Trump a susținut, de asemenea, că știa deja că aliații nu vor veni în sprijinul Statelor Unite.

„Am fost un mare critic al faptului că protejăm toate aceste țări, pentru că știu că noi le vom proteja. Iar dacă vreodată vom avea nevoie de ajutor, ei nu vor fi acolo pentru noi. Știu asta de mult timp”, a spus el.

Reamintim că Statele NATO nu au nicio obligație să asiste SUA în război, având în vedere că țara nu a fost atacată.

Trump: Am lovit peste șapte mii de ținte în Iran

16 Mar

Trump a început reuniunea de la Casa Albă vorbind despre război. El spune că operațiunea militară a SUA „a continuat în forță maximă în ultimele zile”.

„Au fost literalmente distruși, forțele aeriene au dispărut, marina a dispărut, multe nave au fost scufundate”, spune el. „Radarul lor a dispărut și liderii lor au dispărut, în rest se descurcă destul de bine.”

El afirmă că SUA au lovit peste 7.000 de ținte în Iran.

„Am obținut o reducere de 90% a lansărilor lor de rachete balistice și o reducere de 95% a atacurilor cu drone”, adaugă el.

El continuă spunând că peste 100 de nave iraniene au fost scufundate sau distruse în ultima săptămână și jumătate.

De asemenea, spune că SUA au distrus peste 30 de nave pentru instalarea de mine și susține că capacitatea de utilizare a dronelor a Iranului „se apropie de zero”.

Donald Trump face declarații

16 Mar

Încurajăm puternic alte țări care depind de Strâmtoarea Ormuz, mult mai mult decât noi, care obținem mai puțin de 1 la sută de-acolo. Alte țări mult mai mult – Japonia 95%, China 90%, alte țări europene obțin și mai mult. Coreea de Sud 35%.

Vrem ca ei să vină să ne ajute cu Strâmtoarea Ormuz. 

Suntem într-o stare bună, ne-am ocupat de Iran dar din cauza că un singur terorist poate să acționeze, o folosesc ca pe o armă, o armă economică. Dar nu o vor mai folosi multă vreme, numeroase țări ne-au spus deja că sunt pe drum, unii sunt foarte entuziasmați. 

Sunt țări pe care le-am ajutat și protejat multă vreme de amenințări oribile și nu au fost atât de entuziasmate. Nivelul de entuziasm contează pentru mine, avem țări cu zeci de mii de soldați americani care le apără. Le-am spus, vă apărăm de 40 de ani și voi nu vreți să vă implicați?

(...)

Încurajăm celalte țări să se implice cu noi și să se implice repede și cu mult entuziasm. Aș vrea să le numesc pe cele care ne ajută cu bucurie, dar poate n-ar fi bine ca să nu fie țintite. Dar nu contează, vorbim de un „tigru de hârtie” (Iranul – n .red.). Nu era un tigru de hârtie acum două săptămâni, dar acum e.

Iranul cere țărilor vecine care „găzduiesc forțe americane” să-și „clarifice pozițiile față de război”

16 Mar

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a acuzat țările vecine care găzduiesc forțe americane că facilitează atacuri asupra Iranului și a cerut clarificarea pozițiilor lor.

„Există relatări potrivit cărora unele state vecine care găzduiesc forțe americane și permit atacuri asupra Iranului încurajează activ acest măcel”, a scris Araghchi într-o postare pe Twitter, luni. „Pozițiile trebuie clarificate de urgență”, a adăugat el.

Statele Unite mențin baze militare în țările din Golf pentru a-și sprijini operațiunile din regiune, în special pentru misiuni aeriene și navale.

Araghchi a spus că sute de civili iranieni, inclusiv peste 200 de copii, au fost uciși în bombardamentele de până acum.

Oficialii iranieni spun că atacurile au provocat numeroase victime civile și distrugeri și estimează bilanțul morților la peste 1.300, cu mii de răniți.

Cifrele nu pot fi verificate independent.

Iran: Strâmtoarea Ormuz va rămâne închisă pentru dușmanii noștri

16 Mar

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, spune că Iranul nu a cerut o încetare a focului și nu a schimbat mesaje cu Statele Unite și afirmă că Strâmtoarea Ormuz va rămâne închisă „pentru dușmanii noștri”.

„Ei (americanii) le cer altor țări să vină și să îi ajute pentru ca Strâmtoarea Ormuz să rămână deschisă. Din perspectiva noastră, ea este deschisă.

Este închisă doar pentru dușmanii noștri, pentru cei care au comis o agresiune nedreaptă împotriva țării noastre și pentru aliații lor”, a declarat șeful diplomației iraniene.

El a adăugat că războiul „trebuie să se încheie într-un mod în care să nu mai fie repetat vreodată”.

Trump face declarații luni seară

16 Mar

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat, luni, pe reţeaua sa socială, Truth Social, că se va adresa presei mai târziu în aceeaşi zi, fără a oferi detalii despre format, locaţie sau ora exactă, în a 17-a zi a războiului pe care SUA şi Israelul l-au declanşat împotriva Iranului, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Conferinţă de presă astăzi”, a scris preşedintele SUA în mesajul său, precizând doar că discuţia cu presa va avea loc înaintea unei întâlniri programate pentru ora locală 11:45 (17:45 ora României) a consiliului de administraţie al Centrului Kennedy, o mare sală de spectacole din Washington.

Un oficial de la Casa Albă a precizat între timp că întâlnirea cu presa nu va avea loc în sala de presă cu toţi jurnaliştii acreditaţi, ci într-un cadru mai informal şi mai restrâns cu numai câteva instituţii media care fac parte din "grupul" de presă prezidenţial, chiar înainte de începerea întâlnirii.

El va fi aproape sigur întrebat despre cum vede continuarea războiului împotriva Iranului şi despre o posibilă amânare a vizitei sale în China, o ţară pe care încearcă să o convingă, alături de Japonia, Coreea de Sud şi membrii NATO, să ajute Statele Unite să asigure securitatea traficului maritim în faţa represaliilor iraniene în Strâmtoarea Ormuz, o arteră navigabilă esenţială pentru comerţul mondial cu petrol şi gaze.

Într-un interviu acordat Financial Times, Donald Trump a ameninţat că vizita sa de stat în China, unde urmează să se întâlnească cu Xi Jinping între 31 martie şi 2 aprilie, ar putea fi amânată dacă regimul chineznu va oferi asistenţă Statelor Unite în securizarea Strâmtorii Ormuz.

El a ameninţat, de asemenea, cu „consecinţe foarte grave pentru viitorul NATO” dacă ţările Alianţei refuză să trimită nave militare în zona Strâmtorii Ormuz, cerere faţă de care statele membre ce s-au exprimat în această chestiune au manifestat deja rezerve. Regatul Unit şi Germania au exclus, luni, orice misiune NATO pentru restabilirea traficului maritim în Strâmtoarea Ormuz, în timp ce Japonia a transmis că nu ia în considerare o astfel de implicare.

Iranul anunță că va duce războiul „atât timp cât va fi necesar”

16 Mar

Iranul a susţinut, luni, că forţele sale armate sunt hotărâte „să se apere atât timp cât va fi necesar” în războiul actual declanşat de SUA şi Israel, până când acestea două din urmă vor înţelege că nu îl pot ataca oricând doresc şi să înceteze apoi conflicul când situaţia le convine sau când întâmpină dificultăţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Forţele noastre armate şi poporul nostru sunt decise să se apere atât timp cât va fi necesar, până când inamicul va înţelege că nu poate iniţia un război împotriva Iranului oricând doreşte şi să-l oprească atunci când îi convine”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de externe, Esmail Baghaei, la o conferinţă de presă. El s-a referit atât la războiul în desfăşurare cât şi la războiul de 12 zile declanşat de Israel anul trecut împotriva Iranului, conflict în care au intervenit atunci şi Statele Unite printr-un bombardament asupra instalaţiilor nucleare subterane ale Iranului.

Acelaşi purtător de cuvânt a insistat că Iranul nu va tolera ca „două regimuri malefice” (referindu-se la SUA şi Israel) să-i impună un război şi ulterior, când le convine situaţia sau când se confruntă cu dificultăţi logistice ori defensive, să declare încetarea focului doar pentru a relua agresiunea la scurt timp mai târziu.

„Agresorul, conform raţiunii, logicii şi dreptului internaţional, trebuie tras la răspundere. Trebuie să ne asigurăm că acest război, sau aceste războaie intermitente, nu ne vor fi impuse din nou regiunii şi ţării noastre periodic”, a explicat oficialul iranian, conform căruia războiul aflat în desfăşurare a fost „impus” Iranului în timp ce acesta negocia cu seriozitate un acord asupra programului său nuclear.

Israelul cere statului libanez să „facă mai mult” pentru a combate Hezbollah

16 Mar

Ambasadorul Israelului la ONU a cerut Libanului să facă mai mult pentru a combate amenințarea reprezentată de Hezbollah pe teritoriul său.

„Mesajul nostru către guvernul libanez este simplu – intensificați acțiunile, interveniți”, a declarat Danny Danon într-o conferință de presă la New York.

„De la încetarea focului din noiembrie 2024, guvernul libanez nu a făcut ceea ce trebuia pentru a distruge Hezbollah. Libanul trebuie să țină Hezbollah sub control acum, altfel o vom face noi”.

Întrebat de un reporter de ce țările nu au răspuns apelului lui Donald Trump de a sprijini operațiunile din Strâmtoarea Ormuz, Danon a spus: „Închiderea strâmtorii nu este o problemă pentru SUA sau pentru Israel. Este o problemă pentru întreaga lume.

De aceea mă aștept ca alte țări să realizeze că nu se pot ascunde. Dacă se vor ascunde de teroriști, aceștia vor ajunge pe țărmurile Europei și pe țărmurile altor state”.

Întrebat dacă Israelul a exclus trimiterea propriei marine în această zonă, el a adăugat: „Nu am exclus nimic”.

Nicușor Dan: Închiderea Strâmtorii Ormuz creează dificultăţi majore pentru toate statele importatoare de petrol şi combustibili

16 Mar

Închiderea Strâmtorii Ormuz creează dificultăţi majore pentru toate statele importatoare de petrol şi combustibili, iar ţara noastră are resurse proprii, însă acestea sunt insuficiente, motiv pentru care importăm aproximativ 80% din ţiţeiul necesar consumului intern, a afirmat, luni, pe Twitter, preşedintele Nicuşor Dan.

El a discutat cu Alfred Stern, preşedintele Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, şi cu Christina Verchere, CEO OMV Petrom, despre proiectul Neptun Deep.

„Proiectul avansează conform graficului şi va livra primele gaze naturale din Marea Neagră în 2027. Este o investiţie de peste 4 miliarde de euro care va consolida securitatea energetică a României şi va reduce dependenţa noastră de importuri. Neptun Deep aproape va dubla producţia de gaze a României şi va contribui semnificativ la creşterea independenţei energetice a ţării”, a scris şeful statului.

Preşedintele a afirmat că a discutat cu reprezentanţii companiei şi despre situaţia actuală a pieţei energetice, chiar dacă întâlnirea fusese stabilită înainte de izbucnirea războiului din Iran.

„Reprezentanţii OMV Petrom mi-au prezentat o informare detaliată despre evoluţiile pe termen scurt şi mediu, precum şi despre scenariile pe care le iau în calcul. Am abordat şi tema preţurilor la combustibili şi securitatea aprovizionării. Am convenit că va exista o colaborare şi o cooperare strânsă cu Guvernul pentru ca România să depăşească cu bine această nouă perioadă de presiune asupra preţurilor la energie”, a declarat președintele

El a apreciat că soluţiile pe termen scurt şi mediu sunt continuarea investiţiilor majore aflate în derulare şi menţinerea unui dialog deschis şi constructiv cu cei mai importanţi actori din sectorul energetic.

„Vom continua să monitorizăm situaţia şi să acţionăm pentru a proteja cetăţenii şi economia”, a adăugat el.

Israelul a atacat programul spațial al Iranului

16 Mar

Israelul a anunțat luni că a „distrus” un complex folosit de armata iraniană pentru dezvoltarea capacităților spațiale.

IDF a informat că spațiul, aflat în centrul Teheranului, era folosită pentru „dezvoltarea programelor spațiale militare”, inclusiv pentru satelitul Chamran-1, lansat de Iran în 2024.

Fotografii care circulă pe rețelele sociale arată pagube aparente la Institutul de Cercetare Spațială Tarasht din Teheran.

Trei petroliere pakistaneze au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele zece zile

16 Mar

Trei petroliere pakistaneze au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele zece zile, potrivit unor surse maritime pakistaneze și datelor de urmărire a navelor, ceea ce sugerează că Iranul ar putea acorda trecere în siguranță pentru unele transporturi de petrol, scrie CNN.

Cel mai recent petrolier pakistanez care a traversat strâmtoarea a fost „Karachi”, a declarat pentru CNN o sursă de la Corporația Națională de Transport din Pakistan (PNSC), sub condiția anonimatului.

Este „foarte probabil” ca trecerea în siguranță să fi fost „coordonată cu iranienii”, a declarat sursa.

Datele de urmărire a navelor de la MarineTraffic au arătat că petrolierul a tranzitat strâmtoarea duminică seara, de-a lungul coastei iraniene.

MarineTraffic a declarat că petrolierul naviga în zona economică exclusivă a Iranului și transmitea semnalul sistemului său de identificare automată (AIS), „sugerând că anumite transporturi ar putea beneficia de o trecere în siguranță negociată”.

Qamar Cheema, directorul executiv al Institutului Sanober, o organizație de cercetare din Islamabad, a declarat pentru CNN că se poate „presupune cu siguranță” că Pakistanul și-a folosit canalele diplomatice pentru ca Gărzile Revoluționare iraniene să obțină o înțelegere pentru trecerea navelor sale.

Iranul „înțelege preocupările economice ale Pakistanului” și este puțin probabil ca Islamabadul să fi fost nevoit să facă concesii Iranului din cauza „sprijinului acordat Iranului la nivel statal și social din partea Pakistanului”, a spus el.

CNN a contactat ministerul de externe pakistanez pentru comentarii.

Iranul a declarat în repetate rânduri că strâmtoarea este blocată doar pentru traficul din partea inamicilor săi și a aliaților acestora.

Luni, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a lăudat Pakistanul la emisiunea X, exprimându-și „recunoștința sinceră” pentru „exprimarea sinceră de solidaritate și sprijin” al Pakistanului față de Iran.

Trump a fost informat de serviciile secrete americane că Mojtaba Khamenei ar fi gay. Surse NYP: „A râs în hohote”

16 Mar

Președintele Trump a fost uimit să afle săptămâna trecută că serviciile secrete americane indică faptul că noul lider suprem iranian Mojtaba Khamenei ar putea fi homosexual — și că tatăl său, ayatollah Ali Khamenei, se temea că ar fi potrivit să conducă țara din acest motiv, dezvăluie The New York Post.

Trump nu și-a putut stăpâni surpriza și a râs în hohote când a fost informat, potrivit surselor.

Și alții din sală au considerat-o „ilară” și s-au alăturat reacției președintelui, în timp ce un oficial superior al serviciilor de informații „nu s-a oprit din râs zile întregi”, a declarat o persoană familiarizată cu briefing-ul.

Afirmația șocantă a fost descrisă ziarului The Post de doi oficiali ai comunității de informații și o a treia persoană apropiată Casei Albe.

Citește continuarea AICI.

Iranul îl ironizează pe Trump pentru că a cerut ajutor aliaților în privința Strâmtorii Ormuz

16 Mar

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a ironizat Statele Unite pentru că au cerut ajutorul aliaților pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, cerând totodată capitularea Iranului.

„Au efectuat atacuri la scară largă și au repetat din nou cererea de capitulare necondiționată. Astăzi, după aproximativ 15 zile de la începutul războiului, aceștia apelează la alte țări pentru ajutor pentru a asigura securitatea Strâmtorii Ormuz și a o menține deschisă. Din perspectiva noastră, strâmtoarea este deschisă; este închisă doar dușmanilor noștri și celor care au comis agresiuni nedrepte împotriva țării noastre”, a declarat Araghchi.

Iran: Strâmtoarea Ormuz „nu este închisă”, dar funcționează „în condiții speciale”

16 Mar

Iranul a declarat luni că Strâmtoarea Ormuz, „nu este închisă”, ci funcționează în „condiții speciale”. Traficul naval prin strâmtoare a fost în mare parte oprit de la începutul războiului, acum mai bine de două săptămâni, Iranul permițând trecerea doar câtorva nave.

„Părțile care nu au fost implicate în agresiunea militară împotriva Iranului au putut trece prin Strâmtoarea Ormuz în coordonare cu și cu permisiunea forțelor noastre armate”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baghaei.

„Nicio țară de coastă aflată într-o astfel de situație nu poate permite navelor și ambarcațiunilor inamice să treacă normal pentru a se consolida și a desfășura acțiuni agresive împotriva acelui stat de coastă”, a adăugat el, adăugând că SUA, Israelul și susținătorii lor „nu ar trebui, în mod firesc, să poată folosi Strâmtoarea Ormuz pentru a ataca Iranul”.

Iranul amenință direct România: „Dacă permite SUA să folosească bazele, va exista un răspuns adecvat, politic și juridic”

16 Mar

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, Esmail Baghaei, a amenințat, luni, România cu „un răspuns politic și juridic adecvat”, după decizia țării noastre de a da voie americanilor să folosească bazele militare pentru reaprovizionarea avioanelor folosite în misiuni în Orientul Mijlociu. 

„Avertizăm toate statele să nu devină parte a crimei de agresiune împotriva Iranului și a poporului iranian. Aceste zile vor trece, iar Iranul va ieși din această încercare cu demnitate și cu fruntea sus. Nicio țară nu ar trebui să-și permită să ofere, în mod direct sau indirect, facilitățile sale Statelor Unite sau regimului sionist, pentru a ajuta partea agresoare”, a transmsi Baghaei, potrivit Iran International.

Purtătorul de cuvânt al MAE iranian s-a referit direct la România. 

„În ceea ce privește unele țări din Europa de Est, în mod special România, pe care ați menționat-o, da, am auzit că există interviuri și declarații pe acest subiect. Fără îndoială, o asemenea acțiune ar însemna participarea la agresiunea militară împotriva Iranului. Această acțiune este complet inacceptabilă din punct de vedere al dreptului internațional și ar atrage responsabilitatea internațională a statului român dacă ar fi pusă în practică.

De asemenea, din punct de vedere politic, ar reprezenta o pată neagră în istoria relațiilor dintre Iran și această țară, deoarece poporul iranian și poporul român au fost mereu într-o relație de prietenie. Nu există niciun motiv sau pretext pentru ca o altă țară să se implice în această agresiune militară, iar din punctul nostru de vedere acest lucru este categoric inacceptabil”, a declarat Esmail Baghaei.

Acesta spune că „cu siguranță, atât din punct de vedere juridic, cât și politic, va exista un răspuns adecvat și rapid din partea noastră.”

Starmer spune că Marea Britanie lucrează cu aliații la un plan viabil pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz

16 Mar

Prim-ministrul britanic, Keir Starmer, a declarat că este clar că operațiunea Statelor Unite a „slăbit masiv” capacitatea militară a „regimului odios din Iran”.

După încheierea conflictului, însă, va fi nevoie de un fel de „acord negociat” care să limiteze capacitatea Iranului de a-și reconstrui programul nuclear și să asigure securitatea transportului maritim internațional, a spus Starmer.

El a declarat că Strâmtoarea Ormuz trebuie redeschisă pentru „a asigura stabilitatea piețelor”.

„Acesta nu este un lucru simplu”, a spus premierul britanic, motiv pentru care Regatul Unit lucrează „cu toți aliații săi” pentru a elabora un „plan viabil” care să restabilească libertatea de navigație în regiune.

Incendiu într-o importantă zonă petrolieră din Emiratele Arabe Unite

16 Mar

Un incendiu „de amploare” a izbucnit luni în zona industrială petrolieră Fujairah din Emiratele Arabe Unite, după ce aceasta a fost vizată de un atac cu drone, a anunțat Fujairah Media Office. Autoritățile au precizat că nu au fost înregistrate victime.

„Echipele de apărare civilă din emirat au intervenit imediat și continuă eforturile pentru a ține situația sub control”, a transmis instituția.

Portul Fujairah este un punct-cheie pentru exporturile de petrol ale Emiratelor Arabe Unite și singurul care permite ocolirea Strâmtorii Ormuz, blocată în prezent. Potrivit Reuters, care citează date Kpler, prin Fujairah au fost exportate anul trecut, în medie, peste 1,7 milioane de barili pe zi de țiței și produse rafinate, un volum echivalent cu aproximativ 1,7% din cererea mondială zilnică.

Incendiul a izbucnit după ce unele operațiuni din portul Fujairah au fost deja afectate în urma unui atac cu drone și a unui alt incendiu produs sâmbătă, potrivit Reuters și Bloomberg. Fujairah Media Office a transmis în weekend că focul a pornit după ce fragmente provenite de la o dronă interceptată au căzut în zonă, fără a menționa atunci perturbări ale activității portuare.

Anterior, armata Iranului avertizase că va lovi porturi din Emiratele Arabe Unite ca represalii pentru un atac asupra insulei Kharg, despre care oficialii iranieni au susținut că ar fi fost lansat de pe teritoriul Emiratelor.

Israelul anunță că a distrus avionul ayatollahului

16 Mar

Armata israeliană a anunțat că a distrus un avion folosit de fostul lider suprem al Iranului, Ali Khamenei, pe aeroportul Mehrabad din Teheran, în timpul nopții.

Se spune că aeronava a fost folosită de alți oficiali de rang înalt iranieni și de personal militar pentru a avansa achizițiile de arme și a se coordona cu țările aliate.

Germania nu vede rolul NATO în securizarea Strâmtorii Hormuz

16 Mar

Guvernul Germaniei a respins cererea președintelui american Donald Trump ca aliații NATO să ajute la securizarea Strâmtorii Hormuz, declarând că alianța nu are ce căuta în război.

„Acest război nu are nicio legătură cu NATO. Nu este războiul NATO”, a declarat luni reporterilor la Berlin Stefan Kornelius, purtător de cuvânt al cancelarului german Friedrich Merz. „NATO este o alianță defensivă, o alianță pentru apărarea teritoriului său”, a adăugat el, după ce președintele american Donald Trump a avertizat că alianța de apărare se va confrunta cu un viitor „foarte rău” dacă nu oferă asistență.

Într-un interviu acordat înaintea unei reuniuni a miniștrilor de externe ai statelor membre ale UE la Bruxelles, ministrul german de externe, Johann Wadephul, a declarat că Germania nu vede NATO „asumându-și responsabilitatea” pentru Strâmtoarea Hormuz.

Wadephul a declarat că Germania este în favoarea impunerii de sancțiuni „celor responsabili” pentru blocada acestui pasaj maritim cheie.

Trump ia în considerare ocuparea insulei Kharg din Iran

16 Mar

Președintele american Donald Trump ia în considerare ocuparea insulei Kharg din Iran, prin care trec 90% din exporturile de petrol ale țării, au declarat surse oficiale americane pentru Axios . Acestea au spus că liderul american ar putea ordona capturarea insulei dacă petrolierele din Strâmtoarea Hormuz rămân blocate. Una dintre surse a remarcat că Casa Albă este atrasă de această idee deoarece implementarea sa ar „dezactiva economic regimul” de la Teheran, privându-l de finanțare.

Cu toate acestea, o operațiune terestră ar fi necesară pentru a captura insula, iar armata iraniană ar putea răspunde la o astfel de mișcare cu atacuri asupra instalațiilor petroliere și conductelor din țările din Golful Persic, în special Arabia Saudită. „Există riscuri mari. Există beneficii mari. Președintele nu a luat încă această decizie și nu spunem că o va face”, a declarat sursa pentru publicație. El a subliniat, de asemenea, că Trump „nu va aștepta pur și simplu și nu va lăsa iranienii să dicteze ritmul conflictului”. O altă sursă a adăugat că atâta timp cât blocada Strâmtorii Hormuz rămâne în vigoare și exporturile din regiune sunt restricționate, Trump „nu va putea pune capăt războiului chiar dacă ar vrea”.

Cum au reacționat țările la apelul lui Trump privind securizarea Strâmtorii Ormuz

16 Mar

Președintele Donald Trump a declarat că Statele Unite au primit „unele răspunsuri pozitive” după ce au contactat mai multe țări pentru a le cere sprijin în vederea securizării Strâmtorii Ormuz, rută maritimă considerată vitală pentru transportul global de energie, scrie CNN.

„Au fost contactate astăzi și noaptea trecută, iar noi am primit unele răspunsuri pozitive. Au existat câteva care ar prefera să nu se implice”, le-a spus Trump jurnaliștilor aflați la bordul aeronavei Air Force One. El nu a precizat ce țări au fost contactate de administrația sa.

Mai multe state au reacționat la apelul lansat de Trump, însă niciunul nu s-a angajat până acum să trimită nave în strâmtoare, care este practic închisă de la izbucnirea războiului.

China nu a făcut nicio referire la trimiterea unor nave în zonă, însă și-a exprimat îngrijorarea față de conflict, la câteva ore după ce Trump a cerut Beijingului să contribuie. Întrebat despre afirmația liderului american potrivit căreia ar putea amâna un summit planificat cu președintele chinez Xi Jinping, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Lin Jian, a declarat luni: „Diplomația la nivel de șefi de stat joacă un rol indispensabil în oferirea unei direcții strategice relațiilor China-SUA.” El a adăugat că cele două părți rămân în contact în privința summitului.

Japonia nu intenționează în acest moment să trimită nave, a declarat premierul Sanae Takaichi. „Nu am luat încă nicio decizie privind trimiterea unor nave militare. Analizăm în prezent ce poate face Japonia pe cont propriu, în limitele cadrului nostru legal”, a spus aceasta luni în parlament.

Australia nu va trimite nave. „Știm cât de important este acest lucru, însă nu este ceva ce ni s-a cerut sau la care contribuim”, a declarat luni ministrul Transporturilor, Catherine King.

Coreea de Sud va analiza cu atenție solicitarea lui Trump, a relatat Reuters duminică, citând un comunicat al biroului prezidențial. „Vom ține legătura îndeaproape cu Statele Unite în această privință și vom lua o decizie după o analiză atentă.”

Secretarul britanic pentru Energie, Ed Miliband, a declarat duminică faptul că Regatul Unit analizează „toate opțiunile” pentru a contribui la securizarea Strâmtorii Ormuz. El nu a dat detalii, dar a spus că „există mai multe modalități prin care am putea contribui” și că aceste variante sunt examinate împreună cu aliații.

Statele UE dicută despre situația din strâmtoarea Ormuz. Kaja Kallas: „Nu intră în aria de acțiune a NATO”

16 Mar

Statele membre ale Uniunii Europene vor discuta ce pot face pentru menținerea deschisă a Strâmtorii Ormuz, a declarat luni șefa diplomației europene, Kaja Kallas, înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles.

„Este în interesul nostru să păstrăm deschisă Strâmtoarea Hormuz și de aceea discutăm, de asemenea, ce putem face în această privință”, le-a spus Kallas jurnaliștilor.

„Din partea europeană, am fost în contact cu colegii americani la diferite niveluri în legătură cu acest subiect, dar, desigur, situația este foarte volatilă”, a adăugat ea.

Declarațiile sale au venit în contextul în care președintele Donald Trump și-a intensificat presiunile asupra aliaților Statelor Unite pentru a trimite nave care să contribuie la securizarea strâmtorii, avertizând că NATO se confruntă cu un viitor „foarte rău” dacă țările nu oferă ajutor.

Kallas a spus însă că această situație „nu intră în aria de acțiune a NATO”.

„Nu există țări NATO în Strâmtoarea Hormuz”, a afirmat ea.

Cel puțin o persoană a murit la Abu Dhabi după ce o rachetă a lovit o mașină

16 Mar

Cel puțin o persoană a murit după ce o rachetă a căzut peste un vehicul în Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, au anunțat luni autoritățile, scrie CNN.

Într-o postare publicată pe platforma X cu puțin înainte de ora 11:00, ora locală, Abu Dhabi Media Office a transmis că racheta a căzut peste un vehicul civil în zona Al Bahyah. Instituția a precizat că victima este un cetățean palestinian.

Deocamdată, nu este clar dacă racheta a fost interceptată sau dacă și-a atins ținta.

În cursul dimineții, Poliția din Abu Dhabi anunțase că sistemele de apărare antiaeriană intervin în fața unei amenințări cu rachetă și le-a cerut locuitorilor să rămână într-un loc sigur.

 

Aeroportul Internațional Dubai reia unele zboruri

16 Mar

Aeroportul Internațional Dubai a reluat unele zboruri, după ce zborurile au fost reluate temporar, scrie BBC.

Autoritățile au anunțat suspendarea temporară în urma unui incendiu care a afectat un rezervor de combustibil. Nu au fost raportate victime.

Potrivit unei postări pe X, Autoritatea Aviației Civile din Dubai „anunță reluarea treptată a unor zboruri către și de la Aeroportul Internațional Dubai către anumite destinații”, în urma suspendării temporare „implementate ca măsură de precauție”.

Instituția recomandă pasagerilor să verifice cu companiile aeriene actualizările privind zborurile lor.

Israelul a început operațiuni terestre „limitate” în sudul Libanului

16 Mar

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) declară că au început „operațiuni terestre limitate și țintite împotriva fortărețelor cheie ale Hezbollah”, potrivit unui comunicat distribuit către Telegram.

IDF a declarat că au fost efectuate atacuri „împotriva a numeroase ținte teroriste” din zonă înainte de intrarea trupelor în sudul Libanului, iar operațiunea a avut ca scop „consolidarea zonei de apărare avansată” și „demontarea infrastructurii teroriste” din regiune.

IDF a declarat că va continua să „acționeze cu hotărâre” împotriva Hezbollah.

Trump cere sprijin militar pentru Ormuz, dar aliații ezită: Japonia și Australia spun că nu vor trimite nave

16 Mar

Japonia, Australia și Regatul Unit au declarat că nu au în plan să trimită nave pentru a securiza strâmtoarea Ormuz, importanta rută maritimă pe care Iranul a blocat-o în mare parte pentru traficul petroliere, în timp ce Donald Trump își intensifică presiunile asupra aliaților pentru a oferi sprijin, scrie The Guardian.

Trump a afirmat că administrația sa a contactat deja șapte țări pentru a solicita sprijin în vederea asigurării transportului maritim prin această arteră vitală.

Apelurile președintelui american nu au produs însă până acum angajamente concrete. Vorbind în parlament, premierul japonez Sanae Takaichi a declarat că Japonia nu intenționează în prezent să trimită nave militare pentru a escorta transporturile maritime în Orientul Mijlociu și a confirmat că Statele Unite nu au formulat încă o solicitare oficială de ajutor.

„Nu am luat nicio decizie privind trimiterea de nave de escortă. Continuăm să analizăm ce poate face Japonia în mod independent și ce se poate face în cadrul legal existent”, a spus Takaichi.

Și Australia a respins solicitarea privind sprijin naval pentru securizarea transportului prin strâmtoare.

„Nu vom trimite o navă în strâmtoarea Ormuz”, a declarat ministrul transporturilor, Catherine King, pentru postul public național. „Știm cât de important este acest lucru, dar nu este ceva ce ni s-a cerut sau la care contribuim”.

Trump spune că ar putea amâna summitul cu Xi şi îndeamnă China să ajute la redeschiderea Strâmtorii Ormuz

16 Mar

Preşedintele SUA Donald Trump a declarat că ar putea amâna un summit planificat cu liderul chinez Xi Jinping, în timp ce îndeamnă Beijingul să ajute la rezolvarea perturbărilor din Strâmtoarea Ormuz provocate de conflictul cu Iranul.

„Cred că şi China ar trebui să ajute, pentru că China îşi ia 90% din petrol din strâmtoare”, a spus Trump într-un interviu acordat Financial Times, publicat duminică, adăugând că ar prefera să cunoască poziţia Beijingului înaintea întâlnirii planificate între cei doi lideri mai târziu în această lună.

„Am vrea să ştim înainte de asta. Două săptămâni este mult timp”, a spus Trump. „Am putea amâna”, a adăugat el despre vizita în China, fără a preciza cât ar putea dura o eventuală amânare.

Declaraţiile lui Trump vin la o zi după ce a cerut mai multor ţări, inclusiv Chinei, Franţei, Japoniei, Coreei de Sud şi Regatului Unit, să se alăture la ceea ce a descris drept un efort comun mai amplu pentru redeschiderea acestui punct strategic de trecere, prin care trece aproximativ o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol.

Comentariile vin, de asemenea, în contextul în care secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, s-a întâlnit la Paris cu vicepremierul chinez He Lifeng pentru discuţii legate de pregătirile pentru summitul planificat la Beijing mai târziu luna aceasta.

Aeroportul Internațional Dubai suspendă temporar zborurile

16 Mar

Autoritățile au anunțat suspendarea temporară a zborurilor pe Aeroportul Internațional Dubai peste noapte, în urma unui incendiu izbucnit după ce un „incident legat de o dronă” a afectat un rezervor de combustibil, scrie BBC.

Nu au fost raportate victime, dar oficialii au declarat că iau „toate măsurile necesare” pentru a asigura siguranța publică.

Într-o postare pe X, autoritățile au declarat că întreruperea traficului aerian a fost o „măsură de precauție pentru a asigura siguranța tuturor pasagerilor și personalului” și au sfătuit călătorii să contacteze compania aeriană pentru informații suplimentare.

Unele zboruri au fost, de asemenea, deviate către Aeroportul Internațional Al Maktoum, un alt aeroport internațional din Dubai.

Aeroportul Internațional Dubai a fost cel mai aglomerat din lume pentru pasagerii internaționali în 2025, gestionând aproape 90 de milioane de călători.

Trump: Cred că va fi foarte rău pentru viitorul NATO, dacă aliaţii nu ajută SUA să securizeze Strâmtoarea Ormuz

16 Mar

Într-un interviu acordat Financial Times, Donald Trump a declarat că ar fi „foarte rău pentru viitorul NATO” dacă aliații nu vor ajuta la securizarea Strâmtorii Hormuz, o cale navigabilă esențială pentru transportul global de petrol.

Președintele SUA a declarat reporterilor, în timp ce se afla la bordul aeronavei Air Force One, că vorbește cu „aproximativ șapte” țări despre „supravegherea” strâmtorii și a subliniat că „își va aminti” dacă nu vor ajuta. „Solicit ca aceste ţări să se implice şi să-şi protejeze propriul teritoriu, deoarece este teritoriul lor”, a spus Trump referindu-se la strâmtoare, susţinând că acest canal de navigare nu este necesar Statelor Unite, având în vedere accesul propriu la petrol. 

„Este firesc ca cei care beneficiază de această strâmtoare să ajute pentru a se asigura că nu se întâmplă nimic rău acolo”, a declarat Trump pentru Financial Times într-un interviu telefonic, adăugând: „Dacă nu există un răspuns sau dacă răspunsul este negativ, cred că va fi foarte rău pentru viitorul NATO”.

Preşedintele SUA a invocat sprijinul acordat de SUA Ucrainei în războiul cu Rusia, spunând: „Nu trebuia să-i ajutăm în privinţa Ucrainei. … Acum vom vedea dacă ne ajută ei pe noi. Pentru că am spus de mult timp că noi vom fi acolo pentru ei, dar ei nu vor fi acolo pentru noi”.

Întrebat ce fel de asistenţă solicită, preşedintele american a spus: „Orice este necesar”, inclusiv nave de deminare.

Trump a sugerat, de asemenea, că aliaţii ar putea ajuta la contracararea ameninţărilor venite de pe coasta iraniană. El a spus că vrea „oameni care să neutralizeze nişte actori periculoşi de-a lungul coastei”, referindu-se la forţele iraniene care au folosit drone şi mine navale în Golf.

Preşedintele şi-a repetat frustrarea faţă de premierul britanic Keir Starmer pentru lipsa unui sprijin imediat pentru loviturile americano-israeliene asupra Iranului.

„Marea Britanie ar putea fi considerată aliatul nr. 1, cel mai vechi, etc., iar când le-am cerut să vină, nu au vrut să vină”, a spus el, menţionând că a discutat subiectul cu Starmer într-o convorbire telefonică mai devreme duminică.

„Şi imediat ce practic am eliminat capacitatea de pericol a Iranului, au spus: «Oh, bine, vom trimite două nave», iar eu am spus: «Avem nevoie de aceste nave înainte să câştigăm, nu după ce câştigăm». Am spus de mult timp că NATO este o stradă cu sens unic.”

IDF anunță lovirea a 200 de obiective iraniene în ultimele 24 de ore

15 Mar

Armata israeliană (IDF) a anunțat continuarea operațiunilor țintite împotriva capacităților de lansare a rachetelor balistice iraniene și a sistemelor antiaeriene din vestul și centrul Iranului, informează CNN.

Conform IDF, au fost lovite peste 200 de astfel de ținte în ultimele 24 de ore.

Țintele au inclus centre de comandă, sisteme de apărare, depozite de armament și situri de producție a armamentului”.

Cinci rachete au lovit aeroportul din Bagdad

15 Mar

Cinci rachete au lovit duminică mai multe locuri aflate în apropierea sau interiorul aeroportului internațional Bagdad, informează CNN.

În cadrul atacului a fost lovit și Centrul de Sprijin Diplomatic din Bagdad, folosit de ambasada SUA în Irak.

Cinci irakieni au fost răniți în aceste atacuri care nu au fost până la această oră revendicate

Mojtaba Khamenei ar fi fost operat de urgență la Moscova pus sub îngrijire la una din clinicile lui Vladimir Putin

15 Mar

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi fost operat în Rusia și se află în prezent sub îngrijiri la una din clinicile din Moscova frecventate de Vladimir Putin, informează publicația kuweitiană Al Jariba, preluată de RBC Ukraine.

Publicația citează o sursă iraniană „de nivel înalt”, conform căreia Mojtaba Khamenei a fost dus la Moscova cu un avion militar rus, în cadrul unei operațiuni strict secrete.

Conform sursei citate, Vladimir Putin a insistat personal ca Mojtaba să fie adus în Rusia pentru operație, în cadrul unei convorbiri telefonice avute pe 12 martie cu președintele Iranului, Masoud Pezeșkian.

Imediat după ce a ajuns la Moscova, Khamenei a fost supus unei intervenții chirurgicale. Rănile sale au necesitate spitalizare într-o clinică complet echipată și monitorizare permanentă din partea unei echipe medicale - servicii care există în acest moment în Iran, din cauza bombardamentelor intense.

Iranul nu a solicitat armistițiu sau discuții, declară Araghchi 

15 Mar

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat că Teheranul nu a solicitat armistițiu sau negocieri în războiul în curs care implică Iranul, Statele Unite și Israelul.

„Nu, nu am cerut niciodată armistițiu și nici măcar negocieri”, a spus Araghchi într-un interviu acordat CBS News.

„Suntem gata să ne apărăm cât timp este nevoie. Și asta am făcut până acum și continuăm să facem asta”, a spus el.

Chris Wright: "Cred că acest conflict se va încheia cu siguranță în următoarele câteva săptămâni"

15 Mar

Războiul se va încheia "cu siguranță” în câteva săptămâni, spune secretarul pentru energie al SUA, Chris Wright.

Chris Wright a declarat pentru ABC News: „Cred că acest conflict se va încheia cu siguranță în următoarele câteva săptămâni. Ar putea fi mai devreme, dar conflictul se va încheia în următoarele câteva săptămâni.”

Anterior, ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a declarat că Israelul și SUA vor continua războiul până când obiectivele lor vor fi îndeplinite.

SUA: Blocada iraniană asupra strâmtorii Ormuz e un „incovenient temporar”

15 Mar

Blocada strâmtorii Ormuz este un "inconvenient temporar", a afirmat duminică secretarul american pentru energie, Chris Wright, adăugând că războiul lansat de Statele Unite şi Israel împotriva Iranului se va încheia "în următoarele săptămâni", relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

"Este adevărat că trecem printr-o perioadă de perturbări pe termen scurt, dar este mai bine să o facem acum decât să avem un Iran înarmat nuclear", a spus Wright într-un interviu în emisiunea "This Week" de pe ABC News, justificând lansarea războiului împotriva Iranului, pe 28 februarie.

"Este o dificultate temporară pentru a ajunge la o situaţie mult mai bună în care Orientul Mijlociu să nu mai poată fi ţinut ostatic de un stat necinstit, Iranul", a spus el cu privire la blocarea strâmtorii prin care trece în mod normal 20% din producţia mondială de hidrocarburi.

"Cred că acest conflict se va încheia cu siguranţă în următoarele săptămâni. Ar putea fi mai devreme de atât, dar conflictul se va încheia în următoarele săptămâni şi vom vedea o reluare a aprovizionării (cu hidrocarburi) şi apoi o scădere a preţurilor", a declarat ministrul american.

El a reafirmat poziţia administraţiei Trump, respingând acuzaţiile conform cărora aceasta a subestimat riscurile închiderii strâmtorii de către Iran în planurile sale de război.

Israelienii recunosc supremația ucrainenilor în războiul contra dronelor iraniene: Netanyahu cere o întâlnire cu Zelenski

15 Mar

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a solicitat o întrevedere cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe subiectul noilor drone interceptoare dezvoltate de Kiev în războiul contra Rusiei, informează Kyiv Independent.

Ambasadorul Ucrainei în Israel, Evghen Korniciuk, a confirmat publicației Ynet că ucrainenii au primit oficial această solicitare și că o întrevedere între Zelenski și Netanyahu va avea loc, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare.

De la începutul războiului din Iran, declanșat de atacurile americano-israeliene asupra regimului de la Teheran pe 28 februarie, Ucraina și-a manifestat disponibilitatea de a împărtăși din experiența dobândită în războiul cu drone, în cei 4 ani de conflict cu Rusia.

Ucraina dispune în prezent de una dintre cele mai bune expertize din lume în privinţa interceptării dronelor iraniene - și acum vrea să profite de această experiență.

Israelul afirmă că are în plan încă cel puțin trei săptămâni de război în Iran

15 Mar

Armata israeliană are în plan încă cel puțin trei săptămâni de campanie împotriva Iranului, având încă „mii de ținte” de lovit, a declarat duminică pentru CNN purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF).

„Avem mii de ținte în față. Suntem pregătiți, în coordonare cu aliații noștri americani, cu planuri până cel puțin la sărbătoarea evreiască a Paștelui, peste aproximativ trei săptămâni. Și avem planuri mai ample chiar și pentru încă trei săptămâni după aceea”, a spus purtătorul de cuvânt al IDF, generalul de brigadă Effie Defrin.

Potrivit IDF, de la începutul campaniei împotriva Iranului, pe 28 februarie, Forțele Aeriene Israeliene au efectuat aproximativ 400 de valuri de atacuri în vestul și centrul Iranului, concentrându-se pe distrugerea infrastructurii și vizând agenții din unitățile de pompieri, apărare și producție.

Oficialii israelieni afirmă că SUA și Israelul au lovit deja mii de ținte de la începutul războiului. Defrin a declarat pentru CNN că IDF „nu lucrează după un cronometru sau un calendar, ci mai degrabă pentru a-și atinge obiectivele”.

El a adăugat că obiectivul Israelului este de a „slăbi grav regimul iranian”.

Iranul cere altor ţări să evite orice acţiune care ar putea escalada războiul

15 Mar

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a cerut duminică altor ţări să evite orice acţiune care ar putea escalada războiul cu Israelul şi Statele Unite, în urma unui apel al preşedintelui american Donald Trump de a securiza Strâmtoarea Ormuz, relatează AFP, preluată de Agerpres.

În timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său francez, Jean-Noël Barrot, Araghchi a cerut altor ţări "să se abţină de la orice acţiune care ar putea duce la o escaladare şi la o extindere a conflictului", potrivit unui comunicat al ministerului său.

Cu o zi înainte, preşedintele american a cerut altor ţări, inclusiv Franţei, Chinei, Japoniei, Coreii de Sud şi Regatului Unit, să trimită nave de război pentru a securiza aprovizionarea mondială cu petrol care tranzitează strâmtoarea strategică, în mare parte blocată de Iran.

Totodată, armata iraniană a anunţat duminică că a lansat atacuri cu drone care au vizat, printre altele, o unitate importantă de poliţie şi un centru de comunicaţii prin satelit din Israel.

Într-un comunicat publicat de agenţia oficială de ştiri Irna, armata iraniană a susţinut că "a vizat centre de securitate şi sedii de poliţie ale regimului sionist", inclusiv unitatea specială Lahav 433, echivalentul israelian al FBI-ului, şi un centru de comunicaţii prin satelit, "cu atacuri puternice cu drone".

Israelul anunţă că a lansat un „val de atacuri la scară largă” în vestul Iranului

15 Mar

Israelul a anunţat duminică dimineaţă, că a lansat un „val de atacuri la scară largă” în vestul Iranului, în a 16-a zi a ofensivei sale comune cu SUA împotriva Republicii Islamice.

Armata a anunţat că a lansat „recent” „un val de atacuri la scară largă împotriva infrastructurii regimului terorist iranian din vestul Iranului”, potrivit unui comunicat.

Tot duminică, Iranul şi-a continuat  atacurile asupra statelor din Golf, ca represalii pentru ofensiva americano-israeliană, exploziile zguduind capitala Bahrainului.

Exploziile puternice au fost auzite în primele ore ale dimineţii la Manama de doi jurnalişti AFP aflaţi în zonă. 

De la începutul războiului, pe 28 februarie, Bahrainul, care găzduieşte baze militare americane, anunţă că a interceptat 125 de rachete iraniene şi 203 de drone iraniene şi raportează două morţi.

Israelul aprobă un pachet de 827 milioane de dolari pentru achiziţii militare "de urgenţă"

15 Mar

Guvernul israelian a aprobat un pachet de 827 de milioane de dolari pentru achiziţii militare "de urgenţă", a relatat duminică presa israeliană, la două săptămâni de la începerea războiului lansat de Israel şi SUA împotriva Iranului, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Acest pachet de 2,6 miliarde de şekeli a fost decis de miniştri în timpul unei teleconferinţe vineri seara. El va fi utilizat pentru "achiziţii de securitate" şi pentru a răspunde "nevoilor urgente", potrivit cotidianului Haaretz, care nu a oferit alte detalii.

Conform documentului Ministerului de Finanţe prezentat miniştrilor şi difuzat duminică dimineaţa de mai multe mass-media naţionale, inclusiv televiziunea N12, "având în vedere intensitatea luptelor, a apărut nevoia urgentă şi imediată de a oferi un răspuns operaţional, inclusiv achiziţionarea de muniţii, de armament avansat şi de reaprovizionare a stocurilor critice de luptă".

Se precizează, de asemenea, că aceasta este "o decizie de urgenţă excepţională, menită exclusiv să răspundă nevoilor care decurg din desfăşurarea luptelor".

Sumă va fi retrasă din bugetul de stat, în valoare totală de 222 de miliarde de dolari, aprobat de guvern pe 12 martie şi care urmează să fie adoptat de Knesset (parlament) până la 31 martie, conform relatărilor din presă.

Guvernul lui Benjamin Netanyahu nu a comentat încă oficial această chestiune şi nici nu a specificat la ce vor fi folosite aceste fonduri.

MAE iranian: Liderul suprem se află în stare bună de sănătate și gestionează pe deplin situația

15 Mar

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a spus că noul lider suprem, Mojtaba Khamenei, se află „în stare bună de sănătate” și „gestionează pe deplin situația”. Araghchi a declarat că salută „orice inițiativă regională care duce la o încheiere justă a războiului”, adăugând că nu există încă o astfel de propunere specifică „pe masă”, potrivit The Guardian.

Oficialii iranieni au recunoscut că ayatollahul Mojtaba Khamenei a fost rănit în atacul israelian care a declanșat războiul, dar susțin că rănile nu sunt grave. Khamenei, numit recent succesor al tatălui său, ayatollahul Ali Khamenei, care a fost ucis în atacurile americano-israeliene, nu a apărut în public de la preluarea puterii, alimentând zvonurile cu privire la starea sa de sănătate.

Prima sa declarație publică a fost difuzată de mass-media de stat pe 12 martie, dar aceasta a fost citită de un prezentator, alimentând și mai mult speculațiile.

Într-un interviu acordat ieri NBC News, președintele SUA, Donald Trump, s-a întrebat dacă noul lider suprem al Iranului este „măcar în viață”.

„Am auzit că nu mai este în viață, iar dacă este, ar trebui să facă ceva foarte inteligent pentru țara sa, și anume să se predea”, spunea Trump.

Marea Britanie „analizează intens” ce măsuri poate lua pentru a contribui la redeschiderea Strâmtorii Ormuz

15 Mar

Ministrul britanic al Energiei, Ed Miliband, a declarat că guvernul „analizează intens” ce măsuri poate lua pentru a contribui la redeschiderea Strâmtorii Ormuz, la o zi după ce Donald Trump a afirmat că „Marea Britanie ar trebui să trimită nave de război pentru a ajuta la menținerea deschisă a celui mai important punct de tranzit petrolier din lume”, scrie The Guardian.

Miliband a fost întrebat, în emisiunea Sunday Morning with Trevor Phillips de la Sky News, dacă Marea Britanie are în vedere trimiterea de dragamine sau drone de detectare a minelor în strâmtoare, prin care trece aproximativ o cincime din petrolul mondial.

„Discutăm cu aliații noștri. Există diferite modalități prin care putem face posibil transportul maritim. Analizăm intens, împreună cu aliații noștri, ce se poate face, deoarece este extrem de important să redeschidem strâmtoarea”, a spus el.

În cadrul unui interviu acordat BBC, el a descris redeschiderea strâmtorii ca fiind o „prioritate pentru lume” și a afirmat că „se analizează orice opțiune care poate duce la redeschiderea strâmtorii”.

El a spus că guvernul britanic a fost în contact cu aliații, inclusiv cu SUA, în legătură cu readucerea navigației prin strâmtoare la nivelurile dinainte de război. 

Iranul a atacat nave și, potrivit unor rapoarte, a început să amplaseze mine în strâmtoare, închizând-o de fapt traficului maritim, ceea ce a dus la o creștere uriașă a prețurilor globale la petrol. Anul trecut, aproximativ 20 de milioane de barili de petrol treceau prin strâmtoare în fiecare zi.

Sancțiunile asupra petrolului rusesc vor fi reintroduse după încheierea crizei din Orient

15 Mar

Președintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, pentru NBC News că sancțiunile petroliere împotriva Rusiei ridicate temporar „vor reveni imediat ce criza se va încheia”, în contextul în care războiul SUA-Israel împotriva Iranului a intrat în a treia săptămână.

Într-un interviu telefonic, Trump a justificat decizia administrației sale de a relaxa sancțiunile asupra petrolului rusesc invocând nevoia de aprovizionare globală, în condițiile în care Iranul încearcă să blocheze trecerea petrolierelor prin Strâmtoarea Hormuz.

„Vreau să existe petrol pentru lume. Vreau să existe petrol”, a spus Trump, potrivit Kyiv Independent. 

Comentariile președintelui american vin la doar câteva zile după ce Departamentul Trezoreriei al SUA a emis o licență temporară care permite unor țări să cumpere petrol rusesc aflat în prezent blocat pe mare, măsură menită să stabilizeze prețurile globale la energie, în timp ce războiul cu Iranul împinge piețele în sus.

Trump nu a precizat dacă administrația sa va prelungi licența după data de expirare actuală, 11 aprilie, în cazul în care conflictul va continua.

Iranul a lansat noi atacuri asupra statelor din Golf

15 Mar

Mai multe state din Golf, printre care Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite şi Qatar, au raportat noi atacuri cu rachete şi drone din Iran, informează duminică dpa, potrivit Agerpres.

Ministerul Apărării din Arabia Saudită a anunţat că şase rachete balistice au fost doborâte sâmbătă seara deasupra guvernoratului al-Kharj. Autorităţile au declarat că mai multe drone au fost, de asemenea, interceptate mai devreme în cursul zilei, în principal în estul ţării.

Baza aeriană Prince Sultan, care este folosită şi de armata americană, este situată în al-Kharj şi a fost vizată în mod repetat de proiectile iraniene de la începutul războiului cu Teheranul.

Autoritatea aviaţiei civile din Kuweit a declarat că aeroportul internaţional al ţării a fost vizat de mai multe atacuri cu drone sâmbătă seara, în urma cărora sistemul său radar a fost deteriorat. „Nu au fost raportate victime”, a precizat autoritatea într-o postare pe reţeaua X. Kuweitul şi-a închis temporar spaţiul aerian.

Emiratele Arabe Unite au fost vizate de cele mai multe atacuri printre statele din Golf în timpul conflictului cu Iranul. Autorităţile din emiratul Fujairah au declarat sâmbătă că apărarea aeriană a interceptat o dronă, însă căderea unor resturi a declanşat un incendiu. Biroul de presă al emiratului Fujairah a declarat că operaţiuni de stingere a incendiilor erau încă în desfăşurare sâmbătă seara. Un cetăţean iordanian a fost rănit uşor în incident.

Portul Fujairah este un important centru de depozitare şi transbordare, în special pentru petrol.

Anwar Gargash, consilier al preşedintelui Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al Nahyan, a declarat sâmbătă seara că ţara sa are dreptul să se apere împotriva "agresiunii teroriste", însă EAU doresc să continue să acţioneze cu raţiune şi reţinere.

Armata iraniană promite că îl va ucide pe Netanyahu

15 Mar

Gardienii Revoluţiei din Iran au promis că îl vor „vâna şi ucide” pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a treia săptămână, scrie BBC.

„Dacă acest criminal care a ucis copii este încă în viaţă, vom continua cu toată puterea noastră să-l vânăm şi să-l ucidem”, au scris gardienii pe site-ul lor, Sepah News.

Formula 1 anulează două curse programate în Orientul Mijlociu

15 Mar

Cursele de Formula 1 din Bahrain și Arabia Saudită au fost anulate oficial, a anunțat organizatorul competiției, potrivit BBC.

Inițial, acestea erau programate pentru 12 aprilie și 19 aprilie.

Într-un comunicat, Formula 1 a precizat că decizia a fost luată din cauza „situației în curs din Orientul Mijlociu”. Deși au fost analizate alternative, organizatorii au decis că nu vor exista curse care să le înlocuiască.

Anulările vor crea un interval de cinci săptămâni între Marele Premiu al Japoniei, programat între 27 și 29 martie, și cursa de la Miami, care va avea loc între 1 și 3 mai.

„FIA va pune întotdeauna pe primul loc siguranța și bunăstarea comunității și a colegilor noștri. După o analiză atentă, am luat această decizie având în vedere această responsabilitate”, a declarat președintele FIA, Mohammed Ben Sulayem.

Americanii, îndemnați să părăsească mai multe țări din Orientul Mijlociu

15 Mar

Ambasada SUA la Bagdad a emis un nou avertisment pentru cetățenii americani, cerându-le să părăsească Irakul, după ce o rachetă a lovit clădirea ambasadei sâmbătă dimineață.

În avertismentul transmis, ambasada le-a spus cetățenilor americani să „părăsească Irakul imediat”.

„Cetățenii americani care aleg să rămână în Irak sunt îndemnați cu tărie să își reconsidere decizia, având în vedere amenințarea semnificativă reprezentată de milițiile teroriste aliniate Iranului”, se arată în mesajul ambasadei.

Pe fondul atacurilor lansate de Iran asupra unor ținte americane din Orientul Mijlociu, Washingtonul le-a recomandat cetățenilor săi să părăsească peste zece țări din regiune.

Separat, SUA au anunțat sâmbătă că au dispus ca angajații guvernamentali neesențiali și membrii familiilor lor să părăsească Omanul, potrivit Reuters, preluată de BBC.

Trump pune la îndoială dacă noul lider suprem al Iranului este în viață

15 Mar

În același interviu acordat sâmbătă NBC, Trump a ridicat semne de întrebare și cu privire la soarta noului lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, fiul fostului lider Ali Khamenei, ucis recent.

„Nu știu dacă este măcar în viață. Până acum nimeni nu a reușit să-l arate”, a spus Trump, referindu-se la faptul că Mojtaba Khamenei și-a transmis prima declarație printr-un mesaj scris, nu printr-o apariție video, joi.

„Aud că nu mai este în viață, iar dacă este, ar trebui să facă ceva foarte inteligent pentru țara lui, și anume să se predea”, a adăugat Trump, înainte de a spune că informațiile despre moartea acestuia sunt deocamdată doar un „zvon”.

Trump spune că nu este pregătit să încheie un acord

15 Mar

Într-un interviu telefonic acordat sâmbătă postului american NBC News, președintele Donald Trump a spus că Iranul dorește să ajungă la un acord, dar că el nu este dispus să îl accepte în acest moment, „pentru că termenii nu sunt încă suficient de buni”.

Deși a refuzat să spună care ar fi acești termeni, Trump a afirmat că un eventual acord ar include angajamentul Iranului de a renunța la orice ambiție nucleară.

În același interviu, Trump a declarat că mai multe țări s-au angajat să contribuie la securizarea strâmtorii Hormuz, însă a refuzat să le numească.

Președintele american a spus, de asemenea, că Statele Unite au „distrus complet” insula Kharg - un punct crucial pentru exporturile de petrol ale Iranului - dar a adăugat că „am putea să o mai lovim de câteva ori, doar de distracție”.

El a minimalizat și temerile privind creșterea prețurilor la petrol. „Există foarte mult petrol și gaz, sunt din abundență. Doar că, pentru moment, lucrurile sunt puțin blocate. Dar situația se va debloca foarte curând”, a spus Trump.

Guvernul Elveției a respins cererea armatei SUA de a survola teritoriul său

15 Mar

Elveția a respins două solicitări din partea Statelor Unite de a survola spațiul său aerian în cadrul operațiunilor militare din Orientul Mijlociu.

Autoritățile de la Berna au invocat legea neutralității, care „interzice survolul teritoriului de către părți implicate într-un conflict atunci când zborul are un scop militar legat de acel conflict”, se arată într-un comunicat al guvernului.

Totuși, guvernul elvețian a precizat că a autorizat alte trei zboruri: unul pentru lucrări de mentenanță și două pentru avioane de transport.

Israelul anunță lichidarea a doi șefi din serviciile iraniene de informații

14 Mar

Israelul a anunțat sâmbătă uciderea, la Teheran, a altor doi înalți oficial iranieni din serviciile iraniene de informații.

Armata israeliană a precizat că cei doi sunt Abdollah Jalali-Nasab și Amir Sharia, uciși într-un bombardament. Cei doi oficiali iranieni se aflau la conducerea Direcției de Informații a Comandamentului Energetic Khatam al-Anbiya al Iranului.

În total, armata israeliană a efectuat până acu, în două săptămâni de război, 400 de valuri de atacuri aeriene asupra Iranului.

Ministrul turc de externe spune că are dovezi „detaliate” că rachetele iraniene au țintit Turcia

14 Mar

Ministrul de externe al Turciei a declarat că Ankara contestă afirmația Iranului potrivit căreia nu ar fi lansat rachete către teritoriul turc, subliniind contradicțiile față de datele tehnice colectate de autoritățile țării.

Vorbind într-o conferință de presă la Ankara, Hakan Fidan a spus că Turcia are dovezi tehnice detaliate legate de lansările de rachete.

El a adăugat că Turcia ridică aceste neconcordanțe în discuțiile cu oficialii iranieni.

Iran: Strâmtoarea Ormuz „închisă doar pentru inamici”

14 Mar

Strâmtoarea Ormuz este închisă doar pentru petrolierele și navele care aparțin inamicilor Iranului și aliaților acestora, a declarat Abbas Araghchi, potrivit presei de stat iraniene.

Ministrul de externe al țării a promis că va ataca facilități ale companiilor americane din regiune dacă infrastructura sa energetică va fi vizată.

Araghchi a adăugat că Iranul va acționa cu prudență și va evita să țintească zone populate.

Armata Iranului a promis că va lovi infrastructura de petrol și gaze legată de SUA în Orientul Mijlociu dacă mai multe dintre instalațiile sale energetice vor fi atacate. Acest lucru urmează unei operațiuni americane care a vizat insula Kharg, un important centru iranian de export.

17 nave lovite în Strâmtoarea Ormuz, de la începutul războiului

14 Mar

De când a început conflictul din Orientul Mijlociu, acum două săptămâni, cel puțin 17 nave au fost atacate în și în jurul Golfului Persic, Strâmtorii Ormuz și Golfului Oman, potrivit United Kingdom Maritime Trade Operations (UKMTO).

Cel puțin o persoană – un cetățean indian – a fost ucisă ca urmare a atacurilor, potrivit UKMTO și Ambasadei Indiei în Oman.

1 martie: Două petroliere au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz, iar un altul a fost lovit în timp ce era andocat în Bahrain, a spus UKMTO. Un al patrulea petrolier – MKD VYOM – a fost lovit în Golful Oman, omorând o persoană. O a cincea navă a fost de asemenea atacată când un proiectil a detonat în imediata apropiere a ei în Golful Persic, a spus UKMTO.

3 martie: Două nave au fost lovite de proiectile în timp ce erau ancorate în Golful Oman, a spus UKMTO. O dronă a fost de asemenea observată în apropierea unui cargou vrac acolo, care „a lovit apa în apropiere”, a adăugat instituția.

4 martie: Au avut loc explozii la bordul a două nave în Strâmtoarea Ormuz și în Golful Persic, a spus UKMTO. Un proiectil a detonat, de asemenea, la aproximativ 1 milă nautică de o a treia navă în timp ce aceasta plutea în derivă în Golful Persic, a precizat instituția.

6 martie: Un remorcher din Strâmtoarea Ormuz a fost lovit de proiectile, a raportat UKMTO.

7 martie: O platformă de foraj offshore din Golful Persic a fost lovită de o dronă, provocând răniți și evacuarea personalului, a spus UKMTO.

10 martie: O navă din Golful Persic a fost lovită de un proiectil, provocând posibile daune structurale, a spus UKMTO.

11 martie: Un portcontainer din Strâmtoarea Ormuz – Mayuree Naree – a fost lovit de un proiectil, a spus UKMTO. Alte trei nave din Golful Persic au fost de asemenea lovite de proiectile, a precizat instituția.

12 martie: Un portcontainer din Golful Persic a fost lovit de un proiectil care a provocat un incendiu la bord, a spus UKMTO.

Zelenski: Rusia a oferit drone Teheranului, folosite apoi la atacarea bazelor și obiectivelor SUA

14 Mar

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă seara, la CNN, că Rusia a acordat Iranului drone folosite în atacurile asupra bazelor și obiectivelor militare americane din Orientul Mijlociu.

Dronele de tip Shahed, dar fabricate în masă în Rusia, au fost folosite astfel de Iran în atacurile contra țărilor arabe din Golf.

Donald Trump respinge eforturilor aliaților din Orientul Mijlociu pentru negocieri cu Iranul

14 Mar

Administrația Trump a respins eforturile aliaților din Orientul Mijlociu de a începe negocieri diplomatice menite să pună capăt războiului din Iran. Iranul, la rândul său, a respins posibilitatea oricărui armistițiu până la încheierea atacurilor americane și israeliene, au declarat pentru Reuters surse iraniene de rang înalt.

Atacurile americane asupra insulei Kharg din Iran, principalul centru de export de petrol al țării, de vineri seară, au subliniat hotărârea lui Trump de a continua atacul său militar.

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a promis că va menține închisă Strâmtoarea Ormuz și a amenințat că va intensifica atacurile asupra țărilor vecine.

Războiul a ucis peste 2.000 de oameni, majoritatea în Iran, și a creat cea mai mare întrerupere a aprovizionării cu petrol din istorie.

Trump cere Chinei, Franței și UK să trimită nave militare pentru deblcoarea Strâmtorii Ormuz

14 Mar

Președintele SUA, Donald Trump a cerut ca „mai multe țări”, printre care China, UK și Franța să trimită nave de luptă în zona Golfului, pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz.

„Multe țări, în special cele afectate de tentativa Iranului de a închide Strâmtoarea Ormuz, să trimită  navele de luptă, împreună cu Statele Unite ale Americii pentru a menține strâmtoarea deschisă și sigură”, a spus Trump, într-o postare publicată pe Truth Social.

Trump a spus că SUA „au distrus 100% din capacitatea militară a Iranului, dar pentru ei e ușor să trimită una-două drone, să pună o mină sau să tragă o rachetă cu rază scurtă de acțiune” în strâmtoare.

„Să sperăm că China, Franța, Japonia, Coreea de Sud, UK și alte țări, afectate de această constrângere artificială, vor trimite nave în zonă pentru ca Strâmtoarea Ormuz să nu mai fie amenințată de o națiune total decpaitată”.

„Între timp, SUA bombardează în draci linia țărmului și continuă să lovească bărcile și navele mici iraniene”, a spus Trump.

Peste 2.000 de persoane ucise până acum în conflictul iranian

14 Mar

Peste 2.000 de persoane - atât civili, cât și militari - au fost ucise în Orientul Mijlociu în cele două săptămâni de la declanșarea războiului din Iran, informează CNN.

În Iran, peste 1.300 de persoane au murit de la începerea conflictului, conform ambasadorului iranian la ONU.

În Liban, cel puțin 773 de persoane, inclusiv 103 copii, au fost ucise de când Israelul a reluat atacurile și bombardamentele asupra acestei țări.

De asemenea, cel puțin 15 israelieni și 13 militari americani au fost uciși în cele două săptămâni de război.

Prețurile la benzină în SUA au crescut cu 23% de la începutul războiului din Iran

14 Mar

Prețurile la benzină în SUA au crescut cu 23% de la începutul războiului în Iran, informează CNN.

Prețul barilului petrolului Brent a fost cotat vineri la 103,4 dolari.

În SUA, prețul la benzină a ajuns la 3,68 dolari galonul (aproximativ 1 dolar litrul).

Prețul la motorină în SUA a ajuns la 4,85 dolari galonul (circa 1,31 dolari litrul), de la 3,71 dolari/galonul.

SUA au lovit peste 90 de ținte militare iraniene pe insula Kharg

14 Mar

Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a oferit noi detalii despre atacul lansat noaptea trecută asupra insulei iraniene Kharg.

Potrivit armatei americane, forțele SUA au lovit „peste 90 de ținte militare iraniene” de pe insulă, însă „infrastructura petrolieră a fost păstrată intactă”.

Printre obiectivele distruse se numără depozite de mine navale, buncăre pentru stocarea rachetelor și mai multe alte instalații militare, mai transmite CENTCOM, potrivit bbc.

Informațiile sunt în linie cu declarațiile făcute anterior de Iran, care a afirmat că facilitățile petroliere „au rămas intacte”, iar exporturile continuă în mod normal.

Conflictul cu Iranul intră într-o „fază decisivă”, spune ministrul israelian al Apărării

14 Mar

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a declarat că războiul cu Iranul intră într-o „fază decisivă”. El a făcut aceste afirmații în cadrul unei evaluări a situației desfășurate în această dimineață.

Katz l-a felicitat, de asemenea, pe Donald Trump pentru „lovitura dură” aplicată în cursul nopții asupra insulei Kharg, principalul terminal petrolier al Iranului, spunând că a fost „un răspuns potrivit la câmpurile de mine din strâmtoarea Hormuz”.

La începutul acestei săptămâni, Statele Unite au anunțat că au lovit nave folosite pentru instalarea de mine în apropierea strâmtorii Hormuz. Iranul a negat că ar fi plasat explozibili pe ruta maritimă folosită de nave.

În declarațiile făcute în această dimineață, Katz a adăugat că forțele aeriene israeliene „continuă un val puternic de atacuri asupra Teheranului și în întreaga Iran”, dar a spus că doar poporul iranian poate pune capăt conflictului prin răsturnarea regimului.

Apărarea aeriană a Emiratelor Arabe Unite a interceptat 9 rachete balistice și 33 de drone

14 Mar

„Pe 14 martie 2026, apărarea aeriană a Emiratelor a interceptat 9 rachete balistice și 33 de drone provenind din Iran.

De la începutul atacurilor iraniene flagrante, apărarea aeriană a Emiratelor a interceptat: 294 rachete balistice, 15 rachete de croazieră, și 1600 drone.

Aceste atacuri au provocat 6 decese (cetățeni din Emirate, Pakistan, Nepal și Bangladesh) și 141 de răniți ușor și moderat, printre care cetățeni din: Emirate, Egipt, Sudan, Etiopia, Filipine, Pakistan, Iran, India, Bangladesh, Sri Lanka, Azerbaidjan, Yemen, Uganda, Eritreea, Liban, Afganistan, Bahrain, Comore, Turcia, Irak, Nigeria, Oman, Iordania, Palestina, Ghana, Indonezia și Suedia.

Ministerul Apărării afirmă că rămâne în stare de alertă și pregătire maximă pentru a face față oricăror amenințări și a contracara ferm tot ceea ce vizează slăbirea securității statului, asigurând protecția suveranității, securității și stabilității Emiratelor, precum și apărarea intereselor și resurselor naționale”, a transmis sâmbătă Ministerul Apărării din EAU.

Operațiunile de încărcare a petrolului, suspendate în Portul Fujarah

14 Mar

Unele operațiuni de încărcare a petrolului au fost suspendate în Portul Fujarah din Emiratele Arabe Unite după ce interceptarea unei drone a provocat un incendiu puternic, relatează agenția de presă Reuters, citând surse din industrie și din comerț.

Biroul de presă al Emiratelor a transmis că incendiul izbucnit în portul Fujairah, un important centru de stocare și tranzacționare a petrolului, a fost provocat de resturi căzute în timpul interceptării unei drone și că nu au fost raportate persoane rănite.

Armata iraniană le cere locuitorilor din EAU să evacueze zonele din apropierea țintelor americane

14 Mar

Armata iraniană afirmă că își rezervă dreptul de a-și apăra teritoriul și de a lovi interesele americane din Orientul Mijlociu, relatează presa de stat iraniană.

Colonelul Ebrahim Zulfiqari, purtător de cuvânt al cartierului general Khatam al Forțelor Armate iraniene, a declarat că Iranul are dreptul legitim de a viza rachetele americane din porturile și docurile din Emiratele Arabe Unite, precum și „ascunzătorile” soldaților americani.

El le-a cerut musulmanilor să evacueze orașele din Emiratele Arabe Unite, pentru a nu fi răniți.

Portul Fujarah din Emirate, atacat de drone iraniene. Incendiu puternic

14 Mar

Portul Fujairah, un punct extrem de important pentru Emiratele Arabe Unite și una dintre cele mai mari facilități de stocare a petrolului din Orientul Mijlociu, a fost vizat de un atac iranian cu dronă.

Portul este, de asemenea, un loc-cheie pentru operațiunile de bunkeraj, adică alimentarea navelor cu combustibil.

Fujairah se află pe țărmul Golfului Oman, nu al Golfului Persic, astfel că navele nu trebuie să treacă prin Strâmtoarea Hormuz, care este practic închisă traficului maritim de când a început acest război, în urmă cu aproximativ două săptămâni.

Imagini distribuite astăzi online arată nori uriași de fum ridicându-se deasupra complexului de pe coasta estică a Emiratelor Arabe Unite.

Totul vine după ce Corpul Gărzilor Revoluționare din Iran a declarat că interesele americane din Emiratele Arabe Unite, inclusiv porturi, docuri și obiective militare, au devenit ținte legitime în urma atacurilor americane asupra insulei Kharg, care este esențială pentru industria petrolieră a Iranului și pentru economia țării.

 

Cel puţin 56 de muzee şi situri istorice iraniene au fost avariate de război

14 Mar

Ministerul Patrimoniului Cultural şi Turismului din Iran a raportat, sâmbătă, că cel puţin 56 de muzee şi situri istorice din ţară au fost avariate, în a 15-a zi a războiului împotriva Israelului şi Statelor Unite, relatează AFP, potrivit Agerpres.

La Teheran, bombardamentele israeliene şi americane au avariat în primele zile Palatul Golestan, un sit din Patrimoniul Mondial UNESCO. Acest palat, uneori comparat cu Versailles, este unul dintre cele mai vechi din capitala iraniană şi a servit drept reşedinţă pentru dinastia regală Qajar (1789-1925).

Conform Ministerului Patrimoniului Cultural din Iran, provincia Teheran are cel mai mare număr de monumente avariate (19), în grade diferite.

La Isfahan, în centrul ţării, Piaţa Naqsh-e-Jahan, o bijuterie arhitecturală construită în secolul al XVII-lea şi înconjurată de moschei, un palat şi un bazar istoric, s-a numărat printre siturile avariate. La Bushehr, un oraş portuar din Golf, mai multe case au fost avariate în cartierul istoric din port Siraf, care se mândreşte cu numeroase clădiri vechi de un secol sau de două secole.

UNESCO şi-a exprimat vineri îngrijorarea cu privire la pagubele şi riscurile aduse siturilor de patrimoniu în faţa avalanşei de atacuri aeriene, rachete şi drone din Orientul Mijlociu, menţionând situri istorice din Iran, Israel şi Liban care au fost deja avariate şi alte sute potenţial ameninţate de război.

12 medici și asistenți au murit într-un atac israelian, anunță Libanul

14 Mar

Ministerul Sănătăţii din Liban a anunţat sâmbătă că mai mulţi lucrători din domeniul îngrijirilor medicale au fost ucişi într-un atac aerian israelian care a lovit un centru de asistenţă primară dintr-un oraş din sudul ţării, aproape de graniţa cu Israelul, relatează dpa, preluată de Agerpres.

Într-un comunicat, ministerul a precizat că 12 membri ai personalului medical, inclusiv medici, asistente medicale şi paramedici, au fost ucişi în atac, în timp ce un alt lucrător din domeniul sănătăţii a fost rănit.

Conform ministerului, bilanţul victimelor rămâne preliminar, în timp ce operaţiunile de salvare continuă, iar echipele caută persoane despre care se crede că sunt dispărute sub dărâmături.

Ministerul a condamnat atacul, denunţând ceea ce a descris ca fiind violenţă continuă împotriva lucrătorilor din domeniul sănătăţii.

Centrul aparţine Societăţii Islamice de Sănătate, care este afiliată grupării libaneze Hezbollah, susţinută de Iran.

"Astfel de atacuri încalcă legile internaţionale umanitare care protejează personalul medical", a transmis ministerul din Beirut.

Acest a adăugat că atacul a fost al doilea asupra sectorului sănătăţii în câteva ore, în urma unui incident anterior care a vizat paramedicii din oraşul al-Sawwaneh.

Armata israeliană a declarat că investighează incidentul.

Sâmbătă, separat, atacurile israeliene au lovit o clădire de apartamente din centrul Beirutului şi o clădire la periferia oraşului Sidon, un port din sud.

Peste 100 de minori au fost ucişi în Liban de la ultima escaladare dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian din martie, conform autorităţilor.

Ministerul Sănătăţii a declarat că un total de 773 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene din Liban până în prezent, inclusiv 100 de copii şi minori. Aproape 2.000 de persoane au fost înregistrate ca rănite.

Hezbollah şi Israelul s-au angajat în escaladarea ostilităţilor care au declanşat atacuri aeriene pe scară largă şi strămutări în Liban.

Oficialii israelieni spun că prin campania lor îşi propun să diminueze capacităţile militare ale Hezbollahului, în timp ce grupul afirmă că apără Libanul împotriva "agresiunii israeliene".

Un petrolier american a luat foc în largul coastei Emiratelor Arabe Unite

14 Mar

Un petrolier american arde în largul Emiratelor Arabe Unite în urma unui atac. Incidentul a avut loc în largul coastei emiratului Sharjah. Imaginile difuzate arătau nava cuprinsă de flăcări, cu nori groși de fum ridicându-se spre cer, a relatat televiziunea iraniană Press TV, citată de publicția bulgară Fakti.

Cel puțin 13 militari americani au fost uciși și alți 200 răniți de la începutul operațiunii „Epic Fury” împotriva Iranului, a raportat The Wall Street Journal, citând o sursă. Potrivit sursei, 170 dintre cei 200 de răniți s-au întors deja la datorie.

Navele care transportă aproximativ un milion de tone de îngrășăminte sunt blocate în Golful Persic din cauza închiderii efective a Strâmtorii Ormuz, relatează ziarul Nikkei. Conform datelor furnizate de compania de analiză Kpler, 21 de nave de marfă transportă aproximativ 463.000 de tone de uree, 303.000 de tone de sulf și peste 200.000 de tone de fosfați.

Potrivit Kpler, o închidere prelungită a Strâmtorii Ormuz ar putea reduce cu 30-50% aprovizionarea anuală cu componente pentru îngrășăminte.

Experții citați de Nikkei nu cred că situația actuală va afecta imediat aprovizionarea Japoniei, care depinde în mare măsură de importurile de îngrășăminte. Cu toate acestea, Tokyo ar putea avea de suferit din cauza creșterii prețurilor și a costurilor logistice.

Iran: Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul din Kharg

14 Mar

Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată pe insula Kharg, centrul strategic petrolier al Iranului din Golf, a relatat agenţia de ştiri Fars, în urma atacurilor aeriene americane de vineri asupra unor situri militare pe care preşedintele Donald Trump susţine că le-a "distrus complet", relatează AFP, preluată de Agerpres.

În timpul atacului, s-au auzit 15 explozii, dar "nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată", a relatat Fars sâmbătă, citând "surse de la sol" neidentificate.

Conform Fars, "inamicul a încercat să avarieze apărarea militară, baza navală Joshan, turnul de control al aeroportului şi hangarul de elicoptere al Continental Shelf Oil Company".

"Toate instalaţiile petroliere, economice şi energetice aparţinând companiilor petroliere din regiune care sunt deţinute parţial de Statele Unite sau care cooperează cu Statele Unite vor fi imediat distruse şi reduse la cenuşă", a ameninţat purtătorul de cuvânt al sediului central al Khatam al-Anbiya, afiliat Gardienilor Revoluţiei, citat de presa iraniană.

SUA susțin că au lovit ținte militare pe insula Kharg, un nod crucial pentru exporturile de petrol ale Iranului

14 Mar

Președintele Donald Trump a declarat vineri seara că Statele Unite au „distrus complet fiecare țintă militară” de pe insula Kharg din Iran, un punct esențial pentru exporturile de țiței ale țării. El a amenințat, de asemenea, că ar putea ataca infrastructura petrolieră a insulei dacă Iranul continuă să blocheze navele care tranzitează Strâmtoarea Hormuz.

Un videoclip postat de Trump pe platforma Truth Social și localizat de CNN arată lovituri asupra insulei, inclusiv asupra unor facilități ale aeroportului.

După atac, Iranul a avertizat că orice lovitură asupra infrastructurii sale energetice va fi urmată de represalii împotriva unor instalații din regiune aparținând companiilor petroliere care au acționari americani sau cooperează cu Statele Unite, potrivit presei de stat iraniene, care citează comandamentul militar Khatam al-Anbiya din Teheran.

Conform mass-media de stat iraniene, infrastructura petrolieră nu a fost afectată de atacurile asupra insulei Kharg, deși au fost raportate peste 15 explozii în zonă.

Insula Kharg este o fâșie de pământ de aproximativ 8 kilometri lungime, situată în largul coastelor Iranului, prin care trece aproximativ 90% din exportul de țiței al țării.

Atacurile continuă împotriva statelor din Golf apropiate de SUA

14 Mar

Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită au anunțat sâmbătă dimineață că au interceptat atacuri pe teritoriul lor, în timp ce Bahrain le-a cerut locuitorilor să se adăpostească în locuri sigure, pe fondul continuării atacurilor iraniene în regiune.

Emiratele Arabe Unite

Autoritățile din Dubai au anunțat că resturi provenite dintr-o „interceptare reușită” au lovit o clădire din centrul orașului. „Nu a izbucnit niciun incendiu și nu au fost raportate victime”, a transmis Dubai Media Office în jurul orei 7:00, ora locală.

Arabia Saudită

Ministerul Apărării a raportat un val de tentative de atac aerian începând cu miezul nopții. Au fost interceptate 19 drone, dintre care 16 în regiunea estică, și o rachetă balistică lansată către zona centrală Al-Kharj.

Qatar

Forțele armate au interceptat un „atac cu rachetă” care viza țara, a anunțat ministerul apărării. O echipă CNN aflată la fața locului a declarat că a auzit zgomote puternice în timpul operațiunii de interceptare. Ministerul de Interne din Qatar a transmis că evacuează „anumite zone” ca măsură de precauție, „în interesul siguranței publice”.

Bahrain

Sirenele au sunat în regat la scurt timp după ora 1:00 noaptea, ora locală, potrivit Ministerului de Interne din Bahrain, care le-a cerut locuitorilor să se deplaseze către cel mai apropiat loc sigur.

Oman

Departamentul de Stat al SUA a ordonat vineri seara ca angajații guvernamentali americani neesențiali și familiile lor să părăsească Omanul, din cauza riscurilor de securitate.

Fum în apropierea Ambasadei SUA din Bagdad

14 Mar

Un videoclip localizat de CNN sâmbătă arată fum și flăcări ridicându-se dintr-o clădire aflată în apropierea complexului Ambasadei SUA din Bagdad, în Irak.

Deocamdată nu este clar dacă ambasada a fost lovită direct. CNN a solicitat un punct de vedere din partea Departamentului de Stat al SUA.

La începutul acestei luni, Departamentul de Stat a ordonat personalului neesențial și familiilor acestora să părăsească mai multe țări, inclusiv Irakul, din cauza preocupărilor legate de securitate.

Vineri, instituția a dispus, de asemenea, ca angajații guvernamentali americani neesențiali și familiile lor să părăsească Omanul.

Sursă: Iranul ar putea permite trecerea petrolului prin Strâmtoarea Hormuz dacă este plătit în yuani chinezești

14 Mar

Președintele Donald Trump a amenințat că va ataca infrastructura petrolieră de pe insula Kharg dacă Teheranul continuă să blocheze navele care trec prin Strâmtoarea Hormuz.

El a afirmat, de asemenea, că Statele Unite au „distrus complet fiecare țintă militară” de pe insulă, prin care trece aproximativ 90% din exportul de țiței al Iranului.

Separat, un oficial de rang înalt a declarat pentru CNN că Iranul analizează posibilitatea de a permite unui număr limitat de petroliere să traverseze strâmtoarea, cu condiția ca petrolul transportat să fie tranzacționat în yuani chinezești.

Posibila decizie vine în contextul în care Republica Islamică lucrează la un nou plan de gestionare a fluxului de petroliere prin strâmtoare, a adăugat sursa.

Pe plan internațional, petrolul este tranzacționat aproape exclusiv în dolari, cu excepția petrolului rusesc aflat sub sancțiuni, care este comercializat în ruble sau yuani.

Temerile piețelor legate de situația din strâmtoare, o rută esențială pentru energia la nivel global, au împins prețul petrolului la cel mai ridicat nivel din iulie 2022, la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina.

Organizația Națiunilor Unite a avertizat vineri că restricțiile asupra traficului de nave prin strâmtoare vor avea un „impact uriaș” asupra operațiunilor umanitare, pe măsură ce conflictul continuă.

„Când navele încetează să mai circule prin această strâmtoare, consecințele apar rapid”, a declarat Tom Fletcher, subsecretar general al ONU pentru afaceri umanitare. „Alimentele, medicamentele, îngrășămintele și alte bunuri devin mai greu de transportat și mult mai costisitoare”.

Peste 20 de explozii în centrul Israelului. IDF anunță că Iranul a folosit rachete cu muniții cu dispersie

13 Mar

Iranul a lansat un baraj de rachete balistice asupra Israelului, anunță publicațiile Haaretz și Times of Israel.

Peste 20 de explozii au fost auzite în centrul Israelului.

Armata israeliană suspectează că rachetele iraniene au folosit muniții cu dispersie.

O femeie a fost rănită în urma unui atac cu rachetă balistică iraniană asupra orașulu israelian Zarzir, din nordul țării.

Zelenski s-a întâlnit cu prințul iranian exilat, Reza Pahlavi. „Ucraina vrea un Iran liber, care să nu fie aliatul Rusiei”

13 Mar

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit vineri la Paris cu Reza Pahlavi, prințul iranian exilat care își dorește să devină noul șah al Iranului.

„M-am întâlnit cu prințul exilat al Coroanei Iranului, Reza Pahlavi în paris. Am discutat amănunțit despre situația din Iran și regiune, precum și despre operațiunile americane împotriva regimului terorist”, a spus Zelenski, într-un mesaj publicat pe contul său de X.

„Prințul și echipa sa mi-au transmis semnalele primite din interiorul țării. Conducerea regimului a suferit, de fapt, pierderi semnificative și e important ca regimul iranian să nu învingă la final, iar poporul Iranului să se bucure de o viață sigură și șansa de a-și croi propriul destin”, a spus președintele Ucrainei.

„Ucraina vrea cu adevărat un Iran liber care să nu coopereze cu Rusia și care să nu destabilizeze regiunea Orientului Mijlociu, Euroap și întreaga lume”, a adăugat Zelenski.

Aproximativ 773 de persoane au fost ucise în atacurile israeliene din Liban. 103 erau minori

13 Mar

Ministerul Sănătăţii de la Beirut a informat că, în total, 773 de oameni au fost ucişi în atacurile israeliene în Liban, inclusiv 103 minori, în atacurile israeliene în Liban de la recenta escaladare între Israel şi mişcarea şiită libaneză Hezbollah. Numărul răniţilor este de aproape 2.000, au indicat vineri autorităţile, transmite dpa, potrivit Agerpres.

La rândul său, UNICEF a semnalat că situaţia a milioane de copii din Liban este catastrofală.

„Copiii trebuie protejaţi în orice circumstanţe”, a subliniat Christian Schneider, directorul executiv al UNICEF Germania, într-un raport.

Consiliul Norvegian pentru Refugiaţi (NRC) a avertizat că Libanul se apropie de un punct de ruptură pe măsură ce deplasările în masă se accelerează. Cel puţin 816.000 de persoane, aproximativ 14% din populaţie, au fost strămutate în primele zece zile ale escaladării conflictului, potrivit cifrelor oficiale citate de NRC.

Se aşteaptă ca acest număr să crească pe măsură ce Israelul continuă să emită ordine de evacuare şi să execute lovituri aeriene în multiple zone din Liban.

„Amploarea distrugerilor şi strămutărilor creşte cu fiecare oră”, a declarat Maureen Philippon, directorul NRC pentru Liban.

Ea a arătat că familiile din adăposturi trec prin traume repetate, multe trăind cicluri repetate de bombardamente, pierderi şi strămutări.

Ordinele de evacuare emise de Israel acoperă în prezent 1.470 kilometri pătrați, adică aproximativ 14% din teritoriul libanez, inclusiv părţi din sudul Libanului, suburbiile sudice ale capitalei Beirut şi Valea Bekaa. Avertismente suplimentare emise recent au mărit numărul satelor aflate sub ameninţare, declanşând noi deplasări de populaţie.

Organizaţiile umanitare avertizează că, în adăposturi, condiţiile se deteriorează pe măsură ce numărul refugiaţilor creşte.

Mai mult de 122.000 de persoane locuiesc în prezent în adăposturi colective, multe din ele supraaglomerate. Într-o şcoală unde se adăpostesc 1.200 de persoane, în fiecare clasă sunt găzduiţi în medie 15 oameni, iar o toaletă revine la câte 23 de persoane.

Aprovizionarea cu apă este limitată şi în multe adăposturi lipsesc duşurile şi posibilităţile de preparare a hranei. În plus, violenţele au perturbat educaţia şcolară a circa un milion de copii.

În contextul în care Libanul se confrunta deja cu o criză economică severă şi servicii publice slăbite, agenţiile umanitare au avertizat că ţara are o capacitate limitată de a absorbi o criză a refugiaţilor în extindere rapidă.

Italia își evacuează militarii dintr-o bază din Irak, după prăbușirea unei drone

13 Mar

Italia se pregăteşte să îşi retragă trupele de lângă Erbil, nordul Irakului, în urma unui atac împotriva unei baze militare italiene de acolo, a declarat ministrul apărării, Guido Crosetto, pentru ediţia de vineri a cotidianului Corriere della Sera, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Crosetto, 102 militari au revenit deja în Italia, iar 75 au fost redesfăşuraţi în Iordania.

„Pentru restul, este organizat în prezent un transfer pe cale terestră pentru revenirea în Italia”, a adăugat ministrul.

Guvernul italian a declarat că o dronă s-a prăbuşit în bază acum câteva zile, însă niciun soldat italian nu a fost rănit, deoarece militarii s-au adăpostit la timp în buncăre.

„Protejarea personalului nostru militar şi a compatrioţilor noştri rămâne prioritatea absolută”, a spus ministrul de externe, Antonio Tajani, după atac.

Pe de altă parte, guvernul italian a dezminţit vineri relatările media potrivit cărora Roma şi Parisul negociază cu Iranul pentru a obţine trecerea navelor lor în siguranţă prin Strâmtoarea Ormuz.

Surse apropiate biroului prim-ministrului Giorgia Meloni au declarat că nu există „negocieri bilaterale sau discuţii directe cu Iranul pentru a asigura trecerea navelor italiene prin Strâmtoarea Ormuz”. Surse din Ministerul de Externe de la Roma au afirmat, la rândul lor, că în prezent nu se poartă discuţii în spatele uşilor închise pentru un astfel de acord.

Ankara afirmă că o navă aparţinând unui armator turc a traversat Strâmtoarea Ormuz „cu permisiunea Iranului”

13 Mar

O navă aparţinând unui armator turc a traversat Strâmtoarea Ormuz „cu permisiunea Iranului”, a declarat vineri ministrul turc al transporturilor, Abdulkadir Uraloglu, citat de presa turcă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Am reuşit să trecem cu o navă după ce am obţinut permisiunea autorităţilor iraniene, deoarece aceasta folosea un port iranian”, a declarat ministrul.

Uraloglu a precizat că „nicio navă sub pavilion turcesc nu este prezentă” în Strâmtoarea Ormuz, dar că 14 nave, aparţinând unor companii maritime turceşti, sunt încă blocate acolo.

„Ne străduim să menţinem contactul cu autorităţile iraniene. Paisprezece dintre navele noastre aşteaptă şi în prezent nu întâmpină nicio problemă”, a adăugat el.

Numai 77 de nave au traversat Strâmtoarea Ormuz de la începutul războiului, majoritatea din „flote fantomă”

13 Mar

Numai aproximativ 77 de nave au tranzitat Strâmtoarea Ormuz de când Statele Unite şi Israelul au început, pe 28 februarie, războiul împotriva Iranului, majoritatea fiind nave din aşa-numitele „flote fantomă”, adică nave folosite pentru a ocoli sancţiunile impuse de SUA şi UE unor ţări precum Iranul şi Rusia, conform informaţiilor furnizare vineri de societatea de date maritime Lloyd's List Intelligence, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Iranul afirmă că nu a închis strâmtoarea, dar a avertizat că va ataca acolo orice navă ce are legături cu SUA, cu Israelul şi cu aliaţii acestora. Începând cu 1 martie, 20 de nave comerciale, inclusiv 9 petroliere, au fost atacate ori au raportat incidente în regiune, potrivit agenţiei britanice pentru siguranţă maritimă UKMTO. Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) confirmă 16 incidente, dintre care 8 au implicat petroliere.

Conform Lloyd's List Intelligence, între 1 şi 11 martie au fost înregistrate 77 de treceri ale unor nave prin Strâmtoarea Ormuz, mai mult de jumătate dintre acestea aparţinând „flotelor fantomă”.

Astfel sunt desemnate, de exemplu, navele folosite de Rusia sau Iran pentru a ocoli sancţiunile impuse împotriva lor de SUA şi UE, care încearcă prin astfel de măsuri punitive să împiedice nu doar comerţul dintre ele şi ţările împotriva cărora impun sancţiuni, ci şi comerţul dintre acestea şi statele terţe pe care le ameninţă cu sancţiuni secundare, precum taxe vamale sau interzicerea accesului la sistemele financiare şi de asigurări din UE sau SUA. De pildă, Statele Unite au impus Indiei, un astfel de stat terţ, reducerea achiziţiilor de petrol rusesc după ce au ameninţat-o cu taxe vamale secundare.

În perioada similară a anului trecut, între 1 şi 11 martie, au fost înregistrate 1.229 de treceri ale navelor prin Strâmtoarea Ormuz. Sute de nave, în special petroliere şi metaniere (care transportă gaze naturale lichefiate - GNL) sunt în prezent ancorate în Golful Persic în aşteptare.

„Strâmtoarea Ormuz este din punct de vedere tactic un mediu complex de securizat”, a explicat vineri, la o conferinţă de presă, şeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Dan Caine, care a recunoscut astfel că, cel puţin pe termen scurt, „sunt dificil de prevenit atacurile iraniene împotriva navelor care utilizează această cale navigabilă strategică”.

Pentagonul desfășoară mii de pușcași marini și mai multe nave de luptă în Orientul Mijlociu

13 Mar

Pentagonul a decis să desfășoare o unitate expediționară a pușcașilor marini și mai multe nave de război în Orientul Mijlociu, pe măsură ce Iranul își intensifică atacurile în Strâmtoarea Oormuz, anunță The Wall Street Journal.

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a aprobat o solicitare din partea Comandamentului militar central (CENTCOM) pentru o componentă a unui grup amfibiu și o unitate expediționară atașată a pușcașilor marini. 

Aceasta este formată, în mod uzual, din mai multe nave de război și 2.500 de pușcași marini, adaugă publicația, care citează trei oficiali americani.

Șeful armatei SUA: „Astăzi va fi cea mai intensă zi” de bombardamente asupra Iranului

13 Mar

Șeful armatei americane, generalul Dan Caine, a anunțat că vineri va fi „cea mai intensă zi” de bombardamente asupra Iranului.

„Astăzi (vineri - n.r.) va fi cea mai intensă zi de lovituri cinetice în întreaga zonă de operațiuni”, a spus genarlul Dan Caine, șeful Statului Major Interarme al armatei SUA.

„CENTCOM (Comandamentul armatei SUA - n.r.) continuă să atace capacitățile de rachete balistice și drone pentru ca acestea să nu mai reprezinte o amenințare pentru forțele americane, bazele noastre sau partenerii noștri. De asemenea, continuă distrugerea marinei iraniene pentru a asigura libertatea de navigație”, a spus generalul Caine.

SUA confirmă moartea altor doi militari în prăbușirea avionului-cisternă din Irak

13 Mar

Armata SUA a confirmat moartea a altor doi militari americani în prăbușirea unui avion cisternă KC-135 Stratotanker deasupra Irakului, informează BBC.

Cei doi membri ai echipajului fuseseră până acum dați dispăruți.

În total, toți cei șase membri ai echipajului unui avion de realimentare în zbor KC-135 Stratotanker au murit după ce aeronava s-a prăbușit joi, deasupra Irakului, conform comandamentului armatei americane CENTCOM.

Prăbușirea avionul nu s-a produs ca urmare a unei „erori” sau „foc ostil”, a precizat CENTCOM.

Șeful armatei SUA, generalul Dan Caine, a spus că prăbușirea avionului a avut loc deasupra vestului Irakului, în timpul unei misiuni de luptă..

Franța și Italia negociază cu Iranul pentru „trecerea în siguranță a navelor lor” prin Strâmtoarea Ormuz

13 Mar

Țările europene, printre care Italia și Franța, au început să discute cu Teheranul pentru a negocia un acord care să „garanteze trecerea în siguranță a navelor lor prin Strâmtoarea Ormuz”, potrivit unor surse informate cu privire la aceste eforturi, în încercarea de a relua transporturile de energie din Golf, scrie Financial Times.

Transporturile prin cea mai importantă rută de transport global, prin care trece în mod normal aproximativ o cincime din petrolul și gazul natural lichefiat din lume, sunt puse pe pauză după atacurile iraniene asupra petrolierelor și promisiunea noului lider suprem al țării de a o menține închisă.

„Capitalele europene au inițiat discuții preliminare în încercarea de a relua exporturile de petrol și gaze fără a extinde conflictul”, au declarat pentru FT trei oficiali informați cu privire la discuții, în timp ce companiile de transport maritim se așteaptă ca marile forțe navale occidentale să asigure escorte pentru petrolierele lor.

Franța este una dintre țările implicate în discuții, au afirmat doi dintre oficiali. Primul oficial a spus că și Italia a încercat să pornească discuții cu Teheranul pe această temă.

ONU: Mii de strămutați și zeci de mii de clădiri civile avariate din cauza războiului din Iran

13 Mar

Aproape 22.000 de clădiri civile au fost avariate până acum în Iran în conflictul actual din Orientul Mijlociu, a declarat, vineri, un reprezentant al ONU.

Printre aceste clădiri se numără peste 17.000 de imobile rezidenţiale, a precizat Salvador Gutierrez, şeful misiunii în Iran a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM).

Mii de familii s-au refugiat din cauza atacurilor, multe dintre ele spre nordul Iranului, a menţionat Gutierrez, precizând că este esenţială dezescaladarea conflictului pentru a se preveni alte suferinţe.

„Dezescaladarea rămâne crucială pentru prevenirea altor suferinţe umane, iar protejarea civililor trebuie să fie o prioritate absolută”, a insistat reprezentantul ONU.

Peste 1.230 de iranieni au fost ucişi în bombardamentele SUA-Israel, conform bilanţului oficial publicat joi de regimul iranian.

Iranul le cere cetățenilor țărilor arabe să ajute la localizarea soldaților americani în Orientul Mijlociu

13 Mar

Agenţia de informaţii a Corpului Gărzilor Revoluției Islamice (IRGC) din Iran le-a cerut, vineri, cetăţenilor din ţările arabe să ofere informaţii despre soldaţii americani desfăşuraţi în Orientul Mijlociu, informează EFE, citată de Agerpres.

Într-un comunicat de presă publicat de agenţia de ştiri Tasnim, IRGC a cerut localizarea a aproximativ 11.000 de soldaţi „împrăştiaţi” prin hoteluri şi locuri private din diverse regiuni din zonă şi să le furnizeze informaţii despre aceştia.

„Americanii vor să-i folosească pe fraţii noştri arabi drept scuturi umane. Suntem obligaţi să identificăm poziţiile americanilor şi să-i atacăm”, se arată în comunicat.

De asemenea, IRGC a îndemnat cetăţenii ţărilor arabe să nu găzduiască personal militar american în hoteluri, să stea departe de locurile unde se află aceştia şi să informeze cu exactitate despre „ascunzătorile lor”.

Iranul a susţinut în mod constant că atacurile sale împotriva ţintelor din ţările arabe, în special cele din Golful Persic, cum ar fi Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Bahrain şi Qatar, sunt îndreptate exclusiv împotriva ţintelor şi bazelor americane.

În primul său mesaj în calitate de noul lider suprem al așa-zisei „republici” islamice, emis joi, Mojtaba Khamenei a avertizat ţările vecine să închidă aceste baze „cât mai curând posibil” şi a ameninţat că aceste ţinte vor fi „inevitabil” atacate.

Comentariul lui Pete Hegseth, după ce încă patru soldați americani au murit: „Războiul este iad”

13 Mar

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a vorbit, vineri, despre moartea a patru militari americani după doborârea unui avion de realimentare în vestul Irakului, declarând că „războiul este iad”.

„Războiul este iad. Războiul este haos. Și, așa cum am văzut ieri, în cazul tragic al prăbușirii avionului nostru cisternă KC-135, se pot întâmpla lucruri rele”, a spus Hegseth la o conferință de presă la Pentagon. „Eroi americani, toți. Și, așa cum am făcut cu toți ceilalți, îi vom întâmpina pe acești eroi la Dover, iar sacrificiul lor nu va face decât să ne întărească hotărârea în această misiune”.

Șeful militar al armatei SUA, generalul Dan Caine, a abordat și el incidentul, spunând că acesta „a avut loc deasupra unui teritoriu aliat în vestul Irakului, în timp ce echipajul se afla într-o misiune de luptă și, din nou, nu a fost rezultatul, așa cum a spus CENTCOM, nu a fost rezultatul unui foc inamic sau prieten. Tratăm în continuare situația ca pe o operațiune activă de salvare și recuperare”.

CENTCOM a anunțat într-un comunicat, vineri, că eforturile de salvare continuă pentru ceilalți doi membri ai echipajului aflați la bordul avionului KC-135 Stratotanker. Circumstanțele prăbușirii de joi sunt încă în curs de investigare, a precizat CENTCOM.

UE spune că decizia SUA de a ridica sancțiunile pe petrolul din Rusia este „foarte îngrijorătoare”

13 Mar

Uniunea Europeană a calificat vineri drept „foarte îngrijorătoare” decizia „unilaterală” a SUA de a ridica sancţiunile asupra petrolului rusesc ca urmare a creşterii masive a preţului ţiţeiului din cauza războiului din Orientul Mijlociu, relatează AFP, citată de Agerpres.

Această decizie „are repercusiuni asupra securităţii europene. Presiunea economică în creştere asupra Rusiei este hotărâtoare pentru ca ea să accepte negocieri serioase” cu Ucraina, a declarat preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.

„Relaxarea sancţiunilor sporeşte resursele ruse pentru a duce războiul de agresiune contra Ucrainei”, a adăugat Costa, într-o postare pe Twitter.

Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a anunţat, joi, o autorizare de vânzare până la 11 aprilie a petrolului rusesc încărcat la bordul navelor înainte de 12 martie.

Calificată drept „măsură pe termen scurt”, această decizie este un răspuns la explozia preţului petrolului după izbucnirea războiului din Iran.

Săptămâna trecută, administraţia americană autorizase, pentru 30 de zile, livrarea petrolului rusesc blocat pe mare către India.

Potrivit estimărilor UE, Rusia ar fi „obţinut 150 de milioane de dolari pe zi din reţete suplimentare provenind din vânzarea de petrol de la începerea conflictului din Orientul Mijlociu, ceea ce face din ea probabil principalul beneficiarul al acestui conflict”, a afirmat Paula Pinho, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

Hegseth spune că Mojtaba Khamenei este rănit și „probabil desfigurat”

13 Mar

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, este rănit și „probabil desfigurat”.

El a preluat conducerea Iranului după moartea tatălui său. Însă, Khamenei cel tânăr nu a fost văzut sau auzit în public de la începutul războiului, ceea ce a dus la speculații privind locul unde se află și starea sa de sănătate.

Joi, el a făcut primele declarații publice, promițând că va continua lupta, că va provoca mai multă suferință statelor arabe din Golf și amenințând că va deschide „alte fronturi” într-un război care a perturbat deja aprovizionarea mondială cu energie, economia globală și transportul internațional.

Hegseth nu a dat detalii suplimentare și nici dovezi privind starea lui Khamenei.

Trump le-a spus liderilor G7 că Iranul „este pe punctul de a capitula”

13 Mar

Donald Trump le-a spus liderilor G7, într-o reuniune virtuală de miercuri, că Iranul este „pe punctul de a capitula”, potrivit a trei oficiali din țări G7 informați despre conținutul convorbirii, informează Axios.

24 de ore mai târziu, noul lider suprem al Iranului a făcut prima sa declarație publică, promițând că va continua lupta.

Trump este la fel de încrezător în rezultatul războiului în privat pe cât este și în public. Dar evaluarea sa se ciocnește de o realitate mai complexă pe teren - regimul iranian nu a dat niciun semn de capitulare sau prăbușire iminentă — iar în a 14-a zi a războiului încearcă să obțină mai multă influență prin blocarea Strâmtorii Ormuz.

Trump s-a lăudat cu rezultatele Operațiunii Epic Fury în timpul convorbirii cu liderii G7 de miercuri dimineață, spunând aliaților: „Am eliminat un cancer care ne amenința pe toți”. Deși a susținut că Iranul este pe punctul de a capitula, el a sugerat totodată că nu mai există oficiali în viață la Teheran care să aibă puterea de a lua această decizie.

„Nimeni nu știe cine este liderul, deci nu există nimeni care să poată anunța capitularea”, a spus Trump, potrivit a doi oficiali informați despre convorbire.

Convorbirea a avut loc pe fondul unor îngrijorări serioase în rândul liderilor G7 cu privire la impactul economic tot mai mare al războiului. Toți ceilalți lideri i-au cerut lui Trump să încheie rapid războiul, subliniind că Strâmtoarea Ormuz trebuie securizată cât mai curând posibil, au declarat pentru Axios doi oficiali informați despre discuție.

Trump a spus că situația din Ormuz se îmbunătățește și că navele comerciale ar trebui să reia operațiunile în zonă, potrivit unui oficial informat despre convorbire. În aceeași noapte, cel puțin două petroliere au fost incendiate în largul coastelor Irakului.

Trump a spus că principalul lucru pe care-l analizează când vine vorba de oprirea războiului este „momentul potrivit”. Nu a dat un termen limită, dar a spus că „trebuie să terminăm treaba” pentru a evita un alt război cu Iranul peste cinci ani.

Rusia, marele câștigător al războiului

Pe măsură ce criza din Ormuz împinge prețul petrolului peste 100 de dolari, Rusia — un mare producător de petrol — are de câștigat.

Cancelarul german, Friedrich Merz, premierul britanic, Keir Starmer, și președintele francez, Emmanuel Macron, l-au îndemnat pe Trump în timpul convorbirii să nu permită Rusiei să profite de război sau să primească relaxări ale sancțiunilor, au declarat doi oficiali.

Câteva ore mai târziu, emisarul lui Putin, Kirill Dmitriev, s-a întâlnit în Florida cu consilierii lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, pentru a discuta despre criza energetică globală.

Joi, în ciuda obiecțiilor celor trei puteri europene, Departamentul Trezoreriei a anunțat o derogare de o lună de la sancțiunile americane asupra petrolului rusesc.

Derogarea se aplică doar petrolului deja aflat în tranzit și impune ca acesta să nu aibă nicio legătură cu Iranul, scopul fiind stabilizarea piețelor energetice globale.

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a subliniat într-un comunicat că măsura „nu va aduce beneficii financiare semnificative guvernului rus”.

Doi oficiali informați despre convorbire au spus că Trump l-a ironizat pe Keir Starmer pentru refuzul inițial de a permite SUA să folosească baze britanice pentru lovituri împotriva Iranului.

După ce Iranul a început să lovească state din Golf, Starmer și-a schimbat poziția și a oferit acces la baze pentru lovituri „defensive” asupra unor situri de rachete iraniene.

Trump i-a spus lui Starmer, în fața celorlalți lideri G7, că nu mai are nevoie de ajutorul său: „Ar fi trebuit să propui asta înainte de război — acum este prea târziu”, a spus el.

Axios: Trump este hotărât să continue războiul cu Iranul până la începutul lui aprilie

13 Mar

Nici  liderii altor țări, nici măcar propriii consilieri ai lui Donald Trump nu înțeleg ce vrea acesta de la războiul din Iran sau când intenționează să-l încheie, scrie Axios, vineri. Un exemplu excelent al declarațiilor contradictorii ale președintelui american este discursul său de miercuri, la un miting din Kentucky, când a spus: „Nu declari niciodată victoria prea devreme. Am câștigat. S-a terminat în prima oră”. Statele Unite „au distrus practic Iranul”, a adăugat Trump, dar câteva minute mai târziu a declarat: „Nu vrem să plecăm devreme, nu-i așa? Trebuie să ne terminăm treaba”.

Președintele este „entuziasmat” să continue războiul cel puțin trei până la patru săptămâni înainte de a decide dacă îl va pune capăt sau îl va continua, a declarat pentru Axios o sursă apropiată de Casa Albă. În această etapă, a spus sursa, forțele americane vor căuta în primul rând să slăbească Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice până la punctul în care o revoltă internă ar fi posibilă. „Nu sunt suficient de slabe încă, dar vor fi în trei până la patru săptămâni”, a spus sursa. Oficialii israelieni au declarat pentru Axios că simt că Trump nu intenționează să încheie războiul în următoarele două până la trei săptămâni; cu toate acestea, iau în considerare posibilitatea ca acesta să se oprească brusc dacă consideră că și-a atins obiectivele.

„Președintele SUA va trebui să clarifice atât obiectivele sale finale, cât și ritmul în care intenționează să desfășoare operațiunea”, a declarat președintele francez, Emmanuel Macron, după o reuniune a liderilor G7 de miercuri. Potrivit a două persoane familiarizate cu discuția, explicațiile lui Trump au fost „ambigue și evazive”: unii participanți au concluzionat până la reuniune că acesta dorește să pună capăt războiului, în timp ce alții au ajuns la concluzia exact opusă.

O „bătălie pentru favorul lui Trump” s-a desfășurat în cadrul administrației, relatează Reuters, pe baza unor conversații cu un consilier prezidențial și persoane familiarizate cu dezbaterea despre războiul din Iran. Există, astfel, trei facțiuni principale:

  • Consilierii și oficialii economici, inclusiv cei de la Departamentul Trezoreriei și Consiliul Economic Național, avertizează că creșterea prețurilor la combustibili ar putea submina rapid orice sprijin public rămas pentru război.
  • Consilierii politici, inclusiv șefa de cabinet Susie Wiles, accentuează consecințele politice negative, în special în perioada premergătoare alegerilor intermediare pentru Congres din noiembrie (inclusiv cele generate de creșterea prețurilor la combustibili) și îl îndeamnă pe Trump să definească victoria în mod restrâns și să declare operațiunea aproape finalizată.
  • Șoimii, inclusiv mai mulți senatori republicani și personalități media, solicită continuarea presiunii militare asupra Iranului. Ei consideră că acest lucru este necesar pentru a împiedica regimul să obțină arme nucleare și pentru a oferi un răspuns decisiv la atacurile asupra bazelor americane și la închiderea Strâmtorii Ormuz. 

Bazinul populist al lui Trump, inclusiv activistul și strategul de extremă dreapta Steve Bannon și prezentatorul TV Tucker Carlson, cer ca președintele și principalii săi consilieri să evite să fie implicați într-un alt conflict prelungit în Orientul Mijlociu. Trump trebuie să încerce să satisfacă interesele tuturor, spune consilierul prezidențial: „El le permite șoimilor să creadă că campania este în desfășurare, vrea ca piețele să creadă că războiul s-ar putea termina în curând și vrea ca baza sa să creadă că escaladarea va fi limitată”.

Primul deces după bombardamentele de vineri, în Teheran

13 Mar

O femeie a fost ucisă într-un atac în timpul marșului de Ziua Al Quds din Teheran vineri, potrivit presei de stat iraniene.

Mai multe explozii au fost raportate în apropierea amplului miting organizat în sprijinul cauzei palestiniene.

Agenția de presă de stat IRNA a atribuit atacul mortal Statelor Unite și Israelului. Israelul avertizase mai devreme, vineri, că va viza obiective din capitala Iranului.

În ciuda avertismentului, mulțimi mari de oameni s-au adunat pentru a marca Ziua Al Quds după ce noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, le-a cerut acest lucru în presupusul său prim mesaj, citit la televiziunea de stat joi.

Nu există semne că regimul iranian s-ar putea prăbuși în perioada următoare

13 Mar

Așteptarea americanilor era ca, după uciderea liderului suprem în prima zi a războiului, să aibă loc o dezintegrare destul de rapidă în Iran. Dar nu există nicio dovadă că regimul iranian se prăbușește, scrie Jeremy Bowen, editor internațional la BBC, vineri, după aproape două săptămâni de război în Iran.

Pentru că Donald Trump este un om care crede în lideri puternici, teoria lui era, poate, că va avea loc un eveniment de tip Venezuela după ce ayatollahul Ali Khamenei a fost ucis.

Dacă acesta a fost cazul, arată o lipsă alarmantă de cunoaștere a modului în care este structurat regimul iranian. Iranul are o lungă istorie de sfidare și ostilitate față de americani și israelieni.

Israelienii au spus explicit că vor încerca să-l ucidă pe noul lider suprem, Mojtaba Khamenei. Nu avem dovezi că ar fi fost rănit, poate chiar grav, în atacul care i-a ucis tatăl, mama, soția, o soră și posibil fiul.

Este surprinzător că, din moment ce Iranul încearcă să construiască un cult al personalității în jurul lui, nu au profitat de ocazie pentru a prezenta informații noi despre starea sa.

Între timp, cresc îngrijorările în rândul țărilor din Golf că americanii le-au lăsat cu o situație extrem de dificilă de gestionat.

Kremlinul jubilează după ce SUA au decis să relaxeze sancțiunile împotriva petrolului rusesc

13 Mar

Kremlinul spune că interesele Rusiei și ale Statelor Unite coincid după ce administrația Trump a relaxat sancțiunile privind achiziționarea petrolului rusesc ca urmare a conflictului cu Iranul, informează BBC.

Prețurile petrolului au crescut puternic în ultimele zile, pe măsură ce războiul s-a intensificat în Orientul Mijlociu.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Rusia vede „Statele Unite luând măsuri în încercarea de a stabiliza piețele energetice; în acest sens, interesele noastre coincid”.

Merz: Decizia este greșită

Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, spune că decizia de a relaxa sancțiunile împotriva Rusiei este „greșită”.

Într-o declarație în timpul vizitei sale în Norvegia, Merz a spus: „Noi credem că este greșit să fie relaxate sancțiunile acum”.

„În prezent există o problemă cu prețurile, dar nu cu aprovizionarea”, a spus el. „Și în acest sens, aș dori să știu ce alți factori au determinat guvernul SUA să ia această decizie”.

El a adăugat că Germania nu va fi „descurajată sau distrasă” de conflictul cu Iranul din sprijinul său pentru Ucraina.

Declarație de la NATO, după interceptarea rachetei iraniene deasupra Turciei

13 Mar

„Vineri dimineață, NATO a interceptat din nou cu succes o rachetă balistică iraniană care se îndrepta spre Turcia. NATO rămâne vigilentă și fermă în apărarea tuturor aliaților”, a transmis purtătorul de cuvânt al NATO pe Twitter.

Ali Larijani, șeful securității naționale iraniene, a mers la miting în Teheran. Israelul bombardează în apropiere

13 Mar

Unul dintre liderii iranieni de cel mai înalt rang, Ali Larijani, şeful Consiliului Suprem de Securitate Naţională, a apărut vineri în public, participând la un miting la Teheran cu ocazia zilei anuale de sprijin pentru palestinieni, a transmis televiziunea de stat, preluată de AFP și Agerpres.

Larijani a apărut la mitingul anual în timp ce armata israeliană îndemna populaţia să evacueze două zone din centrul Teheranului, aproape de locul manifestaţiei, iar televiziunea de stat a transmis că ţinte aflate „la o mică distanţă” de eveniment au fost vizate de bombardamente.

Israelul a atacat, vineri, chiar în apropierea locului în care avea loc respectiva demonstraţie din centrul Teheranului, unde erau adunaţi mii de oameni, inclusiv Ali Larijani. La marşul de pe străzile din Teheran au fost văzuţi şi şeful poliţiei, Ahmad Reza Radan, şi şeful Organizaţiei pentru Energie Atomică din Iran (AEOI), Mohamed Eslami, potrivit EFE.

Cu puţin timp înainte de atac, IDF a avertizat că va viza infrastructura militară din două zone ale capitalei iraniene, printre care zona Moniriyeh, din apropierea Universităţii din Teheran, unde se desfăşura marşul, şi a cerut civililor să evacueze zona.

„Problema lui Trump este că nu înţelege că poporul iranian este o naţiune curajoasă, o naţiune puternică, o naţiune hotărâtă. Cu cât va intensifica presiunea, cu atât hotărârea ei se va întări. Aceste atacuri au legătură cu frica, cu disperarea”, a susţinut, la televiziunea de stat, liderul iranian.

O nouă rachetă balistică iraniană a intrat în spațiul aerian al Turciei

13 Mar

Ministerul Apărării din Turcia a anunțat că o nouă rachetă balistică iraniană a intrat în spațiul aerian al țării și a fost neutralizată de sistemele de apărăre aeriene și antirachetă ale NATO.

„O muniție balistică lansată din Iran și care a intrat în spațiul aerian al Turciei a fost neutralizată de sistemele de apărare aeriană și antirachetă ale NATO desfășurate în estul Mării Mediterane.

Toate măsurile necesare sunt luate ferm și fără ezitare împotriva oricărei amenințări îndreptate asupra teritoriului și spațiului aerian al țării noastre.

Au loc consultări cu statul implicat, pentru a clarifica toate circumstanțele incidentului.

Toate evoluțiile din regiune sunt monitorizate și evaluate atent, iar securitatea națională reprezintă prioritatea principală”, a transmis ministerul apărării turc.

Ar fi vorba de o a treia rachetă balistică iraniană care pătrunde în spațiul aerian al Turciei în ultimele două săptămâni.

Cu câteva ore mai devreme, sirenele au răsunat la baza aeriană Incirlik din sudul Turciei, o instalație cheie a NATO unde sunt staționate trupe americane. Presa locală a relatat, de asemenea, că sirenele au sunat în Batman, la 600 de kilometri mai la est.

Apărările aeriene ale NATO au doborât o primă rachetă balistică lansată din Iran pe 4 martie, iar o a doua a fost interceptată luni.

Locuitorii orașului sudic Adana, aflat lângă Incirlik, au fost treziți de sirene la ora locală 3:25, iar mai mulți au publicat imagini cu un obiect care se deplasa rapid și părea să fie în flăcări, a relatat site-ul de știri economice Ekonomim.

Separat, sirenele au sunat în Batman în jurul orei 4:00 dimineața, iar reporterii au spus că alarma părea să provină de la o bază militară de drone aflată lângă aeroportul orașului. Incidentul de luni a determinat SUA să își închidă consulatul din Adana și să îndemne toți cetățenii americani să părăsească sud-estul Turciei.

Explozii în centrul Teheranului, unde susținătorii regimului s-au adunat la un miting

13 Mar

Potrivit agenției de presă Tasnim, afiliată statului iranian, au fost raportate explozii în centrul Teheranului, în apropierea locului unde are loc ampla manifestație de Ziua Al Quds, acolo unde iranienii care susțin regimul s-au adunat la un tradițional „miting”.

Fotografii și înregistrări video de la marșul de astăzi – organizat în semn de susținere pentru palestinieni – au arătat mii de participanți.

Un videoclip publicat de Tasnim pe Telegram arată oameni la manifestație scandând în timp ce fumul provenit de la una dintre explozii se ridică în apropiere.

Patru din cei șase militari americani de la bordul avionului doborât au murit

13 Mar

Comandamentul central al Armatei SUA a informat că patru din cei șase membri americani ai echipajului avionului de realimentare doborât în Irak au murit. CENTCOM mai adaugă și că eforturile de căutare și salvare ale celorlalți doi militari continuă.

Armata SUA precizează și că își continuă investigația pentru a face lumină asupra cazului.

Prăbușirea avionului nu s-a produs ca urmare a unei erori sau a unui foc ostil, a mai transmis CENTCOM pe Twitter.

Un alt avion, un Boeing KC-135 Stratotanker a reușit să aterizeze în siguranță.

Rezistenţa Islamică din Irak, o grupare a facţiunilor armate susţinute de Iran în țara vecină, a revendicat responsabilitatea pentru doborârea avionului militar american de realimentare în vestul Irakului, joi.

Gruparea a transmis într-un comunicat că a doborât aeronava KC-135 „în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”.

Mii de iranieni au ieșit în stradă pentru a susține regimul

13 Mar

Mii de susţinători ai guvernului iranian s-au adunat, vineri, pe străzile Teheranului pentru a participa la demonstraţiile tradiţionale împotriva Israelului, în ciuda bombardamentelor care continuă, relatează dpa, citată de Agerpres.

Demonstraţiile au loc de ziua Al-Quds (Ierusalim), care a fost introdusă de Ruhollah Khomeini, primul dictator religios al Iranului, în 1979.

Protestele organizate de statul iranian sunt îndreptate împotriva Israelului, făcând apel la „eliberarea Ierusalimului”, o referire la ocuparea Ierusalimului de Est de către Israel în timpul războiului de şase zile din 1967. Demonstraţia anuală, care vine şi în susţinerea drepturilor palestinienilor, are loc, tradiţional, în ultima vineri a lunii sfinte islamice Ramadan.

Preşedintele iranian, Masoud Pezeșkian, a îndemnat populaţia să participe, în ciuda războiului, apreciind, joi, pe Twitter, că poporul iranian ar trebui să „îi dezamăgească” pe duşmanii Iranului ieşind în stradă în număr mai mare ca oricând.

Totuşi, martori oculari au spus că mulţimea este mai mică decât în anii precedenţi, atribuind participarea mai redusă atât faptului că mulţi locuitori au părăsit Teheranul după începerea războiului, cât şi temerii de posibile atacuri cu drone.

Potrivit AP, Israelul a emis, vineri, o avertizare de atacuri pentru o zonă din apropierea Universităţii Teheran, unul din locurile unde se adună manifestanţii pentru demonstraţiile anuale.

Mesajul de avertizare, transmis în farsi (persană), afirmă că armata israeliană „va desfăşura operaţiuni în zonă în următoarele ore”. „Vă rugăm respectuos să evacuaţi imediat zona desemnată indicată pe hartă. Prezenţa dumneavoastră în aceste zone vă pune viaţa în pericol”, se arată în mesaj.

Trump spune că Mojtaba Khamenei este „în viață într-o anumită formă”

13 Mar

Donald Trump a declarat că nou desemnatul lider suprem iranian, Mojtaba Khamenei, este încă în viaţă „într-o anumită formă”. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru Fox News care urmează să fie difuzat integral vineri.

„Cred că probabil este. Cred că este vătămat, dar cred că este probabil în viaţă într-o anumită formă”.

Afirmaţiile sale vin după ce Khamenei a dat publicităţii primul său discurs, joi, în calitate de lider suprem şi a semnalat că Iranul nu va da înapoi în războiul cu SUA sau Israel.

Mojtaba Khamenei, care a devenit lider suprem după moartea tatălui său, nu a apărut în public după ce conflictul a escaladat. Absenţa sa a alimentat zvonurile privind starea sănătăţii sale.

Trump a răspuns, de asemenea, preocupărilor privind traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, o cale globală cheie de transport care a fost afectată de război.

El a sugerat ca vasele care vor să traverseze această cale de navigaţie „să intre prin Strâmtoarea Ormuz şi să dea dovadă de îndrăzneală”, potrivit Fox News.

Noi explozii și bombardamente în Dubai. SUA cer din nou americanilor să plece „cât mai sunt zboruri disponibile”

13 Mar

Guvernul Statelor Unite își îndeamnă din nou cetățenii să părăsească Emiratele Arabe Unite cât timp zborurile comerciale mai rămân disponibile. Avertismentul vine după ce Iranul a atacat din nou Dubaiul. Au fost raportate bombardamente în zona plajei Jumeirah și în apropiere de Centrul Financiar Internațional Dubai.

Autoritățile spun că rămășițe ale unei drone interceptate s-au izbit de fațada unei clădiri din centrul Dubaiului.

Este vorba de zona principala de business din oraș, care găzduiește mai multe bănci internaționale și sedii de companii globale.

Conform relatărilor de pe rețelele sociale, explozii multiple au zguduit clădiri în Dubai, iar nori groși de fum au putut fi văzuți într-o zonă centrală a zonei financiare din Dubai.

Sirenele au fost, de asemenea, auzite din direcția drumului Sheikh Zayed, principala arteră rutieră din EAU.

Doi cetățeni străini au murit în Oman, după un incident cu dronă

13 Mar

Doi cetățeni străini au fost uciși într-un incident cu o dronă în Oman, au anunțat, vineri, autoritățile omaneze.

O dronă „s-a prăbușit” în zona industrială Al-Owhi din districtul Sohar, „rezultând moartea a doi oameni”, a transmis ministerul apărării omanez într-un comunicat.

Într-un incident separat, o altă dronă „a căzut într-o zonă deschisă”, fără a provoca răniți.

„Autoritățile competente continuă să investigheze ambele incidente”, a precizat ministerul. Din declarație nu a fost clar dacă dronele au fost interceptate sau dacă și-au atins țintele.

Gardienii Revoluției îi amenință pe iranieni să nu iasă în stradă

13 Mar

Serviciul secret al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC) a avertizat populaţia să nu iasă pe străzi pentru a protesta, relatează, vineri, presa iraniană, preluată de dpa şi AFP, citate de Agerpres.

Canalul de stat IRIB News a publicat un comunicat prin care îi ameninţa pe posibilii demonstranţi cu o reprimare şi mai sângeroasă decât la protestele de la sfârşitul lui decembrie şi începutul lui ianuarie, în care ar fi fost ucişi peste 7.000 de persoane, potrivit organizaţiei neguvernamentale Human Rights Activists in Iran (HRANA), care are sediul în SUA.

Demonstraţiile, declanşate iniţial de o criză economică severă, au fost cele mai mari proteste în ţară din ultimii ani.

Serviciul secret a anunţat că îi va urmări pe „trădători” în permanenţă. Potrivit comunicatului, „duşmanul cel rău” încearcă din nou „să insufle teroarea şi să provoace revolte” pentru că nu a fost capabil să-şi atingă obiectivele pe câmpul de luptă.

Avioane britanice Typhoon, implicate în acțiuni militare în Bahrain

13 Mar

Avioane de luptă RAF Typhoon au fost implicate în acțiuni deasupra Bahrainului, ca parte a contribuției Regatului Unit la apărarea aliaților săi arabi din Golf, informează, vineri, BBC.

Două dintre cele patru avioane trimise în Qatar au fost alocate special pentru a ajuta Bahrainul să intercepteze dronele care intră în spațiul său aerian.

Oficialii din Bahrain spun că un total de 190 de drone și 114 rachete lansate spre țară au fost interceptate (în principal de propriile sisteme de apărare aeriană) de la începutul conflictului.

Aceiași oficiali afirmă că există încă o nevoie urgentă de sisteme de apărare aeriană cu rază scurtă pentru a contracara dronele. Rezervoarele de combustibil ale aeroportului din Bahrain au fost grav lovite de o dronă iraniană acum două nopți.

Între timp, ministerul apărării saudit a anunțat că a distrus mai multe drone deasupra teritoriului său.

Ministerul a anunțat că a distrus cel puțin 28 de drone care au intrat în spațiul său aerian, într-o serie de postări pe Twitter, în cursul nopții.

În ultimele ore, autoritățile au raportat că au doborât drone în zone precum guvernoratul Al-Kharj și Provincia de Est.

Atacul împotriva avionului american de alimentare, revendicat de Rezistența Islamică din Irak

13 Mar

Rezistenţa Islamică din Irak, o grupare a facţiunilor armate susţinute de Iran în țara vecină, a revendicat responsabilitatea pentru doborârea avionului militar american de realimentare în vestul Irakului, joi.

Gruparea a transmis într-un comunicat că a doborât aeronava KC-135 „în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”.

Israelul bombardează intens Teheranul

13 Mar

Armata israeliană a lansat, vineri, un nou val de atacuri asupra capitalei iraniene, unde s-au auzit explozii puternice.

„IDF tocmai au iniţiat un val de atacuri la scară largă împotriva infrastructurii regimului terorist iranian din Teheran”. O serie de explozii puternice la intervale scurte au zguduit Teheranul.

Aceste explozii neobişnuit de intense, care au avut loc în jurul orei 10:00 AM, au făcut să vibreze apartamentele a doi jurnalişti ai AFP, situate la câţiva kilometri distanţă, în nordul şi centrul Teheranului, relatează Agerpres.

Ţintele vizate nu au fost cunoscute imediat. Un jurnalist AFP a văzut doi nori de fum negru ridicându-se din estul şi nordul oraşului, în ciuda vizibilităţii reduse din cauza ploii din Teheran.

Cu ajutorul informaţiilor militare, zeci de avioane de vânătoare au atacat lansatoare de rachete balistice, sisteme de apărare aeriană şi instalaţii de producţie de arme legate de ceea ce Israelul a numit „regimul terorist” al Iranului, potrivit unui comunicat militar postat pe Twitter.

IDF a insistat că atacurile au vizat infrastructura regimului iranian din Teheran, „urmărind să reducă pe cât posibil amploarea atacurilor cu rachete către teritoriul israelian”.

Primul militar francez ucis în războiul din Iran

13 Mar

Un militar francez a murit „în timpul unui atac” în regiunea Erbil din Kurdistanul irakian, a declarat preşedintele francez, Emmanuel Macron, în noaptea de joi spre vineri, anunţând primul deces înregistrat în rândul armatei franceze în războiul din Iran, relatează AFP. În paralel, un grup armat pro-iranian a anunţat că țintește interesele franceze din regiune.

„Plutonierul-şef Arnaud Frion din al 7-lea batalion de vânători alpini de la Varces a murit pentru Franţa în timpul unui atac în regiunea Erbil din Irak”, a scris Macron, confirmând şi că mai mulţi militari francezi au fost răniţi.

Atacul viza forţe antiteroriste, potrivit preşedintelui francez. În cadrul unei coaliţii internaţionale anti-jihadiste conduse de SUA, militari din mai multe ţări, inclusiv Italia şi Franţa, instruiesc în Kurdistanul irakian membri ai forţelor de securitate kurde.

„Războiul din Iran nu poate justifica astfel de atacuri”, a adăugat Macron, fără a preciza, totuşi, cine este responsabil.

În paralel, grupul armat pro-iranian Ashab al-Kahf a anunţat vineri pe Telegram că va ținti interesele franceze din regiune, după desfăşurarea portavionului francez Charles de Gaulle în Golf.

„După sosirea portavionului francez în zona de operaţiuni a CENTCOM şi angajarea acestuia în operaţiuni, anunţăm începând din noaptea aceasta că toate interesele franceze din Irak şi din regiune vor fi luate ca ţintă”, a transmis gruparea pro-iranian din Irak pe Telegram, îndemnându-i pe localnici să rămână la cel puţin 500 de metri de o bază din Kurdistanul irakian unde se află militari francezi, dar fără a revendica în mod direct un atac.

Preşedintele francez a insistat în ultimele zile asupra „rolului defensiv” al Franţei în războiul din Orientul Mijlociu, pentru care guvernul francez a trimis un important dispozitiv aeronaval în jurul portavionului Charles-De-Gaulle în Marea Mediterană de Est, dispozitiv care potrivit lui Macron presupune mobilizarea a opt fregate şi două nave purtătoare de elicoptere amfibii într-o vastă zonă ce include, de asemenea, Marea Roşie şi strâmtoarea Ormuz din Golf.

Nou atac iranian în Israel

13 Mar

Armata israeliană anunță că Iranul „se pregătește” să lanseze noi rachete spre Israel.

Un avertisment a fost trimis pe telefoanele mobile din zonele afectate ale Israelului, iar populația a fost avertizată să nu părăsească spațiile protejate până la noi ordine, a adăugat armata într-o postare pe Telegram.

Tot vineri dimineață, zeci de persoane au fost rănite după ce rachete au lovit un sat din nordul Israelului, potrivit serviciilor de urgență israeliene.

Serviciul de ambulanță Magen David Adom (MDA) a transmis că paramedicii au tratat 58 de pacienți și i-au transportat la spitale locale după atacul din Zarzir, lângă Nazaret.

O femeie despre care presa israeliană a relatat că a fost rănită de schije a suferit răni moderate, în timp ce MDA spune că alte 57 de persoane „au suferit răni ușoare din cauza cioburilor, cu răni minore”.

Armata israeliană a transmis că membri ai Comandamentului Frontului Intern au fost trimiși la locul incidentului.

„Forțele fac o evaluare a situației la fața locului în cooperare cu autoritățile de urgență și salvare, pentru a securiza zona”, a transmis armata israeliană într-un comunicat.

„Circumstanțele incidentului sunt în curs de analiză”, a adăugat aceasta.

Trump spune că e o „mare onoare” să-i omoare pe liderii Iranului

13 Mar

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este o „mare onoare” să ucidă membri ai regimului iranian, într-o postare pe rețelele sociale, citată de BBC.

„Distrugem complet regimul terorist al Iranului, militar, economic și în orice alt mod”, a scris el pe Truth Social, vineri dimineață.

„Marina Iranului a dispărut, forțele lor aeriene nu mai există, rachetele, dronele și tot restul sunt decimate, iar liderii lor au fost șterși de pe fața pământului.

„Avem o putere de foc fără egal, muniție nelimitată și suficient timp – urmăriți ce li se va întâmpla acestor nemernici nebuni astăzi.

„Au ucis oameni nevinovați în întreaga lume timp de 47 de ani, iar acum eu, în calitate de al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, îi ucid. Ce mare onoare este să fac asta!”

Țările din Asia încep să-și folosească rezervele strategice de petrol

13 Mar

Japonia și Coreea de Sud sunt primele țări asiatice care au decis să amelioreze criza petrolului generată de războiul din Iran prin folosirea rezervelor lor strategice. Războiul din Iran se extinde și blochează fluxul de petrol și gaze din Orientul Mijlociu către restul lumii.

Țările asiatice sunt deosebit de vulnerabile la întreruperile aprovizionării cu petrol, deoarece depind de statele din Golf pentru 60% din țițeiul lor, cea mai mare parte fiind transportată prin Strâmtoarea Ormuz – un canal de transport crucial, închis practic de Iran.

Iată situația rezervelor marilor economii asiatice:

Japonia pune pe piață 80 de milioane de barili de petrol, echivalentul a 45 de zile din cele 254 de zile de rezerve pe care le deține, începând de luni, a declarat prim-ministra Sanae Takaichi. Decizia a fost luată înainte ca statele membre ale Agenției Internaționale pentru Energie, inclusiv Japonia, să convină asupra unei „eliberări” istorice de 400 de milioane de barili de petrol din rezerve.

Coreea de Sud deține rezerve de petrol pentru 208 zile, iar guvernul a anunțat că a asigurat încă 6 milioane de barili de țiței. Ministerul industriei a anunțat, miercuri, că va elibera 22,46 milioane de barili de petrol din rezerve, în conformitate cu decizia AIE, calendarul exact nefiind încă stabilit.

China deține aproximativ 1,2 miliarde de barili de petrol, echivalentul a aproximativ 203 zile de importuri de țiței din Orientul Mijlociu, potrivit Kpler, o companie globală de analiză a comerțului.

Taiwanul menține o rezervă legală de țiței pentru cel puțin 90 de zile, dar doar aproximativ 11 zile de gaz natural lichefiat (GNL). Guvernul a transmis că a asigurat suficiente livrări de GNL pentru lunile martie și aprilie și lucrează pentru a garanta aprovizionarea și pentru mai.

India este estimată să aibă stocuri de petrol pentru aproximativ 25 de zile, potrivit Aliciei Garcia-Herrero, economist-șef pentru Asia-Pacific la compania franceză de servicii financiare Natixis.

Indonezia are o rezervă de petrol de aproximativ 21 de zile, potrivit guvernului său.

Thailanda deține rezerve de petrol pentru 96 de zile, potrivit ministerului energiei al țării.

Un avion militar al Statelor Unite s-a prăbușit în Irak. A fost implicată și o a doua aeronavă, care a aterizat în siguranță

13 Mar

Un avion militar al SUA s-a prăbușit în Irak, a anunțat joi armata americană.

Este vorba despre o aeronavă de realimentare în zbor KC-135.

Aceasta s-a prăbușit în urma unui incident care a implicat două aparate.

Prăbușirea nu a implicat existența focului inamic și nici nu s-a produs în condiții de așa-numit friendly fire (când forțele aliate trag asupra propriilor trupe, n.r.).

Comandamentul Central al SUA a comunicat că operațiunile de salvare sunt în desfășurare în vestul Irakului, într-o regiune catalogată de armata americană drept "spațiu aerian prietenos".

A doua aeronavă implicată în incident a aterizat în siguranță, a precizat armata americană.

Iranul a lovit o bază cu militari francezi în Irak. Sunt cel puțin șase răniți

12 Mar

Un atac cu drone iraniene lansat joi noaptea asupra unei baze militare din zona orașului irakian Erbil a provocat rănirea a șase soldați francezi, scrie presa internațională.

Baza este folosită în comun de militarii Franței și de forțele kurde.

Imagini distribuite pe X arată o zonă incendiată și un steag marcând teritoriul bazei.

Incidentul vine după ce un alt atac raportat în noaptea de miercuri spre joi la o bază din Erbil unde erau staționate trupe italiene a determinat guvernul de la Roma să decidă evacuarea tuturor militarilor aflați acolo.

Netanyahu declară că Israelul este „pe punctul de a zdrobi Iranul şi Hezbollah”

12 Mar

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat, joi seară, că Israelul este pe punctul de „a zdrobi” Iranul şi mişcarea islamistă libaneză Hezbollah, susţinută de Teheran, scrie AFP, potrivit Agerpres.

„Trăim zile istorice pentru statul Israel”, a asigurat Netanyahu, adăugând că ţara sa este „pe punctul de a zdrobi Iranul şi Hezbollah”.

Prim-ministrul a declarat că noul lider suprem al Iranului, Mujtaba Khamenei, nu îşi poate „arăta faţa în public”, după ce Teheranul a difuzat joi un prim comunicat în numele său, citit de o prezentatoare de televiziune.

Fostul lider suprem Ali Khamenei, tatăl lui Mojtaba Khamenei, a fost ucis într-un atac care a vizat complexul său din Teheran în prima zi a războiului, pe 28 februarie.

„L-am eliminat pe vechiul tiran, iar noul tiran, marioneta Gardienilor Revoluţiei, nu îşi poate arăta faţa în public”, a afirmat Netanyahu, subliniind că obiectivul războiului actual este, printre altele, să ofere iranienilor mijloacele de a „dărâma regimul” Republicii Islamice, la putere din 1979.

„Atacăm infrastructurile nucleare, sistemul de rachete şi de lansatoare, centrele de comandă ale represiunii, centrele de putere ale regimului şi multe alte ţinte. În acelaşi timp, urmărim un alt obiectiv: să creăm condiţiile care permit poporului iranian să răstoarne regimul tiranic şi crud care îl domină de aproape o jumătate de secol. Crearea condiţiilor nu garantează că acest lucru se va întâmpla. Aşa cum i-am spus poporului iranian: depinde de voi. Poţi duce pe cineva la izvor, dar nu îl poţi forţa să bea", a declarat Netanyahu.

În paralel cu războiul împotriva Iranului, Israelul a lansat o ofensivă în Liban împotriva Hezbollah pe 2 martie, ca răspuns la atacurile mişcării şiite asupra teritoriului israelian. Hezbollah a afirmat că doreşte să răzbune astfel moartea ayatollahului Khamenei.

Netanyahu a avertizat joi că ar fi mai bine ca guvernul libanez să se ocupe chiar el de Hezbollah, decât ca Israelul să facă acest lucru.

„I-am spus guvernului libanez că vă jucaţi cu focul dacă lăsaţi Hezbollah să acţioneze. Dar dacă nu o fac, o vom face noi. Cum? Pe teren sau altfel, nu voi intra în detalii, dar Hezbollah va plăti un preţ mare şi ar fi mai bine ca guvernul libanez să se ocupe de asta”, a declarat prim-ministrul israelian.

Netanyahu, despre Mojtaba Khamenei: O marionetă a Gărzii Revoluționare

12 Mar

La o conferință de presă joi seara, premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a denunțat pe noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, ca fiind „o marionetă a Gărzii Revoluționare” care nu poate apărea în public.

El s-a adresat poporului iranian, spunând că se apropie momentul pentru o „nouă cale spre libertate” și că Israelul este alături de ei.

„Dar, în cele din urmă, depinde de voi. Este în mâinile voastre”, a spus el. 

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că atacurile israeliene au ucis oameni de știință iranieni de vârf din domeniul nuclear.

Armata israeliană anunță un val de „atacuri la scară mare” asupra Teheranului

12 Mar

Armata israeliană (IDF) a anunțat joi seara un „val de atacuri la scară mare” asupra Teheranului, informează BBC.

IDF a precizat că ataca „infrastructura” regimului iranian din Teheran.

Șeful armatei israeliene: Misiunea din Liban “nu va fi scurtă”

12 Mar

Armata israeliană se pregătește pentru o confruntare militară prelungită cu miliția libaneză Hezbollah, potrivit șefului de stat major, Eyal Zamir. 

„Această operațiune nu va fi scurtă”, a declarat Zamir ]ntr-un mesaj video după ce a evaluat situația din nordul Israelului. 

De asemenea, el a anunțat desfășurarea de trupe suplimentare la granița israeliano-libaneză.

Miliția șiită pro-iraniană a început să tragă cu rachete asupra unor ținte din Israel la începutul acestei săptămâni, ca răspuns la uciderea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. 

De atunci, Israelul a răspuns cu atacuri aeriene extinse în mai multe părți ale țării. Cel mai recent, armata israeliană a efectuat din nou atacuri țintite în centrul capitalei, Beirut.

Israel atacă Beirutul și sudul Libanului

12 Mar

Fum și flăcări au fost raportate miercuri într-un cartier din Beirut în urma unui atac aerian israelian, potrivit BBC.

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) declară că au început un „val larg de atacuri” împotriva infrastructurii aparținând grupării Hezbollah, susținute de Iran, în sudul Libanului.

Se crede că atacurile sunt efectuate în paralel cu atacurile din Beirut, capitala Libanului.

Declarația vine după ce IDF a emis un avertisment către locuitorii din Beirut, în special cei din cartierul Bachura, să evacueze imediat.

700 de rachete trase în Orientul Mijlociu în 2 zile de război cu Iranul. Zelenski: Ucraina n-a avut atâtea în 4 ani de război cu Rusia

12 Mar

Preşedintele Volodimir Zelenski, prezent joi la Bucureşti, a declarat că 700 de rachete au fost folosite în primele două zile de conflict din Orientul Mijlociu şi că ţara sa nu a beneficiat de un număr similar de rachete pe parcursul a patru ani de război, informează Agerpres.

„Peste 700 de rachete în Orientul Mijlociu au fost folosite în primele 24-36 de ore. Ucraina în cei patru ani de război nu a avut atâtea rachete, nici pe aproape. Dar nu mă plâng", a spus liderul ucrainean, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Zelenski a menţionat că mai multe state i-au cerut Ucrainei sprijinul pentru drone anti-Shahed, având în vedere că rachetele nu sunt eficiente împotriva a mii de drone.

„Ni s-au adresat partenerii noştri, pentru că 700 - 1.000 de rachete nu vor ajuta atunci când zboară mii de drone Shahed. (...) 60-70 de rachete produce cel mai mare producător de rachete Patriot în SUA, pe lună. Aceste rezerve se consumă. Indiferent de numărul acestor rachete, ele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că ruşii îi ajută şi este foarte clar acest lucru. De aceea, experienţa noastră, din punctul meu de vedere, este unică şi nimeni nu are o astfel de experienţă", a susţinut el.

Incendiu la bordul portavionului SUA Gerald Ford, doi marinari răniți

12 Mar

Un incendiu „fără legătură cu luptele” a izbucnit joi la bordul portavionului american USS Gerald Ford, cel mai mare portavion din lume, soldându-se cu rănirea a doi membri ai echipajului, înainte ca incendiul să fie stins, a anunţat armata SUA.

Portavionul USS Gerald Ford participă la operaţiunile militare în curs împotriva Iranului şi se află în prezent în Marea Roşie.

Într-un comunicat, armata americană a declarat că marinarii primesc îngrijiri medicale pentru răni care nu le pun viaţa în pericol şi sunt într-o stare stabilă.

„Nu există pagube la sistemul de propulsie a navei, iar portavionul rămâne complet operaţional", a declarat armata, adăugând că incendiul a izbucnit în zona spălătoriei navei.

Trump: „Echipa de fotbal a Iranului e binevenită la Mondialul 2026, dar nu e potrivit pentru ei să fie acolo”

12 Mar

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că echipa naţională masculină de fotbal a Iranului este binevenită să participe la Cupa Mondială din 2026, dar a adăugat că nu consideră că prezenţa acesteia este potrivită "pentru propria lor viaţă şi siguranţă", informează Reuters, preluată de Agerpres.

„Echipa naţională de fotbal a Iranului este binevenită la Cupa Mondială, dar chiar nu cred că este potrivit ca ei să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social.

Ministrul iranian al sportului a declarat miercuri că Iranul nu poate participa la Cupa Mondială după ce SUA au lansat atacuri aeriene alături de Israel împotriva Teheranului.

Cupa Mondială, cu 48 de echipe, va avea loc în SUA, Canada şi Mexic în perioada 11 iunie - 19 iulie 2026. Iranul urma să joace meciuri la Los Angeles şi Seattle, făcând parte din Grupa G, alături de Egipt, Belgia şi Noua Zeelandă.

SUA mută sisteme antiaeriene din Europa în Orientul Mijlociu

12 Mar

SUA transferă sisteme antiaeriene din Europa către Orientul Mijlociu, a anunțat comandantul trupelor americane din Europa, generalul Alex Grynkewich, informează CNN.

„Unele din capacitățile antiaeriene ale Comandamentului armatei SUA în Europa au fost folosite penetru protejarea aliaților noștri NATO”, a spus generalul american în cadrul unei audieri în fața comisiei senatoriale pentru apărare din Congresul SUA.

Iranul acuză UE de „complicitate”

12 Mar

Ministerul de Externe al Iranului a acuzat, joi, Uniunea Europeană de „complicitate” în războiul dintre SUA și Israel împotriva Teheranului. „Indiferența și acceptarea Uniunii Europene în fața agresiunii, brutalităților și atrocităților SUA și Israelului nu reprezintă altceva decât complicitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmaeil Baqaei, într-o postare pe X, potrivit Politico.

Pentru a-și susține afirmația, Baqaei a distribuit o înregistrare video cu parlamentarul belgian de stânga Marc Botenga, vorbind miercuri în Parlamentul European de la Strasbourg, în care Botenga a spus: „Majoritatea dintre voi nu condamnați, ba chiar susțineți războiul lui Trump și Netanyahu împotriva Iranului. Bombele voastre nu au adus niciodată democrația și nu o vor face niciodată”.

Liderii UE au adoptat poziții diferite cu privire la conflictul din Orientul Mijlociu. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că „nu ar trebui să fie vărsate lacrimi” pentru căderea regimului iranian, în timp ce președintele Consiliului European, António Costa, a avertizat că atacurile întreprinse de președintele american Donald Trump și de președintele israelian Benjamin Netanyahu „riscă o instabilitate suplimentară în Orientul Mijlociu”.

În Europa, Spania a fost printre cei mai puternici critici ai acțiunii militare, divergând de pozițiile Germaniei, Franței și Regatului Unit. Remarcile lui Baqaei au venit la câteva ore după ce președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a avertizat că atacurile asupra insulelor iraniene vor „zdruncina orice reținere”.

„Sângele soldaților americani este responsabilitatea personală a lui Trump”, a adăugat Ghalibaf.

Americanii își înarmează bombardierele strategice cu bombe anti-buncăr

12 Mar

Trei bombardiere strategice americane B-1B Lancer au aterizat joi la baza aeriană Fairford din Marea Britanie în ceea ce Al Jazeera interpretează drept prima misiune de atac asupra Iranului lansată de la o bază a UK.

Reporterii aflați lângă această bază au putut vedea cum echipele tehnice anglo-americane încărcau, în văzul lumii, bombe anti-buncăr GBU-31 JDAM în bombardierele SUA.

De asemenea, echipele de tehnicieni au înlocuit lansatoarele de rachete de croazieră din cala unui B-1B Lancer cu o încărcătură completă de bombe JDAM.

BombeleJDAM au o încărcătură explozivă care poate ajunge până 900 de kilograme, variantă folosită pentru distrugerea buncărelor.

Trump: Facem mulți bani când crește prețul petrolului, dar e mai important să împiedicăm Iranul să aibă arme nucleare

12 Mar

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că a împiedica Iranul să dobândească arme nucleare este „mult mai important" pentru el decât îngrijorările legate de creşterea preţurilor petrolului din cauza războiului din Orientul Mijlociu, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Statele Unite sunt de departe cel mai mare producător de petrol din lume, aşa că atunci când preţurile petrolului cresc, câştigăm mulţi bani. DAR, ca preşedinte, este mult mai important pentru mine să împiedic un imperiu malefic, Iranul, să dobândească arme nucleare şi să distrugă Orientul Mijlociu şi poate chiar întreaga lume", a scris preşedintele pe platforma sa Truth Social.

„Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple", a adăugat el.

Războiul, declanşat pe 28 februarie de atacurile americano-israeliene împotriva Iranului, perturbă aprovizionarea cu petrol a economiei globale, efectul fiind creșterea preţurilor la pompă.

În Statele Unite, preţurile s-au majorat cu 22% faţă de luna precedentă, ajungând în medie la 3,60 dolari pe galon (3,78 litri) pentru benzina de bază, conform Asociaţiei Automobile Americane (AAA), care furnizează statistici de referinţă.

Chiar şi înainte de război, costul vieţii era deja o preocupare majoră pentru americani, care vor merge la urne pentru alegerile de la jumătatea mandatului în această toamnă.

Ca parte a unui efort coordonat cu alte ţări, administraţia SUA a anunţat miercuri că va elibera 172 de milioane de barili din rezervele sale strategice, reprezentând 40% din volumul stocat.

Măsura, menită să limiteze creşterea preţurilor la energie, nu a reuşit să calmeze pieţele joi, în contextul în care investitorii rămân îngrijoraţi de prelungirea conflictului.

Khamenei spune că SUA trebuie să „plătească compensații” Iranului

12 Mar

Ayatollahul Mojtaba Khamenei a avertizat SUA și Israelul că trebuie să plătească „compensații” pentru acțiunile lor în Iran. Noul lider suprem al Iranului nu a menționat cele două țări pe nume, referindu-se la ele doar drept „inamicul”.

„Vom cere compensații de la inamic. Dacă nu putem obține compensații de la inamic, le vom distruge proprietățile la fel de mult cum le-au distrus ei pe ale noastre”, a spus noul lider suprem al Iranului într-un discurs citit de un prezentator la televiziunea de stat.

Khamenei a avertizat că Iranul va continua să vizeze țări vecine ca represalii.

„Am avut relații bune cu toate aceste 15 țări vecine, am vizat doar aceste baze militare (și) vom continua, va trebui să continuăm și să facem acest lucru”.

„Aceste țări trebuie să își clarifice poziția față de invadatorii patriei noastre iubite și față de ucigașii poporului nostru”, a adăugat el, spunând că le recomandă să își închidă bazele americane „cât mai curând posibil”.

Mesajul integral al lui Mojtaba Khamenei

12 Mar

„Dragi frați războinici! Cerința maselor populare este de a continua apărarea eficientă și regretabilă. De asemenea, pârghia blocării Strâmtorii Hormuz trebuie neapărat să continue să fie utilizată. Au fost făcute evaluări privind deschiderea altor fronturi unde inamicul are puțină experiență și va fi extrem de vulnerabil în ele, iar activarea lor se va realiza dacă situația de război continuă și pe baza respectării intereselor.

Vă asigur pe toți că nu vom neglija răzbunarea sângelui martirilor voștri. Răzbunarea pe care o intenționăm nu este legată doar de martiriul marelui lider al revoluției; mai degrabă, fiecare membru al națiunii care este martirizat de inamic este un subiect independent pentru răzbunare. Desigur, o cantitate limitată din această răzbunare a prins până acum formă concretă, dar până când nu va fi pe deplin realizată, acest caz va continua să se suprapună altor cazuri și vom fi deosebit de sensibili la sângele copiilor și nepoților noștri. 

În orice caz, vom primi despăgubiri de la inamic, iar dacă acesta refuză, vom lua o parte din proprietatea sa pe cât vom stabili, iar dacă acest lucru nu este posibil, vom distruge aceeași cantitate din proprietatea sa.

Avem 15 țări vecine, pe uscat sau pe apă, și am fost și suntem întotdeauna dispuși să avem relații calde și constructive cu toate acestea. Cu toate acestea, inamicul a stabilit treptat baze militare și financiare în unele dintre aceste țări, de ani de zile, pentru a-și asigura dominația asupra regiunii. În recentul atac, au fost folosite unele baze militare și, firește, așa cum am avertizat în mod explicit, am atacat pur și simplu acele baze fără a ataca acele țări. De acum înainte, vom continua să facem acest lucru, deși credem în continuare în necesitatea prieteniei dintre noi și acei vecini. Aceste țări trebuie să-și facă clar datoria față de invadatorii patriei noastre iubite și față de ucigașii poporului nostru. Recomand să închidă acele baze cât mai curând posibil, deoarece trebuie să-și fi dat seama până acum că pretenția de a stabili securitatea și pacea de către America nu era nimic mai mult decât o minciună”.

Primul mesaj al lui Mojtaba Khamenei

12 Mar

Primul mesaj al ayatollahului Mojtaba Khamenei de când a devenit noul lider suprem al Iranului, duminică, este difuzat la televiziunea de stat iraniană.

Mojtaba Khamenei nu a apărut în public în zilele care au urmat anunțului numirii sale în cea mai înaltă funcție a țării. O sursă familiarizată cu situația a declarat pentru CNN că liderul suprem a suferit o fractură la picior și alte răni minore în prima zi a campaniei de bombardamente a SUA și Israelului.

Ambasadorul Iranului în Cipru, Alireza Salarian, a declarat, miercuri, pentru The Guardian că Mojtaba Khamenei a fost rănit în același atac aerian care l-a ucis pe tatăl său, fostul lider suprem, ayatollahul Ali Khamenei, precum și alți cinci membri ai familiei.

Khamenei a cerut unitate în rândul poporului iranian și a avertizat că Strâmtoarea Ormuz, o rută maritimă esențială, va rămâne închisă ca „instrument de presiune”.

Mesajul, citit la televiziunea de stat iraniană de un prezentator, a inclus și un avertisment potrivit căruia toate bazele americane din regiune trebuie să fie închise, în caz contrar „vor fi atacate”.

Mesajul lui Khamenei a fost structurat în șapte capitole importante, conține puncte speciale referitoare la:

  • liderul martirizat (Ali Khamenei)
  • rolul și responsabilitățile poporului
  • forțele armate
  • organizațiile guvernamentale executive ale statului
  • Frontul Rezistenței
  • țările din regiune
  • modul de confruntare cu inamicii.

Mojtaba Khamenei, pe contul său de Twitter, face aluzie la deschiderea unor noi fronturi împotriva SUA și Israel: „Au fost făcute evaluări privind deschiderea unor fronturi suplimentare în care inamicul are puțină experiență și ar fi extrem de vulnerabil, iar activarea acestora va fi realizată, în cazul în care starea de război va persista, în conformitate cu interesul național”.

Mojtaba Khamenei ar urma să facă primele declarații în calitate de lider suprem al Iranului

12 Mar

Presa de stat iraniană relatează că primul mesaj al ayatollahului Mojtaba Khamenei, noul lider suprem, va fi publicat „în câteva momente”.

Khamenei nu a fost văzut în public și nu a fost auzit de când a fost numit în poziția de lider suprem al Iranului.

Agenția de presă de stat iraniană IRNA a anunțat că mesajul „strategic” al lui Khamenei va fi publicat în șapte secțiuni.

Potrivit IRNA, discursul va conține informații despre tatăl lui Khamenei, ayatollahul Ali Khamenei, fostul lider suprem care a fost ucis în loviturile aeriene de la începutul războiului.

Mesajul va include, de asemenea, potrivit IRNA, informații despre „țările din regiune și confruntarea cu dușmanii”, precum și despre „rolurile și responsabilitățile poporului, ale forțelor armate, ale organizațiilor guvernamentale executive” și despre ceea ce Iranul numește „Axa Rezistenței” — grupul de aliați și interpușii Iranului din regiune.

SUA „nu sunt pregătite” să escorteze nave prin Strâmtoarea Ormuz, transmite administrația Trump

12 Mar

Secretarul american pentru energie, Chris Wright, a declarat, joi, că Marina SUA nu este în prezent capabilă să escorteze nave comerciale prin Strâmtoarea Ormuz, deși a sugerat că această capacitate ar putea fi disponibilă mai târziu în această lună.

„Se va întâmpla relativ curând, dar nu se poate întâmpla acum. Pur și simplu nu suntem pregătiți”, a spus Wright într-un interviu acordat CNBC, întrebat dacă Marina SUA ar putea escorta un petrolier prin strâmtoare.

Secretarul pentru energie a explicat că resursele militare americane sunt în prezent concentrate în altă parte, în contextul războiului cu Iranul.

„Toate forțele noastre militare sunt acum concentrate pe distrugerea capacităților ofensive ale Iranului și a industriei de producție care le susține”, a adăugat el.

Întrebat insistent dacă marina SUA ar putea începe escortarea navelor prin strâmtoare până la sfârșitul lunii, Wright a spus că acest lucru este probabil. „Cred că da”, a răspuns el. „Cred că este foarte probabil”.

Wright a sugerat că pregătirile sunt deja în curs, spunând că „la asta lucrează armata în prezent”.

UE se teme de o inflație de peste 3% dacă războiul din Iran continuă

12 Mar

Uniunea Europeană a avertizat că rata inflaţiei în blocul european ar putea depăşi 3% în acest an, dacă războiul din Orientul Mijlociu va face ca preţul petrolului Brent să se menţină în jurul valorii de 100 de dolari pe baril, iar preţul gazelor va rămâne la un nivel ridicat pentru o perioadă îndelungată, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Într-un astfel de scenariu, creşterea economică din 2026 ar avea de suferit. Potrivit unor surse, comisarul european Valdis Dombrovskis le-ar fi spus zilele trecute miniştrilor europeni ai finanţelor că ritmul de creştere al economiei blocului european ar putea fi cu până la 0,4 puncte procentuale mai mic decât avansul de 1,4% prognozat la sfârşitul anului trecut.

Pe lângă un preţ al petrolului de 100 de dolari per baril, scenariul include şi un preţ la gaze de aproximativ 75 euro pe megawatt-oră în Europa pentru restul anului. În aceste condiţii, inflaţia ar fi cu 0,7-1 puncte procentuale peste nivelul de 2,1% estimat anterior pentru 2026.

O creştere semnificativă a inflaţiei ar putea forţa Banca Centrală Europeană să majoreze dobânzile, iar traderii şi-au sporit pariurile că o astfel de mişcare va fi decisă în acest an. Următoarea şedinţă de politică monetară la BCE este programată pentru 19 martie, dar analiştii nu se aşteaptă la o schimbare cu această ocazie.

De asemenea, comisarul Dombrovskis a avertizat că ar putea exista efecte negative suplimentare asupra economiei din cauza impactului conflictului asupra pieţelor financiare, comerţului şi lanţurilor de aprovizionare, au declarat sursele citate de Bloomberg.

Preţurile de referinţă la gaze în Europa au crescut de la izbucnirea războiului din Iran. Joi, contractele futures de referinţă se tranzacţionau la aproximativ 52 de euro, după ce s-au apropiat de 70 de euro la începutul săptămânii. De asemenea, ţiţeiul Brent se tranzacţionează la peste 100 de dolari pe baril.

Sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul au dezvăluit că Dombrovskis le-ar fi spus miniştrilor europeni ai Finanţelor că indicatorii s-au îmbunătăţit în ultima perioadă şi că perspectivele pentru economia europeană sunt puţin mai bune comparativ cu situaţia din toamna anului trecut, cu o creştere de aproximativ 1,5%, respectiv 1,6% preconizată pentru acest an şi anul viitor.

Totuşi, această perspectivă este acum umbrită de războiul din Iran, care s-a răspândit în întreaga regiune. Rachete şi drone au lovit instalaţii energetice din ţări precum Arabia Saudită şi Qatar, afectând producţia de gaze lichefiate şi petrol. În plus, tranzitul petrolierelor şi al altor mărfuri prin Strâmtoarea Ormuz a fost aproape oprit.

Joi, analiştii băncii Goldman Sachs au estimat că, în conformitate cu un scenariu „foarte negativ”, în care livrările de energie prin Strâmtoarea Ormuz ar fi întrerupte timp de 60 de zile şi petrolul ar urca la 150 de dolari per baril, inflaţia din zona euro ar putea ajunge la 4,4% la sfârşitul anului 2026. Dacă se întâmplă acest lucru, BCE ar putea majora ratele dobânzilor de trei ori începând din iunie, se arată în raportul analiştilor de la Goldman Sachs.

Anterior, într-un studiu publicat la începutul acestei săptămâni, analiştii de la Oxford Economics au afirmat că, dacă preţurile globale la petrol ar fi în medie în jur de 140 de dolari timp de două luni, creşterea preţurilor de consum în zona euro ar putea ajunge la o medie de 4,3% în 2026 - mai mult decât dublul ţintei de 2% a BCE. În acelaşi timp, acest lucru ar reduce semnificativ creşterea economică, au precizat analiştii.

Vorbind cu jurnaliştii, Dombrovskis a spus, luni, că ”impactul asupra economiei europene va depinde de durata, amploarea şi intensitatea conflictului”. „O ţintire prelungită a infrastructurii de transport maritim şi energetic riscă să expună economia globală unui şoc stagflaţionist pe termen lung”, a spus comisarul european.

Zelenski le transmite americanilor că speră să se ajungă la un acord privind producția comună de drone

12 Mar

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, joi, că speră ca SUA să își schimbe poziția privind un acord de producție în comun de drone, în contextul războiului cu Iranul.

„Am vrut să semnăm un mare acord de producție de drone cu Statele Unite, dar aveam nevoie de aprobarea Casei Albe”, a scris Zelenski pe Twitter, adăugând că dronele ar fi eficiente împotriva dronelor Shahed.

„Nu am avut încă oportunitatea de a semna acest document”, a continuat Zelenski în postare. „Sper că poate prietenii americani vor fi acum mai aproape de această decizie, mai ales după provocările pe care le vedem în Orientul Mijlociu”.

Ucraina și-a îmbunătățit apărarea împotriva dronelor Shahed, pe care Rusia le-a folosit în războiul dintre cele două țări. Guvernul ucrainean a încercat să își vândă tehnologia Statelor Unite anul trecut, însă inițiativa a fost respinsă, potrivit Axios.

Totuși, săptămâna trecută, SUA au cerut ajutorul Ucrainei, a declarat Zelenski pentru The New York Times, iar Ucraina a furnizat drone interceptoare și experți pentru a ajuta la apărarea bazelor americane din Iordania.

Oficialii ucraineni au prezentat administrației Trump, în august, o prezentare care arăta cum tehnologia lor ar putea proteja forțele americane și au propus crearea unor „huburi de luptă cu drone” în Turcia, Iordania și în state din Golful Persic unde sunt amplasate baze militare americane, potrivit Axios.

Cea mai mare criză de aprovizionare „din istoria pieței globale de petrol”

12 Mar

Războiul cu Iranul creează cea mai mare criză de aprovizionare „din istoria pieței globale de petrol”, transmite Agenția Internațională pentru Energie (IEA).

La o zi după ce a convenit să pună pe piață o cantitate record de petrol din rezervele strategice din cauza războiului din Orientul Mijlociu, Agenția Internațională pentru Energie trage un semnal de alarmă privind aprovizionarea în lunile următoare.

În raportul său lunar privind piața, organizația internațională afirmă: „Războiul din Orientul Mijlociu creează cea mai mare perturbare a aprovizionării din istoria pieței globale de petrol”.

IEA avertizează că oferta globală de petrol este așteptată să scadă cu 8 milioane de barili pe zi în martie, în contextul în care Iranul blochează efectiv Strâmtoarea Ormuz.

Raportul mai informează că statele din Golf au redus deja producția totală de petrol cu cel puțin 10 milioane de barili pe zi – un volum echivalent cu aproape 10% din cererea globală.

„Producția oprită la nivelul exploatărilor va avea nevoie de săptămâni și, în unele cazuri, de luni pentru a reveni la nivelurile de dinaintea crizei”, se mai arată raportul.

Totuși, directorul executiv al IEA, Fatih Birol, a declarat în această dimineață, la o conferință de presă, că decizia agenției de a pune pe piață petrol din rezervele globale pentru a stabiliza prețurile a avut „un impact puternic” asupra piețelor.

Israelul anunță că bombardează din nou siturile nucleare iraniene

12 Mar

Armata israeliană a anunțat că a atacat un „spațiu-cheie” al Iranului pentru dezvoltarea de capacități nucleare.

„Ca parte a valurilor de atacuri care au fost finalizate în ultimele zile la Teheran, Forțele Aeriene (israeliene), cu îndrumări precise din partea Direcției de Informații, au atacat un alt amplasament din cadrul programului nuclear iranian, amplasamentul «Talkan», care era folosit de regim pentru a avansa capacități critice în dezvoltarea armelor nucleare”, a transmis purtătorul de cuvânt al IDF-ului.

Israelul atacă forțele de securitate iraniene cu drone

12 Mar

Cel puțin 10 „ofițeri de securitate” au fost uciși în lovituri cu drone israeliene care au vizat puncte de control ale Basij și ale IRGC în Teheran, potrivit agenției de presă Fars, afiliată statului iranian.

Astfel de puncte de control sunt răspândite în Teheran și sunt administrate de Gardienii Revoluției și de Basij, o grupare paramilitară de voluntari, însărcinată cu operațiuni de terorizare a populației iraniene și de punere în aplicare a „moralității” islamice.

Voluntarii Basij provin adesea din medii mai sărace și conservatoare și sunt frecvent motivați ideologic. De regulă, ei se află în prima linie a reprimării tulburărilor interne, inclusiv în timpul protestelor de la începutul acestui an.

Aeroportul din Kuweit, țintit din nou cu drone

12 Mar

Aeroportul internațional din Kuweit a fost lovit de mai multe drone joi dimineață, provocând pagube materiale, a anunțat autoritatea de aviație civilă a țării.

Nu au fost raportate victime în urma atacului, a precizat autoritatea într-un comunicat preluat de agenția de presă de stat KUNA. Spațiul aerian al țării este în prezent închis din cauza războiului cu Iranul.

Anunțul vine la scurt timp după ce Iranul a lansat un nou val de atacuri de represalii asupra infrastructurii energetice din regiune, inclusiv lovituri asupra a două petroliere străine în apele irakiene.

În altă parte, echipele de intervenție din Oman se luptă cu un incendiu izbucnit la rezervoare de stocare a combustibilului, în timp ce Bahrain a anunțat, de asemenea, că atacuri iraniene au vizat rezervoare de combustibil din țară în primele ore ale dimineții de joi.

Șeful diplomației germane a plecat cu întârziere din Arabia Saudită

12 Mar

Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a fost nevoit, joi dimineaţa, să îşi întârzie plecarea din Arabia Saudită către Turcia, informează dpa, citat de Agerpres.

Cu puţin înainte de ora prevăzută pentru decolarea de la Riad - în jur de 06:30 ora locală, pilotul aeronavei A400M a forţelor aeriene germane a raportat o problemă tehnică. Deşi aceasta a fost rezolvată în circa 15 minute, avionul a rămas pe pistă, cu motoarele pornite, iar înainte de ora 7 pilotul a anunţat că aeroportul este închis temporar.

Iniţial nu s-a precizat motivul, iar în cele din urmă pilotul a primit permisiunea de decolare cu o întârziere de 70 de minute. Joi dimineaţa, Iranul continua să atace cu rachete şi drone mai multe ţări din regiune, menţionează dpa în acest context.

Wadephul intenţiona să ajungă în Turcia, dimineaţă devreme. În ultima etapă a turneului în Orientul Mijlociu şi regiunea Golfului, el avea pe agendă o întâlnire la Ankara cu ministrul turc de externe, Hakan Fidan.

Şeful diplomaţiei germane a făcut luni o vizită în Cipru, apoi şi-a continuat programul purtând dialoguri cu oficiali din Israel, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar.

Întârzieri s-au înregistrat şi la Aeroportul Berlin Brandenburg (BER), care a suspendat temporar traficul aerian pentru a doua oară miercuri seara din cauza unui survol suspect, după ce oprise deja operaţiunile timp de 45 de minute, mai devreme în aceeaşi după-amiază, când a fost detectat un obiect neidentificat.

Alertă din nou în Bahrain

12 Mar

Ministerul de Interne din Bahrain a anunțat că alarmele din țară au fost activate

„Îi îndemnăm pe cetățeni și pe rezidenți să rămână calmi, să se îndrepte spre cel mai apropiat loc sigur și să urmărească informațiile prin canalele oficiale”, transmit autoritățile din Bahrain pe Twitter.

Nu este clar în ce zonă se aud sirenele sau de ce au fost activate. Anterior, pe rețelele sociale a apărut o imagine cu fum ridicându-se deasupra capitalei țării, Manama, în timp ce o fotografie publicată mai devreme în această săptămână arăta pagube la un turn înalt.

O dronă s-a izbit de o clădire din Dubai

12 Mar

O clădire înaltă din Dubai a fost fotografiată joi dimineață cu o gaură mare în fațadă, după ce autoritățile locale au anunțat că o dronă „a căzut pe o clădire”. Nu este clar de unde provenea drona respectivă.

Miercuri seara, biroul de presă al guvernului din Dubai a anunțat că intervenea la incidentul produs în apropiere de Dubai Creek Harbour. Un videoclip verificat de BBC arată flăcări în interiorul clădirii, în locul unde aceasta pare să fi fost lovită.

Foto: Profimedia Images

Într-o actualizare publicată în primele ore ale dimineții de joi, biroul de presă al guvernului din Dubai a anunțat că incendiul a fost adus sub control și că nu au fost raportate victime.

IDF pregătește noi bombardamente în Liban

12 Mar

Israelul a emis un avertisment urgent pentru locuitorii din Qasr Naba, în regiunea Baalbek din Liban, să evacueze zona.

Armata israeliană „va ataca infrastructură militară aparținând organizației teroriste Hezbollah în perioada imediat următoare”, a declarat Avichay Adraee, purtător de cuvânt al IDF.

Avertismentul vine după ce armata israeliană a dat o serie de lovituri asupra Beirutului în cursul nopții. În timpul acestui val de atacuri, armata afirmă că a lovit 10 clădiri ale Hezbollah în sudul capitalei libaneze.

O bază italiană din Erbil, în Irak, a fost bombardată

12 Mar

Ministerul Apărării din Italia a anunțat că o rachetă a lovit în cursul nopții o bază italiană din orașul Erbil, în regiunea semiautonomă kurdă din Irak, fără a provoca victime.

Ministerul nu a precizat pe cine consideră responsabil pentru atac. Italia are aproximativ 300 de soldați la Erbil, care antrenează forțele kurde.

Erbil, unde se află și o bază militară americană, a fost o țintă importantă a loviturilor de represalii ale Iranului și ale milițiilor susținute de Iran de când Israelul și SUA au declanșat războiul împotriva Iranului.

India susține că petrolierelor sub pavilionul său li se va permite accesul în Strâmtoarea Ormuz. Iranul neagă

12 Mar

Iranul le va permite petrolierelor sub pavilion indian să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, prin care trec 40% din importurile de ţiţei ale Indiei, a declarat, joi, o sursă indiană, deşi o sursă iraniană din afara ţării a negat că s-ar fi ajuns la un astfel de acord, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Ministerul de externe indian şi ambasada iraniană la New Delhi nu au răspuns imediat unor solicitări de a comenta informaţia. Sursa indiană a refuzat să fie numită, invocând faptul că nu este autorizată să discute cu presa, în timp ce sursa iraniană a atras atenţia că respectiva chestiune este delicată. Un vas thailandez care se îndrepta spre portul indian Kandla din vestul ţării a fost atacat, miercuri, în Strâmtoarea Ormuz, provocând reacţii critice din partea Indiei.

India deplânge faptul că navigaţia comercială a devenit o ţintă a atacurilor militare în timpul conflictului în desfăşurare din Vestul Asiei, a precizat, miercuri seară, ministerul de externe de la New Delhi.

„Vieţi preţioase, inclusiv cele ale unor cetăţeni indieni, au fost deja pierdute în astfel de atacuri multiple într-o fază timpurie a conflictului, iar intensitatea şi gravitatea acestor atacuri par să fie în creştere”, a adăugat sursa citată.

Ministrul de externe indian, S. Jaishankar, a avut o conversaţie telefonică cu Abbas Araghchi, anterior, în cursul săptămânii, şi au discutat despre securitatea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz, printre alte lucruri, potrivit unei relatări iraniene privitoare la discuţie.

Închiderea aproape completă a strâmtorii a obligat India, al treilea consumator mondial de petrol, să caute alternative precum creşterea cantităţilor cumpărate din Rusia.

Serviciile secrete americane nu văd semne ale prăbușirii regimului în Iran după aproape două săptămâni de război

12 Mar

Guvernul iranian rămâne intact și nu este în pericol de colaps după aproape două săptămâni de bombardamente susținute din partea SUA și Israelului. Acest lucru reiese din „numeroasele” rapoarte ale serviciilor secrete americane, au declarat surse bine informate pentru Reuters, citat de Moscow Times. „Regimul menține controlul asupra populației iraniene”, a remarcat una dintre surse.

Oficialii israelieni au recunoscut, de asemenea, în cadrul unor întâlniri cu ușile închise, că nu sunt încrezători că un război va duce la o schimbare de regim în Iran, a declarat un oficial israelian de rang înalt pentru agenție. El a precizat, însă, că Israelul nu are nicio intenție de a permite menținerea regimului actual din Iran. O operațiune terestră, a spus el, este necesară pentru schimbarea regimului.

ONU cere Iranului să „înceteze imediat” bombardarea vecinilor din Golf

12 Mar

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, miercuri, o rezoluţie care cere „încetarea imediată” a atacurilor Iranului asupra statelor din Golf şi a Iordaniei, vizate de numeroase lovituri de la începutul conflictului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Textul rezoluţiei condamnă, în plus, „orice acţiune sau ameninţare” a Iranului „vizând închiderea, obstrucţionarea sau amestecul în orice mod în navigaţia internaţională în Strâmtoarea Ormuz”.

Textul supus votului celor 15 membri ai Consiliului de Securitate a fost susţinut de Bahrain împreună cu ceilalţi membri ai Consiliului de cooperare al Golfului (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman şi Qatar), precum şi de Iordania. Treisprezece ţări au votat pentru şi două s-au abţinut: Rusia şi China.

Un total de 135 de ţări membre ONU şi-au exprimat susţinerea pentru această rezoluţie.

„Această susţinere masivă a comunităţii internaţionale reflectă o înţelegere colectivă a pericolului pe care îl reprezintă atacul nejustificat al Iranului asupra ţărilor noastre”, şi-a exprimat satisfacţia reprezentantul Bahrainului la ONU, Jamal Alrowaiei.

„Stabilitatea şi securitatea regiunii” sunt esenţiale într-o zonă care este în acelaşi timp „o arteră vitală pentru economia mondială şi un coridor esenţial pentru comerţul mondial şi securitatea energetică”, a adăugat el.

„Iranul trebuie să înţeleagă acest mesaj puternic al comunităţii internaţionale şi al Consiliului de Securitate” şi trebuie „să înceteze să alimenteze escaladarea conflictului”, a afirmat, la rândul său, reprezentantul francez la ONU, Jérome Bonnafont. 

Președintele Iranului spune că va înceta lupta doar dacă primește „garanții internaționale”

12 Mar

Preşedintele iranian, Masoud Pezeșkian, a pus, miercuri, condiţii pentru încheierea războiului cu SUA şi Israelul, susţinând că Iranul va înceta să lupte doar dacă primeşte garanţii internaţionale că nu va mai fi atacat, transmite dpa, citat de Agerpres.

Într-un mesaj pe Twitter, el a cerut, de asemenea, despăgubiri şi a afirmat că „drepturile legitime” ale Iranului trebuie recunoscute.

Liderul iranian nu a precizat la ce drepturi se referă, dar unii observatori ai politicii interne iraniene explică, potrivit dpa, că ar putea fi vorba despre numirea unui nou lider suprem şi despre necesitatea unei recunoaşteri internaţionale.

Zilele trecute, preşedintele american, Donald Trump, a declarat că nu este mulţumit de instalarea lui Mojtaba Khamenei ca nou lider suprem în Iran.

Iranul a plantat mai puțin de zece mine în Strâmtoarea Ormuz

12 Mar

Iranul a plantat mai puțin de zece mine în Strâmtoarea Ormuz, potrivit unui raport al Institute for the Study of War (ISW), citat de Sky News.

În ciuda faptului că este dispus și capabil să planteze în masă mine în această cale navigabilă, costurile politice și economice potențial extinse fac ca Iranul să fie reticent să facă acest lucru, arată raportul. Un exemplu în acest sens este utilizarea de către regim a economiei Irakului pentru a evita sancțiunile.

Dacă amenințarea minelor din strâmtoare ar provoca prăbușirea economiei Irakului, care depinde în mare măsură de exporturile de petrol, acest lucru ar avea și efecte negative semnificative pentru Iran, se mai arată în raport. Estimarea vine după o serie de evoluții legate de amenințarea plasării de mine în Strâmtoarea Ormuz.

Comandamentul Central al SUA a transmis că forțele sale au lovit ieri 16 „ambarcațiuni pentru plasarea de mine” iraniene în apropierea strâmtorii, în timp ce Donald Trump declara, miercuri seară, că au fost lovite „28 de nave de minare”.

Trump a afirmat anterior că relatările despre mine în această cale navigabilă sunt adevărate și a spus că dorește ca acestea să fie „îndepărtate IMEDIAT”.

Thailanda îl cheamă pe ambasadorul iranian la explicații după bombardarea navei „Mayuree Naree”

12 Mar

Thailanda l-a convocat pe ambasadorul Iranului după ce o navă thailandeză a fost lovită de un proiectil necunoscut în apropierea Strâmtorii Ormuz, miercuri, a anunțat guvernul de la Bangkok.

Trei membri thailandezi ai echipajului rămân dispăruți după incident, a precizat guvernul într-un briefing de joi. Se crede că aceștia se aflau de serviciu în camera motoarelor navei, unde a izbucnit un incendiu în urma unei explozii.

Douăzeci de membri ai echipajului au fost salvați după ce s-au evacuat în bărcile de salvare.

Nava de transport sub pavilion thailandez „Mayuree Naree” este una dintre cele șase lovite de proiectile în apropierea acestei rute maritime esențiale în ultimele două zile.

Armata americană transmite imagini cu atacuri împotriva aviației iraniene

12 Mar

Un videoclip publicat de Comandamentul Central al SUA și geolocalizat de CNN arată lovituri americane asupra a trei aeronave militare iraniene pe un aerodrom din Kerman, în sud-estul Iranului.

Cele trei aeronave par să includă două avioane fabricate în SUA, un C-130 și un avion de supraveghere P-3, precum și un avion de transport Il-76 fabricat în Rusia.

În imagini, fiecare aeronavă este lovită cel puțin o dată, înainte ca filmarea să se îndepărteze pentru a arăta toate cele trei aparate arzând pe aerodrom.

Într-o postare pe Twitter, CENTCOM a transmis: „Regimul iranian își pierde capacitatea aeriană zi de zi. Forțele americane nu se limitează doar la apărarea împotriva amenințărilor iraniene, ci le demontează în mod metodic”.

Forțele Aeriene ale Iranului au în dotare mai multe aeronave americane vechi, achiziționate înainte de revoluția islamică din 1979, înainte ca cele două țări să rupă relațiile. Anii de sancțiuni conduse de SUA au afectat grav capacitatea Iranului de a menține o forță aeriană pe deplin operațională.

Prețul petrolului sare din nou de 100 de dolari pe baril

12 Mar

Prețurile petrolului au depășit din nou pragul de 100 de dolari pe baril în tranzacțiile nocturne, la trei zile după ce atinseseră un maxim al ultimilor patru ani, în contextul în care războiul SUA și Israelului cu Iranul continuă să aibă un impact istoric asupra aprovizionării globale cu combustibil, informează CNN.

Creșterea a avut loc în ciuda faptului că țările membre ale Agenției Internaționale pentru Energie au convenit în unanimitate, mai devreme miercuri, să pună pe piața globală o cantitate record de 400 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice.

Brent, reperul global pentru petrol, se situa în jurul valorii de 100 de dolari pe baril, miercuri, în creștere cu 8,7% pentru ziua respectivă. Între timp, WTI, reperul american, a urcat de asemenea cu 8,7%, până la 94,8 dolari.

Până la ora 2 noaptea, ora coastei de est a SUA, se tranzacționa mai aproape de nivelul de 98,7 dolari.

Irakul oprește operațiunile la toate terminalele petroliere din cauza atacurilor iraniene asupra siturilor energetice regionale

12 Mar

Irakul oprește operațiunile terminalelor petroliere din cauza atacurilor iraniene asupra siturilor energetice regionale

Autoritățile iraniene au oprit operațiunile la toate terminalele petroliere ale țării după un atac asupra portului Basra, desfășurat joi dimineața, în care o persoană a murit, au anunțat oficialii, scrie The Guardian.

Farhan al-Fartousi, directorul general al Companiei Generale pentru Porturile din Irak, a făcut anunțul într-un comunicat difuzat, joi, de agenția de știri irakiană de stat.

El a spus că atacul a vizat o navă care opera un transfer de petrol de la o altă navă în portul Basra din Golful Persic.

Farhan al-Fartousi a adăugat că nu se știe încă dacă nava a fost vizată de o dronă  sau de o rachetă.

Al-Fartousi a declarat că porturile comerciale din Irak au rămas deschise, deși terminalele petroliere fuseseră închise.

Între timp, Bahrain și-a îndemnat locuitorii să nu iasă din case după un atac iranian asupra rezervoarelor de combustibil.

Și Omanul a mutat toate navele din principalul său terminal de export de petrol de la Mina Al Fahal, ca măsură de precauție, a relatat Bloomberg News.

Opt morți într-un atac aerian pe o plajă din Beirut, unde erau persoane strămutate

12 Mar

Opt persoane au fost ucise și alte 31 au fost rănite într-un atac aerian pe coasta Ramlet al-Baida din Beirut, joi dimineața, potrivit Ministerului Sănătății Publice din Liban.

Într-o înregistrare video Reuters se văd mașini cu geamurile sparte, mai multe ambulanțe și zeci de oameni adunați pe faleză.

Atacul a avut loc în jurul orei 1, în noaptea de miercuri spre joi, a comunicat ministerul.

Zona bombardată cuprinde o faleză și o plajă unde se adunaseră oameni strămutați din cauza atacurilor israeliene.

13 nave atacate între 28 februarie și 11 martie

12 Mar

13 nave au fost atacate în Golful Persic, Strâmtoarea Ormuz și Golful Oman, între 28 februarie și 11 martie, a anunțat UK Maritime Trade Operations (UKMTO), scrie BBC.

În timpul nopții, în largul coastei Irakului, alte două nave au fost lovite în apropierea portului Umm Qasr, lângă orașul Basra.

În atac, o persoană a murit și 38 au fost rănite, a declarat șeful Companiei Generale pentru porturile irakiene.

UKMTO a anunțat un alt incident la nord de Jebel Ali, Emiratele Arabe Unite, după ce „căpitanul a raportat că nava container a fost lovită de un proiectil necunoscut, provocând un mic incendiu la bord”.

Două petroliere bombardate în apropierea Irakului

12 Mar

Două petroliere străine au fost lovite în apropierea portului Umm Qasr, în orașul irakian Basra.

Șeful Companiei Generale pentru porturile irakiene a declarat că în atac, o persoană a murit și 38 au fost rănite, a declarat șeful Companiei Generale pentru porturile irakiene.

Site-urile de urmărire a traficului maritim arată că cele două petroliere au fost înconjurate de bărci de salvare.

Nu se știe încă ce a cauzat exploziile. O anchetă inițială a oficialilor de securitate irakieni a arătat că ambarcațiuni încărcate cu explozibil din Iran au lovit cele două petroliere, au relatat Reuters și CNN.

Monitorul maritim din Marea Britanie a declarat, de asemenea, că a primit rapoarte similare, în timp ce Organizația de Stat pentru Comercializarea Petrolului din Irak și-a exprimat „profundul regret” pentru incident.

Autoritățile au adăugat că operațiunile de la toate terminalele au fost suspendate.

Prețul petrolului a depășit iar 100 de dolari pe baril peste noapte

12 Mar

Prețul petrolului a depășit iar 100 de dolari pe baril peste noapte, la trei zile după ce au atins cel mai înalt nivel din ultimii patru ani, în contextul în care războiul dintre SUA și Israel cu Iranul continuă să aibă un impact istoric asupra aprovizionării globale cu combustibil.

Creșterea a avut loc în ciuda faptului că țările membre ale Agenției Internaționale pentru Energie au convenit în unanimitate, miercuri, să lanseze pe piața globală un volum record de 400 de milioane de barili de petrol.

Prețul petrolului de referință la nivel global, Brent, s-a situat în jurul valorii de 100 de dolari pe baril miercuri seară, o creștere de 8,7% pentru ziua respectivă. Între timp, țițeiul WTI, prețul de referință al SUA, a crescut și el cu 8,7%, ajungând la 94,8 dolari.

Trump susține că SUA „au câștigat” războiul în Iran

11 Mar

Președintele american Donald Trump a susținut, într-o declarație făcută miercuri, că SUA „au câștigat” războiul cu Iran, fără a aduce și probe în sprijinul afirmației sale.

„Dați-mi voie să vă spun că am câștigat. Știi, niciodată nu e bine să spui prea devreme că ai câștigat. Dar am câștigat. Am câștigat, în prima oră era totul gata, dar am câștigat”, a spus Trump, într-un discurs spus în fața unei mulțimi în Kentucky.

Totodată, Trump a povestit, în același discurs, cum a ajuns să numească operațiunea de atacare a Iranului „Epic Fury”.

„Mi-au dat (militarii) vreo 20 de variante de nume. Și era să adorm - nu-mi plăcea niciuna dintre ele. Apoi am văzut Epic Fury. Am zis: îmi place numele ăsta”, a povestit Trump.

Despre prețurile la petrol, președintele SUA a spus că „au început să coboare și nu vor continua să scadă”

„Cu toate acestea, nu vom pleca (din Iran) până nu terminăm treaba”, a adăugat Trump. „O să fie ceva foarte rapid, foarte rapid”.

Iranul a amplasat în jur de 12 mine în strâmtoarea Ormuz (Reuters)

11 Mar

Iranul ar fi amplasat în jur de 12 mine în strâmtoarea Ormuz, au declarat două surse familiarizate cu problema, ceea ce ar putea complica redeschiderea căii navigabile înguste, rută importantă pentru transportul petrolului şi al gazului natural lichefiat (GNL), potrivit Reuters, informează Agerpres.

Exporturile de petrol şi GNL pe această cale navigabilă au fost oprite efectiv din cauza războiului declanşat acum 12 zile de SUA şi Israel, ceea ce a provocat o creştere vertiginoasă a preţurilor mondiale la petrol şi gaze.

Comandamentul militar al Iranului a declarat miercuri că lumea ar trebui să se pregătească pentru o creştere a preţului petrolului la 200 de dolari pe baril.

Potrivit uneia dintre surse, minele au fost amplasate "în ultimele zile" şi majoritatea locurilor în care au fost puse sunt cunoscute. Însă sursa a refuzat să precizeze cum intenţionează SUA să se ocupe de ele.

Iranul ameninţă de mult timp că va riposta la orice atac militar prin minarea strâmtorii. Aproximativ o cincime din petrolul şi gazul natural lichefiat (GNL) la nivel mondial trec în mod normal prin strâmtoare, iar capacitatea Teheranului de a bloca transportul maritim prin canal îi conferă o influenţă enormă asupra SUA şi aliaţilor lor.

Armata americană susţine că a vizat navele iraniene care au amplasat mine, eliminând 16 dintre ele marţi. Dar US Navy a refuzat până acum să asigure escortă de protecţie pentru navele comerciale care traversează strâmtoarea.

Ambasada SUA: Iranul sau aliaţii săi ar putea viza instalaţii petroliere americane în Irak

11 Mar

Ambasada americană la Bagdad a avertizat, miercuri, împotriva unor posibile atacuri ale Iranului sau ale aliaţilor săi asupra instalaţiilor petroliere din Irak, potrivit France Presse, scrie Agerpres.

„Iranul şi miliţiile teroriste aliniate Iranului ar putea să ia drept ţinte infrastructuri petroliere şi energetice aparţinând SUA în Irak”, a anunţat ambasada pe platforma X.

Mai multe câmpuri şi instalaţii petroliere în Irak au fost lovite de drone de la începutul războiului în Orientul Mijlociu. Purtătorul de cuvânt al Ministerului irakian al Petrolului, Saheb Bazoun, a declarat marţi că numeroşi angajaţi ai societăţilor străine părăsiseră Irakul după începerea războiului.

Autorităţile Irakului, ţară bogată în petrol, se străduiesc să atragă investiţii străine, în special provenind de la întreprinderi americane, în diverse sectoare ale economiei. Luna trecută, Irakul şi compania energetică americană Chevron au semnat acorduri pentru gestionarea şi exploatarea mai multor câmpuri petrolifere, în special în sudul ţării.

SUA au lovit o bancă „plină de angajați”. MAE iranian: „Puternicele noastre forțe armate vor pedepsi această crimă”

11 Mar

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a afirmat miercuri că „o sucursală a celei mai vechi bănci din țara mea a fost bombardată în timp ce era plină de angajați”. El a subliniat că „puternicele noastre forțe armate vor pedepsi această crimă”.

„Infrastructura națională a Iranului este atacată. De data aceasta, o sucursală a celei mai vechi bănci din țara mea a fost bombardată în timp ce era plină de angajați. Aceștia munceau pentru a se asigura că iranienii vor avea mâncare pe masă înainte de Anul Nou. Puternicele noastre forțe armate vor pedepsi această crimă”, a scris el pe X.

Trump nu se declară îngrijorat de eventuale atacuri iraniene asupra teritoriului SUA

11 Mar

Preşedintele american Donald Trump a tratat cu prudenţă informaţiile despre posibile atacuri iraniene pe teritoriul SUA, declarând că nu este îngrijorat în legătură cu o astfel de posibilitate, după ce Biroul Federal de Investigaţii al SUA (FBI) a avertizat că drone iraniene ar putea lovi Coasta de Vest a ţării, a relatat miercuri canalul ABC News, preluat de Reuters, informează Agerpres.

Întrebat miercuri dacă este îngrijorat că Iranul şi-ar putea intensifica represaliile pentru a include atacuri pe teritoriul american, Donald Trump a răspuns reporterilor: „Nu, nu sunt”.

ABC News relatase anterior că FBI a avertizat departamentele de poliţie din California că Iranul ar putea riposta la atacurile SUA lansând drone asupra Coastei de Vest.

"Recent, am obţinut informaţii conform cărora, la începutul lunii februarie 2026, Iranul intenţiona să iniţieze un atac surpriză folosind aparate fără pilot de pe o navă neidentificată din largul coastelor SUA, în special împotriva unor ţinte nespecificate din California, în cazul în care Statele Unite ar fi lansat atacuri împotriva Iranului”, a transmis FBI într-o alertă distribuită la sfârşitul lunii februarie, potrivit ABC News. „Nu avem informaţii suplimentare cu privire la momentul, metoda, ţinta sau autorii acestui presupus atac”, indică FBI.

Purtătorii de cuvânt ai FBI, Departamentului de Poliţie din Los Angeles, guvernatorului Californiei şi primarului din Los Angeles nu au răspuns deocamdată la solicitările de comentarii din partea Reuters.

Reuters a relatat la începutul acestei luni că Iranul şi entităţile sale proxy ar putea viza SUA cu atacuri ca ripostă la loviturile americane.

O evaluare a ameninţărilor realizată de Biroul de Informaţii şi Analiză al Departamentului pentru Securitatea Internă a SUA (DHS) arată că Iranul şi aliaţii săi reprezintă „probabil” o ameninţare de atacuri ţintite asupra Statelor Unite, deşi un atac fizic la scară largă este puţin probabil.

Trump: Probabil că vom sista comerțul cu Spania. Nu cooperează și s-au comportat foarte urât cu NATO

11 Mar

Președintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului și a criticat atitudinea "rea" a guvernului spaniol, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.

Liderul de la Washington și-a reluat amenințările de a întrerupe comerțul cu Spania, după ce această țară a obligat avioanele americane de realimentare în zbor să se mute la alte baze în Europa.

"Cred că nu cooperează deloc. Cred că s-au comportat foarte, foarte rău. Probabil vom întrerupe comerțul cu Spania", a răspuns Trump unei întrebări din partea presei despre colaborarea cu Madridul în campania de bombardamente împotriva Iranului.

În opinia lui președintelui SUA, guvernul condus de Pedro Sanchez s-a comportat, de asemenea, "foarte rău cu NATO", întrucât a fost singurul care a respins cererea de a aloca un buget de 5% din PIB pentru apărare.

Iranul a lansat cel puțin 25 de atacuri asupra bazelor și ambasadelor americane din zona Golfului, de la începutul războiului

11 Mar

Cel puțin 25 de atacuri iraniene au vizat situri americane sau cu personal militar american în Orientul Mijlociu de la începutul conflictului în data de 28 februarie, potrivit unei analize a loviturilor efectuate de AFP, citată de Agerpres.

Printre aceste atacuri înregistrate între 28 februarie și 11 martie, la ora 15:00 GMT, patru lovituri au fost îndreptate împotriva ambasadelor sau consulatelor americane din Arabia Saudită, Kuweit și Irak.

Celelalte 21 de atacuri cu rachete sau drone iraniene au vizat 13 situri militare diferite în care se afla personal american.

Este vorba în primul rând de baza aeriană Prince Sultan din Arabia Saudită și de aeroportul irakian din Erbil, care adăpostește o bază americană, acestea fiind atacate de cel puțin patru ori.

De asemenea, bazele Al-Udeid din Qatar și Al Dhafra din Emiratele Arabe Unite au fost vizate de cel puțin două ori fiecare.

Acest bilanț nu cuprinde cele șapte atacuri observate sau revendicate de Iran împotriva radarelor și/sau sistemelor de apărare antirachetă THAAD ale SUA, operate fie de Statele Unite, fie de țările din Golf, sisteme situate în general în apropierea bazelor vizate de Iran.

AFP a reușit să verifice și să confirme pagubele după 12 atacuri care au vizat situri militare legate de SUA, analizând imagini din satelit, cea mai recentă datând din 5 martie. Ulterior, furnizorii americani de imagini de înaltă rezoluție au impus restricții clienților lor pentru a proteja informațional forțele aliate.

În paralel, potrivit aceleiași analize AFP, aproape 30 de atacuri au vizat infrastructurile energetice în Orientul Mijlociu între începutul conflictului și 11 martie, dintre care mai mult de jumătate au fost întreprinse de forțele Teheranului.

AFP a contabilizat circa 16 atacuri iraniene în șapte țări diferite din Golf, care au țintit zăcăminte sau complexe petroliere și de gaze.

Printre siturile vizate figurează zona industrială din Emiratele Arabe Unite, unde se află rafinăria Ruwais, una dintre cele mai mari din lume, care a fost închisă marți din rațiuni de securitate.

Iranul amenință că va începe să atace porturile din regiunea Golfului

11 Mar

Forțele armate ale Iranului au amenințat că vor ataca porturile „din regiune”, în cazul în care porturile iraniene vor fi atacate, informează CNN.

Amenințarea vine după ce Comandamentul Central al armatei SUA (CENTCOM) a acuzat Iranul se folosește de porturile civile din zona Strâmtorii Ormuz „pentru a întreprinde operațiuni militare care pun în pericol comerțul maritim internațional”.

„Dacă porturile iraniene sunt amenințate, toate porturile din regiune vor fi considerate ținte legitime”, a spus un purtător de cuvânt al armatei iraniene.

Trump spune că SUA ar putea provoca noi pagube importante infrastructurii iraniene

11 Mar

Donald Trump a anunțat miercuri seara că SUA ar putea provoca distrugeri importante ale infrastructurii Iranului „într-o oră”.

Întrebat de reporterii de la Casa Albă ce ar putea face pentru a termina războiul mai repede, Trump a răspuns: „Mai mult din ce am făcut deja”.

„Le-am mai lăsat neatinse câteva lucruri , pe care le putem distruge azi, de fapt, într-o oră. Efectiv nu ar mai avea cu ce să-și reconstruiască țara”, a spus Donald Trump.

„I-am lovit mai mult decât a fost lovită vreo țară în istorie, și încă nu am terminat”, a declarat președintele SUA.

Trump: Iranul nu a reușit să mineze Strâmtoarea Ormuz

11 Mar

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri că nu crede că Iranul nu a reușit să mineze Strâmtoarea Ormuz.

„Le-am distrus aproape toate puitoarele de mine într-o singură noapte”, a spus Trump.

Președintele SUA a anunțat că în jur de 90 de nave mici iraniene au fost lovite în atacurile sUA.

„Aproape toată marina lor e distrusă”, a spus Trump, care a spus că tancurile petroliere pot să traverseze Strâmtoarea Ormuz, în ciuda atacurilor produse miercuri asupra a trei nave comerciale. Iranul a revendicat doar două din aceste trei atacuri.

Trump evită să spună dacă va declara „victoria” în cazul în care Mojtaba Khamenei rămâne liderul suprem al Iranului

11 Mar

Donald Trump a refuzat miercuri să comenteze dacă va declara „victoria” în cazul în care fiul lui Khameni va fi ales să conducă Iranul din postura de lider spiritual suprem.

„Nu vreau să fac niciun comentariu în legătură cu asta. Nu vreau să comentez”, a fost răspunsul oferit de Trump când un reporter l-a întrebat, la Casa Albă, „dacă va declara victoria în cazul în care liderul suprem al Iranului va rămâne fiul ayatollahului (ucis), Ali Khamenei”.

Anterior, Trump a calificat drept „inacceptabil” faptul că Mojtaba Khamenei fusese ales lider suprem.

Macron: Capacitățile militare iraniene nu au fost reduse la zero

11 Mar

Capacităţile militare ale Iranului „nu au fost reduse la zero” de atacurile americane şi israeliene, a avertizat miercuri preşedintele francez Emmanuel Macron, subliniind că omologul său american Donald Trump trebuie „să clarifice atât obiectivele sale finale, cât şi ritmul pe care doreşte să îl stabilească pentru operaţiunile” militare, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Capacităţile balistice militare ale Iranului au suferit deja daune considerabile, dar acesta (Teheranul) continuă să atace mai multe ţări din regiune şi, prin urmare, capacităţile sale nu au fost reduse la zero”, a afirmat şeful statului francez după o reuniune a liderilor G7.

Macron a afirmat totodată că nu a primit „nicio confirmare, nici de la serviciile (de informaţii) partenere, nici de la propriile noastre servicii de informaţii” cu privire la utilizarea de către Iran a unor mine navale în Strâmtoarea Ormuz, adăugând că aceasta „ar fi o alegere gravă” pentru Teheran.

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că Iranul se va confrunta cu „consecinţe militare fără precedent” în cazul în care va amplasa mine în Strâmtoarea Ormuz, aflată de facto sub control iranian. La scurt timp după aceea, armata americană a anunţat că a distrus 16 nave iraniene care instalau mine în apropierea strâmtorii.

Iranul susţine că a doborât un avion F-15 american la sud de Teheran

11 Mar

Adjunctul comandantului Gardienilor Revoluţiei iranieni, contraamiralul Ali Fadavi, a declarat miercuri într-un interviu la televiziunea de stat că forţele sale au doborât un avion de vânătoare american F-15 la sud de Teheran şi că nu există nave americane la 700 de kilometri de graniţele Iranului, a relatat EFE, conform Agerpres.

Fadavi susţine că Iranul îşi va consolida sistemul de apărare antiaeriană "astfel încât niciun avion de vânătoare să nu se mai poată apropia vreodată" şi că „practic armada SUA a fugit de marina iraniană pentru că ştia că aceasta (...) avea planuri de a scufunda nave americane", aşa că s-a mutat la peste 1.000 de kilometri distanţă.

Nici SUA, nici vreo sursă independentă nu au confirmat aceste informaţii. Însă dacă navele de război americane se vor îndepărta de apele din apropierea Iranului şi de strâmtoarea Ormuz, armata iraniană va câştiga mai multă libertate de manevră pe una dintre principalele rute energetice mondiale, afirmă experţi citaţi de EFE.

Pe de altă parte, contraamiralul Ali Fadavi a afirmat că, de marţi, preşedintele american Donald Trump caută personal un armistiţiu prin intermediari, interpretând aceasta drept un semn că „inamicul nu câştigă războiul”.

Iranul a ameninţat miercuri că nu va permite ca „vreun litru de petrol" să treacă prin strâmtoarea Ormuz în beneficiul SUA, Israelului sau al partenerilor acestora şi că orice navă legată de acestea va fi o „ţintă legitimă” pentru Teheran, forţele iraniene au atacat nave sub pavilionul Liberiei şi Thailandei pentru că refuzaseră să oprească la somaţia acestora.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a asigurat, marţi, că marina americană nu a escortat niciun petrolier în strâmtoarea Ormuz, după ce secretarul energiei, Chris Wright, a şters o postare de pe Twitter în care afirmase că un vas fusese escortat cu succes.

Situaţia din strâmtoarea Ormuz - rută energetică strategică, prin care trece aproximativ 20 % din petrolul mondial şi o mare parte din mineralele strategice - a perturbat piaţa internaţională a petrolului după ce Gardienii Revoluţiei au ameninţat că vor ataca orice navă care o va traversa fără acordul lor. 

UNESCO se teme pentru soarta siturilor istorice

11 Mar

UNESCO a afirmat că este „profund îngrijorată” pentru soarta siturilor din patrimoniul mondial situate în Iran şi în alte părţi din regiune, după ce Palatul Golestan din Teheran, deseori comparat cu Versailles, precum şi o moschee istorică şi un palat din Isfahan au fost avariate în urma atacurilor aeriene, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Agenţia culturală a ONU a îndemnat miercuri toate părţile implicate să protejeze monumentele extraordinare ale regiunii, precizând că patru dintre cele 29 de situri din patrimoniul mondial situate în Iran au fost avariate de la începutul atacurilor americano-israeliene asupra Iranului.

„UNESCO este profund îngrijorat de primul impact pe care ostilităţile îl au deja asupra multor situri din patrimoniul mondial”, a declarat Lazare Eloundou Assomo, directorul Centrului pentru patrimoniul mondial, adăugând că este de asemenea îngrijorat pentru situri din Israel, Liban şi din alte locuri din Orientul Mijlociu.

Palatul Golestan din Teheran, avariat în atacurile americano-israeliene, este „mărturia măreţiei civilizaţiei iraniene în secolul al XIX-lea”, a spus el.

Palatul a fost ales drept reşedinţa regilor persani şi centru al puterii de familia Qajar şi este un exemplu pentru introducerea stilurilor europene în artele persane, potrivit sitului UNESCO. Ultimul şah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, a organizat aici o ceremonie de încoronare în 1969.

„Îl comparăm câteodată chiar cu Palatul Versailles din Franţa şi a suferit, din păcate, câteva pagube. Nu ştim cât de extinse sunt. Dar e evident din imaginile pe care le-am primit, putem confirma că a fost afectat”, a spus Eloundou Assomo.

În fotografiile cu interiorul palatului apar grămezi de sticlă spartă şi bucăţi de lemn pe podea.

Isfahan a fost unul dintre cele mai importante oraşe din Asia Centrală, un punct important de pe ruta comercială Drumul Mătăsii. Moscheea Masjed-e Jame are o vechime de peste 1.000 de ani şi arată dezvoltarea artei islamice de-a lungul a 12 secole. Clădiri din apropierea zonei tampon a siturilor preistorice din Valea Khorramabad au fost de asemenea avariate, a spus UNESCO.

„UNESCO a transmis coordonatele principalelor situri culturale tuturor părţilor. Facem apel la protejarea tuturor siturilor cu semnificaţie culturală. Toate acele situri spun istoria civilizaţiilor celor 18 ţări din regiune”, a spus Assomo, adăugând că Agenţia monitorizează pagubele.

CENTCOM: Iranul folosește porturi civile din Strâmtoarea Ormuz pentru operațiuni militare care amenință transportul internațional

11 Mar

Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a emis, miercuri, un avertisment către civili că „regimul iranian folosește porturi civile de-a lungul Strâmtorii Ormuz pentru a desfășura operațiuni militare care amenință transportul internațional”.

„Această acțiune periculoasă pune în pericol viețile persoanelor nevinovate. Porturile civile folosite în scopuri militare își pierd statutul protejat și devin ținte militare legitime conform dreptului internațional”, a transmis CENTCOM.

CENTCOM îndeamnă civilii din Iran să evite imediat toate facilitățile portuare în care forțele navale iraniene desfășoară activități. Muncitorii portuari iranieni, personalul administrativ și echipajele navelor comerciale ar trebui să evite navele și echipamentele militare iraniene.

Forțele navale iraniene au poziționat nave și echipamente militare în porturi civile utilizate pentru traficul maritim comercial. Deși nici armata americană nu poate garanta siguranța civililor în sau în apropierea facilităților folosite de regimul iranian în scopuri militare, forțele americane vor continua să ia toate măsurile posibile pentru a minimiza riscurile pentru civili.

Iranul anunță că nu va permite ca „un singur litru de petrol” să treacă prin Strâmtoarea Ormuz

11 Mar

Iranul a dat asigurări miercuri că nu va permite ca „un singur litru de petrol” să treacă prin Strâmtoarea Ormuz în beneficiul Statelor Unite, Israelului sau a partenerilor lor şi că orice navă care are legătură cu aceştia va fi o „ţintă legitimă” pentru Teheran, informează EFE.

„Repetăm în mod ferm: nu vom permite niciodată ca măcar un singur litru de petrol să treacă prin Strâmtoarea Ormuz în beneficiul Statelor Unite, al sioniştilor sau al partenerilor lor", a declarat purtătorul de cuvânt al comandamentului central Jatam al-Anbia, Ebrahim Zolfagari, într-un clip video publicat de agenţia Tasnim.

Purtătorul de cuvânt al acestui comandament care coordonează activităţile armatei regulate cu cele ale Gardienilor Revoluţiei a mai declarat că vor fi continuate atacurile asupra ţintelor americane din ţările Orientului Mijlociu.

„Trucul de a-şi ascunde armata laşă în locuri publice şi în infrastructura ţărilor din regiune nu îi va salva de mlaştina în care au rămas prinşi”, a avertizat Ebrahim Zolfagari.

Situaţia din această strâmtoare strategică, prin care trece aproximativ 20% din petrolul mondial şi o mare parte din mineralele strategic, a perturbat piaţa internaţională a petrolului după ce Gardienii Revoluţiei au ameninţat că vor ataca orice navă care o traversează.

Tot miercuri, armata iraniană a anunţat că a lovit cu proiectile două nave, una fiind „proprietate israeliană” sub pavilion liberian, iar cealaltă un portcontainer, după ce aceste nave au ignorat avertismentele forţelor navale iraniene în strâmtoarea Ormuz, unde acestea afirmă că menţine un control „fără neglijenţe”.

Într-un comunicat difuzat de agenţia IRNA, Gardienii Revoluţiei au explicat că nava „Expres Room”, proprietate a „regimului sionist”, a fost atacată şi a rămas oprită în poziţia în care se afla după ce a ignorat ordinele.

Textul adaugă că portcontainerul „Mayuree Naree", a cărui naţionalitate nu a fost dezvăluită, a fost, de asemenea, ţinta unui atac iranian pentru că a insistat în mod „ilegal” să traverseze strâmtoarea după ce a primit avertismente din partea marinei Gardienilor Revoluţiei.

Potrivit informaţiilor obţinute de EFE din aplicaţiile de urmărire a navigaţiei maritime internaţionale, „Mayuree Naree”, cu destinaţia India, naviga sub pavilion thailandez.

În comunicatul lor, Gardienii Revoluţiei au transmis că Strâmtoarea Ormuz rămâne sub o „gestiune inteligentă” a forţelor lor navale şi au avertizat că „agresorii americani şi partenerii lor nu au dreptul să tranziteze” această cale maritimă.

Miercuri, armata iraniană a transmis într-un comunicat că a lansat atacuri cu drone asupra mai multor obiective din Israel, inclusiv serviciul de informaţii militare „Aman”, Unitatea de informaţii 8200, un radar „Green Pine” şi clădirea de comandă a submarinelor din baza navală a oraşului Haifa.

Comandamentul Central al Statelor Unite (CENTCOM) a asigurat marţi seara că a distrus „mai multe nave de război iraniene” în apropierea Strâmtorii Ormuz, printre care 16 nave de plasare a minelor, în cadrul atacurilor americane împotriva regimului de la Teheran pe care SUA îl acuză că ameninţă „libertatea de navigaţie”.

Miercuri, un vas de transport aflat în proprietate greacă a fost lovit de un proiectil de origine necunoscută în Golful Persic, în apropiere de Strâmtoarea Ormuz, potrivit unei surse din compania proprietară a navei citată de EFE.

Cargoul „Star Gwyneth”, care navighează sub pavilionul Insulelor Marshall, dar aparţine companiei elene "Star Bulk Carriers", a fost lovit de un proiectil în timp ce era ancorat la aproximativ 50 de mile nautice nord-vest de Dubai, a indicat compania de la sediul său din Atena.

Cei 22 de membri ai echipajului sunt „sănătoşi şi nevătămaţi”, a informat compania.

„Vaporul nu încerca să treacă prin strâmtoare, ci era ancorat în Golful Persic", a declarat pentru EFE un responsabil al companiei, care a adăugat că nava a putut să se deplaseze pe cont propriu "mai spre vest" şi să ancoreze din nou într-o zonă mai îndepărtată de strâmtoare. 

Trump spune că „practic nu a mai rămas nimic” de bombardat în Iran

11 Mar

Președintele Donald Trump a declarat miercuri pentru Axios, într-un scurt interviu telefonic, că războiul cu Iranul se va încheia „în curând”, deoarece „practic nu a mai rămas nimic de lovit”.

„Oricând vreau să se termine, se va termina”, a spus Trump în timpul apelului de cinci minute.

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a declarat miercuri că războiul va continua „fără limită de timp, atât timp cât este necesar, până când vom atinge toate obiectivele și vom câștiga în mod decisiv campania”.

Oficialii israelieni și americani spun că se pregătesc pentru cel puțin încă două săptămâni de atacuri militare în Iran.

Marți, SUA au primit informații care sugerau că Iranul a început să plaseze mine în Strâmtoarea Hormuz - unul dintre cele mai importante puncte de blocare a aprovizionării cu petrol din lume. Oficialii spun că nu este clar câte mine a folosit Iranul, dar se evaluează că numărul este foarte mic.

Trump a confirmat pentru Axios că atacurile americane de marți au distrus 16 ambarcațiuni de plasare a minelor și au perturbat planurile iraniene.

„Războiul merge grozav. Suntem mult înaintea calendarului. Am făcut mai multe pagube decât am crezut că este posibil, chiar și în perioada inițială de șase săptămâni”, a declarat Trump pentru Axios.

El a spus că ostilitatea Iranului s-a extins dincolo de Israel și SUA, ajungând la statele din Golf din întreaga regiune.

„Ei urmăreau restul Orientului Mijlociu. Plătesc pentru 47 de ani de moarte și distrugere pe care i-au provocat. Aceasta este o răzbunare. Nu vor scăpa atât de ușor”, a spus Trump.

Oficial iranian: Mojtaba e rănit la picioare și la mâini

11 Mar

Într-un interviu acordat la sediul ambasadei sale din Nicosia, Alireza Salarian, ambasadorul Teheranului în Cipru, a detaliat circumstanțele în care Mojtaba Khamenei, în vârstă de 56 de ani, a fost rănit, spunând că a avut noroc să supraviețuiască atacului, care a distrus reședința regretatului ayatollah.

„Și el a fost acolo și a fost rănit în acel bombardament, dar nu am văzut acest lucru reflectat în știrile străine”, a declarat el pentru The Guardian. „Am auzit că a fost rănit la picioare, și la braț... Cred că este în spital pentru că este rănit.”

Explicând de ce clericul nu a apărut în public și nu a făcut nicio declarație de când i-a succedat tatălui său duminică, el a adăugat: „Nu cred că se simte confortabil [în nicio situație] să țină un discurs”.

Atacul a avut loc în prima zi a atacurilor aeriene conduse de SUA împotriva Iranului, când complexul prezidențial întins din inima Teheranului a fost vizat. Era a 10-a zi a lunii sfinte a Ramadanului, a declarat ambasadorul, iar ayatollahul Ali Khamenei se afla la reședința sa cu mai mulți membri ai familiei sale, inclusiv soția lui Mojtaba, Zahra, care a fost și ea ucisă în atac.

O navă deținută de greci, printre cele trei lovite azi în Strâmtoarea Ormuz

11 Mar

O navă deținută de greci e printre cele trei nave lovite miercuri de proiectile necunoscute în apropierea strâmtorii Ormuz, potrivit rapoartelor citate de e-khatimerini.

Este vorba despre nava Star Gwyneth, sub pavilionul Insulelor Marshall, de 83.000 dwt, este operată de Star Bulk Carriers, o companie listată la New York care administrează o flotă de peste 130 de nave de marfă.

Celelalte nave raportate lovite au fost vrachierul sub pavilion thailandez Mayruree Naree, deținut de Precious Shipping, cu sediul în Bangkok, și ONE Majesty, sub pavilion japonez, operat de Mitsui OSK Lines.

Nu au fost raportate victime.

Ministerul Afacerilor Maritime din Greci a emis anterior un avertisment urgent companiilor maritime grecești și comandanților de nave cu privire la potențiala exploatare a strâmtorii Ormuz pe fondul atacurilor americane și israeliene asupra Iranului.

Războiul va continua fără limită de timp, spune ministrul israelian al apărării

11 Mar

Israelul va continua războiul împotriva Iranului „fără limită de timp”, a declarat ministrul apărării israelian, Israel Katz.

Între timp, doi oficiali israelieni au declarat pentru Reuters că guvernul Israelului nu crede că Donald Trump este aproape de a dispune încheierea războiului. Ei au recunoscut, însă, că nu există certitudine dacă războiul va duce la prăbușirea regimului clerical din Iran.

A existat o anumită confuzie privind calendarul războiului, deoarece administrația americană a transmis semnale ambigue cu privire la planurile sale. Trump a spus săptămâna aceasta că războiul „se va încheia curând”, dar a amenințat, totodată, Iranul cu noi acțiuni.

Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a declarat marți că SUA „nu vor ceda până când inamicul nu va fi învins total și decisiv” și că acest lucru se va face „după cum vrem noi”.

Cel puțin 150 de militari americani au fost răniți în războiul cu Iranul

11 Mar

În jur de 150 de militari americani au fost răniţi în primele zece zile ale războiului cu Iranul, au declarat, marţi, două surse familiarizate cu acest subiect. Pentagonul a confirmat 140 de militari răniţi, dar a susţinut că majoritatea au răni uşoare şi o mare parte dintre ei au revenit între timp la datorie, informează Agerpres.

Pentagonul anunţase anterior decesul a şapte militari americani în urma represaliilor Iranului faţă de atacurile aeriene lansate în comun de SUA şi Israel pe 28 februarie, fără a oferi însă un bilanţ complet al răniţilor, menţionând doar opt răniţi în stare gravă în rândul trupelor americane.

Într-o declaraţie publicată după relatarea Reuters, Pentagonul a dat un bilanţ estimativ de 140 de răniţi printre militarii săi, adăugând că în majoritatea cazurilor este vorba despre răni minore, iar 108 dintre militarii americani răniţi au revenit deja la datorie, în timp ce în continuare opt militari sunt în stare gravă.

Rămâne, însă, neclar ce fel de răni au suferit militarii americani şi dacă acest bilanţ oficial include şi leziunile cerebrale traumatice, care sunt obişnuite în urma expunerii la explozii în proximitate.

În represaliile care au însoţit bombardamentele, Iranul a atacat cu rachete şi drone bazele militare şi interesele americane din Golf. Printre ţintele lovite de Iran se numără baza navală din Bahrein unde este staţionată Flota a 5-a a SUA, infrastructura acesteia fiind serios avariată, radare anti-balistice de alertă timpurie, precum şi hoteluri din apropierea bazelor americane, raţionamentul fiind că acolo s-ar putea afla militari americani.

Bancă bombardată miercuri dimineață în Teheran

11 Mar

Un atac cu rachetă a lovit centrul de securitate digitală al băncii Sepah din Teheran miercuri dimineață devreme, potrivit informațiilor Iran International.

Clădirea, situată pe strada Haghani, a fost distrusă în atac în timp ce banca procesa plățile salariilor pentru personalul militar.

Serviciile la Sepah Bank și Melli Bank Iran au rămas în mare parte perturbate pentru a doua zi consecutiv, serviciile de online banking fiind indisponibile, iar doar serviciile bazate pe card funcționând.

Comandamentul central iranian Khatam ol-Anbia a calificat atacul drept „ilegal şi neconvenţional”, potrivit agenţiei oficiale de ştiri IRNA, şi a anunţat că va da un „răspuns adecvat şi dureros”. Într-un comunicat, organizația militară a îndemnat populaţia din Orientul Mijlociu să nu se apropie la mai puţin de un kilometru de băncile americane sau israeliene.

Șoc în Beirut după ce o rachetă a lovit un bloc de apartamente

11 Mar

Locuitorii capitalei libaneze sunt în stare de șoc după ce un bloc de apartamente a fost lovit în inima Beirutului în primele ore ale acestei dimineți. Este vorba de un cartier înstărit în care oamenii credeau că sunt în siguranță.

Locuitorii intervievați de BBC nu au crezut că această zonă ar putea fi în pericol sau vizată de atacuri. Dar este a doua oară când se întâmplă în mai puțin de o săptămână.

Patru diplomați iranieni au fost uciși atunci când se aflau într-un hotel celebru din Beirut.

Există temeri și îngrijorări serioase cu privire la ce va urma, iar acesta este doar un exemplu a ceea ce se întâmplă în Liban.

Există mari părți ale țării, în sud și în suburbiile sudice ale Beirutului, care sunt lovite neîncetat de atacuri în fiecare zi.

Peste 700.000 de oameni au fost strămutați din locuințele lor în urma ordinelor de evacuare israeliene și caută un loc unde să stea.

Cel mai recent bilanț

11 Mar

SUA, Israelul și Iranul continuă să lanseze atacuri reciproce în Orientul Mijlociu, iar bilanțul victimelor din regiune crește.

Iată cele mai recente cifre privind numărul de morți în urma conflictului, potrivit unui bilanț realizat de CNN pe baza surselor regionale.

Iran: Ambasadorul Iranului la ONU a declarat, marți, că peste 1.300 de civili au murit în urma atacurilor americano-israeliene asupra țării de la începutul conflictului. O actualizare recentă a agenției Human Rights Activists News Agency (HRANA), cu sediul în SUA, arată că 1.262 de civili și 190 de militari au fost uciși în aceeași perioadă.

Liban: Cel puțin 570 de persoane au fost ucise în Liban de când Israelul a început loviturile asupra țării săptămâna trecută, a anunțat, marți, Unitatea pentru Managementul Riscurilor de Dezastre a țării. Doi soldați israelieni au fost, de asemenea, uciși în sudul Libanului duminică dimineață, potrivit armatei israeliene.

Irak: 18 membri ai Forțelor de Mobilizare Populară din Irak au fost uciși în lovituri asupra țării, a anunțat miliția susținută de Iran. Alți trei luptători kurzi iranieni și un membru al forțelor de securitate ale Guvernului Regional Kurdistan au fost, de asemenea, uciși în conflict, au confirmat pentru CNN grupările de luptători și KRG.

Israel: Cel puțin 12 persoane au fost ucise de lovituri în Israel de la începutul războiului, potrivit serviciului israelian de urgență Magen David Adom. Nouă dintre acestea au murit după ce o rachetă a lovit direct o clădire rezidențială din orașul Beit Shemesh, a precizat MDA.

Kuweit: Cel puțin 12 persoane au fost ucise în Kuweit, inclusiv șase militari americani, doi militari kuweitieni și doi membri ai forțelor de securitate kuweitiene, potrivit CENTCOM, armatei Kuweitului și ministerului de interne al țării.

Emiratele Arabe Unite: Cel puțin șase persoane au murit în Emiratele Arabe Unite în urma atacurilor iraniene, a anunțat, marți, ministerul apărării emiratez. Printre cei uciși se numără cetățeni ai Emiratelor, Pakistanului, Nepalului și Bangladeshului, a adăugat organizația guvernamentală.

Arabia Saudită: Două persoane au fost ucise după ce un proiectil militar a lovit o instalație rezidențială în orașul Al-Kharj, a anunțat apărarea civilă saudită. De asemenea, un militar american a murit din cauza rănilor suferite după un atac asupra trupelor din Arabia Saudită în a doua zi a războiului, potrivit armatei americane.

Bahrain: O persoană a fost ucisă după ce rămășițe provenite de la o rachetă interceptată au provocat un incendiu pe o „navă străină” în orașul industrial Salman din Bahrain, a relatat presa de stat bahraineană săptămâna trecută. Separat, o femeie din Bahrein în vârstă de 29 de ani a murit după un atac iranian asupra capitalei Manama, potrivit autorităților din această țară.

Oman: Un cetățean indian a fost ucis după ce o ambarcațiune fără conducător a atacat un petrolier pe care lucra, la 52 de mile marine de coasta Omanului, a relatat Oman News Agency.

SUA au cerut dislocarea în România de trupe și „echipamente non-cinetice”. Nicușor Dan: „Sunt în corelare cu scutul de la Deveselu”

11 Mar

Președintele Nicușor Dan, a făcut declarații după ședința CSAT în care s-a discutat solicitarea americanilor de a folosi baza de la Deveselu pentru operațiunile din războiul din Orientul Mijlociu.

Președintele spune că s-a discutat „dislocarea temporară” a unor echipamente și forțe militare americane în România – „avioane de realimentare, echipamente de monitorizare, echipamente de comunicații satelitare” în corelare cu scutul de la Deveselu.

Nicușor Dan a precizat că „echipamentele sunt defensive și nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis” și că ele sunt „non-cinetice”.

„Ele vor fi, în măsura în care Parlamentul aprobă în ședința care urmează să aibă loc azi, ele vor fi dislocate în baza acordului de parteneriat între România și SUA și e o colaborare a României cu SUA similară în aceste zile cu o colaborare pe care alte țări NATO o fac

(...)

Subliniez că e vorba de niște echipamente care sporesc securitatea României, deci îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare, țara lor este o țară sigură, ba chiar mai sigură”, a adăugat președintele.

Erdogan: Războiul trebuie să se încheie înainte ca el să cuprindă întreaga regiune

11 Mar

Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a cerut, miercuri, încheierea războiului din Orientul Mijlociu „înainte ca el să cuprindă întreaga regiune”, în cadrul unui discurs susţinut în faţa grupului său parlamentar, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Trebuie să punem capăt acestui război înainte ca el să se agraveze şi să cuprindă întreaga regiune. Dacă diplomaţia are o şansă, este complet posibil. Ne continuăm cu răbdare eforturile pentru a readuce părţile la masa de negocieri”, a afirmat președintele turc.

„Suntem cu toţii conştienţi că, dacă acest război nebunesc, anarhic şi ilegal continuă, pierderile omeneşti şi materiale se vor agrava, şi costul pentru economia mondială nu va face decât să crească”, a adăugat el.

„Ca popoare din regiune, nu trebuie să lăsăm un conflict căruia îi suntem deja victime să ne provoace noi suferinţe”, a adăugat el.

În schimb, luni, preşedintele turc a avertizat Iranul împotriva oricărei „acţiuni provocatoare” după interceptarea unei a doua rachete trase din Iran în spaţiul aerian turc.

„În ciuda avertismentelor noastre clare, acţiuni extrem de nepotrivite şi provocatoare continuă să fie întreprinse, punând în pericol prietenia Turciei” faţă de Iran, a afirmat el.

O navă de transport thailandeză a fost lovită în Strâmtoarea Ormuz. Operațiune de salvare a echipajului

11 Mar

O navă de transport thailandeză a fost atacată miercuri în strâmtoarea Ormuz, marina thailandeză numărând până în prezent 20 de membri ai echipajului salvați, relatează AFP, citată de BBC.

Nava Mayuree Naree, înmatriculată în Thailanda , a fost atacată în strâmtoare după ce a părăsit portul Khalifa din Emiratele Arabe Unite, a transmis marina, adăugând că detaliile specifice și cauza atacului sunt în curs de investigare.

„Se depun eforturi pentru salvarea celor trei membri ai echipajului rămași”, a transmis marina thailandeză.

Transportatorul este deținut de o companie de transport thailandeză, Precious Shipping, relatează AFP, și se îndrepta spre Kandla, în India.

Strâmtoarea Ormuz, care leagă Golful Persic de Golful Oman, este unul dintre cele mai importante puncte de legătură strategice din lume. Strâmtoarea, situată la sud de Iran , ar avea în mod normal aproximativ 100 de nave pe zi, fie care ies, fie care intră în Golf. Aproximativ o cincime din petrolul mondial trece prin strâmtoare.

Iranul deține un număr estimat de 5.000 până la 6.000 de mine navale

11 Mar

Iranul deține un număr estimat de 5.000 până la 6.000 de mine navale, arată un raport al Congresului SUA publicat anul trecut.

Raportul, publicat anul trecut după războiul Israel-Iran care a durat 12 zile, a analizat impactul asupra piețelor de petrol și gaze în contextul perturbărilor din Strâmtoarea Ormuz.

Documentul arată că se credea că Iranul avea un arsenal de peste 5.000 de mine navale în 2019. Estimările din 2025 sugerează un număr ușor mai mare, de aproximativ 6.000.

Potrivit raportului american, Iranul deține o varietate de astfel de arme subacvatice, inclusiv mine magnetice de tip limpet, care pot fi atașate de coca unei nave; mine ancorate, care plutesc sub suprafața apei și explodează atunci când intră în contact cu o navă; și mine de tip „bottom”, care se află pe fundul mării și detonează atunci când detectează o navă în apropiere.

Sky News: România, aproape de a aproba folosirea bazelor din țară pentru atacuri anti-Iran

11 Mar

România urmează să aprobe utilizarea de către SUA a unei baze aeriene de la Marea Neagră pentru misiuni legate de Iran, scrie Sky News, miercuri dimineață.

Guvernul american a solicitat desfășurarea temporară a unor avioane de luptă la baza militară pentru a sprijini operațiunea sa împotriva Iranului, potrivit relatării.

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat Consiliul Suprem de Apărare al Țării pentru a discuta solicitarea, care se referă la baza aeriană Mihail Kogălniceanu.

Utilizarea bazelor militare europene în război a devenit un punct de tensiune între SUA și statele europene.

Donald Trump s-a confruntat cu Keir Starmer și cu premierul spaniol, Pedro Sanchez, care inițial au refuzat să permită forțelor americane să folosească bazele lor pentru atacul asupra Iranului, invocând îngrijorări privind legalitatea acestuia.

Nou val de atacuri iraniene împotriva Beirutului și Teheranului

11 Mar

Israelul a anunțat că a început un nou „val mare” de lovituri împotriva Teheranului, în timp ce conduce o operațiune de bombardamente și în Beirut simultan.

Armata israeliană a transmis că țintește infrastructură militară care aparține grupării Hezbollah și regimului iranian.

Peste 10 nave comerciale atacate în Orientul Mijlociu de când a început războiul

11 Mar

UK Maritime Trade Operations (UKMTO) spune că a primit rapoarte privind 13 nave atacate în Orientul Mijlociu de la începutul conflictului.

Organizația afirmă că au existat și patru rapoarte privind activități suspecte, ceea ce ridică numărul total al incidentelor care au afectat navele care operează în și în jurul Golfului Persic, Strâmtorii Ormuz și Golfului Oman la 17.

Actualizarea vine după relatări potrivit cărora trei nave comerciale au fost lovite de „proiectile necunoscute” în zonă, în incidente separate în această dimineață, echipajul uneia dintre nave fiind nevoit să evacueze după ce vasul a fost lovit la nord de Oman.

Operațiune a SUA de distrugere a navelor care pun mine în Strâmtoarea Ormuz

11 Mar

Forțele americane au publicat imagini ale unei operațiuni care a distrus ambarcațiuni iraniene folosite pentru plasarea de mine în apropierea Strâmtorii Ormuz.

Videoclipul atacului a fost făcut public ieri, în contextul în care această rută maritimă esențială devine tot mai mult un punct fierbinte al războiului cu Iranul.

Mai multe nave au fost lovite de proiectile în apropierea strâmtorii în această dimineață.

Transportul maritim prin strâmtoare, un coridor prin care trece aproximativ o cincime din petrolul mondial, s-a oprit aproape complet după ce Iranul a amenințat că va ataca orice navă care încearcă să tranziteze zona.

Noi atacuri iraniene împotriva statelor din Golf

11 Mar

Ministerul apărării qatarez anunță, miercuri, că a interceptat un „atac cu rachetă”. Anunțul vine după relatări potrivit cărora mai multe explozii puternice au fost auzite în Doha.

Agenția de presă de stat din Oman relatează că armata țării a doborât o dronă, iar o alta a căzut în mare, citând o sursă din domeniul securității.

Oman News Agency transmite că autoritățile au doborât drona „fără ca pierderi umane sau materiale să fie înregistrate”.

Guvernul Omanului își repetă condamnarea operațiunilor care vizează astfel de obiective, se mai arată în declarație.

Mai înainte, și Emiratele Arabe Unite au raportat un atac în valuri cu rachete balistice și drone.

Iranul acuză SUA și Israel că au bombardat o bancă și promite represalii

11 Mar

Forţele armate iraniene au acuzat, miercuri, Statele Unite şi Israelul că au atacat o bancă din ţară „după ce şi-au ratat ţintele militare”, afirmând că acest lucru lasă Iranului „mână liberă” să acţioneze „dur” împotriva unor centre economice din Orientul Mijlociu, transmite EFE, citat de Agerpres.

Comandamentul central Khatam ol-Anbia a calificat atacul drept „ilegal şi neconvenţional”, potrivit agenţiei oficiale de ştiri IRNA, şi a anunţat o „reacţie adecvată şi dureroasă”. Într-un comunicat, organizația militară a îndemnat populaţia din Orientul Mijlociu să nu se apropie la mai puţin de un kilometru de băncile americane sau israeliene.

Potrivit presei locale, atacul SUA-Israel din noaptea de marţi spre miercuri a „ucis angajaţi” ai unei bănci din capitala Teheran, care lucrau „în mod excepţional” pentru a pregăti plata salariilor.

Gardienii Revoluției au anunţat miercuri dimineaţă o nouă serie de atacuri împotriva Israelului, precum şi împotriva bazelor americane din Irak şi a forţelor navale ale Statelor Unite.

Situația enigmatică a lui Mojtaba Khamenei

11 Mar

Israelul crede că noul lider suprem al Iranului a fost rănit ușor în atacuri, a declarat pentru Reuters un oficial de rang înalt, citat de Sky News.

Evaluarea serviciilor de informații israeliene este că acesta este motivul pentru care Mojtaba Khamenei nu a fost văzut în public de la numirea sa, în urmă cu trei zile.

Citând trei surse iraniene, New York Times relatează de asemenea că Mojtaba Khamenei, care i-a succedat tatălui său decedat, a fost rănit în prima zi a războiului.

Oficialii au mai spus că el nu a apărut în public și din cauza temerilor că orice comunicare ar putea dezvălui locul în care se află și l-ar putea pune în pericol.

Anterior apăruseră zvonuri despre starea de sănătate a lui Khamenei după ce televiziunea de stat iraniană ar fi sugerat că el este „jaanbaz”, adică un veteran de război rănit.

G7, de acord în principiu cu punerea pe piață a petrolului din rezervele strategice

11 Mar

Miniștrii energiei din G7 spun că ar fi de acord „în principiu” cu folosirea „rezervelor strategice” de energie din cauza impactului conflictului asupra aprovizionării cu petrol și gaze.

Un comunicat publicat de Franța informează că miniștrii energiei din G7, un grup de state care include Marea Britanie, Germania și Statele Unite, au avut o reuniune virtuală împreună cu un reprezentant al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), înaintea unei întâlniri ulterioare a organismului de conducere al IEA.

„În principiu, susținem implementarea unor măsuri proactive pentru a face față situației, inclusiv utilizarea rezervelor strategice.

„Membrii G7 vor analiza cu atenție recomandările formulate în cadrul acestor discuții. Am convenit să fim pregătiți să luăm toate măsurile necesare în coordonare cu membrii IEA”, se arată în declarație.

Ar fi prima oară când se ia o astfel de măsură după declanșarea invaziei rusești în Ucraina, în 2022.

Autoritățile din EAU spun că Iranul atacă cu drone și rachete în valuri

11 Mar

Emiratele Arabe Unite spun că sistemele lor de apărare aeriană din întreaga țară răspund la noi atacuri cu rachete și drone din partea Iranului.

Ministerul apărării emiratez a transmis că zgomotele auzite sunt rezultatul interceptărilor realizate de sistemele de apărare aeriană.

Anunțul vine după ce autoritățile au comunicat mai devreme în această dimineață că patru civili au fost răniți după ce două drone iraniene au căzut în apropierea Aeroportului Internațional din Dubai.

Șapte morți și 23 de răniți în Liban, după bombardamente israelien

11 Mar

Șapte persoane au fost ucise și 23 rănite de armata israeliană în Valea Bekaa din estul Libanului, relatează agenția de presă de stat de la Beirut, citând ministerul sănătății libanez.

Potrivit relatării, cele șapte decese și 18 dintre răniți s-au înregistrat în satul Temnine Et Tahta, aflat la 45 km est de Beirut, iar alte cinci persoane au fost rănite într-un atac asupra satului apropiat Ali al-Nahri.

În ultimele două ore, IDF a emis un avertisment pentru șase sate din sudul Libanului, cerând locuitorilor să își evacueze imediat locuințele.

Purtătorul de cuvânt în limba arabă al armatei israeliene, Avichay Adraee, spune că „activitățile Hezbollah obligă IDF să acționeze împotriva lor” și le-a cerut oamenilor din cele șase zone afectate să se deplaseze la nord de râul Litani.

Trei vase de transport lovite în Strâmtoarea Ormuz, miercuri dimineață

11 Mar

Un vas de transport de marfă a devenit a treia navă lovită în această dimineață de un proiectil în apropierea Strâmtorii Ormuz.

Nava a raportat că a fost lovită de un „proiectil necunoscut” în timp ce se afla la 50 de mile marine nord-vest de Dubai, potrivit UKMTO, autoritatea maritimă responsabilă pentru regiune.

Echipajul navei este în siguranță și nu există impact asupra mediului, se arată în raportul UKMTO.

Anterior, o navă de marfă a luat foc și era evacuată la aproximativ 11 mile marine nord de Peninsula Musandam din Oman după ce a fost lovită, a transmis UKMTO.

O altă navă de marfă lovită în largul coastelor Emiratelor Arabe Unite a raportat, de asemenea, pagube mai devreme miercuri.

De la începutul războiului, 13 nave au fost atacate, potrivit unei avertizări emise de UKMTO.

Atac cu drone iraniene în Irak

11 Mar

O dronă a lovit, marți, un important centru diplomatic american din Bagdad, fără a provoca victime, într-un atac despre care se crede că a fost comis de miliții susținute de Iran în Irak.

Drona a lovit Baghdad Diplomatic Support Center, un mare centru logistic pentru diplomații americani aflat lângă aeroportul din Bagdad, impactul având loc în apropierea unui turn de control, potrivit unei alerte interne americane citate de Washington Post și Reuters.

Potrivit Washington Post, în total șase drone au fost lansate către complex, iar cinci au fost doborâte.

Publicația a precizat că atacul a fost probabil făcut de miliții care operează sub umbrela Rezistenței Islamice din Irak (IRI), o coaliție de grupări armate susținute de Iran care și-au intensificat atacurile după ce Statele Unite și Israelul au lansat războiul împotriva Iranului.

În nordul Irakului, cel puțin trei drone au fost interceptate la periferia orașului Erbil, în regiunea semi-autonomă Kurdistan, fără a exista informații despre victime.

O bază militară americană se află în apropierea aeroportului din Erbil, iar orașul a fost o țintă importantă a loviturilor de represalii ale Iranului și ale milițiilor pro-iraniene.

Iranul amenință că va ataca marile firme americane din domeniul tech

11 Mar

Lista potențialelor ținte ale Iranului include clădiri și active ale unor mari companii americane de tehnologie care au operațiuni în regiune, a relatat, miercuri, presa de stat iraniană.

Lista, publicată de agenția de presă Tasnim, afiliată statului, este intitulată „Noile ținte ale Iranului” și include diverse birouri regionale, precum și centre cloud, de date și de dezvoltare ale unor mari firme americane de tehnologie cu operațiuni în Orientul Mijlociu.

„Odată cu extinderea războiului regional într-un război al infrastructurii, sfera țintelor legitime ale Iranului devine treptat mai largă”, se arată în postare.

Pe listă se află clădiri despre care se susține că sunt asociate cu Google, Amazon, Microsoft, Nvidia, IBM, Oracle și Palantir în Israel și în alte părți ale regiunii, inclusiv în Dubai și Abu Dhabi.

Gărzile Revoluționare iraniene au lansat anterior operațiuni împotriva centrelor de date Amazon din Dubai și a altor centre strategice din regiune. Săptămâna trecută, Iranul a lansat un atac cu drone asupra unui centru de date Amazon din Bahrain, a relatat presa de stat. Drone iraniene au vizat, de asemenea, două clădiri Amazon din Emiratele Arabe Unite.

IDF anunță că a atacat din nou Libanul

11 Mar

Într-o nouă declarație publicată pe Telegram, Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) spun că au lovit mai multe ținte ale Hezbollah în suburbia Dahieh din Beirut, miercuri dimineață.

Armata israeliană spune că țintele au fost centre de comandă și depozite de arme, dar nu a menționat lovitura din zona centrală Aisha Bakkar a orașului. De asemenea, IDF spune că ieri a lovit o țintă a Hezbollah în Tyr, pe coasta sudică a Libanului.

Ministerul Sănătății din Liban, citat de AFP, a transmis miercuri că „raiduri succesive lansate de inamicul israelian” asupra orașului Qana din districtul Tyr au ucis cinci persoane și au rănit alte cinci.

Luni, ministerul sănătății a informat că atacurile israeliene au ucis cel puțin 486 de persoane din 2 martie până azi.

Patru răniți în Dubai, după un atac asupra aeroportului

11 Mar

Patru persoane au fost rănite după ce două drone „au căzut în apropierea” Aeroportului Internațional din Dubai, a anunțat Dubai Media Office, citat de BBC.

Organizația a precizat că un cetățean indian a suferit „răni moderate”, în timp ce doi cetățeni ghanezi și un cetățean din Bangladeș au suferit „răni ușoare”.

De asemenea, a adăugat că traficul aerian funcționează în mod normal.

Iranul anunță că Mojtaba Khamenei este „teafăr, în ciuda rănilor suferite”

11 Mar

Noul lider suprem iranian, Mojtaba Khamenei, este „teafăr” în ciuda rănilor suferite, a anunţat, miercuri, fiul preşedintelui iranian pe contul său de Telegram, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Am auzit informaţiile potrivit cărora Mojtaba Khamenei a fost rănit. Am întrebat prieteni care au conexiuni. Mi-au spus că, mulţumită lui Dumnezeu, este teafăr şi nevătămat”, a postat Yousef Pezeshkian, care este consilier guvernamental.

Mojtaba Khamenei ar fi fost rănit în timpul raidului în care a fost ucis tatăl său în prima zi a războiului pe 28 februarie, dar nu se cunosc amănunte privind gravitatea rănilor sale şi nu a apărut între timp în public.

Televiziunea de stat l-a numit pe Mojtaba Khamenei un „veteran rănit al războiului de Ramadan”, dar nu a precizat niciodată ce răni a suferit, informează cotidianul Times of Israel pe site-ul său. New York Times a relatat anterior că Mojtaba Khamenei a suferit rănit la picioare în ziua în care tatăl său a fost ucis într-o lovitură aeriană.

„Avem degetul pe trăgaci”. Regimul îi amenință pe protestatari

11 Mar

Șeful poliției iraniene, Ahmad-Reza Radan, i-a avertizat pe iranieni că oricine va ieși în stradă pentru a protesta „va fi tratat nu ca protestatar, ci ca inamic”.

„Forțele de securitate au degetul pe trăgaci”, a spus Radan, marți seara, la televiziunea de stat.

În ianuarie, proteste masive împotriva regimului s-au răspândit în Iran într-un val de tulburări la nivel național, care a fost reprimat brutal de forțele de securitate iraniene.

Săptămâna trecută, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a spus că poporul iranian nu ar trebui să protesteze în timp ce loviturile americane și israeliene în Iran sunt în desfășurare, dar a adăugat că va „veni un moment” când președintele Donald Trump sau poporul iranian vor decide că „este timpul să profite de acel avantaj” și să se ridice împotriva regimului.

Expert militar: Minarea Strâmtorii Ormuz ar duce la haos

11 Mar

Posibila amenințare a minelor în Strâmtoarea Ormuz reprezintă o provocare majoră pentru orice nave care iau în calcul să traverseze nod maritim vital, a declarat pentru CNN un expert militar.

Surse au declarat pentru CNN că Iranul a început să plaseze mine în Strâmtoarea Ormuz, prin care trece aproximativ 20% din petrolul brut al lumii.

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran a avertizat anterior că orice navă care va trece prin strâmtoare va fi atacată, iar canalul a fost practic închis de la începutul războiului.

Generalul-maior american în retragere Mark MacCarley a vorbit despre cât de îngustă este strâmtoarea, având doar între 32 și 38 de km lățime în punctul său cel mai îngust, și cum plasarea de mine în apele sale ar putea provoca haos pentru transportul maritim.

„Aceste nave trebuie să evite minele, iar minele în sine, modul în care sunt plasate, creează o provocare pentru operatorii navelor”. Amenințarea explozibililor ar „canaliza acele nave într-un coridor foarte îngust”, a spus el. Dacă o navă ar fi lovită, efectul ar putea fi amplificat, a explicat generalul în retragere.

„Există posibilitatea unui impact între acele petroliere și mine și un potențial semnificativ de blocare a unor porțiuni ale Strâmtorii Ormuz, dacă două sau trei dintre acele petroliere uriașe ar fi într-adevăr distruse”, a spus el.

Acest lucru „ar avea un impact semnificativ asupra economiilor majorității țărilor lumii”, a spus MacCarley.

Una dintre cele șapte fotbaliste iraniene care au cerut azil în Australia s-a răzgândit

11 Mar

Una dintre cele șapte membre ale delegației feminine de fotbal din Iran care au cerut azil în Australia s-a răzgândit.

Ministrul australian de Interne, Tony Burke, a declarat miercuri în Parlament că una dintre femei, după ce a discutat cu unele coechipiere care părăsiseră deja țara, a spus că vrea să plece.

„Din păcate, în luarea acestei decizii, ea a fost sfătuită de coechipierele și de antrenorul ei să contacteze ambasada Iranului și să fie preluată. Ca urmare, ambasada Iranului a aflat locul în care se aflau toate celelalte persoane. Am dat imediat instrucțiuni ca ele să fie mutate”, a spus Burke.

Celelalte șase femei se află acum într-o locație sigură, păzită de poliția australiană.

Cocheipierele lor au plecat din Sydney marți seară și au fost văzute ultima dată ajungând pe Aeroportul Internațional Kuala Lumpur, în Malaezia.

Tony Burke nu a precizat identitatea femeii care s-a răzgândit, însă anunțase anterior că cele două persoane suplimentare care au cerut azil sunt o jucătoare și o membră a staffului echipei. Ministrul a publicat miercuri, pe contul său de social media, fotografii cu cele șapte femei.

Existau temeri privind siguranța lor în eventualitatea întoarcerii în Iran, după ce presa de stat le-a numit trădătoare pentru că au refuzat să cânte imnul național înaintea unui meci disputat săptămâna trecută.

Marți seară, ministerul iranian de externe le-a încurajat pe sportive să „vină acasă”, iar un purtător de cuvânt le-a transmis: „Nu vă faceți griji, Iranul vă așteaptă cu brațele deschise”.

Prețurile petrolului se stabilizează, bursele asiatice își revin

11 Mar

Prețurile petrolului erau în mare parte stabile miercuri dimineață, pe piețele asiatice, după oscilațiile puternice înregistrate în ultimele zile, în timp ce investitorii evaluează evoluțiile din războiul cu Iranul, scrie BBC.

Țițeiul american se tranzacționa la 83,35 dolari pe baril, echivalentul a 62,06 lire sterline, iar cotația Brent era în jurul valorii de 87,88 dolari pe baril. Ambele cotații au scăzut după ce luni au urcat până aproape de 120 de dolari pe baril, însă rămân cu mult peste nivelurile de dinaintea izbucnirii conflictului.

În paralel, statele membre ale Agenției Internaționale pentru Energie discută un posibil plan de punere pe piață a unor rezerve de petrol, încercând să reducă presiunea asupra prețurilor. Până în acest moment, nu a fost luată nicio decizie.

Și bursele asiatice și-au continuat revenirea în primele ore ale ședinței de tranzacționare de miercuri, după avansurile înregistrate și marți. Indicele Kospi din Coreea de Sud urca cu 2,5%, în timp ce Nikkei 225 din Japonia câștiga aproape 2%.

O navă container a fost avariată de un „proiectil necunoscut” lângă Strâmtoarea Ormuz

11 Mar

O navă container a fost avariată de un proiectil necunoscut în largul coastei Emiratelor Arabe Unite, în apropiere de Strâmtoarea Ormuz, a anunţat, miercuri, Organizaţia Maritimă şi de Transport Britanic (UKMTO).

„Căpitanul unei nave container a raportat că nava a suferit daune cauzate de un proiectil probabil necunoscut”, a transmis agenţia.

Incidentul s-a produs la 25 de mile marine (46 km) nord-vest de Emirate, foarte aproape de Strâmtoarea Ormuz.

Nu sunt victime, iar echipajul este în siguranţă, a adăugat UKMTO, care a precizat că se evaluează amploarea pagubelor.

Noi atacuri în Orientul Mijlociu

11 Mar

Țările din Orientul Mijlociu raportează noi atacuri și interceptări miercuri dimineață, ora locală.

Iran: Israelul a anunțat că a început un nou val de atacuri la Teheran în primele ore ale zilei de miercuri. O înregistrare video geolocalizată de CNN arată explozii venind din direcția Aeroportului Internațional Mehrabad din Teheran. Semiluna Roșie Iraniană a declarat că răspunde la un atac aerian asupra unei zone rezidențiale din capitală miercuri dimineață.

Sirenele au declanșat miercuri dimineață în centrul Israelului , după ce Forțele de Apărare Israeliene au avertizat asupra lansărilor de rachete din Iran. Nu au fost raportate victime. Anterior, Gardienii Revoluției din Iran au transmis că au executat „valuri continue și cu mai multe straturi” împotriva unor ținte din Israel.

Ministerul Apărării din Arabia Saudită a anunțat miercuri dimineață că a interceptat și distrus două drone în estul țării, centrul industriei de petrol și gaze a regatului. Anterior, a declarat că a interceptat șase rachete balistice care se îndreptau spre baza aeriană Prince Sultan.

Emiratele Arabe Unite au avertizat locuitorii să rămână într-un loc sigur, Ministerul Apărării declarând că sistemele de apărare aeriană „răspund amenințărilor cu rachete și drone din partea Iranului”. O navă container a fost avariată de un proiectil suspectat în largul coastei Emiratelor Arabe Unite, a anunțat UKMTO.

Sirenele au sunat și în Bahrain , iar ministerul de interne a îndemnat locuitorii să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur.

Irak: Iranul a continuat să vizeze instalațiile militare și diplomatice americane din Erbil, în regiunea Kurdistan din Irak. Marți, o presupusă dronă iraniană a lovit o sediu diplomatic american din apropierea aeroportului din Bagdad, au declarat pentru CNN două surse familiarizate cu situația .

Liban: Israelul a anunțat că a lansat un val de atacuri în suburbiile sudice ale capitalei libaneze Beirut.

Garda Națională din Kuweit a anunțat că a doborât opt ​​drone în zona sa de responsabilitate miercuri dimineață.

SUA au distrus încă alte 10 nave iraniene

10 Mar

Președintele Donald Trump a anunțat distrugerea, de către SUA a 10 nave iraniene puitoare de mine, informează CNN.

„Anunț cu plăcere că, în ultimele ore, am lovit și distrus complet, 10 nave puitoare de mine inactive”, a spus Donald Trump, într-o postare publicată pe Truth Social.

Armata americană a publicat imagini cu distrugerea unor nave iraniene.

„Forțele Statelor Unite reduc capacitatea regimului iranian de a-și proiecta puterea navală și a hărțui navele comerciale din apele internaționale. De mai mulți ani, forțele iraniene au pus în pericol navigarea liberă în ape esențiale pentru securitate și prosperitatea Americii, regiunii și lumii”, se arată în comunicatul comandamentului armatei SUA, CENTCOM.

Iranul minează Strâmtoarea Ormuz. Trump continuă amenințările

10 Mar

Iranul a început să mineze Strâmtoarea Ormuz, vitală pentru transportul unei cincimi din totalul țițeiului global, au declarat surse din serviciile de informații americane pentru CNN..

Minarea nu este încă una „extinsă”: iranienii au plasat câteva „zeci” de mine în ultimele zile, au precizat sursele citate.

În același timp, iranienii încă mai dispun de 80-90% dintre bărcile de mici dimensiuni și puitoarele de mine ale flotei navale.

În prezent, Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran controlează efectiv accesul în strâmtoare.

„Dacă Iranul pune mine în Strâmtoarea Ormuz, deși nu avem informații că ar face așa ceva, vrem ca acest mine să fie retrase imediat”, a spus Donald Trump într-o nouă postare pe Truth Social.

„Dacă au fost amplasate mine și nu vor fi retrase imediat, consecințele militare asupra Iranului vor fi la un nivel cum nu s-a mai văzut până acum”, a mai spus Trump.

Trump amenință Iranul cu atacuri „de douăzeci de ori mai puternice”

10 Mar

Donald Trump a amenințat marți seara Iranul să nu blocheze accesul navelor prin Strâmtoarea Ormuz.

„Dacă Iranul face ceva care ar duce la oprirea fluxului de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, vor fi loviți de Statele Unite ale Americii de douăzeci de ori mai puternic decât au fost loviți până acum”,  a spus Trump, într-o postare publicată pe Truth Social.

„În plus, vom distruge cu ușurință ținte pe care Iranul nu le va mai putea reface la loc și, din nou, Moartea, Focul și Furia vor domni asupra lor, dar să sperăm că nu se va întâpla asta”, a adăugat Trump.

„Acesta este un dar din partea Statelor Unite și China și a tuturo națiunilor care folosesc în principal Strâmtoarea Ormuz. Sperăm că acest gest va fi cu adevărat apreciat”,  adăugat Trump.

Casa Albă: Trump nu exclude trimiterea de trupe terestre în Iran

10 Mar

Președintele american, Donald Trump, „nu exclude nicio opțiune” în războiul cu Iranul”, inclusiv varianta trimiterii de trupe americane la sol, a declarat marți purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

„În ceea ce privește trimiterea de trupe în Iran („boots on the ground”) președintele a discutat despre acest subiect în nenumărate rânduri. Dând dovadă de înțelepciune, (Trump) nu exclude nicio variantă, în calitatea sa de comandant suprem”, a spus Leavitt.

Mai mulți senatori democrați din Congresul SUA au atenționat că SUA ar putea desfășura trupe terestre în Iran, pentru a putea atinge „obiectivele potențiale”, informează CNN.

Noi explozii în Teheran, rachete lansate spre Israel

10 Mar

Noi explozii s-au auzit marți seară în Teheran, informează BBC.

Jurnaliștii AFP aflați în Teheran au anunțat că au auzit cel puțin trei explozii în capitala Iranului. 

În același timp, armata israeliană a anunțat lansarea, de către Iran, de noi rachete spre Israel.

ONU: Campania militară israeliană în Liban ucide 10 copii pe zi

10 Mar

Campania militară declanșată de Israel în Liban a ucis până acum cel puțin 83 copii, a precizat ONU, informează CNN.

Astfel, ofensiva armatei israeliene (IDF) în Liban ucide, în medi, 10 copii pe zi, conform Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

În total, în Liban au fost uciși până acum 570 de persoane, din 2 martie și până în prezent.

Rusia spune că nu a furnizat intelligence Iranului pentru atacarea țintelor SUA. Witkoff: „Îi credem pe cuvânt”

10 Mar

Oficialii Kremlinului i-au transmis președintelui Trump, în cadrul unei convorbiri telefonice avute luni, că „nu au furnizat” niciun fel de informații ori intelligence Iranului, legate de coordonatele bazelor militare sau a echipamentelor militare ale SUA, a declarat emisarul special al președintelui Trump, Steve Witkoff, informează CNN.

„În cadrul discuției de ieri cu președintele, rușii i-au transmis că nu a existat niciun fel de împărtășire de informații. Asta au zis ei. Deci, îi credm pe cuvânt”, as pus Witkoff, într-un interviu acordat CNBC.

Zilele trecute, Washington Post a relatat că Rusia a furnizat Iranului informații privind capacitățile militare americane, precum navele militare și avioanele SUA din zonă.

Loviturile Iranului au vizat, de asemenea, și obiective majore precum centrele de comandă și control și radarele sistemelor americane din regiune, iar recentele atacuri, precise și țintite, asupra forțelor SUA au confirmat aceste informații.

Iranul anunță arestarea a 30 de „spioni și mercenari media” care lucrau pentru „americani și sioniști”

10 Mar

Serviciile secrete iraniene au anunțat marți arestarea a 30 de persoane acuzate de spionaj, informează agenția de presă guvernamentală IRNA, preluată de CNN.

Persoanele arestate au fost descrise drept „spioni, operativi, și mercenari media”, în legătură cu „inamicii americani și sioniști”.

Oficialii de la Teheran au adăugat că o persoană era de „naționalitate străine”, fără a dezvălui din ce țară provine.

Iranul avertizează navele care vor să tranziteze Strâmtoarea Ormuz: „Veniți și încercați”

10 Mar

Comandantul forțelor navale ale Gardienilor Revoluției din Iran, Alireza Tangsiri, a transmis marți un avertisment navelor care ar încerca să traverseze Strâmtoarea Ormuz.

„La începutul războiului, am declarat acest lucri și îl declarmă din nou: nicio navă asociată cu agresorii Iranului nu are dreptul să tranziteze Strâmtoarea Ormuz. Dacă aveți vreo îndoială, veniți și încercați”, a spus Tangsir

Zelenski: Ucraina trimite în Orientul Mijlociu experți în războiul cu drone

10 Mar

Ucraina va trimite în aceste zile experți militari în războiul cu drone în Qatar, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită, a declarat marți. președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează The Guardian.

Experții ucraineni vor împărtăși cunoștințele acumulate în doborârea dronelor iraniene, a precizat Zelenski, citat de AFP.

Iranul a lansat 262 de rachete asupra Emiratelor Arabe Unite, de la începutul războiului

10 Mar

Sistemele antiaeriene ale Emiratelor Arabe Unite au interceptat marți 8 din 9 rachete balistice trase asupra țării, a anunțat ministerul apărării din Emirate, informează BBC.

De asemenea, au fost detectate 35 de drone kamikaze, din care antiaeriana Emiratelor a reușit să intercepteze 26.

În total, conform precizărilor făcute de ministerul Apărării al EAU, Iranul a lansat până acum 262 de rachete balistice (din care 241 au fost distruse) și 1.475 de drone (din care 1.385 au fost interceptate cu succes).

According to the MOD's post on X, this brings the total of Iranian weaponry directed at the UAE to 262 ballistic missiles (241 of these destroyed) and 1,475 drones (1,385 of these intercepted).

În urma atacurilor, șase persoane au fost ucise (cetățeni din Emirate, Pakistan, Nepal și Bangladesh).

Friedrich Merz: Nu există niciun motiv să relaxăm sancțiunile împotriva Rusiei

10 Mar

Cancelarul Germaniei este îngrijorat de aparenta lipsă de planuri pentru încheierea războiului din Iran. Merz s-a declarat, în același timp, împotriva relaxării sancțiunilor împotriva Rusiei, pe fondul crizei de pe piețele petrolului și energiei.

„Statele Unite și Israelul duc război împotriva Iranului de peste o săptămână. Împărtășim multe dintre aceste obiective, dar, cu fiecare zi de război, apar tot mai multe întrebări. Mai presus de toate, ne îngrijorează faptul că, aparent, nu există un plan comun pentru a pune capăt rapid și convingător acestui război. Germania și Europa nu au niciun interes într-un război fără sfârșit. Nu avem niciun interes în dezintegrarea integrității teritoriale, a statalității sau a viabilității economice a Iranului. Un scenariu similar cu cel din Libia, Irak sau alte țări din regiune ne-ar afecta pe toți. Acest lucru afectează securitatea noastră, aprovizionarea cu energie și, posibil, și situația migrației”, a spus cancelarul german.

Totodată, Friedrich Merz și-a exprimat speranța că războiul din Iran se va încheia rapid.

„Și, dacă se va termina repede, vom asista la o revenire relativ rapidă la normalitate pe piețele petrolului și energiei. De aceea, în opinia noastră și în opinia mea, nu există niciun motiv să luăm în considerare relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei. Și când suntem puși în fața alegerii între sancțiuni și solidaritate, poziția noastră este clară: suntem de partea Ucrainei”, a spus Merz.

Cum justifică Pete Hegseth războiul din Iran: „Americanii l-au votat pe Donald Trump pentru o abordare diferită”

10 Mar

Dezgustul americanilor față de ceea ce par a fi intervenții militare fără sfârșit în Orientul Mijlociu în ultimele două decenii i-a determinat să voteze pentru „o abordare diferită”, alegându-l pe președintele Donald Trump, a declarat, marți, la Pentagon secretarul american al apărării, Pete Hegseth.

„Înțeleg aceste preocupări, pentru că am auzit de la mulți oameni care au trecut prin — am trecut și eu — 20 de ani din acele războaie, îngrijorați că vor fi atrași într-un conflict, îngrijorați de extinderea misiunii, îngrijorați că vom face construcție statală sau că vrem să democratizăm; aceasta nu a fost niciodată perspectiva pe care președintele a urmărit-o în acest caz”, a spus el.

„Doar pentru că președinți și secretari anteriori au decis să arunce tot mai multe resurse și oameni într-o direcție fără un obiectiv final clar nu înseamnă că așa trebuie să arate lumea astăzi”, a adăugat el.

„De fapt, poporul american a votat pentru o abordare diferită. Dar ceea ce președintele a spus încă de la început este că Iranul nu poate avea o armă nucleară”.

Hegseth îl amenință pe Khamenei

10 Mar

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar trebui „să țină cont de cuvintele” lui Donald Trump, și „să nu mai încerce să obțină arma nucleară”, a declarat Pete Hegseth, marți.

„Noul lider al Iranului ar fi înțelept să țină cont de cuvintele președintelui nostru, și anume să nu urmărească obținerea de arme nucleare și să declare acest lucru în mod public”.

Întrebat despre zvonurile potrivit cărora Khamenei ar fi putut fi rănit în loviturile asupra Iranului, Hegseth a spus că nu poate comenta.

Hegseth avertizează Rusia „să nu se implice” în războiul cu Iranul

10 Mar

Hegseth a fost întrebat despre convorbirea telefonică pe care președintele Donald Trump a avut-o ieri cu Vladimir Putin.

Hegseth a descris discuția drept „o convorbire fermă”, despre care speră că a reafirmat „o oportunitate pentru pace” în războiul Rusiei cu Ucraina. El a spus că apelul a reafirmat, de asemenea, „recunoașterea faptului că, în ceea ce privește acest conflict, ei nu ar trebui să fie implicați”.

Surse au declarat anterior pentru CNN că Rusia ajută eforturile de război ale Iranului oferind informații despre ținte militare americane.

Hegseth: „Mullahii sunt disperați și se zbat ca niște teroriști lași”

10 Mar

„Mullahii sunt disperați și se zbat ca niște teroriști lași”, a declarat Hegseth în informarea sa de marți, de la Pentagon.

El a acuzat Iranul că lansează rachete „din școli”.

„Lansează rachete din școli și spitale în mod deliberat, vizând civili nevinovați, pentru că știu că armata lor este degradată și anihilată sistematic”, a adăugat el.

Statele Unite nu vor renunța la războiul cu Iranul până când „inamicul nu va fi învins total și decisiv”, a spus Pete Hegseth, adăugând că președintele Donald Trump „controlează ritmul” războiului și își stabilește propriul calendar.

„Așa cum a declarat ieri președintele Trump, zdrobim inamicul printr-o demonstrație copleșitoare de abilitate tehnică și forță militară”, a continuat secretarul american al apărării.

„Dar facem acest lucru după cum vrem noi și atunci când alegem noi”, a adăugat el. El a spus că decizia finală privind momentul încheierii războiului îi va aparține lui Trump.

„El este cel ales în numele poporului american”, a spus Hegseth. „Așa că nu îmi revine mie să spun dacă este începutul, mijlocul sau sfârșitul; aceasta este decizia lui și el va continua să comunice acest lucru”, a adăugat el.

Pete Hegseth face declarații: „Iranul este singur în luptă și pierde grav”

10 Mar

Hegseth începe prin a spune că, în calitate de fost militar, lupta împotriva regimului iranian „îl atinge personal”.

„Generația noastră înțelege această luptă”, spune el, adăugând că, de ani de zile, forțele iraniene „ne-au ucis camarazii de arme” prin intermediul interpușilor lor și prin „atacuri lașe”.

El afirmă că regimul iranian se grăbește să construiască o bombă nucleară, dar președintele Donald Trump „nu va permite acest lucru”.

Hegseth spune că forțele iraniene „vizează în mod deliberat civili”, deoarece știu că propriile lor forțe sunt „degradate și anihilate sistematic”.

„Iranul este singur și pierde grav”, spune el.

El reia declarațiile anterioare ale lui Trump, spunând că SUA „zdrobesc inamicul” într-un mod neîncetat. „Facem acest lucru după calendarul nostru și atunci când alegem noi”, spune el.

„Ziua de astăzi va fi, încă o dată, cea mai intensă zi de lovituri în interiorul Iranului. Cele mai multe avioane de vânătoare, cele mai multe bombardiere, cele mai multe lovituri. Informații mai precise și mai bune ca niciodată”.

Hegseth adaugă că, în ultimele 24 de ore, Iranul a lansat cel mai mic număr de rachete de la începutul războiului, comparativ cu capacitatea pe care o are de a le lansa.

Iranul îl amenință cu moartea pe Trump: „Poporul Iranului nu se teme. Ai grijă să nu fii tu eliminat”

10 Mar

Ali Larijani, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului și cel mai important oficial iranian de securitate, îl amenință cu moartea pe Donald Trump, citând un mesaj al acestuia de pe Truth Social.

„Poporul Ashura din Iran nu se teme de amenințările voastre deșarte. Nici măcar cei mai mari ca tine nu ar putea elimina națiunea iraniană. Ai grijă să nu fii tu eliminat!"

Noi explozii la Teheran

10 Mar

Au avut loc două explozii la Teheran, potrivit jurnaliștilor AFP aflați în capitala iraniană, la scurt timp după ce armata israeliană a avertizat că a început un val de lovituri asupra orașului, informează BBC.

Teheranul, „în beznă” noaptea trecută, după bombardamente SUA-Israel

10 Mar

Iranienii din Teheran povestesc cum capitala iraniană a fost lăsată „în beznă totală” după bombardamente pe timpul nopții.

Un bărbat din capitala iraniană a declarat pentru BBC Persian: „Curentul s-a întrerupt și nu aveam nicio idee ce se întâmplă”.

„Acum mor de durere de cap. Au lovit puternic noaptea trecută. Avem peste tot în casă crăpături în pereți. Dormitul a devenit cel mai greu lucru pentru mine”.

Tot în Teheran, o femeie spune că „la fiecare câteva ore sunt explozii”, în timp ce un bărbat descrie cum loviturile au continuat „20 de minute la rând” la un moment dat.

Locuitori din Karaj, aflat în apropiere, au descris în mod similar cum electricitatea fluctua luni noaptea. „Au fost unele fluctuații, dar voi tolera această situație atât timp cât regimul va dispărea”, a spus un bărbat.

Monumente istorice din patrimoniul UNESCO, avariate de bombardamente

10 Mar

Monumente istorice importante din Esfahan, inclusiv Palatul Chehel Sotoun din epoca safavizilor, ar fi fost avariate după ce un atac aerian israelian a lovit, luni, clădirea guvernatorului provincial din apropiere, potrivit presei iraniene și relatărilor martorilor.

Palatul se află aproape de sediul guvernatorului din Esfahan, iar relatările sugerează că unda de șoc a loviturii a provocat pagube unor părți ale complexului palatului, cunoscut pentru frescele sale, bazinul reflectant și sălile istorice care datează din secolul al XVII-lea.

Un locuitor din Esfahan a povestit că autoritățile au securizat zona istorică - străzile au fost blocate, iar oamenilor li se interzice să se apropie.

„Blochează foarte strict străzile din jur”, a spus bărbatul. „Nu poți trece nici cu mașina, nici pe jos, iar uneori le iau oamenilor telefoanele. Există foarte puține fotografii”.

Există, de asemenea, relatări despre pagube în zona Pieței Naqsh-e Jahan, piața safavidă inclusă în patrimoniul UNESCO, care include monumente precum Palatul Ali Qapu și mai multe moschei istorice.

Relatările vin la câteva zile după ce UNESCO a avertizat asupra riscurilor pentru siturile de patrimoniu din Iran în urma unor lovituri anterioare împotriva Teheranului.

Într-o declarație emisă după avarierea Palatului Golestan din Teheran, UNESCO a transmis că situl a fost „probabil avariat de rămășițe de rachete și de unda de șoc în urma unui atac aerian” în apropierea Pieței Arg din capitală. Agenția a informat că „monitorizează îndeaproape situația patrimoniului cultural” din Iran și din întreaga regiune.

Erdogan avertizează Iranul și spune că încălcările spațiului aerian turc „nu pot fi justificate”

10 Mar

Președintele Turciei, Recep Erdogan, a avertizat Iranul că încălcările spațiului aerian turc „nu pot fi justificate” și le-a transmis oficialilor regimului de la Teheran că atacurile împotriva țărilor din regiune nu ajută pe nimeni.

Liderul turc a avut o conversație telefonică cu președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, căruia i-a spus că Turcia vrea să „deschidă ușa diplomației” pentru a pune capăt războiului.

„În ciuda avertismentelor noastre sincere, au fost făcuți în continuare pași greșiți și provocări care pun în pericol prietenia cu Turcia”, a declarat Erdogan, luni seară, în timpul unei ședințe de guvern la Ankara.

Comentariile sale au fost făcute după ce o nouă rachetă balistică iraniană a fost interceptată de apărarea aeriană a NATO, luni, în spațiul aerian al Turciei.

Turcia are a doua cea mai mare armată din NATO și o graniță lungă cu Iranul. Frontiera turco-iraniană este stabilă și pașnică de 500 de ani.

Iranul vrea să impună o „taxă de securitate” petrolierelor și navelor din țări aliate SUA

10 Mar

Autoritățile iraniene intenționează să impună o „taxă de securitate” petrolierelor și navelor comerciale din Golful Persic aparținând țărilor aliate cu SUA, a declarat o sursă iraniană pentru CNN.

Sursa a menționat, de asemenea, că Strâmtoarea Ormuz, prin care aproximativ 20% din rezervele mondiale de petrol și până la 30% din gazul natural lichefiat (GNL) intră pe piața globală, este „închisă” de regim, în ciuda afirmațiilor contrare ale președintelui american, Donald Trump.

„Deținem pârghia prețurilor globale ale petrolului, iar SUA vor trebui să aștepte mult timp înainte de a lua măsuri pentru a reglementa prețurile. Piețele au devenit volatile și vom continua să luptăm până când Trump își va recunoaște înfrângerea”, a declarat sursa pentru CNN.

Între timp, purtătorul de cuvânt al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), Sardar Naini, a declarat că armata iraniană nu va permite partenerilor americani să exporte „niciun litru de petrol” din regiune atâta timp cât războiul continuă.

În același timp, IRGC a propus ca țările arabe și europene să obțină drepturi de tranzit pentru navele care trec prin Strâmtoarea Ormuz.

O sursă a agenției de știri iraniene Fars a afirmat anterior că Iranul continuă să controleze pe deplin Strâmtoarea Ormuz, care este închisă vaselor din SUA, Israel sau ale aliaților acestora, dar deschisă Chinei și țărilor prietenoase cu Iran. Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că Iranul nu a închis strâmtoarea dar că petrolierele se „tem” să treacă prin ea.

Încă o victimă în Israel, după atacul iranian de luni

10 Mar

Încă o persoană a murit în Israel în urma unui atac cu rachetă balistică iraniană, lansat luni, potrivit serviciului israelian de intervenție de urgență, citat de CNN.

Racheta balistică, care era echipată cu muniție cu dispersie, a lovit simultan mai multe zone aflate la sud de Tel Aviv. O persoană a fost declarată moartă la un șantier de construcții din orașul Yehud. O a doua persoană, transportată de urgență la spital în stare critică, a murit ulterior din cauza rănilor, a anunțat serviciul de intervenție ZAKA într-un comunicat.

E vorba de a 12-a victimă de până acum în Israel în urma atacurilor iraniene cu rachete balistice.

„Consecințe catastrofale” pentru economia globală dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă

10 Mar

Aramco, cel mai mare exportator global de petrol, avertizează că vor urma „consecințe catastrofale” pentru economia globală dacă războiul din Iran va continua să perturbe accesul la Strâmtoare Ormuz, relatează Reuters, citat de CNN.

Pe lângă actualele perturbări din sectoarele transporturilor și asigurărilor, situația actuală ar putea să înceapă să afecteze și să amenințe și aviația, agricultura, industria auto ș.a., spune CEO-ul Aramco, Amin Nasser.

„Am putea avea consecințe catastrofale pentru piețele de petrol cu cât perturbările continuă și mai mult. Am putea avea consecințe și mai drastice pentru economia globală”, a declarat el, adăugând că stocurile globale de petrol au ajuns la un minim al ultimilor cinci ani.

Netanyahu: Rupem oasele regimului iranian

10 Mar

Benjamin Netanyahu a făcut noi declarații despre războiul din Iran. Liderul israelian spune că SUA și Israelul „rup oasele” regimului iranian.

El mai adaugă că obiectivul actual al operațiunii este „eliberarea poporului iranian de tirania” regimului de la Teheran. Spune, totuși, că „într-un final, va depinde de ei”.

„Nu există niciun dubiu că prin acțiunile pe care le-am întreprins până acum, le rupem oasele. Încă suntem activi”, a transmis Netanyahu într-o postare pe Twitter.

Un preot creștin din sudul Libanului, ucis în atacuri israeliene

10 Mar

Agenția Națională de Presă din Liban informează că Israelul a ucis un preot creștin dintr-un sat din sudul Libanului, informează CNN. Locuitorii regiunii refuză să se supună ordinului de evacuare transmis de IDF.

Armata israeliană a început să bombardeze din nou sudul Libanului, într-o operațiune despre care susține că este împotriva grupării Hezbollah.

WSJ: Trump va susține asasinarea noului lider suprem iranian dacă acesta nu va accepta cerințele SUA

10 Mar

Președintele SUA, Donald Trump, le-a spus consilierilor săi că va sprijini asasinarea noului lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, dacă acesta refuză să cedeze cerințelor sale, au declarat oficiali americani actuali și foști pentru The Wall Street Journal

Mai exact, au spus aceștia, liderul de la Casa Albă se bazează pe faptul că noul lider suprem nu va fi de acord să demonteze programul nuclear al Iranului.

Sursele spun că Israelul ar putea pune în practică planul de asasinare a lui Mojtaba Khamenei. Administrația Trump îl consideră pe Mojtaba Khamenei un „adversar intransigent” al SUA și nu se așteaptă ca acesta să încheie o pace favorabilă americanilor, au concluzionat sursele WSJ.

Noul lider suprem al Iranului își începe domnia ca om „vânat”, în condițiile în care Israelul și SUA au anunțat deja că nu-l consideră un lider „acceptabil”. După ce o mare parte a familiei sale a fost deja lichidată în bombardamente, este de așteptat că Mojtaba Khamenei va fi de acum o țintă predilectă a atacurilor SUA și Israel.

Turcia anunță desfășurarea unui sistem Patriot în sud-estul țării

10 Mar

Turcia a anunțat, marți, că un sistem american de apărare antiaeriană Patriot a fost desfășurat într-o provincie din sud-estul țării, ca parte a măsurilor NATO de „consolidare a apărării aeriene și antirachetă”.

„În contextul evoluțiilor recente din regiunea noastră, sunt luate măsurile necesare pentru securizarea frontierelor și spațiului nostru aerian, iar noi suntem în consultări cu NATO și cu aliații noștri”, a transmis ministerul turc al apărării într-o postare pe Twitter.

„Pe lângă măsurile naționale pe care le-am implementat, NATO a consolidat măsurile de apărare aeriană și antirachetă. În acest cadru, un sistem Patriot se află în prezent la Malatya și este pregătit pentru a deveni operațional în sprijinul protejării spațiului nostru aerian”.

Anterior, președintele Turciei, Recep Erdogan, a avertizat Iranul împotriva oricăror „acțiuni provocatoare”, după ce o rachetă balistică a intrat în spațiul aerian turc.

Declarațiile sale, relatate de agenția de stat Anadolu, au venit după ce ministerul turc al apărării a spus că o rachetă balistică lansată din Iran a intrat în spațiul aerian al Turciei înainte de a fi neutralizată de sistemele NATO de apărare aeriană și antirachetă din estul Mării Mediterane.

Iranul a negat ulterior că ar fi lansat o rachetă către Turcia. Purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de externe, Esmaeil Baghaei, a sugerat că incidentul cu racheta a fost o „operațiune sub steag fals”, dar nu a acuzat în mod direct o anumită țară.

Statele din Golf, enervate de felul în care Donald Trump gestionează războiul

10 Mar

Statele din Golf sunt iritate și furioase din cauza modului în care Donald Trump gestionează războiul său cu Iranul, relatează Sky News.

Ele s-au plâns că nu au fost informate în avans despre atacul din 28 februarie, ceea ce le-a lăsat nepregătite pentru valul de drone și rachete iraniene care le-au bombardat țările ca represalii, au declarat pentru Reuters oficiali din două state.

Statele Unite au ignorat avertismentele lor potrivit cărora războiul ar avea consecințe devastatoare pentru întreaga regiune, au adăugat oficialii.

Unul dintre ei a spus că țara sa este furioasă pentru că armata americană nu le-a apărat suficient.

Regiunea consideră că operațiunea s-a concentrat pe apărarea Israelului și a trupelor americane, a spus el, adăugând că stocul de interceptoare al țării sale „se epuizează rapid”.

Noi atacuri ale Israelului în Liban. IDF le cere locuitorilor să plece

10 Mar

Israelul a ordonat din nou evacuarea de urgență a sudului Libanului, zonă pe care o bombardează.

Avichay Adraee, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, a declarat că Israelul acționează „cu forță” împotriva Hezbollah la sud de râul Litani din cauza activităților grupării în regiune.

„Repetăm apelul nostru urgent ca dumneavoastră să vă evacuați imediat locuințele și să vă îndreptați imediat spre nordul râului Litani”, a scris el pe Twitter.

Luni, IDF a transmis că a făcut o serie de lovituri în Liban împotriva unor ținte ale Asociației Al-Qard Al-Hassan (AQAH), o organizație financiară a Hezbollah.

Ministerul Sănătății din Liban a anunțat, luni, că 486 de persoane au fost ucise de când Israelul și-a început ofensiva la începutul acestei luni.

Trump spune că atacul de la școala din Minab, în care au murit 110 copii este „sub investigație”

10 Mar

Donald Trump a fost întrebat dacă Statele Unite își asumă vreo responsabilitate pentru bombardamentul care a distrus școala primară din Minab, acolo unde au murit 168 de oameni, inclusiv 110 copii.

Președintele a răspuns spunând că rachetele Tomahawk, care sunt fabricate în Statele Unite și par a fi tipul de rachetă folosit în atac, sunt utilizate de mai multe țări, inclusiv de Iran.

Ulterior, lui Trump i s-a atras atenția că el este singura persoană din administrație care sugerează că o altă țară ar fi putut obține o rachetă produsă în SUA și ar fi lovit școala.

Nici Israelul, nici Iranul nu au rachete Tomahawk, au declarat, anterior, experți pentru BBC.

„Pur și simplu nu știu suficient despre acest lucru”, a spus Trump, adăugând din nou că lovitura mortală este în curs de investigare.

„Indiferent ce va arăta acel raport, sunt dispus să accept concluziile lui”, a adăugat el.

Prețurile petrolului scad după ce Trump amenință Iranul cu „foc și furie” în legătură cu Strâmtoarea Ormuz

10 Mar

Președintele SUA, Donald Trump, a emis un nou avertisment către Iran în legătură cu perturbarea transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz.

„Dacă Iranul face orice lucru care oprește fluxul de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, va fi lovit de Statele Unite ale Americii de DOUĂZECI DE ORI MAI DUR decât a fost lovit până acum”, a scris Trump într-o postare pe platforma sa socială, Truth Social.

Aproximativ 20% din petrolul mondial trece prin această strâmtoare, iar războiul a redus sever traficul maritim și a făcut ca prețurile globale ale petrolului să crească puternic.

„În plus, vom elimina ținte ușor de distrus care vor face practic imposibil ca Iranul să mai poată fi reconstruit vreodată ca națiune — Moarte, Foc și Furie se vor abate asupra lor — dar sper și mă rog să nu se întâmple acest lucru!”, a spus el.

Volatilitate pe piața petrolului

Luni a fost cea mai volatilă zi de tranzacționare a petrolului din istorie. La un moment dat, la începutul zilei, prețul petrolului a urcat până la 115 dolari pe baril, însă în scurt timp au apărut informații despre o reuniune de urgență a miniștrilor de finanțe din G7.

Relatările sugerau că ar putea avea loc o punere pe piață de 300 de milioane de barili din rezervele strategice, coordonată de Agenția Internațională pentru Energie.

Doar această speculație a fost suficientă pentru a tempera puțin creșterea prețurilor, însă acestea au rămas mult peste nivelurile de dinaintea conflictului.

Ulterior, însă, au apărut informații care păreau să indice o schimbare de direcție din partea președintelui SUA, Donald Trump, îndepărtându-se de perspectiva unui război de durată, iar prețul petrolului a intrat într-o cădere abruptă, coborând sub nivelul de închidere de vineri. Când a început sesiunea de tranzacționare de luni în Asia, prețul petrolului se situa în jurul valorii de 90 de dolari.

Creșterea bruscă nu este, desigur, surprinzătoare atunci când milioane de barili de țiței sunt blocați în Golf și când majoritatea țărilor din Golf raportează acum — în cel mai bun caz — o încetinire a producției, iar în cel mai rău caz declară situații de forță majoră, o clauză care le exonerează de răspundere pentru neîndeplinirea livrărilor din cauza unor evenimente aflate în afara controlului lor, scrie editorul economic al BBC, marți dimineață.

Evoluțiile din ultimele zile

10 Mar

La zece zile după ce SUA și Israelul au lansat lovituri asupra Iranului, impactul conflictului s-a extins semnificativ: Iranul a ripostat, Israelul a lovit Libanul, iar prețurile petrolului au crescut puternic. Oficialii iranieni l-au ales pe fiul fostului lider suprem drept succesor, însă Trump a semnalat că Mojtaba Khamenei nu are sprijinul său. Anterior, președintele SUA, Donald Trump, spusese că dorește să aibă un cuvânt de spus în alegerea noului lider al Iranului.

Iată o trecere în revistă a principalelor evoluții ale războiului:

Vorbind luni în Florida, Trump a spus că, deși SUA au obținut numeroase victorii militare în Iran și războiul se va încheia în curând, Statele Unite „vor merge mai departe”. „Am câștigat deja în multe feluri, dar nu am câștigat suficient”, le-a spus Trump parlamentarilor republicani.

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran a răspuns comentariilor lui Trump potrivit cărora războiul din Iran se va încheia curând, afirmând că ei „vor decide sfârșitul războiului”. Iranul nu va permite exportul „niciunui litru de petrol” din regiune dacă atacurile SUA și Israelului continuă, a transmis IRGC.

Trump descrie războiul drept „o abatere” de la prioritățile sale politice, dar spune că este important deoarece crede că Iranul urma să atace mai întâi SUA și Israelul.

Președintele american recunoaște totuși impactul economic și social al războiului în țară, spunând că scăderile de pe bursă vor fi recuperate în curând și că pierderile de vieți omenești în rândul personalului american au fost inevitabile.

Comentariile sale vin în aceeași zi în care Trump a avut o convorbire telefonică cu Vladimir Putin și în care armata SUA a confirmat public moartea celui de-al șaptelea militar american de la începutul războiului, la sfârșitul lunii trecute. Bilanțul total al deceselor în rândul militarilor americani a ajuns la opt.

În întregul Orient Mijlociu au fost raportate și alte victime, în Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Liban. Armata israeliană a continuat să lanseze lovituri în interiorul Iranului.

Ministrul britanic de finanțe spune că inflația va crește probabil în Marea Britanie, în timp ce țara își exprimă sprijinul pentru eliberarea unor rezerve de petrol de către statele membre G7, pentru a contracara creșterea prețurilor.

Emmanuel Macron, președintele Franței, s-a aflat în Cipru. Marea Britanie și alte state europene au anunțat că trimit mai multe capabilități militare pe flancul sudic al Europei.

Preşedinţii turc şi iranian au vorbit la telefon după interceptarea unei rachete în Turcia

10 Mar

Preşedintele iranian, Masoud Pezeshkian, i-a propus, luni, lui Recep Erdogan crearea unei echipe comune pentru a ancheta „presupusele atacuri cu rachete iraniene” împotriva Turciei, potrivit presei de la Teheran.

Iranul „este dispus să înfiinţeze o echipă comună pentru a examina acuzaţiile formulate de ţări şi regimuri ostile Iranului, pentru a clarifica neînţelegerea” din jurul acestor „presupuse atacuri cu rachete”, a declarat preşedintele iranian, citat de presa iraniană, după ce Turcia a anunţat mai devreme în cursul dimineţii că NATO a interceptat o rachetă iraniană în spaţiul său aerian.

Pezeshkian a acuzat, de asemenea, Statele Unite şi Israelul că încearcă „să semene discordie” între Iran şi vecinii săi cu astfel de „acuzaţii”. 

Donald Trump: „Războiul se va termina foarte curând”

10 Mar

Donald Trump a declarat, luni, că războiul din Iran nu se va termina săptămâna aceasta, dar „foarte curând”.

Întrebat cât vor dura atacurile americane în Iran, Trump a spus că operațiunea se va încheia „curând, dar nu săptămâna aceasta”.

„Cred că în curând. Tot ce are Iranul a dispărut, inclusiv conducerea lor”, a spus Trump.

„Majoritatea oamenilor nici măcar nu au auzit de liderul despre care vorbesc acum”,  a mai precizat Trump.

„I-am eliminat în primele două zile”, a spus Trump despre atacurile SUA asupra conducerii și capacităților de luptă ale Iranului.

Trump s-a referit și la eliminarea capacităților de luptă ale Iranului: „Rachetele sunt reduse la o mică parte, dronele sunt reduse probabil la 25% și în curând vor fi reduse de tot”.

El adaugă că instalațiile de producție a dronelor din Iran sunt „sub foc în acest moment”.

Donald Trump, despre noul lider al Iranului: „Va duce la aceeași problemă”

10 Mar

Trump a declarat că noul lider suprem al Iranului „va duce la aceeași problemă”.

Donald Trump a fost întrebat insistent despre noul lider suprem al Iranului și dacă a devenit noua țintă a atacurilor.

„Vă referiți la fiu?”, a spus Trump despre Mojtaba Khamenei.

„Am fost dezamăgit pentru că va duce la mai mult din aceeași problemă pentru țară. Așa că am fost dezamăgit să văd alegerea lor”.

„Avem o formulă care a fost foarte bună până acum și cred că va continua să fie bună”, a spus Trump despre continuarea operațiunilor din Iran.

Trump: „Putin vrea să fie de ajutor în Orientul Mijlociu”

10 Mar

Donald Trump a declarat, luni, că „a avut o convorbire foarte bună” cu Vladimir Putin, precizând că acesta „vrea să fie de ajutor” în Orientul Mijlociu.

„Am spus: Ați putea fi mai de ajutor dacă ați termina războiul dintre Ucraina și Rusia”, a declarat Trump. „Asta ar fi mai de ajutor”.

Trump a numit războiul din Ucraina „o luptă fără sfârșit”, dar a spus că el crede că „a fost o convorbire pozitivă pe această temă”.

Donald Trump a declarat că administrația sa va „renunța la anumite sancțiuni legate de petrol pentru a reduce prețurile”.

Trump nu a specificat ce sancțiuni vor fi ridicate, spunând doar: „Avem sancțiuni asupra unor țări. Vom renunța la aceste sancțiuni până când situația se va rezolva”.

Trump: „Strâmtoarea Ormuz va rămâne în siguranță”

10 Mar

Donald Trump a amenințat că va lovi Iranul cu atacuri mai puternice dacă aprovizionarea cu petrol va fi perturbată și mai mult:

„Nu voi permite unui regim terorist să țină lumea ostatică și să încerce să oprească aprovizionarea cu petrol a lumii, iar dacă Iranul face ceva în acest sens, va fi lovit la un nivel mult, mult mai dur”, spune el.

„Aprovizionarea cu petrol va fi mult mai sigură fără amenințarea navelor, dronelor și rachetelor iraniene”, a spus Trump, precizând că Strâmtoarea Ormuz „va rămâne în siguranță”.

„Punem capăt tuturor acestor amenințări odată pentru totdeauna, iar rezultatul va fi prețuri mai mici la petrol și gaze pentru familiile americane. Am făcut asta. Am adus-o foarte jos. Aceasta a fost doar o incursiune în ceva ce trebuia făcut”.

Trump spune că știa că prețurile la petrol și gaze vor crește înainte de război, dar susține că au crescut mai puțin decât se aștepta.

Donald Trump: Dacă nu atacam, Iranul ar fi preluat controlul asupra Orientului Mijlociu

10 Mar

Donald Trump a mai afirmat că Iranul ar fi „preluat controlul asupra Orientului Mijlociu” dacă SUA și Israelul nu atacau mai întâi.

„Iranul este o țară foarte puternică. Urmau să preia controlul asupra Orientului Mijlociu. Dacă nu-i loveam noi, ei urmau să preia controlul asupra Orientului Mijlociu”, a declarat Trump într-o conferință de presă.

Trump a spus că SUA au oprit Iranul „la momentul potrivit” de la intenția de a ataca Israelul. 

„Suntem foarte mândri să fim implicați în asta și se va încheia în curând, iar dacă va reîncepe, vor fi loviți și mai puternic”, a spus Trump.

Trump: Iranul era foarte aproape de a obține o armă nucleară

10 Mar

Donald Trump a povestit luni cât de aproape era Iranul de obținerea unei arme nucleare: „Ar fi avut o armă nucleară în două până la patru săptămâni”, a spus Trump.

El a precizat că decizia Teheranului de a-și ataca vecinii ca răspuns la atacurile comune americano-israeliene asupra Iranului a fost „foarte prostească, foarte stupidă”.

Vecinii Iranului au fost în mare parte neutri sau cel puțin nu aveau de gând să fie implicați”, a spus Trump, adăugând că, după atacurile Teheranului, „vecinii au trecut de partea noastră și au început să atace Iranul și, de fapt, cu destul succes”.

Trump a adăugat că, atacând Iranul, își respectă promisiunea din 2015 că nu va permite Iranului să obțină arme nucleare.

El a declarat că SUA au atacat Iranul deoarece regimul de la Teheran  începea să lucreze la un nou amplasament pentru dezvoltarea de materiale pentru arme nucleare.

Trump a spus că noul amplasament era menit să înlocuiască instalațiile bombardate anul trecut de SUA.

Dar începeau să lucreze la un alt amplasament, un amplasament diferit, un alt tip de amplasament - și acesta era protejat de granit”, a spus Trump.

Președintele a adăugat că Iranul dorea să folosească „amenințarea exponențial crescândă a rachetelor balistice pentru a face practic imposibilă împiedicarea lor să obțină o armă nucleară”.

Trump: Am atacat Iranul pentru că altfel ar fi atacat primii

10 Mar

Trump a spus luni că SUA au atacat Iranul pentru că „am crezut ne vor ataca ei primii”.

De asemenea, Trump a mai spus că „am șters complet fiecare forță din Iran” și că SUA au eliminat peste 90% din lansatoarele de rachete iraniene și peste 80% din lansatoarele de drone.

Donald Trump a acuzat Iranul petru aspirațiile sale nucleare la care nu a renunțat în timpul negocierilor dintre oficialii americani și iranieni din acest an.

„În ciuda acestor nenumărate oportunități de a renunța la ambițiile lor nucleare, pe care le-au avut cu puțin timp în urmă, i-au spus domnului Witkoff, de fapt, au spus: Vrem să continuăm să construim arme nucleare”, a declarat Trump.

Trump a speculat că, dacă SUA nu ar fi atacatg instalațiile nucleare iraniene vara trecută, „Iranul ar fi avut o armă nucleară, ar fi folosit-o cu mult timp înainte și, cel puțin, Israelul ar fi fost anihilat”.

Donald Trump: Facem progrese majore în atingerea obiectivului nostru militar

10 Mar

La conferința de presă de la clubul său de golf din Doral, Florida, Donald Trump a declarat că SUA „fac progrese majore în atingerea obiectivului militar” în Iran. El adaugă că „unii oameni ar putea spune că sunt aproape de final”.

Trump a vorbit despre dorința sa exprimată anterior de a fi implicat în alegerea viitorului lider al Iranului. „Vrem să fim implicați”, a spus el. Viitorul lider al țării, a spus el, ar trebui „să poată face ceva pașnic, pentru o schimbare”.

Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA au făcut „pași majori” în războiul său cu Iranul, sugerând că operațiunea ar putea fi „destul de bine finalizată”.

„Facem progrese majore în atingerea obiectivului nostru militar”, a spus el în timpul unei conferințe de presă. "Am șters complet fiecare forță din Iran”.

Trump, despre războiul din Iran: „Zdrobim inamicul. Am câștigat deja în multe feluri. Vom continua pâna la victoria finală”

09 Mar

Donald Trump a declarat, luni seara, că SUA au fost atrase într-o operațiune militară „pe termen scurt” pentru a „scăpa de niște oameni foarte răi”.

„Cât de bună este armata noastră?”, a întrebat el mulțimea. „Eu am reconstruit armata. Nu credeam că va trebui să o folosesc atât de mult în al doilea meu mandat”.

Trump s-a referit la Operațiunea Epic Fury. Acesta spune că este mulțumit de modul în care evoluează situația din punct de vedere militar, lăudând capacitățile armatei americane și succesul acesteia în război până acum.

„Împreună cu partenerii noștri israelieni, zdrobim inamicul printr-o demonstrație copleșitoare de abilitate tehnică și forță militară”, a spus el.

În mod notabil, Trump a spus că „acum nimeni nu are idee cine vor fi oamenii care vor conduce țara” — sugerând, probabil, că este sceptic în privința noului lider suprem al Iranului sau că ar putea reduce ofensiva aeriană.

„Nu am câștigat suficient”, a adăugat el.

„Am câștigat deja în multe feluri, dar nu am câștigat suficient. Mergem mai departe, mai hotărâți ca niciodată să obținem victoria finală care va pune capăt acestui pericol de lungă durată, odată pentru totdeauna”, a spus Trump.

Iranul transmite că mai are „multe suprize pregătite” pentru SUA

09 Mar

Ministrul iranian de Externe, Abbas Aragchi, a avertizat luni SUA că Iranul este „cu totul pregătit” de război și că încă mai are „multe surprize pregătite”, informează CNN.

Aragchi a acuzat Washingtonul că „pune la cale un complot împotriva petrolului și siturilor noastre nucleare, în speranța că va putea face față șocului uriaș al inflației”.

Avioane britanice au interceptat drone care se îndreptau spre Iordania și Bahrein

09 Mar

Avioanele militare britanice au doborât un număr neprecizat de drone care se îndreptau spre Iordania și o dronă care zbura spre Bahrein, a anunțat, luni seara, ministerul britanic al apărării.

Regatul Unit execută, de asemenea, misiuni de apărare aeriană pentru Emiratele Arabe Unite.

UK a anunțat deja că a desfășurat forțe suplimentare în Orientul Mijlociu și estul Mediteranei pentru a-și ajuta „aliații” și a proteja bazele militare.

Trump: Războiul din Iran e aproape terminat

09 Mar

Trump a declarat, într-un interviu acordat CBS  News că războiul „e aproape terminat și s-ar putea încheia mai repede decât ne-am propus”, informează BBC

Președintele SUA este așteptat să vorbească într-o conferință de presă, anunțată pentru această seară.

„Războiul e destul de încheiat”, a spus Trump în interviul CBS. „Ei (iranienii) nu mai au marină, nu mai au comunicații, nu mai au aviație. Mai au puțin rachete, iar dronele le sunt aruncate în aer peste tot. Nu mai au nimic”.

În privința rachetelor, Trump spune că Teheranul a „lansat tot ce putea lansa” și a amenințat că dacă „vor face ceva rău, acesta va fi sfârșitul Iranului, și nu veți mai auzi acest nume niciodată”.

Discuție telefonică Trump-Putin

09 Mar

Vladimir Putin a avut o discuție telefonică cu președintele SUA, Donald Trump, a informat, luni, Iuri Ușakov, unul dintre consilierii dictatorului, citat de agenția Tass.

„A fost o discuție constructivă, foarte sinceră și profesională”, a precizat Kremlinul.

Putin a avansat mai multe propuneri pentru încheierea rapidă a conflictului din Iran. De asemenea, conform Reuters, administrația Trump ia în considerare relaxarea suplimentară a sancțiunilor asupra petrolului rusesc.

Discuție telefonică Trump-Putin

09 Mar

Vladimir Putin a avut o discuție telefonică cu președintele SUA, Donald Trump, a informat,  luni, Iuri Ușakov, consilierul dictatorului rus, citat de agenția Tass.

„A fost o discuție constructivă, foarte francă și profesională”, a precizat Kremlinul.

Franța trimite portavionul nuclear și două port-elicoptere, însoțite de fregate în estul Mediteranei și Marea Roșie

09 Mar

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că Franța va desfășura 8 fregate, două nave de tip port-elicopter și portavionul nuclear Charles de Gaulle în estul Mediteranei și Marea Roșie, informează CNN.

Măsura este una „defensivă”, a precizat Macron.

„Obiectivul nostru e să păstrăm o postură strict defensivă, alături de toate țările atacate de Iran, pentru credibilitate și o contribuție la dezescaladarea crizei regionale”, a spus Macron.

Alertă: Iranul și-ar putea activa „agenții în adormire” din Occident

09 Mar

Statele Unite au interceptat mesaje cifrate despre care se crede că provin din Iran și care ar putea semnala declanșarea unor operațiuni din partea așa-numiților „agenți în adormire” care sunt inflitrați de mai multă vreme în afara Iranului în anumite țări, pentru comiterea de acțiuni pe teritoriul țărior occidentale, informează ABC News.

Guvernul SUA a emis în acest sens o alertă structurilor de securitate americane.

Transmisiunea cifrată a fost emisă „în mai multe țări” la puțin timp după moartea ayatollahului Ali Khamenei, ucis în prima zi a conflictului, 28 februarie, în urma atacului americano-israelian.

Alerta precizează că „nu există o amenințarea operațională pentru o locație anume”, dar agențiile de securitate din SUA sunt sfătuite să-și sporească activitățile de monitorizare a frecvențelor radio.

Mai mulți oficial americani și-au exprimat temerea față de această posibilitate ca agenți sub acoperire iranieni aflați în Occident să fie folosiți în acțiuni de răzbunare ale Teheranului.

Trump anunță că e dispus să ofere azil politic tuturor fotbalistelor din Iran aflate acum în Australia

09 Mar

Președintele SUA, Donald Trump, a spus luni că va oferi azil politic membrelor echipei de fotbal a Iranului aflate acum în Australia, în cazul în care autoritățile de la Canberra nu vor accepta să le ofere azil.

„Australia face o gravă greșeală umainitară dacă permite echipei naționale de fotbal feminin a Iranului să plece înapoi în Iran, unde, cel mai probabil, vor fi ucise. Nu faceți asta, domnule prim-ministru, oferiți-le azil politic. Dacă nu o faceți, o să o facă SUA”, a spus Trump, într-un mesaj postat pe Truth Social.

Cinci jucătoare din lotul feminin de fotbal iranian au părăsit hotelul echipei din Australia și se află în prezent în siguranță la poliție

Fotbalistele, care au jucat în Cupa Asiei feminină din Australia, se află în centrul unor apeluri tot mai numeroase pentru blocarea ieșirii lor din țară de teama persecuțiilor în Iran, țara lor de origine, aflată în război cu SUA şi Israel. Înaintea primului lor meci de luni, fotbalistele au tăcut în timpul imnului național iranian, un gest pe care nu l-au explicat, dar care a fost interpretat de unii radicali din Iran ca un semn de trădare.

Jucătoarele au fost forțate să cânte imnul național înaintea celui de-al doilea meci de joi, iar duminică, înaintea înfrângerii cu 2-0 în fața Filipinelor, au cântat din nou imnul și au făcut un salut militar.

Macron promite o viitoare misiune „defensivă” pentru „redeschiderea” strâmtorii Ormuz

09 Mar

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat, luni, în cadrul unei scurte vizite în Cipru, pregătirea unei viitoare misiuni internaţionale „pur defensive” pentru „redeschiderea” strâmtorii Ormuz, astfel încât petrolul şi gazele să poată fi transportate liber, această nouă misiune fiind parte a unei importante desfăşurări militare franceze în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cu această ocazie, Macron s-a deplasat la aeroportul militar din Paphos, în sud-vestul insulei mediteraneene, care a fost lovit de o dronă la scurt timp după începerea războiului, pentru a-l asigura pe președintele cipriot, Nikos Christodoulides, de sprijinul său.

„Când Cipru este atacat, Europa este cea atacată", a declarat preşedintele francez.

„Nu vom accepta ca nici măcar o bucăţică din teritoriul european, cum ar fi Cipru, să fie expusă pericolului", a afirmat Macron, căruia în conferinţa de presă i s-a alăturat şi prim-ministrul grec, Kyriakos Mitsotakis. Preşedintele francez a reiterat că este vorba de acţiuni „strict defensive, departe de orice angajament militar”. Franţa, Italia şi Spania au trimis fiecare câte o fregată în zonă.

Emmanuel Macron s-a îndreptat apoi, în cursul după-amiezii, către portavionul francez Charles de Gaulle, care se află acum în largul insulei Creta, după ce a fost redirecţionat, la ordinul său, către estul Mediteranei, după izbucnirea conflictului.

Portavionul se află în centrul unui important dispozitiv naval francez, căruia i se vor adăuga „opt fregate” şi „două portelicoptere amfibii” într-o zonă vastă ce include estul Mediteranei, Marea Roşie şi strâmtoarea Ormuz din Golf, a declarat preşedintele francez.

El a anunţat în special că Franţa va contribui „pe termen lung” cu „două fregate” la operaţiunea Aspides, lansată în 2024 de Uniunea Europeană în Marea Roşie, sub comanda Greciei. O fregată franceză participa deja la această operaţiune.

Prim-ministrul grec i-a invitat pe colegii săi europeni să consolideze această operaţiune cu mai multe mijloace navale.

UE s-a declarat dispusă „să adapteze şi să-şi întărească şi mai mult” misiunile de protecţie maritimă, au declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, la încheierea unei reuniuni prin videoconferinţă cu mai mulţi lideri din Orientul Mijlociu.

Dincolo de aceasta, „suntem pe cale de a pune în aplicare o misiune pur defensivă, strict de însoţire în scopul de a permite, de îndată ce va fi posibil, după ieşirea din faza cea mai fierbinte a conflictului escortarea navelor port-containere şi a petrolierelor pentru redeschiderea treptată a strâmtorii Ormuz”, a afirmat președintele Macron.

Aceasta este „esenţial pentru comerţul internaţional, dar de asemenea pentru circulaţia gazelor şi a petrolului care trebuie să poată pleca din nou din această regiune”, a afirmat Macron, în timp ce impracticabilitatea strâmtorii, din cauza conflictului, a făcut ca preţurile la hidrocarburi să crească vertiginos în ultimele zile.

Emmanuel Macron a asigurat că pregăteşte această misiune „strict paşnică” împreună cu parteneri „europeni şi non-europeni”. Partea franceză a evocat discuţii în aceste sens cu India şi alte ţări asiatice puternic afectate de situaţia actuală.

Franţa, care asigură preşedinţia G7 în acest an, se pregăteşte pentru o reuniune a miniştrilor energiei, preconizată pentru marţi, în marja unui summit la Paris asupra energiei nucleare civile. „Mi-aş dori să putem mobiliza o coordonare strânsă la nivelul G7 pentru a gestiona cât mai bine problemele energetice”, a declarat preşedintele francez, care a spus că ţările din acest grup (Franţa, SUA, Regatul Unit, Italia, Germania, Canada şi Japonia) iau în considerare, printre alte opţiuni posibile, şi utilizarea rezervelor lor strategice.

Scurta vizită în Cipru i-a permis lui Emmanuel Macron să-şi reafirme celelalte obiective, între care protejarea ţărilor din Golf vizate de atacurile iraniene şi a cetăţenilor francezi din regiune.

După ce a vorbit în această dimineaţă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul zborului său spre Cipru, preşedintele francez a cerut din nou grupării pro-iraniene Hezbollah să „înceteze toate atacurile de pe teritoriul libanez”.

„Israelul trebuie să înceteze operaţiunile militare şi atacurile asupra Libanului cât mai curând posibil pentru a permite restabilirea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Libanului şi pentru ca forţele armate libaneze, singura forţă legitimă, să asigure securitatea teritoriului libanez”, a insistat el.

Trei bombardiere americane B-52 au aterizat la baza RAF Fairford din Marea Britanie

09 Mar

Cel puțin trei bombardiere americane B-52 au aterizat la baza RAF Fairford din Marea Britanie, semnalând pregătiri pentru potențiale atacuri susținute cu bombardiere grele împotriva Iranului

Qatarul a fost acatat luni de 17 rachete din Iran

09 Mar

Iranul a lansat luni 17 rachete balistice și 6 drone asupra Qatarului, potrivit Ministerului Apărării din emiratul din Golf.

Qatar a interceptat toate rachetele și dronele, susține Doha. .

Marco Rubio: Lumea va fi un loc mai sigur după războiul din Iran

09 Mar

Șeful diplomației americane, Marco Rubio, spune că „lumea va fi mai sigură” după ce „misiunea” americanilor în Iran va fi îndeplinită.

„Lumea va fi un loc mai sigur și mai bun atunci când această misiune va fi îndeplinită”, a spus Rubio, referindu-se la războiul din Iran.

Vorbind la un eveniment la Washington DC, Rubio a spus că Statele Unite sunt angajate într-o misiune care vizează „cel mai mare deținător de ostatici din lume, principalul sponsor al terorismului la nivel mondial — regimul din Iran”.

El a afirmat că obiectivele misiunii sunt clare și includ distrugerea „capacității acestui regim de a lansa rachete, distrugerea fabricilor care produc aceste rachete și distrugerea marinei sale”.

„Suntem deja pe drumul cel bun pentru a atinge acest obiectiv”, a spus el.

„În fiecare zi, acest regim din Iran are mai puține rachete, are mai puține lansatoare, fabricile lor funcționează tot mai puțin, iar marina lor este devastată”.

Macron: „Când Ciprul este atacat, Europa este atacată”

09 Mar

Emmanuel Macron, președintele Franței, se află în prezent într-o vizită în Cipru pentru a se întâlni cu liderii grec și cipriot, într-un gest de „solidaritate”, după ce o dronă iraniană a lovit o bază aeriană britanică din sudul insulei.

În cadrul unei conferințe de presă la Paphos, președintele francez a declarat: „Când Ciprul este atacat, Europa este atacată”.

Președintele Franței a spus că Franța va desfășura două fregate — un tip de navă de război — ca parte a misiunii navale a Uniunii Europene pentru protejarea transportului maritim în Marea Roșie.

„Suntem în proces de organizare a unei misiuni pur defensive, de escortă, care trebuie pregătită împreună atât cu state europene, cât și cu state din afara Europei”, a spus el.

BBC: „Mai rău decât tatăl său” - reacția iranienilor la noul lider suprem

09 Mar

BBC Persian - canalul BBC în limba persană - a primit răspunsuri de la oameni din Iran despre reacția lor la numirea lui Mojtaba, fiul lui Ali Khamenei, în funcția de noul lider suprem al țării.

O femeie din Teheran, în vârstă de aproximativ 40 de ani, îl descrie pe Mojtaba ca fiind „mai rău decât tatăl său”.

„Dacă este în viață, cred că SUA și Israelul îl vor viza. Până când a fost ales aseară, toată lumea scanda împotriva lui Mojtaba. Nimeni nu-l acceptă, cu excepția susținătorilor acestui regim”, spune ea.

O altă femeie din Teheran, în vârstă de vreo 20 de ani, spune că acesta este „chiar mai opresiv decât tatăl său”.

„Sper din tot sufletul ca viețile lor [ale oficialilor] să se sfârșească în război; altfel, dacă suntem sub conducerea lui, suntem cu toții morți”, spune ea.

Un bărbat de 20 de ani din Karaj spune: „Nici măcar nu-i auzisem numele înainte și nici nu-l luasem în serios.”

El spune că „acum va deveni clar dacă Trump a făcut o înțelegere cu ei sau nu”.

Emiratele Arabe Unite au fost atacate luni de 15 rachete balistice

09 Mar

Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite a anunțat că a detectat astăzi 15 rachete balistice și 18 drone din Iran, informează Times of Israel.

Doisprezece dintre rachete au fost distruse, în timp ce trei au căzut în mare, iar 17 dintre drone au fost interceptate, în timp ce unul a căzut pe teritoriul țării, scrie ministerul pe X, fără a raporta noi victime.

De când Iranul a început atacurile sale de represalii în Golf, în contextul campaniei de bombardament americane și israeliene împotriva Republicii Islamice, ministerul afirmă că „au fost detectate un total de 253 de rachete balistice. Dintre acestea, 233 au fost distruse, 18 au căzut în mare, iar 2 au aterizat în țară. De asemenea, au fost detectate un total de 1.440 de drone iraniene, dintre care 1.359 au fost interceptate, în timp ce 81 au căzut pe teritoriul țării. De asemenea, au fost detectate și distruse 8 rachete de croazieră.”

SUA au închis consulatul din sudul Turciei și le cer diplomaților să plece

09 Mar

SUA şi-au suspendat serviciile consulare în sudul Turciei şi au ordonat personalului diplomatic neesenţial să părăsească regiunea „din cauza riscurilor de securitate”, a anunţat, luni, Departamentul de Stat american într-un comunicat.

„Pe 9 martie 2026, Departamentul de Stat a ordonat angajaţilor guvernului american neesenţiali şi membrilor familiilor lor să părăsească consulatul general din Adana din cauza riscurilor de securitate. Consulatul american din Adana şi-a suspendat toate serviciile consulare", a transmis Departamentul de Stat, în a zecea zi a războiului între Iran, Israel şi SUA.

„Americanii care reşedinţa în sud-estul Turciei sunt puternic încurajaţi să părăsească regiunea chiar acum”, se afirmă în comunicatul preluat de Agerpres.

În apropierea consulatului american din Adana, situat în sudul Turciei şi aproape de frontiera siriană, se află baza aeriană de la Incirlik, utilizată de forţele americane în cadrul NATO.

De la începutul războiului, Iranul a lansat rachete şi drone pe o arie extinsă în Orientul Mijlociu, vizând numeroase ţări din regiune cu scopul de a lovi interesele americane.

O rachetă lansată de Iran şi care se îndrepta spre spaţiul aerian turc a fost interceptată şi distrusă miercurea trecută de sistemul de apărare antiaeriană al NATO.

Iranul a lansat o altă rachetă balistică asupra Turciei. Sistemele NATO au doborât-o

09 Mar

Iranul a lansat o altă rachetă balistică asupra Turciei.

Ministerul Apărării din Turcia afirmă că o rachetă balistică lansată din Iran a intrat în spațiul aerian turc și a fost interceptată de sistemele de apărare aeriană ale NATO.

Deșeuri au căzut lângă Gaziantep, fără a se raporta victime.

Iranul a atacat o bază din Kuweit

09 Mar

Într-un comunicat publicat de presa iraniană, Forțele Revoluționare Islamice din Iran au anunțat că marina sa a vizat baza aeriană pentru elicoptere al-Adiri din Kuweit cu drone și rachete de croazieră.

Aceasta a susținut că a distrus rezervoarele de combustibil și gaz ale bazei, rampele pentru elicoptere americane, facilitățile logistice și de sprijin.

IDF lansează lovituri aeriene „extinse” în Teheran și Isfahan

09 Mar

Forțele Aeriene Israeliene au lansat un nou val de lovituri aeriene „extinse” în Teheran, Isfahan și în sudul Iranului, anunță IDF.

IDF spune că loviturile vizează „infrastructura regimului terorist iranian”.

Primul dezacord major între SUA și Israel în războiul din Iran

09 Mar

Loviturile lansate de Israel sâmbătă asupra a 30 de depozite de combustibil iraniene au depășit cu mult ceea ce se aștepta SUA atunci când Israelul a informat guvernul american în avans, declanșând primul dezacord semnificativ dintre aliați de la începutul războiului, în urmă cu opt zile, potrivit unui oficial american, unui oficial israelian și unei surse familiarizate cu situația, citate de Axios.

Administrația Trump se teme că loviturile israeliene asupra infrastructurii care deservește populația civilă din Iran ar putea avea un efect strategic invers, mobilizând societatea iraniană în sprijinul regimului și determinând creșterea prețurilor petrolului.

Loviturile aviației israeliene de sâmbătă au provocat incendii de proporții la Teheran, cu flăcări vizibile de la kilometri distanță și nori groși de fum care au acoperit capitala iraniană.

IDF a afirmat într-un comunicat că depozitele de combustibil „sunt folosite de regimul iranian pentru a furniza combustibil diferiților consumatori, inclusiv structurilor sale militare”.

Un oficial militar israelian a spus că loviturile au avut, parțial, rolul de a transmite Iranului să înceteze atacurile asupra infrastructurii civile israeliene. Oficialii israelieni și americani au declarat că IDF a informat armata SUA înaintea loviturilor.

Totuși, un oficial american a spus că armata SUA a fost surprinsă de amploarea acestora. „Nu credem că a fost o idee bună”, a declarat un oficial american de rang înalt. Un oficial israelian a spus că mesajul transmis de SUA către Israel a fost: „WTF”.

Casa Albă și IDF nu au comentat, a informat Axios.

Deși instalațiile lovite nu sunt pentru producția petrolului, oficialii americani sunt îngrijorați că imaginile cu depozite în flăcări ar putea speria piețele petroliere și ar putea împinge prețurile energiei și mai sus.

„Președintelui nu-i place atacul. El vrea să salveze petrolul. Nu vrea să fie ars. Și asta le amintește oamenilor de prețuri mai mari la benzină”, a declarat pentru Axios un consilier al lui Trump.

Purtătorul de cuvânt al cartierului general militar iranian, Khatam al-Anbiya, care coordonează operațiunile militare, a avertizat că dacă atacurile asupra infrastructurii petroliere a Iranului continuă, regimul ar putea răspunde cu lovituri similare în întreaga regiune.

El a adăugat că Iranul nu a vizat până acum infrastructura regională de combustibil și energie, dar a avertizat că, dacă acest lucru se va întâmpla, prețul petrolului ar putea ajunge la 200 de dolari pe baril.

Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, unul dintre cei mai importanți oficiali ai regimului, a avertizat că, dacă atacurile asupra infrastructurii vor continua, Iranul va riposta „fără întârziere”.

Potrivit unui oficial american, acest dezacord și așteptările SUA privind evoluția războiului vor fi discutate la nivel politic înalt între cei doi aliați.

Ce se știe despre Mojtaba Khamenei, noul lider suprem al Iranului

09 Mar

Mojtaba Khamenei, fiul ayatollahului iranian Ali Khamenei, care a fost ucis în urma unui atac americano-israelian chiar la începutul războiului, a fost ales ca succesor al acestuia - cu câteva zile mai târziu decât era așteptat - și este acum liderul suprem al Iranului.

Dar în timp ce tatăl lui era o figură arhicunoscută, Mojtaba, în vârstă de 56 de ani, a stat în umbră. Nu a ocupat niciodată o funcție guvernamentală, nu a susținut discursuri publice și nu a acordat interviuri și doar câteva fotografii și videoclipuri cu el au fost publicate de-a lungul timpului, potrivit BBC.

Totuși, de ani de zile au existat zvonuri că ar fi avut o influență considerabilă în culisele puterii din Iran.

Rapoarte diplomatice americane, publicate de WikiLeaks la sfârșitul anilor 2000, îl descriau drept „puterea din spatele robelor”, fiind considerat un persoanj „capabil și autoritar” în cadrul regimului.

Cu toate acestea, alegerea lui ar putea fi controversată. Republica Islamică a fost fondată în 1979, după răsturnarea monarhiei, iar ideologia sa se bazează pe principiul că liderul suprem trebuie ales pentru statutul său religios și pentru leadershipul dovedit, nu prin succesiune ereditară.

Citește continuarea AICI.

Primul mesaj al lui Putin pentru noul ayatollah. I-a trimis lui Mojtaba Khamenei o telegramă în care îi urează „sănătate”

09 Mar

Kremlinul a anunțat luni că președintele rus Vladimir Putin i-a trimis o telegramă de felicitare lui Mojtaba Khamenei pentru numirea sa în funcția de lider suprem al Iranului.

„Acum, când Iranul se confruntă cu o agresiune armată, munca dumneavoastră în această înaltă funcție va necesita, fără îndoială, mult curaj și dăruire. Sunt încrezător că veți continua cu onoare munca tatălui dumneavoastră și veți uni poporul iranian în fața încercărilor grele”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Conform declarației, Putin a reiterat sprijinul Moscovei pentru Teheran, afirmând că Rusia va rămâne un partener de încredere pentru Iran.

Citește continuarea AICI.

Bursele europene în scădere dramatică. Bariul de petrol trece de 100 de dolari

09 Mar

Acțiunile de pe piețele europene au scăzut în această dimineață, pe fondul reacției investitorilor la creșterea prețului petrolului.

Indicele FTSE 100 din Londra a scăzut cu 1,1%, în timp ce indicele Dax din Germania și Cac 40 din Franța au pierdut fiecare aproximativ 2%.

Aproape toate acțiunile sunt tranzacționate în scădere, însă indicele britanic nu a coborât la fel de mult deoarece giganții petrolieri listați la Londra, BP și Shell, se numără printre puținele companii ale căror acțiuni au crescut în această dimineață.

Mai devreme, piețele bursiere asiatice au scăzut puternic, indicele Nikkei 225 din Japonia prăbușindu-se cu peste 5%.

Susannah Streeter, strateg-șef de investiții la Wealth Club, spune că creșterea bruscă a prețurilor petrolului are potențialul de a crea „o combinație toxică de șocuri pentru economii”, informează BBC.

Creșterea prețurilor este de natură să alimenteze inflația, ceea ce ar putea însemna că băncile centrale vor trebui să mențină ratele dobânzilor mai ridicate pentru mai mult timp. Această combinație de prețuri mai mari la energie și costuri mai ridicate ale împrumuturilor ar reprezenta „o frână pentru creștere”, spune ea.

Iranul spune că „nu are rost” să se discute despre un armistițiu în acest moment

09 Mar

Esmail Baghaei, purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene, a declarat într-o conferință de presă că în prezent nu există loc pentru discuții privind o încetare a focului.

Atâta timp cât atacurile continuă, „nu are rost să vorbim despre altceva decât despre apărare și represalii împotriva inamicilor”, a spus Baghaei, întrebat despre posibilitatea unui armistițiu.

Donald Trump a declarat, săptămâna trecută, că liderii iranieni „sunau” și întrebau „cum se poate face un acord”, dar a spus că le-a transmis că este prea târziu.

El a mai spus ulterior că războiul se va încheia doar în cazul unei „capitulări necondiționate” a Iranului.

Baghaei a negat și că atacurile asupra Azerbaidjanului, Turciei și Ciprului ar fi fost lansate de armata iraniană de pe teritoriul Iranului.

Noi explozii în Dubai. Doi răniți în Abu Dhabi

09 Mar

Explozii au fost auzite deasupra Dubaiului la începutul zilei de luni, devreme, iar în zonă a fost observată activitatea avioanelor de vânătoare.

Autoritatea pentru crize și dezastre din Emiratele Arabe Unite a confirmat că sistemele de apărare aeriană intervin pentru a contracara o amenințare cu rachete. Locuitorilor li s-a recomandat „să rămână într-un loc sigur”.

Patru persoane au fost ucise în urma atacurilor iraniene asupra EAU, a anunțat, duminică ministerul apărării emiratez.

Autoritățile din Abu Dhabi au anunțat că o persoană a suferit răni ușoare, iar o alta a fost rănită moderat după ce rămășițe ale unor proiectile au căzut în două locuri.

Incidentul s-a produs după ce sistemele de apărare aeriană au interceptat amenințări venite din aer.

Anterior, Ministerul Apărării al Emiratelor Arabe Unite a transmis că a răspuns la amenințări cu rachete și drone provenite din Iran.

Iranul a lansat primul atac cu rachete împotriva Israelului sub noul lider suprem

09 Mar

Iranul a lansat primul atac cu rachete de la instalarea noului lider suprem, Mojtaba Khamenei, potrivit unei postări publicate pe canalul de Telegram al televiziunii de stat IRIB.

O imagine publicată pare să arate un proiectil pe care sunt inscripționate cuvintele: „La dispoziția dumneavoastră, Sayyid Mojtaba”. (n. red. - Sayyid este un titlu onorific islamic care este rezervat celor cu descendență genealogică confirmată din profetul Mahomed).

Noul lider suprem al Iranului își începe domnia ca om „vânat”, în condițiile în care Israelul și SUA au anunțat deja că nu-l consideră un lider „acceptabil”. După ce o mare parte a familiei sale a fost deja lichidată în bombardamente, este de așteptat că Mojtaba Khamenei va fi de acum o țintă predilectă a atacurilor SUA și Israel.

Noul lider suprem al Iranului descris în mod misterios drept „rănit”

09 Mar

Noul lider suprem este descris drept „rănit” — însă există mister în jurul semnificației acestui lucru, relatează Sky News.

Până acum, Mojtaba Khamenei nu a fost nici văzut și nici nu a făcut vreo declarație publică.

El este a treia persoană care preia această funcție de la Revoluția Islamică din 1979 și îi urmează tatălui său, după ce acesta a fost ucis la începutul războiului. De fapt, au existat speculații că și el ar fi fost ucis la începutul războiului.

Presa de stat iraniană l-a descris drept „janbaz”, termen care înseamnă „rănit de inamic”, în „războiul Ramadanului” — așa cum numește Teheranul conflictul.

Nu este însă clar dacă acest lucru se referă la răni suferite în actualul război, un analist sugerând ulterior că aceste răni ar putea proveni din perioada serviciului său în războiul Iran-Irak din anii 1980.

x close